ICCJ. Decizia nr. 400/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 400/2011
Dosar nr. 876/1/2011
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 19387/3/2010 (3315/2010), în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. poc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului T.D.L.
În esenţă, s-a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului, respectiv art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţin, existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din natura infracţiunilor, modalitatea concretă de săvârşire şi gradul de pericol social al faptelor.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul T.D.L., solicitând revocarea măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile avute iniţial în vedere la luarea măsurii nu mai subzistă. A mai invocat faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, provine dintr-o familie organizată şi lucra cu carte de muncă.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, în cursul lunii februarie 2010 a efectuat în mod repetat operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, vânzând investigatorului sub acoperire 390 grame cannabis; de asemenea, în aceeaşi lună, a deţinut în vederea vânzării şi a vândut aceluiaşi investigator cantitatea de 0,95 grame cocaină.
Inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv de la 26 martie 2010, fiind condamnat în primă instanţă pentru faptele deduse judecăţii la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare (s.pen.794 din 12 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală).
Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat, ci dimpotrivă ele subzistă şi impun în continuare privarea de libertate.
Este astfel de observat că, prin pronunţarea unei hotărâri în primă instanţă, chiar nedefinitivă, în cauză există mai mult decât o presupunere rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, iar natura acestora, împrejurările în care se reţine că ar fi fost comise (efectuarea în mod repetat de operaţiuni privind circulaţia de droguri de risc şi mare risc, fapte cu efecte nocive asupra sănătăţii publice), ca şi datele ce caracterizează persoana inculpatului justifică aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la rămânerea definitivă a hotărârii şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata arestării nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, în condiţiile în care a fost judecat în primă instanţă într-un interval de circa 8 luni de la momentul privării iniţiale de libertate.
Cum, în intervalul scurs de la pronunţarea sentinţei de condamnare nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puţin restrictivă de libertate , legal şi temeinic instanţa de apel, pe rolul căreia cauza se află în prezent, a dispus în baza art. 160b rap. la art. 300/2 C. poc. pen. menţinerea stării de arest a inculpatului, astfel încât recursul acestuia este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. poc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. poc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T.D.L. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 19387/3/2010 (3315/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 397/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 421/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
