ICCJ. Decizia nr. 803/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 803/2011
Dosar nr. 531/59/2010
Şedinţa publică din 2 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa penală nr. 246/PI din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta A.C.F.U. din loc. Răpsig, jud. Arad prin reprezentant Z.C.G. împotriva ordonanţei nr. 660/P/2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în 19 februarie 2010, menţinută prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 357/II/2/2010 din 14 aprilie 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în motivarea plângerii, petiţionara a susţinut că notarul public V.A. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 36/1995, de Statutul Profesiei de notar Public, de Regulamentul acestei profesii, precum şi de Normele interne ce guvernează activitatea notarilor publici, în sensul că nu a verificat condiţiile de formă şi de fond ale procurii prin care numitul I.I. a fost împuternicit să vândă terenul aparţinând petentei de către un număr de 28 aşa-zişi membrii ai Composesoratului, printr-o hotărâre a Adunării Generale din data de 28 aprilie 2009.
De asemenea, a mai arătat că în mod nelegal şi netemeinic notarul public V.A. a fost considerat nevinovat, dispunându-se în privinţa sa neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 31 rap. la art. 290 C. pen. Petenta a apreciat ca fiind nelegală şi netemeinică şi soluţia de disjungere şi declinare a competenţei de soluţionare a cauzei privind pe I.I., I.F. şi P.D. , dată prin ordonanţă, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că prin ordonanţa nr. 660/P/2009 din 19 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 228 în referire la art. 10 lit. a) si f) C. proc. pen., precum şi art. 45 în ref. la art. 42, art. 38 din acelaşi cod a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public V.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 31 în ref. la art. 290 C. pen.
Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe I.F., P.D. şi I.I. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 290 ş.a. C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe petiţionara a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar prin ordonanţa nr. 357/II/2/2010 din 14 aprilie 2010, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului A.C.F.U. din loc. Răpsig, jud. Arad.
În motivarea sentinţei pronunţate, prima instanţă a reţinut că, raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, în cauză nu s-a făcut dovada că notarul public V.A., cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu sau că a determinat, înlesnit sau ajutat în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică.
S-a mai arătat că, pe de altă parte, formulând plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penală confirmată de procurorul ierarhic superior, petenta nu a administrat probe, în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt, încercând în fapt, indirect, să obţină desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare şi a hotărârilor adunării generale în alt mod decât cel reglementat de dispoziţiile legale, respectiv declanşarea controlului judiciar pe alte căi decât cele prevăzute de legea procesual civilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 246/PI din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, petiţionara a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului V.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform actelor anexate.
În acest sens a arătat că, potrivit disp. art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi a art. 35, art. 45 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 notarul public avea obligaţia ca în momentul încheierii actului juridic să verifice îndeplinirea condiţiilor de formă şi fond, susţinând că în mod greşit Curtea de Apel Timişoara a considerat că litigiul are un caracter civil.
În realitate, Legea nr. 1/2000 care stabileşte situaţia juridică a Composesoratului, prin prevederile art. 28 alin. (6) consfinţeşte în mod neechivoc caracterul inalienabil al dreptului de proprietate privată indiviză a composesoratului. Nu se poate susţine că aceste terenuri se bucură de o liberă circulaţie întrucât, potrivit disp. art. 28 alin. (7) din Legea nr. 1/2000 , modificată prin Legea nr. 247/2005, „terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte".
Faţă de aceste prevederi consideră că notarul public a încheiat un act în contra legii şi contra dispoziţiilor legale.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Verificând sentinţa atacată prin prisma motivului de recurs invocat de petiţionară, Înalta Curte constată că intimatul V.A. , în calitate de notar public a autentificat un contract de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 994 din 30 aprilie 2009 a BNP V. si M., C.F.U. Răpsig, com. Bogsig, jud. Arad, reprezentat de I.I., împuternicit în baza Hotărârii Adunării Generale şi actelor anexate, a vândut cumpărătorilor L.M. şi L.M.M., nouă suprafeţe de teren arabil extravilan, însumând 200 ha, cu preţul de 2500 lei/ha, respectiv la preţul total de 501.180,75 lei (filele 128 – 129 dos. 463/P/08 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara).
Potrivit disp. art. 28 din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, alin. (6) prevede că „membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora", iar potrivit alin. (7), „terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod , în întregime sau în parte."
Aşa fiind, se constată că prevederile art. 28 alin. (6) din Legea nr. 1/2000 stabilesc caracterul inalienabil al dreptului de proprietate privată indiviză a composesoratului , pentru ca prevederile alin. (7) ale aceluiaşi articol să restrângă , să definească şi să delimiteze cadrul legal al liberei circulaţii al acestei categorii de terenuri.
Deşi prima instanţă reţine aceste dispoziţii legale şi face referire la ele, în mod eronat conchide că o eventuală încălcare a lor se impunea a fi făcută în cadrul unui proces de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nefiind suficientă adresa nr. 5168 din 15 iulie 2009 a Instituţiei Prefectului Arad.
Or, conform adresei sus-menţionate aflată la fila 11 din dos. nr. 357/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, adresă emisă de Direcţia Controlul Legalităţii Actelor, Juridic, Relaţii Publice şi Secretariat din cadrul Instituţiei Prefectului - judeţul Arad, se arată că „în prezent, după modificarea Legii nr. 1/2000, sunt interzise actele de dispoziţie" cu privire la terenurile aflate în proprietatea composesoratului. De asemenea, se invocă disp. art. 28 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 potrivit cărora „Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora rămân în proprietate indiviză pe toata durata existenţei lor."
Totodată, se citează şi dispoziţiile alin. (6) ale aceluiaşi articol, care consacră caracterul inalienabil al dreptului de proprietate indiviză.
În final, adresa concluzionează că „în acord cu prevederile legale invocate, terenurile formelor asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte".
În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte, verificând activitatea notarului public legata de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare în speţă, constată că potrivit dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 36/1995 cu modificările ulterioare, „înscrisurile referitoare la actele notariale se redactează potrivit voinţei părţilor şi în condiţiile prevăzute de lege."
De asemenea, conform prevederilor art. 45 din aceeaşi lege, „notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor sa-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice."
Pe cale de consecinţă, se constată că notarul public nu poate încheia şi autentifica acte în contra legii sau care prin conţinutul lor încalcă dispoziţiile legale în materie.
Cu privire la solicitarea privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor judiciare către recurenta petiţionară conform actelor anexate la dosar, respectiv suma de 3.720 lei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 193 C. proc. pen., intitulat „Plata cheltuielilor judiciare făcute de părţi", în alin. (6), legiuitorul a dat instanţei prerogativul de a stabili obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal, potrivit legii civile.
Aşadar, instanţa este cea care stabileşte, în funcţie de anumite criterii, respectiv prestaţia apărării, eventualele deplasări făcute pe parcursul procesului penal la instanţă, pentru care există acte justificative la dosar şi alte acte şi demersuri îndeplinite efectiv în cadrul procesului penal, un cuantum echitabil de restituire a acestor cheltuieli, fără ca acesta să devină o îmbogăţire fără justă cauză a părţii care le pretinde.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, factura în sumă de 3,720 lei, reprezentând „onorariu avocat", purtând ştampila şi semnătura avocat dr. A.F.M., depusă la dosar împreună cu împuternicirea avocaţială şi „memoriu cu privire la motivele de recurs" , nu justifică obligaţia instanţei la a stabili în sarcina intimatului plata integrala a acestor cheltuieli către recurenta petiţionară, având în vedere faptul că dosarul s-a soluţionat la primul termen de judecată, cauza nu a suferit nici o amânare care să fi impus deplasări sau costuri suplimentare din partea recurentei petente sau a apărătorului acesteia, iar motivele de recurs sunt dezvoltate pe două pagini şi jumătate, fiind de fapt singurul act întocmit în cauză de apărătorul recurentei.
Ca atare, recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii, cu obligarea intimatului V.A. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000 lei către recurenta petiţionară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionara A.C.F.U. împotriva sentinţei penale nr. 264/P din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Admite plângerea formulată de petiţionara A.C.F.U., desfiinţează ordonanţa nr. 660/P/2009 din 19 februarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi trimite cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Obligă intimatul V.A. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 2.000 lei către recurenta petiţionară.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 2 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 731/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 842/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
