ICCJ. Decizia nr. 824/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 824/2011
Dosar nr. 3/95/200.
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.N. împotriva sentinţei penale nr. 268 din 12 iulie 2007 a Tribunalului Gorj, pronunţată în dosarul nr. 3/95/2007 (număr în format vechi 2211/2005).
În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată şi, rejudecând cauza.
În baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, l-a condamnat pe inculpatul M.N. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prin schimbarea încadrării juridice din art. 254 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rap. la art. 6, din Legea nr. 78 /2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. după executarea pedepsei principale.
A constatat concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj, definitivă prin Decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 85 C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă.
A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, respectiv în pedepsele de:1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art.76 alin. (1) lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 352 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 (doi) ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 61 alin. (4), art. 19 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 şi art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului M.C. suma de 325.784,93 lei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în primă instanţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului, au rămas în sarcina acestuia.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a reţinut că prin sentinţa penală nr. 268 din 12 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. 3/95/2005, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul M.N., la 3 ani închisoare.
În baza art. 254 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au constatat concurente infracţiunile deduse judecăţii cu infracţiunile pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr.352 din 25 octombrie 2005, definitivă prin Decizia penală nr. 2288 din 25 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
A anulat măsura suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentinţă.
A descontopit pedepsele aplicate prin sentinţa penală menţionată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor respectiv în pedepsele de 1 an închisoare pentru art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.; 3 luni închisoare pentru art. 279 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a); art.76 alin. (1) lit. e) C. pen.; 1 lună închisoare pentru art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a); art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen.
A contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă cu cele aplicate prin sentinţa penală nr.352 din 25 octombrie2005 a Tribunalului Gorj în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care inculpatul urmează să o execute, plus pedeapsa complimentară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
A interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe perioada prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, a obligat inculpatul la plata sumei de 440.773 lei către partea vătămată M.C., cu titlul de despăgubiri civile.
A obligat inculpatul la plata sumei de 67.100 lei cheltuieli judiciare statului.
Împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara şi inculpatul M.N.
Parchetul a criticat Decizia ca netemeinică, întrucât instanţa nu a ţinut seama la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de circumstanţele reale în care au fost săvârşite faptele.
Parchetul a arătat că în raport de gravitatea faptelor săvârşite se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat, cu executare în regim de detenţie.
A fost invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul a criticat soluţia, ca netemeinică şi nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel, incident fiind cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.
S-a arătat că în apel, cauza a fost soluţionată cu încălcarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. pen., succedându-se mai multe complete până la soluţionarea cauzei.
Ca urmare a schimbării componenţei completelor ce au judecat această cauză s-a ajuns la situaţia în care expertiza contabilă ce fusese admisă la termenul din 25 februarie 2009 să fie respinsă de un alt complet la termenul din 10 februarie 2010, cu o motivare lipsită de rigoare.
Inculpatul a mai invocat de asemenea şi nelegalitatea hotărârii pronunţate în apel, în sensul că ea nu răspunde tuturor criticilor ce constituiau motive de apel, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., constând în eroarea gravă de fapt săvârşită de ambele instanţe, constând în condamnarea inculpatului.
Eroarea de fapt presupune un viciu în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că în considerente s-a reţinut contrariul a ce rezultă în mod evident din probele administrate în cauză.
În subsidiar, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., apreciind că o pedeapsă fără lipsire de libertate ar fi în măsură a asigura scopul prevăzut de lege pentru pedeapsă.
Curtea, analizând cele două hotărâri recurate, prin prisma cazurilor de casare invocate, constată că recursul inculpatului este întemeiat, însă nu pe cazurile de casare invocate.
În cauză nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen., deoarece instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. pen.
Conform art. 292 alin. (2) C. proc. pen. „completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor".
Din analiza actelor aflate la dosarul instanţei de apel rezultă că nu s-a schimbat completul de judecată după începerea dezbaterilor. Au avut loc schimbări ale componenţei completului de judecată însă, aşa cum rezultă din adresa din 3 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, toate aceste schimbări au fost determinate de împrejurări obiective şi s-au făcut cu respectarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al instanţei.
De asemenea, în cauză, nu este incident cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., critica inculpatului conform căreia instanţa de apel nu a răspuns tuturor motivelor invocate, deoarece curtea de apel a analizat criticile formulate de inculpat la adresa sentinţei penale atacate.
Înalta Curte constată că în cauză este incident însă cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. - „hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii".
Conform art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa".
Aceste dispoziţii asigură aplicarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi egalităţii armelor cu ocazia administrării probelor şi asigură dreptul la apărare.
Conform art. 20 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Reglementările internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, au prioritate faţă de dispoziţiile interne, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile [art. 20 alin. (2) din Constituţie].
Ca atare o încălcare a standardelor impuse de C.E.D.O. în materia asigurării dreptului la apărare este de natură a conduce la incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., privind existenţa unei hotărâri contrară legii.
Înalta Curte apreciază că în soluţionarea apelului s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului M.N., întrucât la termenul din 25 februarie 2009 a fost admisă cererea de probaţiune formulată de inculpat, constând în întocmirea unei expertize contabile şi a unei expertize în construcţii, iar la 18 ianuarie 2010, având în vedere raportul la expertiza în construcţii şi răspunsul la obiecţiunile formulate „instanţa a repus în discuţie utilitatea administrării probei cu expertiză contabilă".
Mai mult, se constată că în concluziile expertizei tehnice în construcţii, experţii au evidenţiat necesitatea coroborării constatărilor tehnice cu datele contabile ce urmează a fi stabilite de expertiza contabilă, menţiunea instanţei că revine asupra administrării acestei probe pentru că se tinde la tergiversarea cauzei împietează asupra dreptului inculpatului de a-şi realiza apărarea.
Este adevărat că obiectul dosarului nu este o infracţiune contra patrimoniului, astfel încât aceste expertize să fie necesare pentru soluţionarea laturii civile.
Inculpatului i se reţine în sarcină o infracţiune de luare de mită, folosul material constând în lucrările de construcţie efectuate, fără plată, de către firma denunţătorului S.C. ARC S.A.
Deşi infracţiunile de corupţie sunt infracţiuni de pericol, stabilirea valorii folosului material este importantă atât pentru individualizarea pedepsei în cazul stabilirii vinovăţiei cât şi pentru aplicarea disp. alin. (3) a art. 254 C. pen., conform cărora" banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
Efectuarea în cauză şi a expertizei contabile se impune cu atât mai mult cu cât la efectuarea expertizei tehnice judiciare nu a participat denunţătorul M.C., nu s-a putut stabili cu certitudine care sunt lucrările şi cantităţile reale executate de SC A. SA la construcţiile aparţinând inculpatului M.N.
De aceea, Înalta Curte apreciază că pentru justa soluţionare a cauzei se impunea efectuarea expertizei contabile, cu atât mai mult cu cât era o probă a cărei administrare fusese admisă de instanţă şi asupra căreia s-a revenit.
Având în vedere disp. art. 38515 alin. (4) C. proc. pen., conform cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă admite recursul, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, în cauză nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs invocate de inculpat, pentru că şi în situaţia în care ar fi întemeiate, nu ar putea conduce la o altă soluţie.
De aceea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciu Teritorial Timişoara şi de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, va casa Decizia penală recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. rap. la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., va menţine actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010 şi va dispune ca la curtea de apel, cu ocazia rejudecării să fie administrată proba constând în expertiza contabilă şi orice alte probe pe care instanţa le va considera necesare pentru aflarea adevărului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciu Teritorial Timişoara şi de inculpatul M.N. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen. menţine actele îndeplinite până la termenul de judecată din 26 ianuarie 2010.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 842/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 928/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
