ICCJ. Decizia nr. 837/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 837/2011
Dosar nr.5365/2/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 382 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5365/2/2010 a fost respinsă, ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V.A. împotriva Rezoluţiei nr. 883/II/23/2010, din 1 iunie 2010 a procurorului general prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluţiei din 28 aprilie 2010 în Dosarul nr. 420/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, petentul a reţinut că prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 16 iunie 2010, petentul R.A. a solicitat desfiinţarea soluţiilor emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu motivarea că intimatul E.M.D. ar fi comis anumite fapte penale împotriva sa.
În susţinerea plângerii, petentul a depus la dosar înscrisuri, prin care a reiterat aspectele prezentate la parchet, fără însă a solicita probe în plus.
Au fost ataşate Dosarele nr. 420/P/2010 şi nr. 883/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a actelor procesuale dispuse în cauză, a constatat următoarele:
Pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată cauza cu numărul 420/P/2010, privind plângerea formulată de petentul R.A. împotriva intimatului E.M.D. - subinspector, medic din cadrul Penitenciarului Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 267 şi art. 288 C. pen., constând în aceea că, petentul - care este deţinut în cadrul Penitenciarului Giurgiu - deşi a solicitat, nu a fost consultat de către intimat şi, în plus acesta din urmă ar fi falsificat semnătura petentului, în registrul de consultaţii.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, a rezultat faptul că petentul a fost tratat medicamentos în cadrul Penitenciarului Giurgiu, ca urmare a prescripţiilor stabilite de un medic din cadrul Penitenciarului Colibaşi, iar ulterior petentul a refuzat acest tratament.
Totodată, Parchetul a mai constatat că starea sănătăţii petentului nu a impus vreun alt tratament, iar aspectele privind falsificarea semnăturii în registrul de consultaţii nu s-au confirmat.
Urmare a acestor constatări, prin Rezoluţia nr. 420/P din 28 aprilie 2010, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul E.M.D. cu privire la infracţiunile imputate acestuia.
Împotriva acestei soluţii, petentul R. a formulat - în termen legal - plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi apreciind-o drept "aberantă, haotică şi dovada incontestabilă a încălcării dispoziţiilor legale ...".
Prin Rezoluţia nr. 883/II/2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a confirmat soluţia dată la 28 aprilie 2010, reţinând că petentul nu a învederat alte mijloace de probă în susţinerea acuzaţiilor formulate la adresa medicului E.M.D. în afara celor care au fost administrate, iar din întreaga situaţie de fapt reţinută, rezultă că soluţia adoptată a fost temeinică şi legală.
În cauză, au fost administrate următoarele probe: declaraţia numitului E.M.D., copii de pe registrele de consultaţii - din care a rezultat că diagnosticul pentru care i-a fost prescris tratamentul medicamentos a fost stabilit de un medic din cadrul Penitenciarului Colibaşi, iar persoana încarcerată a refuzat acest tratament. Ulterior, deţinutul nu a mai fost consultat, deoarece nu suferea de nicio afecţiune care să necesite consultaţii zilnice.
Faţă de aspectele invocate de petent, cu privire la falsificarea semnăturii, din probe nu au rezultat indicii temeinice şi concludente cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni de către medicul E.M.D..
Împotriva rezoluţiilor din 28 aprilie 2010 şi 6 iunie 2010, în termen legal, a formulat plângere petentul R.V.A., solicitând trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul E.M.D..
Curtea de apel în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute de art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Instanţa de judecată a făcut un control al modului în care s-au desfăşurat actele, respectiv al soluţiei date. Date fiind limitele în care operează controlul instanţei nu vor putea fi cenzurate pe această cale plângerile noi formulate cu privire la alte persoane decât cele faţă de care s-au întocmit aceste acte.
Dintre soluţiile prevăzute de lege, art. 2781 C. proc. pen., Curtea reţine că sunt soluţii de admitere cele prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen.
Pentru aceste soluţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte situaţia de la art. 278 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că aceasta nu este posibilă în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, cum este cazul în dosar - recurs în interesul legii (Decizia XLVIII din 4 iunie 2007, M. Of. nr. 775/15.11.2007).
Referitor la soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., aceasta nu poate fi dispusă deoarece rezoluţia apare ca fiind fondată.
Conform dispoziţiilor legale, în baza art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluţiile Ministerului Public, respectiv rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ordonanţa sau, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Actele atacate de petent au fost rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectiv rezoluţia de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Procedura penală a impus judecătorului să soluţioneze plângerea, prin verificarea pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi, a soluţiei pronunţate. Conform art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., în cazul admiterii plângerii, instanţa a trimis cauza procurorului, în vederea începerii urmăririi penale. Potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale a intervenit atunci când, din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui de la lit. b1) a aceluiaşi articol. În consecinţă, instanţa a urmat să verifice dacă faptele indicate de către petent există şi au relevanţă penală, doar în acest context putând fi dispusă de către judecător, în procedura plângerii reglementate de art. 2781 C. proc. pen., începerea urmăririi penale.
La soluţionarea plângerii, s-a verificat rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor administrate în cursul prezentei cauze, la propunerea petentului.
Petentul a contestat doar soluţia de neîncepere a urmăririi penale, cu privire la aceste fapte, nu şi încadrarea juridică dată faptelor pentru care s-au făcut acte premergătoare. În consecinţă, instanţa a verificat - în procedura art. 2781 C. proc. pen. - dacă faptele învederate de petent există, respectiv dacă ele au avut relevanţă legală, raportat la încadrarea juridică dată faptelor în soluţiile Parchetului.
Faptele pentru care s-au făcut cercetări sunt prevăzute şi pedepsite de art. 246, art. 267 şi art. 288 C. pen.
Niciunul dintre aspectele învederate de către petent nu poate fi încadrat în elementul subiectiv al faptelor pentru care s-au făcut acte premergătoare.
Rezoluţia emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 420/P/2010 a fost confirmată de procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 1 iunie 2010, în Dosarul nr. 883/II/2/2010.
Astfel în cauză s-au efectuat acte de cercetare prealabilă, a fost audiat intimatul, plângerea petentului a fost ataşată la dosar, există copii ale registrului de consultaţii care reprezintă înscrisuri relevante în cauză, toate infirmând susţinerile petentului expuse prin plângerea penală formulată.
Toate aceste probe au relevat faptul că prescripţia medicală a existat în cazul acestui petent, a fost realizată de către un medic specialist, iar indicaţiile medicale au fost preluate de către medicul de penitenciar, care a făcut recomandarea cu privire la tratamentul medicamentos, astfel încât în cauză nu s-a săvârşit nicio faptă de natură penală.
Mai mult, din actele medicale depuse la dosar, rezultă că petentul a fost tratat medicamentos în cadrul Penitenciarului Giurgiu ca urmare a prescripţiilor stabilite de un medic din cadrul Penitenciarului Colibaşi - deşi în declaraţia din 9 noiembrie 2009, petentul a arătat că "nu am fost consultat absolut de niciun medic sau asistent medical", însă - în acelaşi timp - se susţine că: "nu am fost forţat fizic să iau acele medicamente".
În acelaşi context, din actele premergătoare a rezultat că starea sănătăţii petentului nu a necesitat alte tratamente, iar cu privire la acuzele privind falsificarea semnăturii în registrul de consultaţii, acestea nu au fost confirmate de probe.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul R.V.A., criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea plângerii.
Înalta Curte, analizând recursul formulat constată că acesta este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 s-au făcut modificări cu privire la regimul căilor de atac, competenţa organelor judiciare şi recursul în interesul legii.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie este alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte cu claritate drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Constatând că în speţă, sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la 25 noiembrie 2010, ulterior datei de intrare în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că incident este alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen., modificat şi el prin Legea nr. 202/2010, conform căruia "hotărârea judecătorului pronunţată, potrivit alin. (8) este definitivă".
De aceea Înalta Curte, constatând că împotriva soluţiilor pronunţate într-o plângere întemeiată pe disp. art. 2781 C. proc. pen. nu există cale de atac, va respinge, ca inadmisibil recursul declarat de petent şi conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar R.V.A. împotriva Sentinţei penale nr. 382 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 794/2011. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 881/2011. Penal → |
|---|
