ICCJ. Decizia nr. 794/2011. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 794/2011
Dosar nr.677/32/2010
Şedinţa publică din 01 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, prin Sentinţa penală nr. 149 din 02 decembrie 2010, în baza dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de R.M..
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a constatat că R.M. a cerut anularea somaţiei de plată ce i s-a comunicat la 09 noiembrie 2010 de către Agenţia Finanţelor Publice Târgu Ocna, motivul invocat fiind acela că el a formulat cerere de revizuire a unei sentinţe penale, respectiv nr. 93 din 01 iulie 2010, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Instanţa, verificând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., proprii contestaţiei la executare, a reţinut că în cauză acesta nu este aplicabil, prin sentinţa menţionată fiindu-i respinsă o plângere penală în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., sentinţă rămasă definitivă prin respingerea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a recursului, formularea cererii de revizuire neavând relevanţă asupra cheltuielilor judiciare decât dacă se suspendă executarea dispoziţiilor după o eventuală admitere în principiu (art. 404 alin. (1) C. proc. pen.).
Împotriva sentinţei, contestatorul, în termenul legal, a formulat recurs, cale de atac motivată astfel cum s-a dezvoltat în prezenta.
Recursul nu este fondat.
Este de amintit că are legătură cu cauza, doar motivarea recursului în ce priveşte susţinerea contestatorului, că în mod greşit a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, celelalte nemulţumiri ale sale interesând alte dosare şi cauze penale care s-au finalizat sau sunt pe rolul instanţelor sau parchetului.
În ce priveşte obligarea contestatorului la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile Capitolului IV - Cheltuielile judiciare C. proc. pen., art. 189 alin. (1) prevede: cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, ... şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
Art. 192 C. proc. pen. cu referire la alin. (2) prevede: în cazul introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins cererea.
În cauză, în mod legal instanţa a constatat că cererea contestatorului nu se încadrează în cazurile de contestaţie la executare şi, ca atare, era inadmisibilă, culpa promovării ei fiind în sarcina contestatorului şi, ca atare, el este obligat să suporte cheltuielile judiciare, al căror cuantum este la latitudinea judecătorului.
Aşa fiind, recursul va fi respins ca nefondat, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., sentinţa fiind legală.
Conform dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen. cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.M. împotriva Sentinţei penale nr. 149 din 02 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 01 martie 2011.
Procesat de GGC - CL
← ICCJ. Decizia nr. 753/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 837/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
---|