ICCJ. Decizia nr. 852/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 852/2011
Dosar nr. 2889/99/2010
Şedinţa publică din 4 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2889/99/2010 al Tribunalului Iaşi s-a dispus condamnarea inculpatului M.F.A., deţinut în Penitenciarul Iaşi, cu domiciliul în Iaşi, fără ocupaţie, necăsătorit, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prev. de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen. s-a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămase neexecutate din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi 1515 zile închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) şi b) teza a doua C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 36, alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi.
S-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul judecaţii, av. D.G., în cuantum de 400 RON se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul M.F.A. a fost condamnat prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la o pedeapsă de 4 ani şi 3 luni închisoare, fiind încarcerat în Penitenciarul Iaşi la data de 21 ianuarie 2009.
În cursul executării pedepsei, inculpatul a fost repartizat la regimul semideschis iar din data de 1 iunie 2009 a început să fie folosit la munca în afara penitenciarului.
În ziua de 25 septembrie 2009, în timp ce se afla la punctul de lucru şantier P., în spatele P.C. din mun. Iaşi, împreună cu mai mulţi deţinuţi, sub supravegherea martorului C.I., în jurul orei 12, profitând de un moment de pauză, s-a deplasat într-o zonă ferită şi printr-o spărtură a gardului împrejmuitor a părăsit fără drept perimetrul şantierului. Lipsa inculpatului a fost sesizată imediat de către agentul supraveghetor care l-a observat pe inculpat în timp ce se îndepărta. În ciuda faptului că martorul a strigat la inculpat să se întoarcă acesta a continuat să se îndepărteze. Agentul supraveghetor C.I. a raportat evenimentul la dispecerul unităţii penitenciare iar în urma activităţilor specifice de căutare, inculpatul a fost depistat de o patrulă de poliţie, în aceeaşi zi, la ora 17,50, în dreptul imobilului din mun. Iaşi, fiind reîncarcerat.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţă, rezultă din înscrisurile referitoare la situaţia juridică a inculpatului, declaraţiile martorului C.I. atât din cursul urmării penale cât şi din cursul judecăţii, declaraţii în concordanţă cu care sunt şi declaraţiile inculpatului audiat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, când a recunoscut în mod constant săvârşirea faptei.
În drept:
Faţă de situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută, instanţa a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive, atât pe latura obiectiva cât şi pe latura subiectivă ale infracţiunii de evadare, prev. de art. 269 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa a reţinut că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, prevăzând şi urmărind lezarea relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei, în contextul în care cunoştea că se afla în stare legală de deţinere ca urmare a condamnării sale definitive prin Sentinţa penală 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, a fost avertizat chiar şi de martorul C.I. şi se afla la punctul de lucru sub pază.
Având în vedere că fapta de care este acuzat inculpatul există, constituie infracţiunea de evadare prevăzută şi pedepsită de art. 269 alin. (1) C. pen. şi a fost săvârşită de acesta cu vinovăţie, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanţa a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare s-a ţinut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, de gravitatea faptei, prin care se aduce atingere relaţiilor sociale privind înfăptuirea justiţiei, de împrejurările săvârşirii faptei, de starea de recidiva poscondamnatorie şi postexecutorie în care se află inculpatul, dată fiind fişa de cazier a acestuia, dar şi de durata de câteva ore a stării ilegale de libertate, atitudinea inculpatului în momentul depistării când nu a opus rezistenţă şi de poziţia sinceră adoptată în cursul procesului penal. Faţă de toate circumstanţele reale şi personale, instanţa a apreciat că în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante, însă în dozarea pedepsei instanţa se va orienta spre minimul special.
Ţinând cont de gravitatea faptei, de impactul în mediul persoanelor private de libertate a activităţii infracţionale a inculpatului, de atitudinea inculpatului care a înţeles ";să profite"; în acest mod de încrederea acordată prin includerea în regimul semideschis de executare a pedepsei şi scoaterea la muncă în afara Penitenciarului Iaşi, faţă de necesitatea reeducării şi formării unei atitudini corecte faţă de relaţiile sociale lezate, instanţa a apreciat că doar executarea în regim privativ de libertate satisface finalitatea sancţionatorie şi privativă a pedepsei, conform art. 52 C. pen.
În speţă, sub aspectul regimului sancţionator, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (3) C. pen., şi a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008. În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi şi s-a dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.
Având în vedere natura infracţiunii săvârşite de către inculpat dar şi conduita anterioară a acestuia, gravitatea concretă a faptei săvârşite instanţa a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective precum şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, drepturile fiind incompatibile cu condamnarea pentru o infracţiune contra autorităţii. Având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deţinut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenţie (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găseşte închis ca urmare a unei condamnări iar interdicţia absolută de a vota impusă tuturor deţinuţilor nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, instanţa a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal, în condiţiile în care simpla condamnare nu poate conduce la o incapacitate deplină referitoare la drepturile cetăţeneşti.
În termen legal, sentinţa penală pronunţată de tribunal a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie ce vizează următoarele aspecte:
- greşita deducere din durata pedepsei aplicate a perioadei executate începând cu data de 21 ianuarie 2009, deşi infracţiunea de evadare a fost săvârşită la data de 25 septembrie 2009;
- modul deficitar de individualizare a pedepsei prin ignorarea gradului de pericol social al infracţiunii săvârşite.
Prin Decizia nr. 192 din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 2889/99/2010, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte.
Rejudecând cauza a majorat cuantumul pedepsei stabilite inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 (un) an închisoare şi 1515 zile închisoare conform art. 269 alin. (3) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta decizie perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat dispoziţiile contrare prezentei hotărâri.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu a inculpatului în cuantum de 200 RON se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a procedat la o greşită apreciere a gradului de pericol social al faptei săvârşite, stabilind o pedeapsă orientată la minimul special prevăzut de lege.
S-a reţinut că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare în executarea căreia se afla, precum şi în stare de recidivă postexecutorie faţă de celelalte pedepse cu închisoare la care a fost condamnat începând cu anul 1994.
Deşi la data de 13 mai 2009 a semnat un angajament - ca urmare a clasificării în regimul semideschis - luând la cunoştinţă de drepturile, obligaţiile şi de restricţiile ce decurg din Legea nr. 275/2006 şi din Regulamentul de ordine interioară a locului de deţinere, precum şi de prevederile art. 269 şi 270 C. pen. referitoare la infracţiunile de evadare şi înlesnirea evadării, de cuantumul pedepselor, în ziua de 25 septembrie 2009 a părăsit fără drept perimetrul şantierului unde presta activităţile la care a fost repartizat, în ciuda faptului că agentul supraveghetor l-a strigat în momentul în care a observat că se îndepărtează.
Ca urmare, în contextul împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta, precum şi în raport de posibilităţile reale de reeducare şi de necesitatea formării unei atitudini corecte faţă de relaţiile sociale ocrotite de lege, pentru a se da eficienţă principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral al inculpatului, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat este de natură să satisfacă imperativul unei juste individualizări a pedepsei care să constituie, în limitele legii, o replică socială adecvată gravităţii infracţiunii şi să fie de natură să realizeze atât o prevenţie generală prin funcţiile de constrângere şi exemplaritate, cât şi reeducarea persoanei care încalcă norma de drept.
Totodată, în aplicarea dispoziţiilor art. 269 alin. (3) C. pen. şi ale Deciziei nr. 81/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen., din pedeapsa rezultantă în urma cumulării pedepsei stabilite pentru infracţiunea de evadare şi restul rămas neexecutat din pedeapsa în a cărei executare se află condamnatul la momentul evadării, se va scădea perioada începând cu data săvârşirii infracţiunii, respectiv 25 septembrie 2009.
Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs inculpatul M.F.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010, în baza art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.F.A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare.
În baza art. 269 alin. (3) C. pen. a adăugat pedeapsa aplicată prin prezenta la restul de 1515 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare şi 1515 zile închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) teza a doua C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicată prin prezenta sentinţă perioada executată începând de la data de 21 ianuarie 2009 la zi.
A dispus retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Iaşi în baza Sentinţei penale nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi definitivă prin neapelare la 7 mai 2008 şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri, la rămânerea definitivă a acesteia.
Prin Decizia nr. 192 din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 513 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte.
Rejudecând cauza a majorat cuantumul pedepsei stabilite inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de la 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare şi 1515 zile închisoare conform art. 269 alin. (3) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 36 alin. (3) C. pen. a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului prin prezenta decizie perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.
A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a înlăturat dispoziţiile contrare prezentei hotărâri.
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate, încadrarea juridică dată faptei corespunde situaţiei de fapt reţinute, în mod corect stabilind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului de 6 luni închisoare a fost corect individualizată de instanţa de fond atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond având în vedere la individualizarea pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume, gradul de pericol social concret al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei ca şi perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, acesta fiind recidivist, Înalta Curte apreciind că pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului M.F.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen. de către instanţa de apel este prea mare faţă de circumstanţele reale ale faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Totodată se constată că nu există alte împrejurări care fac posibilă reducerea pedepsei de 6 luni închisoare, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen. referitoare la scopul educativ şi preventiv al pedepsei.
Critica formulată de inculpat referitoare la restul de zile de închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 158/2008 a Judecătoriei Iaşi definitivă prin neapelare la data de 7 mai 2008, este însă întemeiată, Înalta Curte urmând să admită recursul inculpatului pentru acest motiv şi să constate că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpatul M.F.A., să caseze decizia penală atacată şi parţial Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală şi rejudecând în fond va constata că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.
Se va scădea din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 192 din 2 decembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi parţial Sentinţa penală nr. 513 din 7 octombrie 2010 a Tribunalului Iaşi, secţia penală, şi rejudecând în fond;
Constată că pedeapsa rămasă de executat din pedeapsa în a cărei executare se afla condamnatul la momentul evadării este de 1302 zile, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa de 6 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 luni închisoare şi 1302 zile închisoare.
Scade din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada executată începând de la data de 25 septembrie 2009.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3905/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 740/2011. Penal → |
|---|
