ICCJ. Decizia nr. 3905/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3905/2011

Dosar nr. 12388/2/2010

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 93/ A din 25 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală nr. 755 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi rejudecând:

În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul N.F. la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii N.F. şi părţile civile P.A.M.A. şi C.M.

A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului N.F. şi a fost dedusă prevenţia de la 20 martie 2009 la zi.

Au fost obligaţi recurenţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 755 din 2 noiembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul N.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

A respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice din art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. în art. 183 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din art. 174, art. 176 lit. d) C. pen. în art. 174 C. pen.

În baza art. 174 C. pen. a condamnat pe inculpatul N.F. zis „Ţ.”, la o pedeapsă de 10 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi ale art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus durata arestării preventive a inculpatului de la data de 20 martie 2009 la zi.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. s-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile şi a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către acestea după cum urmează: 35.000 RON către partea civilă P.A., reprezentând cheltuieli de înmormântare; 10.000 RON către partea civilă C.M., reprezentând daune morale; 72 RON către partea civilă Spitalul de Urgenţă B.A.

A luat act că C.S.A.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a stabilit în sarcina inculpatului obligaţia plăţii unei pensii de întreţinere lunare către minora P.A.M.A. în sumă de 500 RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la majoratul acesteia.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului cu buton folosit la săvârşirea infracţiunii sau a contravalorii acestuia în lei.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial acordat avocatului din oficiu, în sumă de 100 RON, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele:

În data de 05 martie 2009 în jurul orelor 1800, victima P.L.O. şi inculpatul N.F., s-au întâlnit şi au hotărât să achiziţioneze heroină din Ferentari. Victima avea asupra sa suma de 400 RON, iar inculpatul avea suma de 300 RON. După ce au achiziţionat drogurile, cei doi s-au deplasat la benzinăria L. de pe strada S. cu autoturismul D. de culoare albastru mineral, condus de către victimă, de unde l-au luat şi pe martorul M.I.A.. De acolo s-au deplasat la domiciliul martorului D.N., situat în Popeşti Leordeni, str. A. Au ajuns acolo în jurul orei 2100 şi s-au întâlnit cu D.N. Au intrat în casă la acesta şi s-au aşezat pe două canapele, victima şi inculpatul stând unul lângă celălalt. Martorul D.N. a adus o oglindă pe care a aşezat-o pe o măsuţă. Victima a împărţit pulberea de heroină în mai multe porţii. Între victimă şi inculpatul N.F. s-a declanşat o ceartă relativ la cantitatea de drog care ar reveni fiecăruia. Cei doi au ieşit în curte să se bată. S-au îmbrâncit şi s-au lovit reciproc până când inculpatul s-a retras la maşină, apoi a revenit şi, împreună cu victima a intrat în casă. S-au aşezat pe canapea, iar victima i-a spus inculpatului că nu-i mai dă din drog. Inculpatul, s-a ridicat şi a scos din buzunar un briceag cu buton, a declanşat mecanismul de deschidere a lamei şi l-a îndreptat spre victimă, ameninţându-l cu moartea în cazul în care nu-i dă drogurile. Victima a refuzat, atunci inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu briceagul în lobul urechi stângi urmată de o a doua lovitură în zona dreaptă a gâtului. Loviturile au fost aplicate de sus în jos, iar la lovitura aplicată în zona gâtului inculpatul s-a folosit de greutatea corpului său. În momentul în care inculpatul a scos lama briceagului din gâtul victimei, aceasta a început să sângereze violent (cu ocazia cercetării la faţa locului au fost descoperite urme de sânge chiar pe tavanul încăperii şi pe suprafaţa peretelui opus). Victima a început să strige la inculpat, iar acesta şi-a încetat atacul. Cei doi martori prezenţi M.l.L. şi D.N. nu au intervenit în nici un fel în conflictul dintre inculpat şi victimă. După consumarea atacului, victima a părăsit locuinţa însoţită de inculpat, care o sprijinea. Cei doi s-au deplasat la autovehiculul cu care veniseră. Victima s-a aşezat pe bancheta din dreapta faţă, iar inculpatul la volan. Martorul M.I.A. a refuzat să-i însoţească. Victima a încercat să oprească sângerarea prin presarea rănii din zona gâtului. În circa 10 minute au ajuns la Spitalul Clinic de Urgenta „Prof. Dr. B.A., inculpatul oprind autovehiculul în curtea acestuia, în apropierea intrării în clădire. Victima îşi pierduse cunoştinţa, inculpatul a încercat să o tragă spre intrarea în spital, însă s-a prăbuşit. În ajutorul celor doi au intervenit 3 bărbaţi, rămaşi neidentificaţi, care au ridicat trupul victimei şi l-au transportat la intrarea în spital, unde l-au aşezat pe o targa. De aici a fost preluat de către personalul spitalului. S-a încercat resuscitarea celui în cauză însă, în jurul orelor 22.00, s-a constatat decesul acestuia. Inculpatul a mai stat o perioadă în spital, timp în care a sunat-o pe concubina fratelui său, M.N., povestindu-i ceea ce s-a întâmplat şi solicitându-i ajutorul în sensul de a veni la spital şi de a se interesa de starea victimei. După aceasta inculpatul a părăsit incinta spitalului, deplasându-se în zona imobilului situat în Bucureşti, str. H., unde a parcat autovehiculul. În perioada în care s-a aflat în incinta spitalului a fost observat de către martorii V.M., brancardier şi O.D.M., agent de pază. Aceştia, l-au indicat, ulterior cu prilejul efectuării recunoaşterilor după fotografii drept persoana care a adus victima la spital. Pe parcursul acestor deplasări inculpatul a abandonat briceagul care nu a mai putut fi recuperat.

După abandonarea autovehiculului inculpatul s-a dus la locuinţa mamei sale de unde ulterior, a fost dus la o altă locaţie, neidentificată, cu ajutorul apropiaţilor săi printre care M.N. şi N.D. Cu această ocazie, cei doi l-au învăţat pe inculpatul N.F. că, în cazul în care ar fi prins, să declare în faţa organelor de urmărire că a fost un accident şi că nu-şi aduce aminte ce s-a întâmplat.

În data de 07 martie 2009, în imobilul situat în Bucureşti, str. M. s-au întâlnit mai multe persoane apropiate inculpatului N.F., printre care M.N., N.D. şi martorul M.l.L. Aceştia i-au cerut martorului să declare că nu a asistat la săvârşirea faptei.

Situaţia de fapt mai sus expusă a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului; acte medicale şi concluzii provizorii ale raportului de autopsie; declaraţiile martorilor oculari audiaţi în cauză D.N. şi M.I.L. din care au rezultat împrejurările în care faptele au fost comise şi modalitatea de a acţiona; declaraţia martorei M.N.; declaraţia martorilor N.M. şi N.V.N.; declaraţia martorilor V.M. şi O.D.M.; declaraţia inculpatului N.D. zis „B.”; proces verbal de cercetare a autoturismului D. de culoare albastră; proces verbal de recunoaştere; interceptări telefonice ale persoanelor din anturajul inculpatului N.F., din care au reieşit împrejurările în care faptele au fost comise şi modalitatea de săvârşire; Raportul de Expertiză Medico-legală Psihiatrică al inculpatului N.F. zis „Ţ.”; declaraţia martorilor N.M. şi N.V.N.; interceptări telefonice; Raportul de Expertiză Medico-legală; Planşe foto.

În cursul urmăririi penale s-au constituit părţi civile - fără a preciza cuantumul despăgubirilor - C.S.A.M. (concubina victimei), în nume propriu şi în numele minorei P.A.M.A., C.M. (sora victimei) şi P.A. (mama victimei).

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiate P.A. - parte civilă care a solicitat suma de 350 milioane lei vechi reprezentând cheltuieli de înmormântare şi C.M. - parte civilă care a solicitat suma de 100 milioane lei vechi reprezentând daune morale.

Spitalul de Urgenţă B.A. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 72 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare.

A fost ascultat inculpatul, acesta recunoscând săvârşirea faptei (neintenţionând să omoare victima, ci în urma unui conflict spontan izbucnit de la modul de porţionare a drogurilor, ambii fiind consumatori de heroină).

Au fost audiaţi martorii din acte D.N., N.G.C., N.V.N., N.M., G.R., O.D.M., V.M. şi M.I.L., pentru inculpat au fost depuse acte în circumstanţiere, respectiv acte medicale, iar pentru ambele părţi civile au fost depuse înscrisuri doveditoare ale pretenţiilor materiale.

Prin sentinţa penală nr. 952 din 17 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea rechizitoriului, reţinându-se, în esenţă, că nu este descrisă în nici un fel infracţiunea de tâlhărie, respectiv nu este descrisă nici fapta, nici mijloacele de probă administrate sub acest aspect în cursul urmăririi penale.

Prin decizia penală nr. 5/ R din 04 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis recursul declarat de parchet, s-a casat sentinţa penală şi s-a trimis cauza spre continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

În motivarea acestei decizii penale s-a reţinut că deşi „nu s-a făcut o expunere detaliată a circumstanţelor de timp şi loc în care a fost comisă infracţiunea de tâlhărie ori a obiectului material al acesteia”, din procesul verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii a rezultat că omorul pentru care a fost cercetat inculpatul a fost săvârşit „în scopul de a-şi însuşi o cantitate de droguri”, ceea ce înseamnă că obiectul material al infracţiunii de tâlhărie este respectiva cantitate de heroină.

S-a indicat în acest sens, că înlăturarea acestor neregularităţi să fie solicitată parchetului, în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

Conformându-se acestei decizii, tribunalul a cerut procurorului să înlăture aceste neregularităţi, însă răspunsul nu suportă comentarii: instanţa a fost deja sesizată, în dosarul cauzei se regăsesc toate mijloacele de probă, iar situaţia de fapt a fost expusă şi nu mai poate fi completată în faza de judecată.

Prin urmare, tribunalul a fost investit cu comiterea unui omor în scopul însuşirii unei cantităţi de droguri, aspect ce a rezultat şi din încadrarea juridică reţinută în rechizitoriul parchetului: omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Din analiza coroborată a materialului probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, tribunalul a constatat că infracţiunea de tâlhărie nu există; în această situaţie, nu subzistă scopul omorului deosebit de grav (pentru a săvârşi o tâlhărie), iar încadrarea juridică corectă devine astfel omor - prevăzut de art. 174 C. pen. - sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

Considerentele avute în vedere de instanţă au fost următoarele:

În fapt, tribunalul a reţinut că victima şi inculpatul - ambii consumatori de heroină - au cumpărat împreună droguri în data de 05 martie 2009 şi s-au deplasat - în vederea consumării acestora - la locuinţa martorului D.N., situată în Popeşti Leordeni, str. A. Împreună cu aceştia a mers şi martorul M.I.A., pe care l-au luat din Bucureşti, după achiziţionarea drogurilor.

Ajunşi în locuinţa martorului D.N. (şi el consumator de droguri), acesta le-a pus la dispoziţie o oglindă, aşezată pe o măsuţă, pe care au fost porţionate drogurile.

Această porţionare a fost factorul declanşator al scandalului dintre victimă şi inculpat, nici unul dintre martorii oculari nesusţinând că inculpatul ar fi vrut să-i ia victimei cantitatea sa de heroină; dimpotrivă, ambii martori au declarat constant că cel nemulţumit de cantitatea ce i-a revenit a fost victima, că acesta a fost motivul care a dat naştere iniţial la injurii, apoi îmbrânceli şi loviri reciproce, care au culminat cu folosirea de către inculpat a unui briceag cu buton.

Elocventă în acest sens a fost declaraţia martorului M.I.L. dată în cursul urmăririi penale şi menţinută în totalitate în faţa instanţei: „L. şi F. au început să porţioneze amândoi drogurile, i-au dat o doză gazdei, care şi-a injectat-o imediat…între F. şi L. a început cearta legată de cantitatea de droguri a fiecăruia, după care L. i-a făcut vânt, dându-i un brânci lui F.; acesta i-a dat o palmă peste şapcă, după care au început să se înjure reciproc. F. a fost provocat de L. la bătaie, a acceptat şi au ieşit amândoi afară. F. a ieşit în stradă urmat de L., după care am ieşit şi eu şi gazda. F. s-a dus la maşină, a deschis portiera de la şofer, s-a aplecat după care a revenit în curte ţinând un cuţit (de tip briceag) în mână.”

Martorul D.N. a arătat că victima şi inculpatul se certau pentru 50 de lei „diferenţa de la un telefon mobil” din câte a auzit, el nestând tot timpul în cameră cu cele trei persoane venite la el şi totodată aflându-se sub influenţa drogurilor. După ce şi-au adresat injurii reciproce, L. l-a provocat la bătaie pe F., afară în curte; F. a ieşit şi când s-a întors s-a dus drept către victimă care stătea pe pat şi l-a împins pe spate.

Ambii martori au declarat că L. se afla în casă, pe pat, în momentul în care F. a intrat din curte, ei aflându-se în spatele inculpatului.

Astfel, nu au observat direct când inculpatul l-a lovit cu cuţitul pe victimă, ci inculpatul a fost văzut cu cuţitul în mână, a fost văzut împingându-l pe spate pe Lucian şi lovindu-l în zona gâtului, apoi au observat victima plin de sânge şi l-au auzit strigând „m-ai tăiat”, iar pe inculpat strigând „doamne ce am făcut?, l-am tăiat”.

Victima şi inculpatul au ieşit amândoi din casă, s-au îndreptat spre maşină şi au plecat împreună la spital. Niciuna dintre celelalte persoane nu i-a însoţit.

Din această descriere a situaţiei de fapt a rezultat că inculpatul nu a încercat şi nici măcar nu a intenţionat să sustragă drogurile aparţinând victimei, ci, dimpotrivă, neînţelegerile dintre aceştia referitoare la cantitatea de heroină ce revenea fiecăruia au dus la declanşarea scandalului şi ulterior la comiterea omorului.

Dacă este cert că nu există fapta de tâlhărie, la fel de cert este că inculpatul a comis infracţiunea de omor, la această concluzie conducând lovirea cu briceagul (instrument vulnerant, apt să producă moartea), într-o zonă vitală a corpului, de sus în jos; la lovitura aplicată în zona gâtului, inculpatul s-a lăsat pe victimă cu toată greutatea corpului său.

În acelaşi sens sunt şi concluziile raportului de autopsie şi anume „moartea victimei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei mixte internă şi externă, consecinţă a unei plăgi înjunghiate cervicale cu leziune de arteră carotidă dreapta; leziunile traumatice care au dus la deces s-au produs prin lovire cu obiect tăietor-înţepător”.

În drept, fapta inculpatului - aşa cum a fost expusă mai sus - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Încadrarea juridică s-a justificat şi din prisma laturii subiective a infracţiunii, din împrejurările cauzei rezultând - în mod neechivoc - că inculpatul şi-a reprezentat posibilitatea morţii victimei şi chiar dacă nu a urmărit, a acceptat acest rezultat (atacul nejustificat cu briceagul, unicitatea obiectului tăietor-înţepător - victima neavând un astfel de obiect asupra ei - faptul că inculpatul a lovit cu intensitate în zona gâtului).

În raport de aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat - prin apărător ales - de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

Elementul subiectiv necesar pentru existenţa infracţiunii de omor - intenţia în ambele sale modalităţi, directă sau indirectă - s-a dedus atât din împrejurările externe ale faptei comise (modul de săvârşire, mijloacele de execuţie, regiunea vizată, intensitatea loviturilor), cât şi din mobilul care l-a determinat pe inculpat să acţioneze şi din scopul pe care acesta şi l-a propus să-l atingă.

Nu s-a putut reţine lipsa intenţiei indirecte de a ucide în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se tăierii arterei carotide, iar între acţiunea inculpatului şi rezultatul letal survenit există legătură directă de cauzalitate.

Mai mult, pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., pe plan subiectiv este necesar ca lovirea să fie comisă cu intenţie, iar rezultatul - moartea victimei - să se fi produs din culpa inculpatului, ori în cazul de faţă a rezultat în mod neechivoc că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea morţii victimei, aplicând loviturile de briceag din faţă - şi nu la întâmplare - cu posibilitatea de a leza o regiune cunoscută ca vitală - zona gâtului.

La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, urmările acesteia, datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine cooperantă în procesul penal) şi toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) De asemenea s-a avut în vedere atitudinea inculpatului imediat după comiterea faptei, care a luat victima şi a transportat-o la spital, încercând astfel să-i acorde o şansă la viaţă; plecarea sa intempestivă de la spital şi perioada în care s-a sustras urmăririi penale s-au datorat în mare parte sentimentului de frică ce l-a cuprins după ce a realizat cele întâmplate şi nu a fost omisă împrejurarea că inculpatul s-a predat, în cele din urmă, singur organelor de poliţie, asumându-şi astfel consecinţele faptelor sale.

S-a avut în vedere şi atitudinea victimei - de asemenea consumator de heroină - care deşi nu reprezintă o provocare în sensul cerut de lege, a contribuit indiscutabil la producerea incidentului.

Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), C. pen., pe o durată determinată de timp.

Pe durata executării pedepsei, se face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen.

Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de urmările grave ale infracţiunii, de persoana inculpatului, tribunalul a apreciat că în baza art. 71 C. pen. se impune nu numai interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dar şi a dreptului de a alege prevăzută de art. 64 lit. a) teza I-a C. pen.

Constatând că nu s-au modificat temeiurile arestării preventive, s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus durata arestării lui preventive de la 20 martie 2009 la zi.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat dovedite acţiunile civile formulate de părţile civile, inclusiv de unitatea spitalicească şi mai mult, a lua act de poziţia inculpatului care a fost de acord să despăgubească pe părţile civile cu sumele pe care acestea le-au solicitat în faţa instanţei, motiv pentru care l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 35.000 RON către partea civilă P.A. (despăgubiri materiale), la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă C.M. (despăgubiri morale) şi la plata sumei de 72 RON către partea civilă Spitalul de Urgenţă B.A. (cheltuieli de spitalizare a victimei).

S-a luat act că C.S.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Faţă de împrejurarea că victima avea în întreţinere un copil minor şi că inculpatul a fost de acord să contribuie în continuare la creşterea acesteia, tribunalul a obligat pe inculpat la plata unei pensii lunare de întreţinere către minora P.A.M.A. în sumă de 500 RON, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la majoratul acesteia.

Această obligare a inculpatului la plata unei pensii lunare de întreţinere către copilul minor al victimei îşi are fundament şi în dispoziţiile legale prevăzute în art. 17 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., potrivit cu care acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu când cel vătămat este o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

S-a dispus confiscarea de la inculpat a briceagului cu buton folosit la săvârşirea infracţiunii, iar dacă nu va fi găsit va fi confiscată contravaloarea acestuia în lei.

Împotriva sentinţei penale în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul N.F. şi părţile civile P.A. şi C.M.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat sentinţa penală cu privire la omisiunea punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului N.F. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174, 176 lit. d) C. pen. în 174 C. pen.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului N.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie, fapte prevăzută şi pedepsită de art. 174-176 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 26 octombrie 2010, dată la care au avut loc dezbaterile, a rezultat că a fost pusă în discuţia părţilor cererea de schimbare a încadrării juridică a faptei formulată de către inculpatul N.F., prin apărător, după care constatând că nu mai există cereri de formulat sau excepţii de invocat, tribunalul a acordat părţilor cuvântul pe fondul cauzei.

Prin sentinţa penală atacată, tribunalul a respins cererea de schimbare încadrare juridică formulată de către inculpat (cerere pusă în discuţia părţilor) şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174-176 lit. d) C. pen., (aşa cum fusese reţinut prin rechizitoriu), în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat.

Dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. prevăd procedura pe care instanţa de judecată trebuie să o aplice în cazul schimbării încadrării juridice a faptei, în vederea garantării drepturilor procesuale, instanţa este obligată să pună în discuţia părţilor noua încadrare juridică şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă, sau eventual amânarea judecăţii pentru a-şi pregăti apărarea.

Dispoziţiile legale privind punerea în discuţia părţilor a schimbării încadrării juridice trebuie respectate şi în ipoteza în care se face schimbarea într-o încadrare mai uşoară, deoarece şi într-o asemenea situaţie inculpatul trebuie să-şi organizeze o bună apărare în raport de noua încadrare juridică dată faptei ce i se impută.

Faptul că instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei, fără a fi pus în discuţie această modificare a caracterizării juridice, susceptibilă să ofere noi posibilităţi de apărare, poate conduce la casarea hotărârii pronunţate.

Aceiaşi este situaţia şi în cazul în care, schimbând încadrarea juridică după închiderea dezbaterilor în fond, instanţa a încălcat prevederile art. 334 C. proc. pen., prin aceea că părţile nu şi-au putut exercita apărarea în raport de noua încadrare juridică, situaţie care echivalează cu nesoluţionarea fondului cauzei.

Greşita achitare a inculpatului N.F. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen.

Prin acelaşi act de inculpare, inculpatul N.F. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen., constând în aceea că a folosit violenţe, ameninţări cu cuţitul şi cu moartea în scopul luării drogurilor de la victima P.L.O.

Parchetul a apreciat ca fiind netemeinică soluţia de achitare a inculpatului N.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, mai ales în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile în care din materialul probator existent la dosarul cauzei, a rezultat fără nici un dubiu că violenţele exercitate de către inculpat faţă de victimă au fost în scopul însuşirii unei cantităţi de drog, în condiţiile în care în acel moment întreaga cantitate de droguri se afla în posesia victimei.

Din cuprinsul declaraţiei inculpatului N.F. aflată la filele 236-239 din dosarul de urmărire penală, a reieşit foarte clar că între acesta şi victimă a avut loc o altercaţie „am ieşit în curte unde ne-am îmbrâncit şi ne-am lovit”, altercaţie ce a avut loc pe fondul unei neînţelegeri referitoare la cantitatea de drog „eu i-am cerut să-mi dea marfa, dar el a refuzat”, „pentru a-l convinge să-mi dea şi mie din marfa şi pentru a se linişti am scos din buzunar un cuţit cu buton..şi l-am îndreptat spre gâtul acestuia în scopul să-l sperii pentru a-mi da din marfa”, aspecte ce au relevat pe deplin existenţa infracţiunii de tâlhărie, în condiţiile în care în prima fază inculpatul l-a ameninţat pe numitul P.L.O. cu un cuţit tip briceag că, dacă nu îi dă nişte droguri, respectiv heroină, îl omoară, trecând apoi şi la punerea în aplicare a ameninţărilor.

S-a apreciat, de asemenea, existenţa unei infracţiuni de tâlhărie şi din punctul de vedere al obiectului material, violenţele exercitându-se cu privire la un bun, respectiv în speţa de faţă la o cantitate de heroină, condiţia fiind îndeplinită atâta vreme cât legea nu face referire ca bunul să fie licit sau ilicit, singura condiţie fiind ca bunul să se afle în posesia sau detenţia altuia, or în acel moment întreaga cantitate de drog se afla în posesia victimei.

Toată această situaţie de fapt, a reieşit şi din declaraţiile martorului ocular M.I.L., care a arătat că cei doi, respectiv inculpatul şi victima s-au certat cu privire la cantitatea de drog ce urma să revină fiecăruia, iar inculpatul a scos cuţitul şi ameninţând victima în scopul de a-1 „speria”.

Având în vedere cele arătate anterior, Parchetul a apreciat că există suficiente dovezi în sensul confirmării încadrării juridice a faptelor dată prin rechizitoriu, în sensul existentei infracţiunii de tâlhărie, iar în subsidiar a solicitat instanţei să se facă aprecieri cu privire la temeiul achitării dispuse de către instanţa de fond.

Astfel, instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen., în baza dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta nu există.

Atât doctrina cât şi practica judiciară în materie sunt unanim de acord că se poate dispune achitarea în baza acestui temei numai în condiţiile în care fapta nu există în materialitatea sa, respectiv nu a fost săvârşită o faptă care să fi produs modificări fizice în lumea înconjurătoare, or, în speţa de faţă, inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională, în sensul că în scopul de a determina victima să-i dea un bun (o cantitate de drog), a folosit ameninţări, folosindu-se de un cuţit tip briceag, astfel că în opinia parchetului nu se poate afirma că fapta nu există.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de apel inculpatul N.F. a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei penale atacate iar pe fond schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

A arătat că situaţia de fapt reţinuta în rechizitoriu nu se regăseşte în probele administrate în cauză, respectiv declaraţia inculpatului coroborată cu declaraţiile celor doi martori aflaţi în casa unde s-a petrecut evenimentul - D.N. şi M.l.L.

A invocat o serie de declaraţii date în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, după cum urmează: Declaraţiile inculpatului - fila 236 dosar urmărire penală: „… în data de 05 martie 2009 P.L. m-a sunat si mi-a propus să mergem să luam heroină din Ferentari..am luat 3 gr. de heroină praf, plătind 7 milioane, eu am pus jumătate, el jumătate; „l-am luat şi pe P. în maşină, apoi am plecat în Popeşti - Leordeni, acasă la D.N.L. a împărţit marfa, apoi a spus că mie mi-a dat mai mult şi am început să ne cercetam;…el m-a luat de haine şi mi-a spus să mergem afara să ne batem;...am ieşit în curte unde ne-am îmbrâncit şi ne-am lovit; apoi, pentru că nu puteam să-l răzbesc am decis să plec;...m-am urcat în maşină, am pornit motorul şi, pentru că mă simţeam rău m-am întors în curte unde mă aştepta L. care continua să mă înjure;..ne-am întors în casă, eu i-am cerut să-mi dea partea mea din marfă, dar el a refuzat;...pentru a-l convinge să-mi dea şi mie din marfă şi pentru a se linişti, am scos din buzunar un briceag cu buton pe care nu l-am declanşat şi l-am îndreptat spre L. în scopul de a-l speria pentru a-mi da din marfă;…el m-a apucat de umărul drept (în mâna dreapta ţineam briceagul) şi ne-am apucat reciproc de cealaltă mână îmbrâncindu-ne;..ne-am pierdut echilibrul, căzând pe canapea, el jos şi eu deasupra ocazie cu care s-a declanşat briceagul şi s-a înfipt în gâtul lui în zona stângă.;..nu am ştiut că s-a declanşat briceagul;…atunci el a zis că l-am tăiat şi i-am pus mâna la rană şi i-am spus să mergem la spital …ne-am urcat în maşină şi am plecat la spital; fila 30 dosar instanţă: „...menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale;...din îmbrânceală care a avut loc între noi, lama cuţitului s-a desfăcut;.. P.L. s-a împiedicat de canapea, a căzut şi eu am căzut peste el;..nu am avut intenţia să-l omor pe P.L.;..când am scos briceagul din buzunar nu l-am ameninţat în niciun fel în legătură cu drogurile ce mi se cuveneau, intenţia mea fiind de a-l speria, deoarece acesta tipa şi cearta nu se terminase între noi;..niciun moment P.L. nu s-a plâns de dispariţia vreunei sume de bani;

Declaraţiile martorului D.N. în faza de urmărire penală şi în faza de judecată - fila 277 dosar urmărire penală: …”individul (partea vătămată ) care venise cu F. s-a supărat şi i-a zis - ce bă, vrei să ne batem? hai afară să ne batem - când a revenit F. de afara nu l-am văzut să aibă cuţit în mână şi nici momentul când l-a lovit pe partea vătămata;...F. l-a împins pe L. pe spate şi l-a lovit cu pumnul;...eu nu am văzut în momentul loviturii dacă avea cuţit în zona gâtului;...F. a plecat cu el la spital;...cel lovit s-a urcat pe bancheta din spate a autoturismului, iar F. s-a urcat la volan; fila 100 dos. instanţa: „nu am fost de faţă la momentul incidentului, aşa că nu ştiu dacă inculpatul avea cuţitul asupra lui ...nu am văzut când l-a înjunghiat victima;...cuţitul folosit era unul cu buton;...cum s-a întâmplat acest lucru, inculpatul a început să strige - aoleu, l-am tăiat;..nu ştiu de ce s-au certat inculpatul şi victima;...şi-au adresat injurii reciproce;

Declaraţiile martorului M.I.L. în faza de urmărire penală şi în faza de judecată - fila 306 dosar urmărire penala: „L. şi F. s-au îndreptat spre măsuţă şi au început amândoi să porţioneze drogurile;...între F. şi L. a început cearta legată de cantitatea de droguri a fiecăruia, după care L. i-a făcut vânt lui F., dându-i acestuia un brânci, iar acesta i-a dat o palmă peste şapcă;...F. a fost provocat de L. la bătaie;...referitor la cuţitul pe care F. îl avea în mână, acesta mi-a zis că nu vrea decât să-l sperie pe L.;...cei doi au intrat în casă;..când am intrat şi eu în casă, L. era lăsat pe spate în patul de lângă dulap şi îi spunea lui F. că l-a tăiat, iar F. a confirmat speriat acest lucru şi i-a spus că trebuie să-l ducă la spital;...L. s-a ridicat de pe pat şi a ieşit din casă împreuna cu F., îndreptându-se spre maşină în grabă; fila 8 dosar instanţa: „…L. şi F. au intrat în casă;…când am intrat în casă am văzut că cei doi se îmbrânceau;...L. îl ţinea pe F. de mâini..la un moment dat, L. s-a dezechilibrat, a căzut pe spate pe canapea şi l-a tras pe F. peste el;..briceagul era cu buton…;

Având în vedere aceste probe, inculpatul a considerat că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, ci ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.

Infracţiunea prevăzută la art. 183 C. pen. este o infracţiune preterintenţionată. Urmarea - moartea victimei - se atribuie făptuitorului pe baza culpei dovedite.

Omorul este o infracţiune care, sub aspect subiectiv, presupune prevederea rezultatului socialmente periculos, pe care făptuitorul fie că îl urmăreşte (intenţie directă ), fie că acceptă numai posibilitatea producerii lui (intenţie indirectă).

Lovitura cauzatoare de moarte este consecinţa culpei făptuitorului care, fie că nu l-a prevăzut (neglijenţa), fie a sperat în mod uşuratic că el nu se va produce (uşurinţa ).

Astfel, declaraţia inculpatului a rămas singura proba care fundamentează desfăşurarea incidentului în momentul în care cuţitul ajunge în gâtul victimei. Situaţia descrisă în rechizitoriu nu a analizat nici declaraţia inculpatului, nici declaraţia celor doi martori prezenţi. S-a reţinut, aş dar, în mod greşit intenţia inculpatului de a ucide. În realitate, inculpatul a acţionat cu preterintenţie, în sensul că urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, s-a produs o consecinţă mai gravă, consecinţă care depăşeşte intenţia inculpatului şi în raport cu care el se afla în culpă.

S-a arătat că, pentru stabilirea poziţiei subiective a inculpatului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările anterioare şi ulterioare comiterii faptei. În acest sens, poziţia ulterioară a inculpatului este fundamentată de declaraţiile celor doi martori de la spital: V.M. si O.D.M., martori care au precizat faptul că, inculpatul se agita şi înjura pe toata lumea, spunându-le să facă ceva şi sa salveze partea vătămată pentru că a pierdut mult sânge.

Starea psihică a inculpatului, şi pe fondul dependenţei de stupefiante, este stabilită şi de transcrierile interceptărilor convorbirilor telefonice (fila 64-65 dos urmărire penală), convorbiri din care a rezultat că, inculpatul vroia să se omoare.

Avându-se în vedere toate aspectele prezentate inculpatul a solicitat admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) si art. 74 C. pen., precum şi faţă de dispoziţiile art. 76 alin. (3) C. pen., să se reducă pedeapsa până la cel mult o treime din minimul special, arătând totodată că acestea nu au fost reţinute de instanţa de fond care, la fila 6 din hotărâre, a motivat respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice astfel: „…nu se poate reţine lipsa intenţiei indirect de a ucide în speţa dedusă judecăţii, în condiţiile în care s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă, datorându-se tăierii arterei carotide...”;

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: adeverinţă emisă de Asociaţia de proprietari bl. 121 (fila 57), chitanţe CEC consemnare sume de bani (fila 58), chitanţe CEC consemnare sume de bani (fila 76), notă de calcul privind sume achitate de inculpat (fila 75).

Apelanţii N.F. şi P.A. au depus concluzii scrise.

Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate în scris şi oral cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei şi examinând hotărârea primei instanţe, din oficiu, asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. Pen., Curtea a constatat următoarele:

În ceea ce priveşte apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Curtea a constatat următoarele:

Schimbarea încadrării juridice a unei fapte stabilite prin rechizitoriu poate avea loc în anumite condiţii, expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. instanţei de judecată îi revine obligaţia de a pune în discuţie noua încadrare juridică, asupra căreia formulează concluzii părţile precum şi reprezentantul parchetului.

Examinând sentinţa apelată din perspectiva acestei critici Curtea a constatat că în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010, cu respectarea principiului contradictorialităţii, s-a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a faptei, la cererea inculpatului, din infracţiunile prevăzute de art. 174-176 lit. d) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Au fost puse concluzii de către toate părţile cu acea ocazie cu referire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului, inclusiv de procuror. Instanţa, în procesul de deliberare, a stabilit o nouă încadrare juridică a faptei, însă nu cea solicitată de inculpat.

Având în vedere că problema încadrării în drept a faptelor reţinute în sarcina inculpatului a fost ridicată şi dezbătută cu respectarea tuturor normelor de procedură şi cu asigurarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale, Curtea a apreciat că împrejurarea că instanţa a operat o schimbare de încadrare juridică dând faptei o altă încadrare decât cea propusă cu ocazia dezbaterilor, nu reprezintă o cauză de nulitate a hotărârii. S-a constatat că obiectul dezbaterilor l-a constituit, între altele, încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, iar Ministerul Public a susţinut pe larg punctul său de vedere cu referire la încadrarea faptelor în succesiunea lor şi normele de drept incidente.

S-a mai constatat că, deşi nu au fost respectate întocmai dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., nu sunt îndeplinite condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., nefiind dovedită existenţa vreunei leziuni care să justifice trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv. Nu s-a invocat expres existenţa vreunei vătămări ce nu ar putea fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii supuse controlului judiciar, în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., iar cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului atât Ministerul Public prin reprezentantul său cât şi celelalte părţi au avut ocazia să-şi exprime pe larg punctele de vedere asupra problemelor de drept vizând încadrarea juridică a faptelor, primul motiv de apel fiind astfel nefondat.

Curtea a constatat că în mod corect s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor simplu, prevăzută de art. 174 C. pen., având în vedere că această faptă este dovedită mai presus de orice îndoială şi că toate probele administrate converg spre această încadrare juridică. Cu privire la încadrarea juridică dată de prima instanţă faptei, Curtea a făcut aprecieri in extenso prin răspunsurile la criticile formulate de inculpat, tot cu privire la încadrarea faptei, având în vedere că motivul de apel al Parchetului viza doar procedura de schimbare a încadrării juridice nu şi noua încadrare dată faptei.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel, Curtea a constatat că soluţia de achitare pentru infracţiunea de tâlhărie este corectă. Astfel cum a reţinut prima instanţă, nu subzistă scopul omorului deosebit de grav, respectiv pentru săvârşirea unei tâlhării. Din probele administrate a rezultat că victima şi inculpatul, prieteni şi consumatori de droguri, au cumpărat împreună droguri la data de 05 martie 2009 şi s-au deplasat pentru consumarea acestora la locuinţa martorului D.N. situată în Popeşti Leordeni. Cei doi au porţionat drogurile pe o oglindă iar factorul declanşator al conflictului l-a constituit tocmai această porţionare. Martorii oculari M.I.L. şi D.N. au evidenţiat că cel care a pornit conflictul a fost victima, nemulţumită de cantitatea de droguri care i-a revenit. Cei doi au început să se certe, s-au îmbrâncit şi s-au înjurat reciproc. Victima l-a provocat la bătaie pe inculpat şi amândoi au ieşit în curte. Ulterior victima a revenit iar inculpatul care între timp a luat un cuţit tip briceag din maşină a intrat după aceasta în casă, s-a dus înspre ea, martorii neputând relata nici unul momentul efectiv al înjunghierii, martorul D. afirmând că l-a văzut pe inculpat lovind victima dar că nu a văzut nici un cuţit în acel moment.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, element constitutiv al infracţiunii complexe de tâlhărie, Curtea a constatat că în speţă lipseşte scopul urmărit de inculpat şi anume acela al deposedării prin violenţă a victimei de drogurile care i-au revenit în urma împărţirii. Prin lovirea victimei inculpatul a urmărit să-i aplice acesteia o corecţie, fără intenţia de a o deposeda de partea sa de droguri, aspect care rezultă din declaraţiile martorilor menţionaţi coroborate cu declaraţiile inculpatului şi cu împrejurarea că ulterior producerii rănii la gât victimei inculpatul a fost preocupat de a-i acorda acesteia ajutorul fără să procedeze sau să urmărească aproprierea sa cu partea de droguri aparţinând victimei. În dezvoltarea motivului de apel parchetul invocă primele declaraţii ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, la data de 2 aprilie 2009 (filele 236-241 dosar de urmărire penală), precum şi declaraţia martorului ocular M.I.L., declaraţii însă care nu pot fi coroborate cu restul materialului probator în vederea stabilirii adevărului în cauză, fiind contrazise de restul probelor administrate, de declaraţia în integralitate a martorului ocular citat de parchet care susţine afirmaţiile inculpatului în sensul că prin utilizarea cuţitului nu a dorit decât să o sperie pe victimă, de declaraţiile ulterioare ale inculpatului date atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti precum şi din comportamentul acestuia din urmă, ulterior înjunghierii victimei.

Referitor la solicitarea subsidiară de reapreciere asupra temeiului achitării, Curtea a constatat că în mod corect achitarea s-a dispus în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., apreciind că fapta de tâlhărie nu există, pentru aceleaşi considerente menţionate mai sus, fiind neîndoielnică numai existenţa infracţiunii de omor.

Curtea a apreciat însă fondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, analiză posibilă având în vedere că, din motivele de apel expuse, rezultă că această cale de atac a fost formulată în defavoarea inculpatului.

În acest sens, în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpatului Curtea a constatat că a fost dată o largă eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului, respectiv că este necunoscut cu antecedente penale, că a avut o atitudine cooperantă în procesul penal, alături de celelalte circumstanţe care caracterizează fapta, precum şi că imediat după comiterea infracţiunii a transportat victima la spital încercând să-i acorde o şansă la viaţă, iar în ceea ce priveşte perioada în care s-a sustras urmăririi penale aceasta s-a datorat sentimentului de frică ce l-a cuprins după comiterea faptei.

În ansamblul criteriilor impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Curtea a constatat că fapta săvârşită de inculpat este una cu un grad deosebit de ridicat de pericol social, că a acţionat fiind în stare de sevraj generată de nevoia administrării de droguri, că victima îi era prietenă şi că mijlocul prin care a suprimat viaţa victimei, respectiv cu un cuţit, i-a oferit garanţia că acţiunea sa îşi va atinge scopul, date în funcţie de care s-a apreciat că o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege este neîndestulătoare. De asemenea, inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi chiar a încercat zădărnicirea aflării adevărului, cauza fiind disjunsă faţă de N.D. şi M.N., suspectate de săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Punând în balanţă aceste aspecte cu cele favorabile inculpatului, reţinute de prima instanţă şi însuşite de Curte, precum şi cu declaraţiile în circumstanţiere date de o cunoştinţă a inculpatului, martorul G.R., (fila 135 dosar fond) din care a rezultat că inculpatul era consumator de droguri care încerca să renunţe la acest viciu dar avea recăderi, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde exigenţelor art. 52 C. pen. constituind un mijloc eficient de constrângere şi o măsură de reeducare proporţională.

În ceea ce priveşte apelul formulat de inculpatul N.F., Curtea a constatat că acesta este nefondat.

Aşa cum s-a arătat, Curtea a indicat care sunt considerentele pentru care încadrarea juridică corectă a faptei reţinute în sarcina inculpatului este cea de omor, în temeiul art. 174 C. pen., iar în continuare, a expus considerentele pentru care fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Susţinerile din cadrul motivelor de apel în sensul că inculpatul a dorit să lovească victima dar rezultatul mortal a survenit din culpă, inculpatul nedorind şi neurmărind acest rezultat sunt contrazise de probele din cauză. Astfel, doctrina şi practica instanţelor deopotrivă au statuat că la stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului, respectiv dacă a urmărit doar să lovească victima sau a urmărit să o ucidă se ţine seama de instrumentul folosit de acesta, de zona corpului unde a fost aplicată lovitura, numărul loviturilor şi intensitatea acestora, alături de orice alte împrejurări concrete în contextul cărora s-a săvârşit fapta.

S-a arătat că din probe rezultă cu certitudine că inculpatul a folosit un cuţit tip briceag cu care a lovit de două ori victima, prima dată în lobul urechii stângi, lovitură urmată de o a doua, în zona dreaptă a gâtului.

Astfel cum rezultă din Raportul medical de necropsie din 03 septembrie 2009, (vol. 2 f. 1- 4 dosar de urmărire penală), victima prezenta 2 plăgi înjunghiate, una cervical lateral dreapta şi cea de a doua la nivelul tragusului de partea stângă. Conform concluziilor acestei probe ştiinţifice, moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei mixte externe şi interne consecinţa unei plăgi înjunghiate cervicale lateral drept cu secţiune de arteră carotidă comună dreaptă, faringe, cu aspirat sanguin traheo-bronşic şi ingestie de sânge. Între leziunile traumatice care au dus la deces există o legătură de cauzalitate directă necondiţionată.

Atât din declaraţiile inculpatului, oscilante pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, cât şi din declaraţiile martorilor oculari arătaţi şi de inculpat în motivele de apel, respectiv D.N. şi M.I.L. a rezultat că inculpatul, pe fondul unei altercaţii pornite de la cantitatea de droguri cuvenită inculpatului şi victimei, a lovit-o pe aceasta din urmă cu cuţitul. Susţinerile inculpatului în sensul că a vrut doar să o sperie pe victimă şi că victima a fost cea care a căzut în lama cuţitului sunt date pro causa au fost în contradicţie cu adevărul judiciar care rezultă din întregul ansamblu probator. Astfel, este neverosimilă o apărare în sensul că inculpatul a luat cuţitul tip briceag cu buton numai pentru a o speria pe victimă dar că acesta s-a declanşat accidental şi tot accidental victima s-a tăiat la gât în contextul în care, astfel cum a declarat martorul D.N., inculpatul a împins-o pe victimă şi a lovit-o „cu pumnul” precizând că nu a văzut dacă avea cuţit, dar l-a auzit pe inculpat strigând „aoleu, l-am tăiat”.

De asemenea, din Raportul medical de necropsie din 03 septembrie 2009 a rezultat că victima prezenta două plăgi tăiate iar plaga ce a avut urmare decesul inculpatului a avut o profunzime de circa 7 cm, contrazicând aşadar susţinerile inculpatului în sensul că victima s-ar fi înţepat singură în lama cuţitului.

Toate aceste împrejurări de fapt au condus instanţa la concluzia că inculpatul a folosit o armă aptă de a ucide, respectiv un cuţit tip briceag, cu care a lovit-o succesiv de două ori pe victimă în zone vitale, respectiv zona urechii şi a gâtului acesteia, fiind aşadar neîndoielnică intenţia inculpatului de a o ucide. În aceste condiţii, s-a arătat că fapta nu poate fi încadrată în art. 183 C. pen., loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ci în art. 174 C. pen., apelul inculpatului sub acest aspect fiind nefondat.

Cu privire la al doilea motiv de apel privind redozarea pedepsei şi reţinerea circumstanţelor atenuante, Curtea a apreciat că nu se impune redozarea în sensul reducerii şi cu atât mai puţin în sensul reţinerii circumstanţelor atenuante, considerentele asupra acestor chestiuni fiind expuse mai sus, cu ocazia analizei apelului declarat de Parchet, circumstanţele reale ale comiterii faptelor, conduita inculpatului şi trăsăturile personale care îl caracterizează făcând ca pedeapsa de 12 ani închisoare să corespundă exigenţelor art. 52 C. pen., să constituie un mijloc eficient de constrângere şi o măsură de reeducare proporţională cu scopul pentru care este dată.

În ceea ce priveşte apelurile formulate de părţile civile P.A. şi C.M., ambele solicitând majorarea daunelor morale la care să fie obligat inculpatul, Curtea a constatat că şi aceste apeluri sunt nefondate având în vedere că apelantele s-au constituit părţi civile în cauză, astfel cum rezultă din declaraţiile date la data de 09 februarie 2010 (filele 10 şi 11 dosar fond) cu sumele de 35.000 lei partea civilă P.A. şi 10.000 lei C.M., sume necenzurate la plata cărora a fost obligat prin hotărârea primei instanţe inculpatul.

Prin urmare, Curtea a apreciat că la acest moment procesual părţile civile nu mai pot formula cereri de majorare a pretenţiilor, solicitând noi sume cu titlu de daune morale, astfel că apelurile formulate pe aceste considerente au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi părţile civile P.A. şi C.M.

Parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică şi nelegală pentru greşita încadrare juridică a faptei de tâlhărie în art. 211 alin. (2) lit. a) şi alin. (21) lit. c) C. pen. în loc de reţinerea tentativei la tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. b), c) C. pen. şi greşita achitare pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie în forma calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b), c) C. pen.

Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen.

În concluziile orale, procurorul de şedinţă a apreciat că încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. b), c) C. pen., în concurs cu infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 C. pen.

Procurorul a apreciat că faţă de probele administrate a fost corect stabilită situaţia de fapt, dar vinovăţia inculpatului nu a fost corect stabilită. Temeiul achitării ar putea fi cel prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 lit. b), alin. (21) lit. b), c) C. pen.

Părţile civile au criticat greşita reţinere a tentativei la infracţiunea de tâlhărie şi au solicitat reţinerea infracţiunii de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de omor deosebit de grav.

Inculpatul a criticat soluţia ca netemeinică şi nelegală şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei.

Înalta Curte, analizând decizia prin prisma cazurilor de casare invocat, art. 3859 pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. constată că recursurile sunt nefondate.

În ceea ce priveşte recursul Parchetului, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Eroarea gravă de fapt, ca motiv de casare, nu priveşte dreptul suveran de interpretare a probelor ci, exclusiv, discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

Situaţia de fapt reţinută în decizia penală corespunde probatoriului administrat. Ceea ce se critică de fapt este încadrarea juridică pe care a dat-o instanţa faptelor reţinute.

În mod corect au reţinut cele două instanţe, cea de fond şi cea de apel că în cauză nu subzistă infracţiunea de tâlhărie.

Între inculpat şi victimă s-a declanşat o altercaţie ca urmare a modului în care inculpatul porţionase cantitatea de droguri pe care o cumpăraseră împreună. După o ceartă în locuinţa martorului D.N., cei doi s-au bătut în afara imobilului, victima a revenit în locuinţă şi a fost urmată de inculpat care i-a aplicat două lovituri de cuţit în zona gâtului.

Deşi factorul declanşator al conflictului a fost modul de împărţire a unei doze de heroină cumpărate de cei doi, infracţiunea de omor s-a consumat pe fondul stării de surescitare determinată de consumul de droguri (inculpatul se afla în stare de sevraj) şi de injuriile şi loviturile aplicate.

În mod corect a subliniat prima instanţă că nemulţumită de împărţirea drogurilor a fost victima şi nu inculpatul, şi ca atare, nu se poate imputa acestuia că a săvârşit omorul pentru a deposeda victima de partea care i se cuvenea din doza de heroină.

Nu este fondată în cauză nici critica privind temeiul greşit al achitării pentru infracţiunea de tâlhărie, în sensul că ar fi trebuit reţinut art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi nu art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Fapta de deposedare, (sau de încercare de deposedare) a victimei de un bun nu există în materialitatea ei pentru că nu poate fi confundată disputa cu privire la partajarea unui bun, manifestată prin conflict fizic şi verbal, cu luarea unui bun sau tentativa de luare a acelui bun. Ca atare, nu se poate afirmă că în cauză faptei îi lipseşte latura subiectivă cerută de lege pentru a fi reţinută infracţiunea de tâlhărie, deoarece nici din punct de vedere obiectiv nu a fost săvârşită o acţiune sau inacţiune care să poată reprezenta elementul material al infracţiunii de furt (componentă a infracţiunii complexe de tâlhărie) sau al tentativei la o asemenea infracţiune.

Dată fiind inexistenţa unei asemenea fapte, criticile privind greşita reţinere în încadrarea juridică a infracţiunii de tâlhărie în loc de tentativă la tâlhărie nu vor mai fi analizate, pentru că şi în măsura în care criticile ar fi fondate, schimbarea de încadrare juridică ar fi una formală, dispunându-se în final achitarea.

Având în vedere că fapta de omor nu a fost săvârşită pentru a înlesni sau ascunde săvârşirea unei tâlhării, în mod corect a fost reţinută varianta tip a acestei infracţiuni şi nu cea agravantă prevăzută în art. 176 lit. d) C. proc. pen.

De aceea, recursul formulat de Parchet în prezenta cauză este nefondat.

Înalta Curte nu poate primi nici solicitarea inculpatului de încadrare a faptei în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Cele două lovituri au fost aplicate cu intensitate victimei, cu un corp contondent apt să producă moartea, într-o zonă vitală. Chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, rezultă din modul în care a acţionat, că inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unui asemenea rezultat.

Aspectul că inculpatul a acordat ajutor victimei după săvârşirea faptei, că a regretat rezultatul, victima fiindu-i prieten, că se afla sub influenţa substanţelor stupefiante la momentul comiterii infracţiunii, nu sunt aspecte de natură să conducă la o schimbare a încadrării juridice, ci doar circumstanţe ce pot fi avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Critica formulată de inculpat că pedeapsa aplicată este prea severă este de asemenea nefondată. Instanţa de apel a aplicat o pedeapsă orientată spre minim, adecvată gravităţii faptei şi circumstanţelor personale ale inculpatului. O reducere a cuantumului acesteia ar lipsi sancţiunea de finalităţile trasate în art. 52 C. pen. - prevenţia specială şi prevenţia generală.

De aceea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de Parchet şi inculpat.

În ceea ce priveşte recursurile formulate de recurentele părţi civile, Curtea constată că sunt inadmisibile, întrucât în motivele de apel acestea au criticat doar latura civilă, iar în recurs au criticat latura penală, deşi situaţia lor juridică nu s-a înrăutăţit ca urmare a soluţionării apelului.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentele părţi civile şi recurentul inculpat vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul N.F. şi părţile civile P.A. şi C.M. împotriva deciziei penale nr. 93/ A din 25 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat N.F., durata reţinerii şi a arestării preventive de la 20 martie 2009 la 3 noiembrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 3 noiembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1040/2011. Penal  ICCJ. Decizia nr. 852/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

    Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3905/2011. Penal