ICCJ. Decizia nr. 740/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 740/2011
Dosar nr. 1163/102/2010
Şedinţa publică din 25 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 70 din 26 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins ca nefondată cererea formulată de apărătorul inculpatului R.M. privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina acestuia:
a) din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b1) C. pen. şi
b) din infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. şi ped. de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi în consecinţă,
- L-a condamnat pe inculpatul R.M., în temeiul art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., la pedeapsa de 7 (şapte) ani şi 10 (zece) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat.
- În baza art. 175 alin. (1), teza finală C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzicerii exerciţiului drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.
- L-a privat pe inculpat de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. - adică a drepturilor de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat - în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
- În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii pe 24 h, din data de 23 decembrie 2009, precum şi durata arestării preventive, începând cu data de 24 decembrie 2009 şi până la zi, iar potrivit art. 350 C. proc. pen., raportat la art. 160 ind. b) alin. (3), art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi a respins cererea de revocare a măsurii privative de libertate, formulată de apărătorul inculpatului.
- În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998 şi art. 999 C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M.S. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul, să plătească în favoarea părţii civile suma de 10.000 (zece mii) RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale, precum şi suma de 100 (una sută) RON, cu titlu de daune materiale.
- A luat act că S.C.J.U. Tg. Mureş, nu a formulat pretenţii civile în cauză, sub forma daunelor materiale, iar în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 780 RON, cu titlu cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş înregistrat la data de 18 ianuarie 2010, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.M. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În actul de inculpare, în esenţă, s-a reţinut faptul că la data de 26 noiembrie 2005, inculpatul R.M. a agresat-o cu o şurubelniţă pe partea vătămată M.M.S., cauzându-i mai multe leziuni, respectiv, politraumatism prin agresiune, plăgi înjunghiate penetrante hemitorace drept, traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, traumatism cranio-facial cu plăgi periorbitale, leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 14 - 18 zile de îngrijiri medicale.
Din analiza materialului probator administrat pe parcursul procesului penal a rezultat că la data de 26 noiembrie 2009, organele de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au fost sesizate telefonic despre faptul că în spatele H.G. din municipiul Târgu Mureş a fost înjunghiată o persoană de sex feminin, posibil cu o şurubelniţă, de către concubinul acesteia. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş şi echipa operativă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în jurul orelor 11,00, aflându-se în faţa imobilului din Piaţa Victoriei, inculpatul R.M. i-a aplicat mai multe lovituri cu o şurubelniţă concubinei sale M.M.S., după care a fugit de la faţa locului.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul R.M. şi partea civilă M.M.S. au trăit în concubinaj circa 7 ani, din relaţia acestora rezultând trei copii: R.C., născută la 9 februarie 2006, R.M., născut la 12 mai 2007 şi R.A., născut la 25 februarie 2009.
Relaţiile dintre inculpat şi partea civilă au fost tensionate şi în mai multe rânduri, M.M.S. l-a părăsit pe inculpat luând şi copiii cu ea, dar de fiecare dată, inculpatul a urmărit-o pe partea civilă şi a silit-o să reia convieţuirea cu el.
Astfel, s-a ajuns ca la data de 26 noiembrie 2009 în jurul orelor 11,00, inculpatul şi partea civilă, împreună cu cei trei copii ai lor să coboare din locuinţa inculpatului, situată în municipiul Târgu Mureş, partea civilă ţinând în braţe copilul cel mic în vârstă de 8 luni.
Întrucât inculpatul era foarte nervos, partea civilă a solicitat ajutorul unui bărbat care întâmplător trecea prin zonă.
Inculpatul l-a ameninţat pe acel necunoscut, acesta plecând de la faţa locului, după care partea civilă a rămas din nou singură cu inculpatul.
După plecarea bărbatului respectiv, inculpatul a început să o agreseze pe partea civilă folosind o şurubelniţă cu lungimea de aproximativ 40 cm. Victima a fost trântită la pământ, ocazie cu care a scăpat copilul din braţe, iar inculpatul a imobilizat-o la pământ, încercând să o împungă cu şurubelniţa în ochi, după care a lovit-o în zona pieptului, partea civilă zbătându-se şi strigând după ajutor, în tot acest timp, încercând să îl împiedice pe inculpat să o lovească.
La un moment dat, partea civilă a reuşit să se răsucească, aşezându-se pe burtă, iar inculpatul, aflându-se deasupra ei a lovit-o de câteva ori cu şurubelniţa în zona spatelui, strigătele părţii civile şi ale copiilor săi fiind auzite de martorii S.A. şi B.S. care s-au deplasat la faţa locului.
Văzând că de locul agresiunii se apropie oameni, inculpatul a încetat să o mai agreseze pe partea civilă şi a părăsit zona, luând cu el şurubelniţa.
A fost solicitată prin Serviciul 112 deplasarea la faţa locului a unui echipaj S. şi a organelor de poliţie, partea civilă fiind transportată la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Din actele medico-legale depuse la dosar a rezultat că partea civilă M.M.S. a fost victima unui politraumatism prin agresiune, prezentând cu ocazia examinării medico-legale, plăgi înjunghiate penetrante hemitorace drept, traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, traumatism cranio-facial cu plăgi periorbitale, leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 16 - 18 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut parţial comiterea faptei şi a regretat consecinţele acţiunilor sale. În declaraţiile date, inculpatul a afirmat că a agresat-o pe partea civilă datorită faptului că aceasta ar fi discutat cu un bărbat necunoscut, afirmaţie nesusţinută însă de probele administrate în cauză.
Cu ocazia audierii la procuror în calitate de învinuit, R.M. a descris modul de comitere a faptei cu totul diferit faţă de ceea ce au declarat partea civilă şi martorii S.A. şi B.S., inculpatul încercând să minimalizeze atât gravitatea agresiunilor, cât şi modalitatea de producere a acestora. Astfel, inculpatul a invocat faptul că plăgile înjunghiate puteau fi produse în momentul în care, el şi partea civilă ar fi căzut la pământ, încercând astfel să inducă ideea că nu ar fi avut intenţia de a o înjunghia cu şurubelniţa pe partea civilă. Având în vedere numărul leziunilor suferite de partea civilă, zonele corpului în care acestea au fost produse, obiectul folosit de inculpat, instanţa de fond a concluzionat că inculpatul a avut reprezentarea leziunilor pe care le putea produce şi a urmărit producerea acestor leziuni, iar faptul că partea civilă nu a decedat nu s-a datorat unei decizii de a opri agresiunea luată benevol de inculpat, ci faptului că de locul unde se petrecea agresiunea au început să se apropie martori şi, acest lucru l-a determinat pe inculpat să nu o mai lovească pe partea civilă. În ce priveşte obiectul folosit la lovirea părţii vătămate, inculpatul a precizat că şurubelniţa avea aproximativ 15 cm. lungime şi că a abandonat-o, neputând preciza exact unde.
În faţa instanţei, inculpatul a declarat că în ziua de 26 noiembrie 2009, având asupra lui o şurubelniţă cu care a reparat clanţa uşii din imobil a cărei parte metalică era de aproximativ 7 cm şi dorind să o sperie pe partea civilă, a înţepat-o în obraji de mai multe ori, o dată şi în burtă, însă loviturile nu au fost date cu putere.
Cu ocazia audierii, partea civilă M.M.S. a declarat că nu se află la prima corecţie fizică aplicată de inculpat, dar în ziua de 26 noiembrie 2009 a fost prima oară când inculpatul a lovit-o cu o şurubelniţă, în public şi în prezenţa copiilor, cu intenţia de a-i suprima viaţa. A menţionat partea civilă că inculpatul nu a reuşit să o omoare deoarece ea s-a opus cu îndârjire, gândindu-se la copiii pe care îi are.
Pentru a dovedi comportamentul violent al inculpatului, partea civilă a depus la dosarul cauzei Sentinţa civilă nr. 6869 din 18 decembrie 2009, copia unei plângeri penale depuse la Poliţia municipiului Târgu Mureş la data de 28 noiembrie 2008, Sentinţa civilă nr. 4106 din 25 mai 2009 a Judecătoriei Târgu Mureş, precum şi mai multe înscrisuri emise de I.E.E.S.R. care au confirmat comportamentul agresiv şi modul de a reacţiona al inculpatului, acte din care reiese că inculpatul nu este la primul incident de acest gen.
Partea civilă a mai depus la dosar un raport psihologic de evaluare al acesteia, din cuprinsul căruia a reieşit că pe parcursul relaţiei cu inculpatul a fost supusă în mod repetat la multiple forme de violenţă, fizică, psihologică, emoţională şi verbală, că inculpatul a interzis părţii civile contactul cu familia sa, sechestrând-o, iar în momentul la care aceasta a rupt relaţia cu el, a urmărit-o şi a silit-o să reia convieţuirea sub ameninţarea agresiunilor fizice.
Un aspect important care a rezultat din raportul sus-menţionat a fost şi acela că partea civilă a încercat să se mute în alt oraş, dar a fost găsită de inculpat şi silită să se întoarcă la el. În anul 2008, partea civilă s-a refugiat într-un apartament pus la dispoziţie de mama ei, însă inculpatul a căutat-o, a distrus uşa locuinţei şi a forţat-o să se întoarcă la el, ameninţând-o cu faptul că dacă nu se va supune, o va agresa, atât pe ea, cât şi pe mama acesteia.
Important este şi faptul că specialistul care a întocmit raportul psihologic de evaluare a constatat că partea civilă a încercat în mod repetat să evite conflictele cu inculpatul şi, pe cale de consecinţă, să-şi reducă activităţile ce impuneau efectuarea de acţiuni în afara locuinţei sau a centrului în care a fost adăpostită, tocmai datorită temerii pe care i-a produs-o comportamentul inculpatului. Concluziile evaluării au menţionat prezenţa efectelor psiho-emoţionale manifestate prin sindromul stresului posttraumatic, urmare a violenţelor la care a fost supusă. Gradul de victimizare era foarte crescut, partea civilă fiind în continuare în pericol datorită menţinerii stării de nesiguranţă rezultată din posibilitatea de a fi agresată din nou de inculpat şi imposibilitatea continuării vieţii personale datorită modului de a se comporta al acestuia.
Susţinerea părţii civile a fost confirmată şi de depoziţiile martorilor oculari S.A., B.S., T.A., M.V. şi M.D.A..
În drept, fapta inculpatului R.M. a fost încadrată în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) C. pen.
Cererile prin care apărătorul inculpatului a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei deduse judecăţii din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., respectiv, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. au fost respinse de instanţa de fond.
Astfel, s-a reţinut că probele administrate în cauză au permis deducerea ideii că inculpatul a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei în condiţiile în care acesta a folosit o şurubelniţă, destul de mare, de aproximativ 35 - 40 cm pentru a lovi victima, iar loviturile au fost multiple. Pe de altă parte, din raportul de expertiză medico-legală a rezultat faptul că aceste lovituri au vizat atât zona capului, cât şi zona toracică, zone a căror afectare constituie, evident, un pericol pentru viaţa celui lovit.
Un alt argument avut în vedere la încadrarea juridică a faptei în tentativă la omor calificat l-a constituit faptul că inculpatul a folosit un obiect apt a produce moartea (o şurubelniţă de aproximativ 35 - 40 cm), a vizat zone vitale ale corpului părţii civile (zona capului şi zona toracică) şi după cum a rezultat din declaraţiile părţii civile şi ale martorilor oculari, inculpatul şi-a încetat agresiunea doar la strigătele părţii civile şi la apariţia martorilor S.A. şi B.S., fugind de la locul faptei şi abandonând victima în starea în care se afla.
În aceeaşi ordine de idei s-a mai reţinut că multitudinea plăgilor descrise în actul medico-legal dovedesc faptul că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat, cel puţin cu intenţie indirectă, în sensul că a prevăzut că prin lovirea părţii civile se putea ajunge la moartea acesteia şi, chiar dacă nu a dorit un asemenea rezultat, a acceptat producerea lui.
Contrar susţinerii apărătorului inculpatului, s-a reţinut că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine circumstanţa atenuantă a scuzei provocării reglementată de art. 73 lit. b) C. pen., având în vedere că presupusa conduită imorală a părţii civile, relevată de inculpat, nu poate fi încadrată în sfera noţiunii de provocare, de natură să determine inculpatului o puternică stare de emoţie, care să-i inducă acestuia imposibilitatea controlării acţiunilor sale, cu atât mai mult cu cât inculpatul şi partea civilă nu mai convieţuiau împreună, cei doi întâlnindu-se doar ocazional. Mai degrabă, pornind de la conţinutul referatului de evaluare coroborat cu declaraţia martorei R.E. - sora inculpatului - sentimentul geloziei excesive a fost cel care l-a determinat pe inculpat să adopte o atitudine extrem de violentă faţă de partea civilă, şi nicidecum, starea de provocare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute în C. pen., gradul de pericol social concret al faptei comise, concretizat în împrejurări care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii dedusă judecăţii, dar şi extrinseci acestuia, cum ar fi, în esenţă, modalitatea săvârşirii activităţii infracţionale, atitudinea inculpatului faţă de valorile umane şi sociale fundamentale subiective, constând în aceea că nu a ezitat să adopte o conduită agresivă, atât fizică, cât şi psihică faţă de fosta lui concubină şi mama celor trei copii minori ai părţilor, folosindu-se în acest sens de propriile forţe, precum şi de o şurubelniţă şi circumstanţele personale ale inculpatului şi anume, vârsta, persoana inculpatului şi poziţia lui procesuală faţă de învinuirile aduse, faptul că nu are antecedente penale, apreciindu-se că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin executarea acesteia în condiţiile art. 55, 71 C. pen.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (3), art. 143 şi art. 148 lit. f) din acelaşi cod s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului deoarece temeiurile de drept şi de fapt care au stat la baza luării acestei măsuri preventive subzistă şi în prezent, dar şi pentru a se asigura executarea pedepsei aplicate, considerente pentru care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reţinut că partea civilă M.M.S. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale şi a sumei de 100 RON daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor necesare pentru vindecarea leziunilor suferite de aceasta.
În declaraţia dată în faţa instanţei de judecată, inculpatul a arătat că este de acord cu plata despăgubirilor în cuantumul în care a fost solicitat de partea civilă.
Referitor la daunele morale solicitate de partea civilă, s-a arătat că aprecierea prejudiciului moral, înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului şi a implicaţiilor acestuia pe toate planurile vieţii sociale ale părţii civile.
Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana în cauză pe plan fizic, psihic, social, profesional şi familial în ceea ce ar însemna o viaţă normală pentru acesta în momentul comiterii faptei dar şi în viitor.
Având în vedere argumentele mai sus expuse, instanţa de fond a apreciat că solicitarea părţii civile din punctul de vedere al cuantumului daunelor morale este exagerată, suma de 10.000 RON fiind în măsură să constituie o reparaţie justă şi echitabilă a suferinţelor fizice şi psihice provocate de inculpat.
În consecinţă, în temeiul art. 346 alin. (1) raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998 şi art. 999 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M.S. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi suma de 100 RON reprezentând daune materiale.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul R.M., criticile invocate vizând atât aspecte de nelegalitate, cât şi aspecte de netemeinicie.
În principal, inculpatul a solicitat instanţei de apel să constate nulitatea absolută a actului de sesizare a instanţei şi, pe cale de consecinţă, să dispună restituirea cauzei organului de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale cu respectarea strictă a drepturilor sale procesuale.
În subsidiar, inculpatul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu reţinerea art. 73 lit. b) C. pen. În cazul în care nu se va proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul celor de mai sus, inculpatul a solicitat ca instanţa de apel să reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
În fine, inculpatul a cerut să se reţină în favoarea sa circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi să i se reducă pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 62/A din 29 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 116.3/102/2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, a menţinut starea de arest preventiv a acestuia, a dedus din pedeapsa ce i-a fost aplicată de instanţa de fond perioada arestului preventiv, scursă de la data pronunţării sentinţei, respectiv 26 mai 2010 la zi şi l-a obligat pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că probatoriul administrat împotriva inculpatului (care a beneficiat de asistenţă juridică calificată din partea apărătorului ales) s-a realizat cu stricta respectare a legii, procurorul care a instrumentat cauza respingând prin ordonanţa motivată cererile în probaţiune - suplimentare - formulate de acesta.
În prima etapă a procesului penal (cea a urmăririi penale) inculpatului i-au fost pe deplin asigurate şi respectate drepturile şi garanţiile procesuale ce-i reveneau în calitate de persoană acuzată de săvârşirea unei fapte penale.
Cu ocazia soluţionării cauzei în primă instanţă, probatoriul administrat în faza urmăririi penale a fost direct şi nemijlocit verificat de magistratul învestit cu soluţionarea cauzei. Pe baza unei judicioase analize a probatoriului şi a unei temeinice argumentaţii faptice, dar şi juridice s-a arătat de ce inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi nu de comiterea infracţiunii de lovire comisă în stare de provocare produsă de conduita victimei. În mod corect, prima instanţă a statuat că faţă de inculpat nu se pot reţine ca fiind incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. deoarece probele administrate în cauză nu au demonstrat, în nici un fel, că în ziua şi în locul unde partea civilă a fost lovită de inculpat cu şurubelniţa, aceasta ar fi determinat în vreun fel inculpatul să adopte conduita infracţională pentru care a fost deferit justiţiei.
Relaţiile dintre părţi se deterioraseră din toamna anului 2008 de când partea civilă (însărcinată cu cel de-al şaselea copil al cuplului) a fost nevoită să recurgă la protecţia şi serviciile unei instituţii specializate în asistarea femeilor abuzate fizic şi psihic de partenerul de viaţă, respectiv, I.E.E.S.R.
Relaţiile conjugale nu au putut fi reluate, tocmai datorită comportamentului din ce în ce mai agresiv manifestat de inculpat faţă de partea civilă.
Apărarea inculpatului în sensul că partea civilă a fost cea care l-a determinat să acţioneze într-un mod ce l-a situat în sfera ilicitului penal nu a fost primită de instanţa de apel deoarece, victima în momentul în care a fost agresată de inculpat îşi ţinea în braţe cel de-al treilea copil în vârstă de 8 luni şi îşi supraveghea ceilalţi doi copii, în vârstă de 2 ani şi 6 luni, respectiv, de 3 ani şi 5 luni, astfel că ar fi fost de-a dreptul imposibil să poarte o discuţie cu tentă sexuală în aceste condiţii, la telefonul său mobil, aşa cum a susţinut inculpatul.
A mai reţinut instanţa de apel că nu s-a dovedit nici apărarea inculpatului, cum că la ieşirea din blocul în care el locuieşte, partea civilă s-ar fi angajat într-o discuţie de aceeaşi natură cu un bărbat necunoscut, în contextul în care aceasta îşi ţinea fiul cel mic în braţe, iar ceilalţi doi copii minori erau lângă ea.
Inculpatul, cu şurubelniţa ce o avea asupra sa a exercitat asupra părţii civile lovituri de mare intensitate, din moment ce a reuşit să o trântească pe aceasta la pământ, ignorând faptul că-l avea în braţe pe fiul lor cel mai mic şi a vizat prin loviturile aplicate, zone vitale ale corpului victimei - capul şi toracele acesteia. Comportamentul anterior datei de 26 noiembrie 2009 manifestat de inculpat faţă de partea civilă şi aspectele relatate de aceasta în declaraţiile date în cauză, demonstrează că inculpatul a avut reprezentarea faptelor sale, el urmărind producerea unui efect ireversibil, prin obiectul de care s-a folosit în activitatea infracţională desfăşurată. Inculpatul, cu toată opoziţia fizică, constant manifestată de victimă, care a urmărit, în principal, să-l protejeze de orice vătămare pe fiul său cel mic şi secundar, să se protejeze pe ea însăşi şi, în ciuda strigătelor părţii civile şi ale minorilor care o însoţeau, nu şi-a încetat atacul decât atunci când cei doi martori oculari - S.A. şi B.S. - s-au apropiat în fugă de locul incidentului. Abia în acest context inculpatul a stopat acţiunea agresivă exercitată asupra părţii civile şi, luând cu el şurubelniţa de care s-a folosit la comiterea faptei, a părăsit locul săvârşirii infracţiunii.
Prin urmare, în opinia instanţei de apel tribunalul a făcut o corectă şi coroborată interpretare a probatoriului administrat în cauză, arătând punctual şi amănunţit de ce nu pot fi primite apărările inculpatului, de ce cererile sale de restituire a cauzei la procuror, respectiv, de schimbare a încadrării juridice a faptei sunt nefondate.
În mod judicios s-a statuat de către prima instanţă că activitatea infracţională imputată inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, deoarece acesta, în loc public, a exercitat violenţe continue, repetate şi de intensitate mare asupra unor zone vitale ale corpului părţii civile.
Inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe în contextul în care, atât în motivarea apelului, cât şi în concluziile scrise depuse la dosar a arătat că nu dorea decât să o sperie, să o intimideze pe partea civilă şi dacă ar fi urmărit să-i facă ceva mai grav, putea să adopte o altă conduită, în alt context, nepublic.
În ce priveşte regimul sancţionator aplicat inculpatului, instanţa de apel a reţinut că a fost corect individualizat, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate întru totul de către tribunal dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Referitor la circumstanţele personale favorabile invocate de inculpat ca fiind împrejurări care prin prisma dispoziţiilor art. 74 C. pen. impun reducerea substanţială a pedepsei iniţial aplicate, s-a reţinut că au fost avute în vedere de prima instanţă la condamnarea acestuia, însă având în vedere contextul în care inculpatul a comis fapta, nu doar în public, dar şi în prezenţa celor trei minori ai părţilor, celor mai mari provocându-le evidente traume psihice şi emoţionale (aspect reieşit din declaraţiile martorilor oculari S.B. şi T.A.), s-a apreciat că nu justifică prin ele însele reducerea cuantumului pedepsei.
Referitor la starea de arest a inculpatului s-a apreciat că se impune a fi menţinută cu consecinţa respingerii oricărei cereri de revocare sau de înlocuire a acestei măsuri preventive cu una din măsurile preventive reglementate de art. 136 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen.
Din analiza probatoriului rezultă că împotriva apelantului-inculpat există indicii temeinice ce conduc la presupunerea rezonabilă că acesta a comis infracţiunea de tentativă la omor calificat, infracţiune sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a apelantului constituie pericol actual concret pentru ordinea publică, date fiind: circumstanţele reale reţinute drept cadru al săvârşirii faptei - în loc public, folosindu-se de un obiect înţepător apt să producă decesul victimei, prin aplicarea de lovituri repetate asupra unor zone vitale ale corpului victimei; natura şi importanţa valorilor sociale vătămate prin activitatea infracţională imputată inculpatului şi anume, integritatea fizică şi psihică a persoanei, echilibrul vieţii de familie, protecţia şi îngrijirea ce se impun a fi acordate copiilor de vârstă fragedă de către părinţi, necesitatea asigurării unei protecţii normale a victimei şi a celor trei minori ai acesteia şi necesitatea preîntâmpinării apariţiei unui evident sentiment de insecuritate în rândul membrilor comunităţii din care provin părţile.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul R.M. care, atât prin apărătorul desemnat din oficiu, cât şi personal în ultimul cuvânt a solicitat reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi reducerea pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivului invocat de inculpat care în drept se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut corect pe baza probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt, vinovăţia recurentului-inculpat şi încadrarea juridică a infracţiunii pentru care acesta a fost iniţial, cercetat, şi ulterior trimis în judecată şi condamnat.
Rezultă fără dubiu din materialul probator administrat în cauză că în data de 26 noiembrie 2009, în timp ce se afla în spatele H.G. din municipiul Târgu Mureş - loc public -, recurentul-inculpat R.M. a agresat-o pe intimata parte civilă M.M.S. - concubina sa - aplicându-i mai multe lovituri cu o şurubelniţă, cauzându-i plăgi înjunghiate, penetrante - hemitorace drept, traumatism cranio-cerebral, edem cerebral, traumatism cranio-facial cu plăgi periorbitale -, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului sancţiunii şi a modalităţii de executare a acesteia, instanţele au dat eficienţa cuvenită criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în C. pen., gradul ridicat de pericol social concret al faptei, determinat de modul şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită, în loc public, folosind o şurubelniţă lungă de aproximativ 40 cm pe care inculpatul o folosise cu puţin timp înainte pentru a repara clanţa de la uşa imobilului în care locuia, şi cu care a încercat să o lovească pe intimata parte civilă în zona feţei, a ochilor, reuşind să o împungă în zona pleoapelor ambilor ochi, în prezenţa copiilor minori ai părţilor şi în condiţiile în care intimata era preocupată, mai degrabă, să nu scape din braţe copilul cel mic în vârstă de 8 luni, decât să se apere, multitudinea leziunilor produse părţii civile, comportamentul total necorespunzător al inculpatului faţă de victimă şi membrii familiei acesteia şi atitudinea sa după comiterea faptei.
Aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor M.V. şi M.D.A. - mama, respectiv, fratele intimatei părţi civile -, cum şi din înscrisurile depuse de aceasta la dosar, recurentul-inculpat şi anterior datei de 26 noiembrie 2009 a agresat-o pe partea civilă care a fost nevoită să apeleze la instituţiile specializate să asiste persoanele abuzate fizic şi psihic, specialiştii acestor instituţii constatând în urma evaluării părţii civile prezenţa efectelor psiho-emoţionale manifestate prin sindromul stresului posttraumatic, urmare a violenţelor la care aceasta a fost supusă, un grad de victimizare foarte crescut, partea civilă fiind în pericol datorită menţinerii stării de nesiguranţă, rezultată din posibilitatea de a fi agresată din nou de inculpat şi imposibilitatea continuării vieţii personale datorită modului de a se comporta al inculpatului. Nu lipsită de relevanţă este atitudinea inculpatului care a agresat-o pe partea civilă M.M.S. în prezenţa celor trei copii minori, activitatea agresivă fiind începută în timp ce intimata parte civilă ţinea în braţe copilul cel mic, în vârstă de 8 luni şi întreruptă din motive independente de voinţa inculpatului care observând că de locul faptei se apropie martorii S.A. şi B.S., alarmaţi de strigătele de ajutor ale părţii civile şi ale celorlalţi doi copii minori ai acesteia, a fugit, lăsând victima căzută la pământ şi plină de sânge pe faţă.
Circumstanţele personale ale recurentului-inculpat şi anume, vârsta acestuia - 43 de ani la data săvârşirii infracţiunii - poziţia procesuală relativ sinceră referitor la învinuirile aduse şi lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de instanţa de fond care s-a orientat la o pedeapsă ce depăşeşte cu puţin limita minimă prevăzută de lege (aceasta fiind de 7 ani şi 6 luni închisoare), însă nu justifică prin ele însele reţinerea în favoarea recurentului inculpat a prevederilor art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii sancţiunii sub limita minimă prevăzută de lege, aşa cum s-a solicitat, deoarece la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce atenuează răspunderea penală, ci şi cele ce o agravează şi care au fost arătate în cele ce preced.
În consecinţă, constatând că în cauză nu sunt motive care să justifice reindividualizarea sancţiunii aplicate recurentului-inculpat de instanţa de fond şi menţinută de curtea de apel în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reţinerea prevederilor art. 74 C. pen. şi că executarea de către inculpat a pedepsei de 7 ani şi 10 luni închisoare în condiţiile art. 57, 71 C. pen. este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen., recursul declarat de inculpatul R.M. este nefondat şi se va respinge ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., din pedeapsa aplicată recurentului-inculpat se va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 decembrie 2009 la 25 februarie 2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 62/A din 29 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 decembrie 2009 la 25 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 852/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 662/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
