ICCJ. Decizia nr. 1067/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1067/2012
Dosar nr. 9772/107/2011
Şedinţa publică din 9 aprilie 2012
Asupra excepţiei de faţă,
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 442 din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, inculpatul A.A.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 74 – art. 76 C. pen.
Prin aceiaşi hotărâre, printre altele, s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi s-a constatat că reprezentanţii legali ai părţii vătămate minore, numiţii M.S.D. şi S.T., nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Totodată, conform art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, din oficiu, la plata sumei de 10.000 lei, cu titlul de daune morale în favoarea părţii vătămate minore S.M.I.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.A.A., calea de atac fiind însă retrasă la termenul de judecată din 31 ianuarie 2012, motiv pentru care prin decizia penală nr. 7 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, s-a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului în acest sens.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a formulat recurs partea vătămată S.M.I. prin reprezentanţi legali S.T. şi M.S.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 9772/107/2011.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursului, 9 aprilie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 302 alin. (l) raportat la art. 38515 alin. (l) pct. 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. şi art. 385l alin. (4) C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de partea vătămată S.M.I. prin reprezentanţi legali S.T. şi M.S.D., concluziile părţilor şi ale reprezentatului parchetului cu privire la excepţia invocată de instanţă fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul declarat de partea vătămată S.M.I. prin reprezentanţi legali S.T. şi M.S.D., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din C.A.D.O.L.F.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, cazurile de casare, precum şi situaţiile speciale de exercitare a căilor de atac.
În acest sens, prin dispoziţiile art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., s-a statuat că titularii apelului pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate in apel, chiar daca nu au folosit apelul, daca prin decizia pronunţata in apel a fost modificata soluţia clin sentinţa si numai cu privire la aceasta modificare. Prin urmare, deşi legea nu face nicio precizare in acest sens, este evident ca aceste persoane capata legitimarea procesuala de a declara recurs numai daca prin modificările aduse sentinţei în apel le-a fost afectata situaţia procesuala, astfel cum aceasta fusese stabilita prin hotărârea instanţei de fond. Cu alte cuvinte, persoana in cauza trebuie sa justifice un interes pentru a putea recura decizia instanţei de apel, interes ce trebuie analizat prin raportare la poziţia acestei persoane in procesul penal, astfel cum este stabilita de lege. Or, raportat la speţa concretă dedusă judecăţii se constată că hotărârea pronunţată în prima instanţă a devenit definitivă ca urmare a retragerii apelului exercitat în cauză numai de inculpatul A.A.A., prin decizia instanţei de apel neoperându-se, prin urmare, niciun fel de modificări ale soluţiei instanţei din fond.
În aceste condiţii, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată nu poate justifica un interes legitim în recurarea deciziei pronunţate în apel, exercitarea de către aceasta a căii de atac a recursului în condiţiile în care legea nu permite, constituind un fundament solid al excepţiei invocate din oficiu, de instanţă.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.M.I. prin reprezentanţi legali S.T. şi M.S.D. împotriva deciziei penale nr. 7 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodată, în considerarea dispoziţiilor art. 385 alin. (2) raportat la art. 381 alin. (I) teza a ll-a C. proc. pen., potrivit cărora instanţa de recurs este obligată să verifice dacă s-a făcut o justă aplicare de către instanţe a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării şi să adauge, dacă este cazul, timpul de arestare nededus, Înalta Curte va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.A.A. prevenţia de la 15 mai 2011 la zi.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată S.M.I. prin reprezentanţi legali S.T. şi M.S.D. împotriva deciziei penale nr. 7 din 31 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului A.A.A. durata prevenţiei de la 15 mai 2011 la 9 aprilie 2012.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.A.A., se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1386/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 2307/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
