ICCJ. Decizia nr. 1182/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1182/2012
Dosar nr. 63356/3/2011
Şedinţa publică din 17 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 386/F din 12 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 181, art. 182 sau art. 183 C. pen., formulată de inculpatul C.M.C., prin apărătorul desemnat din oficiu.
În baza art. 174-176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.M.C. zis „C.", la pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, de la executarea sau stingerea executării pedepsei închisorii.
În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 08 aprilie 2011 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că nicio persoană nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1800 RON, din care 200 RON onorariul avocatului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1973/P/2011 din 27 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată inculpatul C.M.C. zis „C.", pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
S-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe învinuiţii T.D.C., C.I.A. şi M.R.A., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva, prevăzute de art. 315 C. pen. şi continuarea cercetărilor într-o nouă cauză.
În fapt, s-a reţinut că, inculpatul C.M.C. a aplicat în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu corp dur (pumni, picioare şi bară metalică) în zone vitale (corp, torace şi abdomen) victimei C.M.A., provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicaţiilor survenite la un organism cu multiple afecţiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul în data de 02 aprilie 2011.
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul C.M.C. în condiţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.
Au fost audiaţi martorii propuşi în rechizitoriu şi anume: M.R.A., P.M., V.C.M. şi G.E.I., iar în privinţa martorilor C.I.A., C.A.D., T.D.C. şi D.O., instanţa de fond a renunţat la audierea acestora, conform art. 329 alin. (3) C. proc. pen.
În apărare, inculpatul a solicitat proba cu înscrisuri în circumstanţiere, însă până la soluţionarea cauzei aceste înscrisuri nu au fost depuse.
În urma analizei actelor şi lucrărilor cauzei, prima instanţă a reţinut că la data de 28 martie 2011, la orele 14:15, numita M.M. a sesizat prin Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 faptul că pe trotuarul din zona imobilului din strada A. din Bucureşti, sector 1, se află căzut un bărbat cu vârsta de aproximativ 20-30 de ani, îmbrăcat sumar, în stare de semiconştientă, aceasta solicitând deplasarea unui echipaj de ambulanţă.
La locul indicat a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care a ajuns la orele 14:29, persoana în cauză fiind apoi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti-F., unde a fost internată.
Asupra bărbatului cu vârsta de aproximativ 20-30 de ani au fost găsite doar acte medicale emise pe numele C.M.A. din care rezultă că acesta fusese externat recent dintr-o altă unitate medicală.
În urma verificărilor, precum şi a recunoaşterilor făcute de membrii familiei acestuia, sa stabilit că persoana în cauză este C.M.A.
Victima, C.M.A., a fost internată cu diagnosticul: „Agresiune (declarativ), Policontuzionat, Contuzie toracică, Contuzie abdominală (hematom splenic de pol inferior), Traumatism forte pumn drept fără leziuni osoase cu edem moderat al antebraţului drept, Echimoze faţă antero-laterală gambă şi coapsa dreaptă, Hepatită cronică cu VHB şi VHC, TBC pulmonar, Consumator cronic de substanţe etnobotanice", fiind instituit tratament medical de reechilibrare, însă evoluţia stării de sănătate a acestuia a fost nefavorabilă, astfel că la data de 02 aprilie 2011, orele 00:10 a intervenit decesul.
La data de 05 aprilie 2011 a fost efectuată autopsia medico-legală asupra cadavrului numitului C.M.A., fiind întocmit raportul nr. M1. al cărui concluzii sunt următoarele:
Concluziile raportului medico legal de necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 au confirmat că, moartea numitului C.M.A. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax bilateral, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, stare toxico-septică şi miocardită acută supurativă.
La necropsie s-au mai constatat echimoze şi excoriaţii pe trunchi şi membre, infiltrate sanguine intercostale bilateral şi un infiltrat sanguin la nivelul inserţiei laterale a hemidiafragmului stâng.
Apariţia complicaţiilor cu rol tanatogenerator a fost favorizată de multiplele afecţiuni cronice preexistente ale susnumitului: TBC pulmonar, hepatită cronică cu virus B şi C, ciroza hepatică, nefrita cronică, ateroscleroză sistemică.
Leziunile traumatice constatate la necropsie au putut fi produse prin lovire cu şi de corp/plan dur şi au legătură indirectă de cauzalitate cu decesul.
Examenul toxicologic general din material cadaveric a evidenţiat metamizol în urină şi conţinut gastric. Alcoolemia a fost zero.
Sângele recoltat de la cadavru aparţine grupei A2.
Prima instanţă a reţinut în fapt că, în cursul lunii martie 2011, victima C.M.A., zis „M.", s-a întâlnit cu numitul T.D.C. în zona Pieţei Dorobanţi, aceştia cunoscându-se de mai mulţi ani.
Deoarece victima C.M.A. nu avea locuinţă şi acuza probleme de sănătate, martorul T.D.C. i-a propus să meargă la adresa din Bucureşti, Calea F., sector 1, unde acesta din urmă locuia fără forme legale împreună cu inculpatul C.M.C. şi fraţii acestuia, C.I.A. şi C.A.D. C.M.A. a acceptat, iar în următoarele zile a locuit împreună cu persoanele menţionate în una dintre camerele imobilului.
Imobilul din Calea F., sector 1 aparţine unei persoane neidentificate, este abandonat şi se află într-o stare avansată de degradare.
Inculpatul C.M.C., fraţii acestuia şi T.D.C. locuiau în acest imobil fără acordul proprietarului. Aceştia nu aveau ocupaţie, obişnuind să cerşească ori să vândă fier vechi pentru a obţine bani şi în mod frecvent consumau substanţe cu efecte psihotrope.
La data de 26 martie 2011, martorul C.I.A. a adus în locuinţă mai multe plicuri cu substanţe psihotrope „P." şi împreună cu ceilalţi, inclusiv cu victima C.M.A., le-au consumat prin injectare.
La un moment dat, în mod spontan, între C.M.A. şi inculpatul C.M.C. s-a produs un conflict, iniţial verbal, care apoi a degenerat, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A. lovituri repetate în toate zonele corpului cu pumnii şi picioarele, determinând căderea acestuia. Apoi, inculpatul s-a înarmat cu o bară metalică şi a continuat să aplice lovituri victimei peste toate zonele corpului, în sprijinul victimei agresiunii intervenind şi T.D.C. şi C.I.A., care au reuşit, după mai multe încercări, să îl determine pe inculpat să înceteze actele de agresiune.
Victima a resimţit în mod vădit loviturile primite, acuzând dureri, fapt pentru care a fost obligată să iasă din camera unde stăteau, pe hol, unde a rămas întins pe pardoseala din beton, pe perioada nopţii.
Ulterior, în cursul serii următoare inculpatul C.M.C. a transportat victima în curtea imobilului, unde acesta a rămas pe timpul nopţii de 27 din 28 martie 2011 acoperit cu o plapumă/pătură adusă de C.A.D.
Martorii audiaţi în cauză au relevat faptul că l-au văzut pe inculpatul C.M.C. aplicându-i victimei C.M.A. lovituri cu pumnii şi picioarele, precum şi cu diverse corpuri contondente, ori de câte ori acesta trecea pe lângă victimă, aceasta fiind în permanenţă în poziţia culcat.
În dimineaţa de 28 martie 2011, inculpatul C.M.C., fratele acestuia, C.I.A., şi T.D.C., sprijiniţi de M.R.A., acesta din urmă dezasigurând poarta de acces în imobil, au transportat victima, pe plapumă, în afara curţii imobilului, abandonându-o pe trotuarul din faţa imobilului din str. A., situat la câţiva zeci de metri de imobilul unde s-a produs agresiunea.
Prim instanţa a reţinut că, intervalul cuprins între momentul primei agresiuni săvârşite asupra victimei, respectiv ziua de 26 martie 2011 şi abandonarea acesteia pe trotuar, care a avut loc în dimineaţa de 28 martie 2011 a rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpatului C.M.C., C.I.A., C.A.D. şi T.D.C.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului a fost reţinută în faza urmăririi penale în baza următorului material probator raportul medico-legal de necropsie nr. M1. şi planşa fotografică cuprinzând aspecte surprinse cu ocazia efectuării autopsiei; copii ale foii de observaţie nr. FF eliberate de Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - F.; copia fişei de solicitare eliberată de Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti şi al Judeţului Ilfov; procesul-verbal de transcriere a convorbirii prin care a fost solicitată ambulanţă şi CD-ul cuprinzând redarea audio a acesteia; procese-verbale de identificare a victimei C.M.A.; declaraţiile martorilor C.I.A., C.A.D. şi T.D.C.; procese-verbale de conducere în teren efectuată cu C.I.A., C.A.D. şi T.D.C. în data de 09 aprilie 2011, planşă fotografică aferentă şi CD-ul cuprinzând aspecte surprinse în cursul acestei activităţi; declaraţii martor P.M.; proces-verbal de recunoaştere din planşa fotografică efectuată de martorul P.M. şi planşa foto aferentă; declaraţii martor M.R.A.; proces-verbal de recunoaştere din planşa fotografică efectuată de martorul M.R.A. şi planşa foto aferentă; declaraţiile martorelor D.O., G.E.I. şi V.C.M.; 7 planşe fotografice; declaraţii inculpat C.M.C.; declaraţii învinuit T.D.C.; declaraţiile învinuit C.A.D.; declaraţii învinuit M.R.A.; raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. P1. privind pe inculpatul C.M.C.
Prima instanţă a apreciat că declaraţia inculpatului de recunoaştere parţială a infracţiunii săvârşite, în sensul că loviturile aplicate victimei nu au vizat zone vitale şi au fost determinate de comportamentul nefiresc şi provocator al acesteia, nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
În acest sens s-a avut în vedere că, martorii C.I.A. şi C.A.D., fraţii inculpatului, fiind audiaţi în conformitate cu dispoziţiile art. 80 C. proc. pen., au relatat că după ce au consumat produse etnobotanice, la data de 26 martie 2011, victima C.M.C. l-a înjurat pe inculpat. Inculpatul C.M.C. a început să lovească victima cu pumnii şi picioarele pe tot corpul până când aceasta a căzut. După acest moment, inculpatul a luat o bară metalică şi a început din nou să-i aplice lovituri victimei, peste tot corpul.
Martorul C.I.A. împreună cu martorul T.D.C. au încercat să-l împiedice pe inculpat să-şi continue acţiunea, iar în momentul în care acesta a lovit victima cu bara metalică l-au luat în braţe, însă inculpatul a lovit în continuare victima.
Aceeaşi martori relatează că victima a strigat la inculpat să nu-l mai lovească, însă acesta nu s-a oprit din acţiunea de lovire, care în final a condus la decesul lui C.M.C.
Ulterior, inculpatul a dus victima pe hol. A doua zi, datorită strigătelor victimei, inculpatul a dus-o în curte şi a lăsat-o întinsă la pământ, fără să-i acorde ajutor, iar mai târziu martorul C.A.D. a coborât şi a învelit victima cu o plapumă.
A doua zi, la data de 28 martie 2011, inculpatul împreună cu martorii C.A.D., T.D.C. şi M.R.A. au scos victima pe trotuarul de vis-a-vis de imobilul în care locuiau, aceasta aflându-se în continuare în stare gravă, însă niciunul dintre ei nu a apelat serviciul medical de urgenţă.
Martorul M.R.A. a afirmat că în data de 27 martie 2011 a auzit că din curtea imobilului cu nr. 34 se auzeau vociferări şi vaiete, iar a doua zi a descuiat poarta şi împreună cu persoanele menţionate mai sus au scos victima în afara imobilului respectiv. însă, în momentul în care a pătruns în curtea imobilului, a observat o persoană pe care nu o mai văzuse acolo, care se afla întinsă pe jos în curte, acoperită cu o plapumă închisă la culoare. Acelaşi martor a mai arătat că, din câte îşi aduce aminte, inculpatul C.M.C. a afirmat că a bătut victima.
De asemenea, martorul M.R.A. a recunoscut din planşele foto, persoana despre care a afirmat că a agresat victima şi care a ajutat la transportarea acesteia în exteriorul curţii, respectiv pe inculpatul C.M.C.
Prima instanţă a apreciat că, apărarea inculpatului, în sensul că atunci când victima se afla la spital a fost întrebată de către organele de poliţie, martorele V.C.M. şi G.E.I., cu privire la persoana care i-a produs vătămările, aceasta a declarat că a fost bătută de T., nu este susţinută de mijloacele de probă analizate anterior.
Cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 181, art. 182 sau art. 183 C. pen., prima instanţă a apreciat că aceasta este neîntemeiată.
În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere că, pentru existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi art. 182 C. pen., elementul material constă în săvârşirea oricărei activităţi care a avut ca rezultat vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii care a necesitat îngrijiri medicale de mai mult de 20 zile dar nu mai mult de 60 zile, respectiv existenţa unei vătămări care a necesitat îngrijiri medicale pe o durată mai mare de 60 zile sau a avut una dintre consecinţele prevăzute de alin. (2) al art. 182 C. pen.
Or, din concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. M1. rezultă fără echivoc că nu este realizat elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 181 şi art. 182 C. pen., sub aspectul numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, întrucât în final victima a decedat ca urmare a „hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-facial..."
Sub aspectul, infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., prima instanţă a constatat că acţiunea de ucidere, ca element material al omorului deosebeşte această infracţiune, sub raport obiectiv, de lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte, la care elementul material este constituit dintr-o lovire sau o vătămare a integrităţii corporale ori a sănătăţii.
Cum inculpatul a lovit victima în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele peste tot corpul, iar după ce aceasta a căzut la pământ, a luat o bară metalică lovind-o, în continuare, peste tot corpul, ceea ce însemnă că a atins zone vitale precum capul şi toracele.
În raport de aceste elemente, prima instanţă a apreciat că, în drept, fapta inculpatului C.M.C. care i-a aplicat în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu corp dur (pumni, picioare şi bară metalică) în zone vitale (corp, torace şi abdomen) victimei C.M.A., provocându-i leziuni multiple care, pe fondul complicaţiilor survenite la un organism cu multiple afecţiuni cronice preexistente, i-au determinat decesul în data de 02 aprilie 2011, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prin cruzimi, faptă prevăzută şi pedepsită de disp. art. 174-176 lit. a) C. pen.
În ceea ce priveşte, încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul C.M.C., s-a constatat că în mod corect au fost reţinute dispoziţiile art. 176 lit. a) C. pen., prin modalitatea de săvârşire a faptei-exercitarea de lovituri în mod repetat în zone vitale pe o durată relativ mare de timp şi lăsarea victimei pe parcursul a peste 24 de ore în stare de agonie, aceasta suportând suferinţe chinuitoare, denotă cruzimea manifestată de inculpat.
Întrucât fapta a fost săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie, au fost reţinute şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, limitele de pedeapsă fixate în partea specială C. pen., gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, persoana inculpatului, atingerea adusă valorii sociale ocrotite, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a avut în vedere că inculpatul, prin infracţiunea comisă a suprimat viaţa unei persoane, lezând valoarea socială supremă şi relaţiile sociale a căror desfăşurare normală nu poate fi concepută fără apărarea dreptului fundamental al omului la viaţă, drept care este absolut, aparţine fiecărei persoane şi este opozabil tuturor, iar ceilalţi membri ai societăţii sunt ţinuţi să-l respecte şi să se abţină de la orice acţiune sau să îndeplinească orice acţiune pentru a evita orice atingere adusă acestui drept.
Prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă de 15 ani închisoare, apreciind că aceasta răspunde scopului definit prin art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.M.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul nereţinerii de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cât şi a unei interpretări greşite date dispoziţiilor art. 72 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel invocat apărarea a susţinut că inculpatul C.M.C. a săvârşit infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 - 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., datorită existenţei unei provocări din partea victimei C.M.A., aşa încât este necesar ca pedeapsa aplicată de 15 ani închisoare să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
De asemenea, a solicitat să se dea o nouă eficienţă dispoziţiilor art. 72 C. pen. ca urmare a recunoaşterii infracţiunii dedusă judecăţii de către inculpatul C.M.C.
Prin decizia penală nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat C.M.C. împotriva sentinţei penale nr. 986 din 12 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 63356/3/2011.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, reţinerea şi arestarea preventivă a inculpatului de la 08 aprilie 2011 la zi.
A fost obligat apelantul inculpat să plătească 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariul avocat oficiu urmând să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a constatat următoarele:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului s-a reţinut că instanţa de fond în mod corect, potrivit art. 69 C. proc. pen. a înlăturat din ansamblul probator existent în cauză, declaraţia inculpatului C.M.C., în sensul că ar fi fost determinat de către victima C.M.A. să săvârşească infracţiunea pe fondul unei puternice tulburări sau emoţii create prin comportamentul acesteia, atâta timp cât nici o probă din dosar nu confirmă susţinerea acestuia.
S-a apreciat că, solicitând instanţei de apel coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, fără a aduce dovezi care să confirme susţinerea sa, inculpatul C.M.C. nu s-a conformat dispoziţiilor art. 66 alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată, instanţa de apel a constatat că instanţa de fond a analizat în mod corect atât gradul ridicat al infracţiunii de omor deosebit de grav, cât şi periculozitatea deosebită a inculpatului C.M.C., care după ce a lovit în mod repetat victima cu pumnii şi picioarele, iar ulterior cu o bară metalică, a abandonat-o pe trotuarul din faţa imobilului din str. A., de unde a fost preluată de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov.
Totodată, instanţa de apel a mai reţinut că, în mod greşit inculpatul C.M.C. a susţinut că a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, în condiţiile în care a încercat să acrediteze ideea existenţei circumstanţei judiciare legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen., pentru a-i fi diminuată răspunderea penală, atâta timp cât probele dosarului confirmă existenţa situaţiei de fapt, astfel cum a fost descrisă de către martorii prezenţi la faţa locului T.D.C. şi C.I.A., ultimul fiind fratele inculpatului.
S-a mai reţinut că, potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul C.M.C. este în permanent conflict cu legea penală fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen. prin sentinţa penală nr. 1914 din 15 decembrie 2002, pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti, pedeapsă ce a fost graţiată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 543/2002, iar starea de recidivă postexecutorie a inculpatului C.M.C. a fost reţinută în mod corect de către instanţa de fond, atâta timp cât prezenta faptă a fost săvârşită înaintea împlinirii termenului de reabilitare cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte menţinerea stării de arest preventiv, instanţa de apel a constatat că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen., faţă de menţinerea în continuare a temeiului arestării preventive, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.M.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, pe care o consideră excesiv de severă şi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., întrucât a recunoscut fapta săvârşită.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport cu materialul probator administrat în cauză, a dat faptei săvârşite o corectă încadrare juridică în textul de lege corespunzător şi a aplicat o pedeapsă just proporţionalizată, conform criteriilor prevăzute de art. 72 şi art. 52 C. pen. şi constată că recursul declarat de inculpat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul pedepsei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acestuia, trebuie individualizate în aşa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Raportând cauzei aceste consideraţii teoretice, Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei instanţa de fond şi instanţa de apel au dat eficienţă tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama de dispoziţiile părţii generale în materie ale C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită -infracţiunea de omor deosebit de grav-, gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii ei, inculpatul i-a aplicat victimei C.M.A., în mod repetat, într-un interval lung de timp, în mai multe rânduri, lovituri cu pumnii şi picioarele în torace şi abdomen, zone anatomice vitale, iar după ce aceasta a căzut la pământ a continuat să o lovească peste tot corpul cu o bară metalică, după care a abandonat victima şi deşi aceasta se afla în stare gravă, nu i-a acordat ajutor.
Totodată, în mod justificat, instanţele au mai avut în vedere la aplicarea pedepsei inculpatului valoarea socială lezată prin activitatea infracţională desfăşurată şi anume, dreptul la viaţă a părţii vătămate, drept fundamental al omului şi urmarea produsă, confirmată de Raportului medico legal de necropsie nr. M1. din 19 septembrie 2011 din care rezultă că moartea victimei C.M.A. a fost violentă, ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio - facial survenit în cadrul unui politraumatism cu hemotorax bilateral, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie, stare toxico-septică şi miocardită acută supurativă leziunile multiple provocate , iar multiplele afecţiuni cronice de care suferea victima au dus la complicaţii ce au avut ca urmare decesul acesteia.
De asemenea, se reţine că, din fişa de cazier judiciar a inculpatului (dosar de urmărire penală) rezultă că acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1914 din 15 decembrie 2002 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calficat prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) C. pen., pedeapsa fiind graţiată potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 543/2002, iar prin sentinţa penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiind arestat preventiv la data de 24 aprilie 2005 şi liberat condiţionat la data de 03 aprilie 2007, având un rest de pedeapsă de executat de 384 de zile. De asemene, inculpatului i-a fost aplicată sancţiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., prin ordonanţa nr. 4083/P/2008 din 29 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1.
Aşa fiind, se constată că fapta din prezenta cauză a fost săvârşită înaintea împlinirii termenul de reabilitare pentru pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1301 din 18 octombrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2402 din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care curge de la data de 24 octombrie 2013, iar acest fapt a atras incidenţa aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la starea de recidivă postexecutorie.
În procesul de individualizare a pedepsei, în mod just, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au avut în vedere şi datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a avut o atitudine procesuală oscilantă şi a săvârşit fapta din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., care agravează răspunderea penală, ceea ce demonstrează periculozitatea socială şi perseverenţa sa infracţională, acesta ignorând atât valorilor sociale ocrotite de lege, pe care le-a încălcat în mod repetat, dar şi avertismentului ferm dat de societate prin hotărârile de condamnare anterioară.
Conform dispoziţiilor art. 176 lit. a) C. pen., infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşită prin cruzimi se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Aşa fiind, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului este orientată la minimul special prevăzut de textul incriminator, iar sub aspectul cuantumului său este în măsură să conducă la formarea unei atitudini pozitive a acestuia faţă de ordinea de drept, de regulile de convieţuire socială şi principiile morale, răspunzând principiului proporţionalităţii în raport cu gradul concret de pericol al faptei şi cu datele personale ale inculpatului, fiind adecvată şi suficientă pentru realizarea scopului de prevenţie specială, de coerciţie şi de reeducare, astfel cum acesta este definit de art. 52 alin. (1) C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu poate fi primită nici cererea formulată de inculpatul C.M.C. în faţa instanţei de recurs la termenul din 17 aprilie 2013, prin care a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, potrivit alineatului 7 al aceluiaşi articol, cauza de reducere a limitelor de pedeapsă legale nu se aplică în cazul în care în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă.
Cum inculpatul C.M.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., faptă care se pedepseşte cu detenţiunea sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, se constată că dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., nu sunt incidente în cauză.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză nu este incident cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C., apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva deciziei penale nr. 8 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 8 aprilie 2011 la 17 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1604/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1280/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
