ICCJ. Decizia nr. 1195/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1195 /2012
Dosar nr. 76459/3/2011
Şedinţa publică din 17 aprilie 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin sentinţa penală nr. 93 din 09 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II - a penală, a dispus, în temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., raportat la art. 3201 pct. 7 C. proc. pen., condamnarea inculpatului N.R.N. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi 1 (unu) an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 20 octombrie 2011 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată, s-a dispus confiscarea cantităţii de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasa din probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, Giurgiu.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 112/D/P/ 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Giurgiu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul N.R.N., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reţinându-se în esenţă că, la data de 19 octombrie 2011, numitul M.G. a formulat un denunţ cu privire la împrejurarea că inculpatul N.R.N. deţine în locuinţa sa din Bucureşti, în vederea vânzării, cantitatea de 60 gr haşiş/rezină de canabis.
Martorul C.M.F. a declarat că, fratele său, denunţătorul M.G. a cumpărat de la inculpatul N.R.N. diverse cantităţi de droguri de risc şi că acesta din urmă deţine pentru vânzare asemenea droguri.
Acelaşi martor, care a ţinut telefonic legătura cu inculpatul, la solicitarea organelor de poliţie, care i-au înmânat suma de 850 RON din fondul special al Inspectoratului General al Poliţiei Române, la data de 20 octombrie 2011 s-a deplasat in zona Piaţa I. din Bucureşti.
La aceeaşi dată, în jurul orei 14:00, inculpatul a sosit cu o maşină D.L., martorul C.M.F. a intrat in interiorul autoturismului, i-a înmânat banii inculpatului şi a intrat în posesia drogurilor, moment in care au intervenit organele de poliţie.
Din raportul de constatare nr. R1. din 21 octombrie 2011 rezultă ca substanţa cumpărată de la inculpat, în greutate de 35,95 gr. este rezina de canabis.
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe: denunţul şi declaraţiile martorului M.G., ale martorului C.M.F., declaraţiile de recunoaştere a faptei date de inculpat, proces-verbal de constatare a infracţiunii, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că recunoaşte săvârşirea infracţiunii aşa cum este descrisă în rechizitoriu, îşi însuşeşte probatoriul administrat în faza de urmărire penală, că nu doreşte administrarea de probe noi, în afara înscrisurilor în circumstanţiere şi ca atare, doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 pct. 7 C. proc. pen.
Prima instanţă, din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, a constatat că fapta există, constituie infracţiune şi este săvârşita de inculpat, dispunând condamnarea acestuia la pedeapsa privativa de libertate, la stabilirea cuantumului şi a modalităţii de executare dând eficienţă dispoziţiilor art. 52 C. pen.
Totodată, în favoarea inculpatului au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 pct. 7 C. proc. pen., în sensul că limitele pedepsei pentru fapta săvârşită au fost reduse cu o treime, fiind avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al faptei care a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la viaţa şi sănătate, cât şi persoana inculpatului care deşi a recunoscut învinuirea, a suferit o condamnare de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., prin sentinţa penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002 a Curţii de Apel Bacău.
Alături de pedeapsa privativa de libertate aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, a fost aplicată inculpatului şi pedeapsa complementară, în condiţiile dispoziţiilor art. 65 C. pen., pedepsele accesorii ale interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe perioada executării pedepsei.
Prima instanţă nu a interzis inculpatului dreptul de a alege, având in vedere exigenţele C.E.D.O. reflectate în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Sabou şi Pârcălab contra României.
În temeiul dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la zi.
În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, s-a confiscat cantitatea de 34,94 gr. rezină de canabis, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, sigilată cu sigiliul tip Ministerul de Interne cu nr. S1., aflată la B.C.C.O., Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate, Giurgiu.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul N.R.N., criticând hotărârea sub aspectul temeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante, având în vedere că a recunoscut săvârşirea infracţiunii, circumstanţele sale personale care îi sunt favorabile şi pericolul social scăzut al faptei. Prin decizia penală nr. 74 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul N.R.N. împotriva sentinţei penale nr. 93 din 09 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
În baza art. 383 alin. (11) şi alin. (2) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. a fost menţinută starea de arest a apelantului inculpat şi s-a dedus din durata executării pedepsei, perioada 20 octombrie 2011 la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Analizând actele dosarului şi sentinţa penală apelată prin prisma motivelor invocate şi din oficiu sub toate aspectele de drept şi de fapt, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt din rechizitoriu, preluând practic ceea ce a reţinut procurorul, fără a analiza probele administrate în cauză, redând în mod corect atât situaţia de fapt, cât şi încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile investigatorului sub acoperire I.I. -nume de cod, declaraţiile martorului C.M.F., denunţul şi declaraţiile martorului M.G., declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, procesul-verbal privind însemnarea bancnotelor care au fost folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât şi ulterior, că la data de 20 octombrie 2011, inculpatul s-a întâlnit cu persoana autorizată pentru efectuarea flagrantului C.M.F. în zona Piaţa I., în jurul orelor 14:00, martorul ajungând la faţa locului împreună cu organele de poliţie, a pătruns în interiorul autoturismului D.L., cu care a ajuns inculpatul şi a cumpărat de la acesta o cantitate de 35,95 grame de rezină de canabis în schimbul sumei de 850 de RON, bani înseriaţi şi predaţi martorului de către organele de poliţie anterior flagrantului. După părăsirea autoturismului de către martor, cu cantitatea de droguri asupra sa, au intervenit organele de poliţie, care au constatat asupra inculpatului suma de bani compusă din bancnotele înseriate şi respectiv asupra martorului cantitatea de canabis, raportul de constatare tehnico ştiinţifică concluzionând că substanţa predată de inculpat denunţătorului face parte din categoria drogurilor de risc.
S-a apreciat că în drept, fapta reţinută întruneşte atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, acesta arătând ca avea la domiciliul său cantitatea de canabis de la o persoană care o adusese din Italia şi s-a hotărât să o vândă, cunoscându-l întâmplător pe martorul denunţător şi pe fratele acestuia, cu care a perfectat termenii tranzacţiei, precizând totodată că nu desfăşoară în mod uzual asemenea fapte, dar a avut nevoie de bani.
În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la individualizarea pedepsei aplicate, instanţa de apel a apreciat că acesta nu este fondat.
În acest sens s-a reţinut că, instanţa de fond a dat eficienţă criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen., a acordat o semnificaţie sporită criteriului relativ la persoana şi conduita procesuală a inculpatului în procesul penal, în contextul în care a analizat circumstanţele personale ale acestuia, constând în conduita bună avută pe parcursul procesului penal cât şi anterior, că acesta era integrat în muncă la momentul săvârşirii faptei, apreciind însă că toate aceste circumstanţe favorabile nu impun reţinerea de circumstanţe atenuante.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în cauză, conduita bună a inculpatului, constând în recunoaşterea faptei, a fost suficient valorificată de instanţa de fond prin reducerea pedepsei aplicate până la minimul special, minim redus oricum ca urmare a reţinerii cauzei legale de reducere a pedepsei potrivit art. 3201 C. proc. pen. şi a apreciat că o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 este în măsură să satisfacă scopul acesteia, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare, cât şi o măsură de constrângere.
S-a mai avut în vedere că, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului cauza legală de reducere şi a redus drept consecinţă pedeapsa până la limita minimă legală, în contextul reţinerii şi a cauzei de agravare prev. de art. 37 lit. b) C. pen., corect reţinută faţă de condamnarea suferită anterior de inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, astfel încât, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei, astfel cum este acesta definit, nu ar mai putea fi atins dacă această pedeapsă ar fi redusă mai mult decât atât, executarea în regim de detenţie fiind impusă oricum faţă de starea de recidivă postexecutorie, prin aplicarea unei pedepse sub limita minimă inculpatului putându-i-se crea impresia de „impunitate", acesta putând fi astfel încurajat să săvârşească şi alte fapte penale, faţă de lipsa de reacţie eficientă din partea autorităţilor.
Totodată, s-a apreciat că în raport de cantitatea relativ mare de droguri comercializată de inculpat, de modul în care această cantitate a fost vândută, precauţiile acestuia dovedind că avea reprezentarea că se poate expune la sancţiuni dacă ar fi fost depistat de organele judiciare, nu justifică coborârea pedepsei sub limita legală de 2 ani închisoare, această pedeapsă fiind în măsură să satisfacă scopul său preventiv educativ, dar într-un mod eficient şi funcţia de constrângere.
Instanţa de apel a mai avut în vedere că reţinerea circumstanţelor atenuante în concurs cu o cauză de agravare, starea de recidivă postexecutorie pentru o infracţiune de violenţă, constituie un impediment pentru reducerea pedepsei sub limita legală, în pofida circumstanţelor favorabile ale inculpatului, respectiv posibilitatea acestuia de a se angaja la acelaşi loc de muncă avut anterior săvârşirii faptei, reţinând că acest loc de muncă şi stabilitatea conferită de acesta nu au fost de natură să inhibe comportamentul infracţional al inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul N.R.N., criticând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate. A solicitat, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante conform art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. cu referire la art. 76 lit. d) C. pen., având în vedere că a recunoscut şi regretat fapta, a avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunii, a avut un loc de muncă stabil, are o familie organizată şi o situaţie materială bună şi este cunoscut ca fiind un tânăr liniştit care nu a creat probleme în familie şi nici în comunitate.
De asemenea, a mai solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. care reglementează instituţia juridică a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu toate obligaţiile impuse pe care le va respecta, întrucât în situaţia sa, scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi realizat şi fără executarea efectivă a pedepsei.
Examinând recursul în raport de motivul invocat, care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Conform art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., pedeapsa este deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi de reeducare a celui condamnat, având un rol preventiv-educativ. Ca măsură de constrângere pedeapsa, pe lângă scopul represiv, trebuie să reflecte dezaprobarea legală şi judiciară, atât cu privire la faptele penale, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul inculpatului.
Prin urmare, pedeapsa, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, trebuie individualizată astfel încât să îl convingă pe inculpat de necesitatea respectării legii penale şi să-l determine pe viitor să nu comită fapte penale.
Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa de judecată trebuie să ţină seama atât de elementele ce ţin de materialitatea faptelor în sine, cât şi de datele referitoare la persoana inculpatului şi numai examinate împreună aceste aspecte pot conduce la stabilirea în concret a periculozităţii sociale a celui pe care pedeapsa este chemată să-l reeduce. Înalta Curte constată că în cauză, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au dat o interpretare judicioasă probelor administrate şi au le-au analizat în mod corespunzător, acestea reţinând corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, cât şi încadrarea juridică a faptei penale săvârşite, în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 141/2000, cu aplicarea art. art. 37 lit. b) C. pen. şi o pedeapsă just proportionalizate, conform criteriilor generale de individualizate prevăzute de art. 72 C. pen.
Din încheierea de şedinţă din 11 ianuarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 76489/3/2011 rezultă că după ce instanţa a constata regularitatea actului de sesizare a instanţei, în conformitate cu art. 300 alin. (1) C. proc. pen., (dosarul instanţei de recurs), a adus la cunoştinţă inculpatului N.R.N., posibilitatea judecăţii cauzei în procedură simplificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., prin însuşirea probelor administrate în faza de urmărire penal.
Inculpatul a declarat că doreşte să beneficieze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond a constatat că inculpatul, personal şi-a exprimat voinţa în sensul însuşirii probelor administrate în faza urmăririi penale şi a recunoaşterii vinovăţiei sale, solicitând ca judecata să se realizeze în baza probelor administrate la urmărirea penală, conform art. 3201 alin. (1) C. proc. pen.
Prin raportare la declaraţia inculpatului dar şi faţă de împrejurarea că instanţa de fond s-a considerat lămurită, probele administrate în cursul urmăririi penale fiind suficiente şi edificatoare în cauză, stabilind vinovăţia dincolo de orice dubiu, în mod justificat a admis cererea inculpatului şi a procedat la soluţionarea cauzei în procedura simplificată.
Astfel, vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită şi rezultă din coroborarea întregului material probator administrat în cauză, respectiv din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, declaraţiile investigatorului sub acoperire I.I. - nume de cod, declaraţiile martorului C.M.F., denunţul şi declaraţiile martorului M.G., declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, procesul-verbal privind însemnarea bancnotelor care au fost folosite la efectuarea flagrantului, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor asupra lui C.M.F., atât anterior flagrantului, cât şi ulterior, că la data de 20 octombrie 2011, acestea relevând împrejurarea că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, care întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului N.R.N. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptei comise, ţinând seama de extinderea fenomenului infracţional privind traficul şi consumul de droguri pe întreg teritoriul ţării, amplificarea şi diversificarea criminalităţii asociate consumului de droguri, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, - inculpatul a vândut cantitatea de 35,95 grame de rezină de canabis martorului C.M.F., în schimbul sumei de 850 de RON - , urmarea produsă, crearea unei stări de pericol pentru sănătatea publică.
Totodată, se constată că, în cadrul aceluiaşi proces de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de fond şi instanţa de apel au ţinut seama, în mod justificat şi de circumstanţele personale ale inculpatului care a avut o atitudine procesuală sinceră şi cooperantă pe parcursul desfăşurării procesului penal, a recunoscut şi regretat comiterea faptei, dar din fişa de cazier judiciar rezultă că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., prin sentinţa penală nr. 56/2002 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penala nr. 115/2002 a Curţii de Apel Bacău, ignorând avertismentul dat de societate prin condamnarea anterioara, ceea ce denotă o perseverenţă infracţională din partea sa şi o atitudine refractară faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Înalta Curte constată că în cauză nu se regăsesc împrejurări de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen. care să justifice legal reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată, fiind deci lăsată la aprecierea acesteia.
De asemenea, recunoaşterea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special se învederează a satisface, în concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Aşa fiind, se constată că în mod justificat instanţele anterioare nu au reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului deoarece atitudinea procesuală sinceră a inculpatului şi regretul manifestat faţă de fapta comisă, sunt împrejurări care au fost valorificate în procesul reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., consecinţa juridică fiind reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Natura, gravitatea, modalitatea de săvârşire a faptei dar şi rezultatul produs, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus decât cel stabilit de instanţa de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu ar putea asigura reeducarea inculpatului şi realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., iar o eventuală redozare nu ar fi justificată în raport cu particularităţile cauzei.
Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 2 doi ani închisoare aplicată inculpatului se încadrează în limitele prevăzute de lege, fiind aptă să răspundă scopului pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., constituie o ripostă legală, suficientă şi corespunzătoare, în vederea asigurării reeducării inculpatului şi prevenirii săvârşirii unor astfel de infracţiuni cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Totodată, se constată că nu poate fi primită nici critica inculpatului referitoare la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
La stabilirea modalităţii de executare a unei pedepse, instanţa este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cu instanţa de prim control judiciar, constată că nu se impune schimbarea modalităţii de executare pedepsei, având în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă ce prezintă un grad ridicat de pericol social, atât generic, cât şi concret, având în vedere consecinţele negative pe care le are asupra sănătăţii publice, iar pe de altă parte, acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, săvârşind fapta dedusă judecăţii în stare de recidivă postexecutorie, astfel că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei, cum este reglementat de dispoziţiile penale, poate fi atins doar prin privarea lui de libertate, numai în acest mod putându-se realiza reeducarea inculpatului, în sensul formării unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială.
Constatând că în cauză nu este incident cazul de casare prev de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârea pronunţată de instanţa de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.R.N. împotriva deciziei penale nr. 74 din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 octombrie 2011 la 17 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1447/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3518/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
