ICCJ. Decizia nr. 3518/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3518/2012
Dosar nr. 13131/118/2011
Şedinţa publică din 31 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 435 din 11 noiembrie 2011, Tribunalul Constanţa a pronunţat următoarea hotărâre:
"În baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.:
Condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni.
În baza art. 861 C. pen.:
Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare aplicate inculpatului N.M.
În baza art. 862 C. pen.:
Fixează termen de încercare de 5 ( cinci) ani şi 4 (patru) luni.
În baza art. 863 C. pen.:
Pe durata termenului de încercare, condamnatul N.M. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanţa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 71 C. pen., interzice exerciţiul drepturilor inculpatului prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen.:
Pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
Constată că nu s-au formulat pretenţii civile în cauză."
Ca stare de fapt, s-au avut în vedere următoarele:
La data de 13 august 2011, în jurul orelor 13, în locuinţa comună din municipiul C., în cursul unui conflict spontan, inculpatul N.M. l-a agresat pe socrul său, S.I., în vârstă de 66 de ani, pe care cu intenţie l-a îmbrâncit cu palma în zona figurii şi a determinat dezechilibrarea şi căderea acestuia pe podeaua betonată a casei scărilor, aşa încât în cădere victima s-a lovit la cap şi a suferit leziuni cranio-cerebrale, care în final au dus la moarte, survenită la data de 19 august 2011, în spital.
În fapt, potrivit propriilor declaraţii, la data de 13 august 2011, în jurul orelor 13:00, inculpatul N.M. a revenit de la serviciu la apartamentul socrilor săi, unde era găzduit de aceştia împreună cu soţia şi copilul lor minor, aducând trei sticle de vin şi una de şampanie, pe care le primise de la colegii de muncă în cinstea onomasticii sale de peste două zile. În apartament i-a găsit pe martorul I.M. şi pe fratele său, D.I., care de circa o lună şi jumătate efectuau lucrări de amenajare interioară în locuinţă, cei doi muncitori fiind ocupaţi cu înlocuirea gresiei şi faianţei din bucătărie şi grupul sanitar. După ce a lăsat băuturile în frigider, inculpatul s-a deplasat la uscătorul de pe acelaşi etaj, folosit de mai mult timp de familia socrilor săi şi amenajat ca o cameră de locuit, iar acolo i-a găsit pe socrii şi pe soţie. Când a remarcat că soţia sa, N.D., este palidă, inculpatul s-a gândit că starea soţiei se datorează mizeriei şi prafului generate de lucrări, aşa încât le-a propus socrilor, S.I. şi S.V., să sisteze un timp renovarea apartamentului. Întrucât soacra nu a fost de acord cu propunerea sa, inculpatul a avut un schimb de replici cu aceasta, ajungând să îşi adreseze reproşuri reciproc pe un ton ridicat. Enervat de atitudinea soacrei, ca să se răzbune pe aceasta, inculpatul a ieşit din camera-uscător, a intrat în apartament, iar acolo i-a cerut fratelui său, care muncea în grupul sanitar, să înceteze lucrul şi să plece.
În acest timp, în holul apartamentului a intrat socrul său, adică victima S.I., care i-a reproşat inculpatului că ţipă în locuinţă. Deşi se înţelegea foarte bine cu acesta şi îl trata ca pe propriul tată, inculpatul s-a enervat din cauză că era prima dată când socrul său ridica vocea la el, aşa încât din cauza surescitării a reacţionat violent, adică l-a îmbrâncit pe socru, împingându-l cu mâna în zona feţei. Deoarece victima S.I. era o persoană suferindă, având diabet şi schizofrenie, iar de felul său nu se ţinea bine pe picioare (aspecte cunoscute de inculpat), în urma îmbrâncirii de către acesta s-a dezechilibrat, împiedicându-se de pragul uşii de acces în apartament şi a căzut pe spate, căzând cu jumătatea superioară a corpului în exteriorul apartamentului şi lovindu-se cu capul de podeaua betonată a casei scării. Când a văzut că socrul său nu se mai ridică, inculpatul a intrat în apartament, ca să-i aducă celui căzut un pahar cu apă, iar când a revenit a văzut că deja lângă victima inconştientă se aflau soacra şi soţia sa. Când l-a observat, soacra i-a reproşat că din cauza lui căzuse soţul ei, aşa că i-a cerut să părăsească imediat locuinţa lor. A împins-o pe aceasta pentru a intra în apartament să-şi ia câteva lucruri personale, apoi a părăsit apartamentul împreună cu fratele său, mai ales că între timp apăruse o ambulanţă care a luat-o pe victimă la spital. Învinuitul a mers la locuinţa părinţilor săi din comuna T., iar în perioada următoare nu a mai putut ţine legătura cu soţia sa şi rudele acesteia, deoarece nu îi răspundeau la telefon. Când şi-a sunat fiul folosind o cartelă de telefon cu un număr nou, i-a răspuns cumnata C.C., care i-a cerut să nu mai încerce să ia legătura cu nimeni din familia lor.
După ce căzuse pe podeaua casei scării, victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, hemoragie subdurală infracentimetrică temporo-parietală dreaptă, contuzie hemoragică temporală dreaptă, hemoragie subarahnoidiană fronto-parieto-temporală dreaptă, fractură liniară temporo-parietală stângă, schizofrenie, diabet zaharat de tip II. Cu toate îngrijirile medicale de urgenţă acordate, după şase zile, adică la data de 19 august 2011, victima a decedat în spital, fără a-şi reveni din starea de comă.
În urma necropsiei, potrivit Raportului de constatare medico-legală din data de 29 septembrie 2011 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Constanţa, s-a conchis că moartea victimei S.I. a fost violentă şi s-a datorat contuziei meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boită şi bază de craniu. Medicul legist a apreciat că leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu şi de corp dur şi că au legătură de cauzalitate directă cu cauza morţii.
Partea vătămată S.V., soţia victimei, a sesizat organele judiciare din cadrul Secţiei 4 de Poliţie Constanţa la data de 15 august 2011, când şi-a dat seama că starea soţului său este gravă, situaţie în care primele investigaţii au fost efectuate de organele de poliţie după data de 16 august 2011, când fusese înregistrată plângerea penală şi la data de 20 august 2011, după decesul victimei, când s-a stabilit că există indicii de săvârşire a unei infracţiuni praeterintenţionate împotriva vieţii acesteia, cercetările au fost preluate de procuror.
Fiind audiată, partea vătămată S.V. a declarat că inculpatul a venit de la serviciu în stare de ebrietate şi în dormitorul-uscător le-a cerut să oprească renovarea, căci s-ar fi săturat de atâta mizerie. Partea vătămată a precizat că nu îşi aduce aminte complet derularea evenimentelor, invocând că i se făcuse rău în timpul incidentului, dar a declarat că nu a fost de acord cu sistarea lucrărilor de renovare şi de aceea s-a certat cu inculpatul, începând din uscător şi continuând în apartament, iar la un moment dat a văzut cum inculpatul l-a lovit cu palma sau pumnul pe soţul ei în partea dreaptă a feţei. În urma loviturii victima a căzut peste prag şi s-a lovit cu capul de pardoseala de beton a casei scării. Explicând că are probleme cu auzul din cauza afecţiunii cardio-vasculare, partea vătămată a menţionat că nu a auzit dacă soţul ei a discutat ceva cu inculpatul înainte de incident, însă aceasta a susţinut că după ce soţul ei căzuse la podea inculpatul s-ar fi aplecat deasupra lui şi l-ar mai fi dat de două ori cu capul de pardoseală. Observând că soţul său căzuse, iar inculpatul era deasupra acestuia, partea vătămată a început să ţipe la inculpat, iar acesta ar fi tras-o de umeri şi cu dinţii de păr, zgâlţâind-o, iar atunci ea a leşinat şi nu a mai perceput continuarea evenimentelor. Când şi-a revenit din leşin, a aflat că soţul ei deja fusese luat de ambulanţă, aşa încât a mers la spital, unde victima era în comă şi şi-a revenit doar la un moment dat, când anunţase că doreşte să îşi satisfacă necesităţile fiziologice, apoi a reintrat în comă, fără să îşi mai revină până la deces.
Din declaraţia martorului I.M. rezultă că lucra în bucătăria apartamentului, când inculpatul a venit de la muncă şi a discutat cu familia la uscător. A ieşit de acolo nervos şi i-a cerut fratelui său să-şi strângă sculele şi să plece, însă a intervenit S.V. şi i-a cerut inculpatului să-şi lase fratele să lucreze mai departe, aşa încât acesta a ripostat la cuvintele soacrei pe un ton răstit. Atunci a apărut şi victima S.I. de la uscător, care i-a cerut inculpatului să nu mai ţipe la soţia sa, iar în momentul imediat următor martorul, fiind cu spatele la cei care se certau în holul apartamentului, a auzit o bubuitură. A ieşit spre hol şi a văzut-o pe victimă căzută peste prag, cu capul pe podeaua casei scării, le-a auzit pe soţia şi fiica victimei ţipând, apoi a văzut că inculpatul a fost tras de acolo de fratele său spre sufragerie, pentru a fi calmat, martorul remarcând pe faţa inculpatului că îi părea rău că şi-a lovit socrul. Martorul a susţinut că după ce auzise bubuitura, adică momentul căderii victimei, nu a văzut ca inculpatul să se mai apropie de socrul său ori să-l lovească şi nici ca acesta să o fi păruit ori agresat în alt mod pe soacra sa. În final, martorul a menţionat că după transportarea victimei inconştiente cu ambulanţa la spital, la apartament sosise un poliţist, însă soţia inculpatului, N.D., nu a reclamat agresiunea comisă asupra tatălui ei, ci a afirmat doar că acesta căzuse, aşa încât în primă fază nu au fost efectuate investigaţii penale, iar martorul a preferat să nu se implice în ceea ce părea un incident de familie.
Martora N.D. a declarat că inculpatul, adică soţul ei, a purtat o discuţie contradictorie cu părinţii ei în dormitorul-uscător, apoi acesta a ieşit spunând că le va cere celor doi muncitori să oprească lucrările de renovare. La scurt timp au ieşit şi părinţii ei din uscător, pentru ca peste maxim două minute să o audă pe mama sa ţipând: "mi l-ai omorât, M.!", aşa încât a ieşit pe casa scării, iar acolo a văzut că mama sa era îngenuncheată şi îl ţinea în braţe pe tatăl său, acesta din urmă fiind inconştient şi având sânge la partea din spate a capului. Martora şi-a dat seama că soţul ei este vinovat de starea în care se afla tatăl ei, iar când l-a întrebat pe acesta, pe care l-a găsit şezând pe pat în sufragerie, ce s-a întâmplat, nu a primit niciun răspuns. Martora a precizat că nu a văzut ca după ieşirea ei din uscător să îi agreseze în vreun fel pe tatăl sau pe mama sa, infirmând astfel, ca şi martorul I.M., susţinerile părţii vătămate S.V. referitoare la agresarea ei sau a lovirii victimei cu capul de pardoseală intenţionat şi după căderea la podea. De altfel, toate persoanele audiate au precizat că inculpatul şi victima se înţelegeau foarte bine, aşa încât cel dintâi nu ar fi avut niciun motiv ca după îmbrâncirea iniţială şi căderea victimei să continue acţiunea violentă împotriva acesteia.
Numitul D.I., fratele învinuitului, a refuzat să dea declaraţie ca martor, prevalându-se de prevederile art. 80 C. proc. pen., care prevăd că soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sunt obligate să depună ca martori.
Este de precizat că inculpatul s-a prezentat singur la sediul Secţiei 4 de Poliţie Constanţa în ziua de 22 august 2011, după ce aflase că victima a decedat, pentru a da explicaţii despre incident. Fiind audiat, acesta a avut o atitudine sinceră şi cooperantă, recunoscând comiterea faptei ce i-a fost reţinută în sarcină, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, din data de 5 octombrie 2011, şi-a reiterat regretele pentru producerea morţii victimei, explicând reacţia violentă pe care a avut-o la îmbrâncirea socrului său prin starea de nervozitate care îl cuprinsese după cearta cu soacra sa pe tema sistării lucrărilor de renovare din apartament.
Având în vedere probatoriul administrat în cauză: declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate şi ale martorilor, rezultatele cercetărilor la faţa locului, precum şi cu concluziile medico-legale, instanţa apreciază că situaţia de fapt a fost corect reţinută prin rechizitoriu, rezultând în mod indubitabil vinovăţia inculpatului N.M. în ce priveşte comiterea acţiunii de împingere a socrului său cu intensitate în zona feţei, fapt ce a determinat dezechilibrarea, apoi căderea la podea şi lovirea acesteia la cap, cu consecinţa producerii leziunilor incompatibile cu viaţa.
Inculpatul s-a aflat în culpă faţă de rezultatul mai grav produs, respectiv decesul victimei îmbrâncite, deoarece acesta cunoştea vârsta socrului său, problemele de echilibru pe care victima le avea ca urmare a afecţiunilor de care suferea, astfel că, deşi a dorit doar să o îmbrâncească, putea şi trebuia să prevadă că există posibilitatea ca victima să cadă şi să se lovească cu capul de podeaua betonată şi să sufere leziuni extrem de grave ori chiar să moară.
Fapta inculpatului N.M., care la data de 13 august 2011, în jurul orelor 13:30, în apartamentul comun din municipiul C., în cursul unui conflict spontan, l-a agresat pe socrul său, S.I., în vârstă de 66 de ani, pe care cu intenţie l-a îmbrâncit şi a determinat dezechilibrarea şi căderea acestuia pe podeaua betonată a casei scărilor, cu consecinţa lovirii la cap şi suferirii de leziuni cranio-cerebrale grave, cu fractură de bază şi boltă de craniu şi contuzie meningo-cerebrală, care au dus la moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
La alegerea şi individualizarea sancţiunii, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privind natura şi gravitatea infracţiunii, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea cercetată constând în închisoare de la 5 la 15 ani, faţă de pericolul social concret pentru ordinea publică, aşa cum rezultă din circumstanţele în care fapta s-a săvârşit (victima avea probleme serioase de sănătate pe care inculpatul le cunoştea; pe de altă parte, între inculpat şi victimă existau sentimente de afecţiune relevate de familie în declaraţiile date), faţă de valorile sociale fundamentale cărora li s-a adus atingere (constând în dreptul la viaţă), faţă de reacţia particulară a mediului din care inculpatul şi victima provin, faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului, în vârstă de 36 ani, cu studii constând în şcoală profesională, cu loc de muncă - stivuitor la SC C.A. SA Constanţa, cu un copil minor în întreţinere, manifestând o atitudine sinceră şi cooperantă.
Instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în raport de care limitele de pedeapsă au fost reduse cu o treime.
Având în vedere comportamentul sincer şi cooperant manifestat de inculpat, atitudinea de regret manifestată, împrejurarea că până în prezent nu a intrat în conflict cu legea penală, asigurând pentru sine şi familia sa venituri licite, instanţa a apreciat că acest tragic eveniment rămâne totuşi izolat, astfel că se poate asigura scopul educativ al pedepsei şi prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate, alegând ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a acestei pedepse.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul greşitei individualizări a pedepsei stabilite de către prima instanţă.
Prin Decizia penală nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, împotriva Sentinţei penale nr. 435 din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. 13131/118/2011, privind pe inculpatul N.M.
În raport de modalitatea de comitere a infracţiunii cu rezoluţie infracţională spontană, de natură praeterintenţionată a acesteia, de relaţiile de familie existente în cauză, partea vătămata fiind socrul inculpatului, de faptul că după săvârşirea faptei inculpatul continuă să aibă o inserţie familială şi socială bună, de aplicarea art. 3201 C. proc. pen., Curtea a apreciat că pedeapsa stabilită de către prima instanţă, orientată spre limita minimă specială a acesteia, este just şi echilibrat dozată, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru aceleaşi elemente expuse anterior, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 861 C. pen., întrucât sunt îndeplinite cumulativ condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, existând puternice premize ca pronunţarea condamnării să constituie un avertisment pentru inculpat şi acesta, chiar fără executarea pedepsei, pe viitor să nu mai săvârşească alte infracţiuni. În plus, controlul judiciar efectuat de organul de supraveghere stabilit, asigură un nivel ridicat al garantării continuării conduitei de conformare socială a inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, învederând motivul de recurs prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., cu privire la faptul că nu au fost just aplicate criteriile de individualizare a pedepsei de către instanţa de fond şi de apel, făcându-se o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a aplicat o pedeapsă prea mică, faţă de caracterizarea persoanei inculpatului şi de împrejurările săvârşirii acesteia, solicitându-se casarea deciziei recurate şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv executarea în regim de detenţie.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru cele ce succed:
Instanţa de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat şi cu o argumentare juridică pertinentă, a reţinut o corectă situaţie de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reţinută şi de către instanţa de fond, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile speţei.
În ce priveşte individualizarea pedepselor, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte reţine că în cauză s-au avut în vedere dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispoziţiile art. 183 C. pen., gradul de pericol social al faptelor comise - care este unul destul de ridicat, persoana inculpatului - care nu are antecedente penale, este tânăr şi este integrat social, fapta fiind săvârşită în mediul familial, precum şi alte împrejurări, care atenuează răspunderea penală, respectiv art. 3201 C. proc. pen., prin a cărui aplicare a fost valorificată atitudinea inculpatului de recunoaştere şi de regret a faptei penale săvârşite.
Ca atare, se apreciază că, atât faţă de limitele speciale ale pedepsei, cât şi faţă de gradul concret de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârşire a acesteia, având în vedere şi persoana recurentului-inculpat, conform celor anterior reţinute, sancţiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea şi realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., aşa cum şi modalitatea de executare aleasă - prin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, este adecvată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul N.M. şi pe părţile civile S.V., C.C. şi Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva Deciziei penale nr. 17/P din 16 februarie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, privind pe inculpatul N.M.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1203/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
