ICCJ. Decizia nr. 1361/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 19 aprilie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia privind pe inculpatul R.A.D.
în baza art. 145/1 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen. a luat față de inculpatul:
- R.A.D., fiul lui N. și C., măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul este obligat să respecte următoarele dispoziții, conform art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen.
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv Poliția Sectorului 4, conform programului de supraveghere întocmit de acesta, sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
în baza art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen. a impus inculpatului ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara să nu ia legătura, direct sau indirect, cu coinculpații, cu persoanele care au calitatea de martor în cauză și cu învinuiții A.A. și A.D.
în baza art. 145 al. (2)2 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor menționate mai sus, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele :
în cauză există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă referitoare la implicarea inculpatului R.A.D. în comiterea infracțiunilor pentru care acesta a fost trimis în judecată.
De asemenea s-a mai reținut că luarea măsurii preventive este necesară din rațiuni de utilitate procedurală, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.
împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul R.A.D.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, înalta Curte reține că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
înalta Curte reține să prin Rechizitoriul nr. 77/P/2012 din data de 4 aprilie 2012 Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a corupției a dispus trimiterea în judecată, alături de alți patru inculpați, a inculpatului R.A.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență, prev. și ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prev. și ped. de art. 26 Cod pen. raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
în sarcina acestuia s-a reținut că:
- în cursul lunilor februarie - martie 2012, acționând împreună cu inculpatul C.I. l-a ajutat pe inculpatul Ș.N.C., judecător cu funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, să pretindă de la învinuiții A.D. și A.A., suma de 60.000 euro, din care a primit, în data de 14 martie 2012, cu ajutorul inculpaților C.I., M.I.M. și Ș.M.R., suma de 50.000 euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012, în urma efectuării percheziției domiciliare la cabinetul notarial al inculpatei Ș.M.R., reținând și că folosul a fost pretins și primit de către inculpatul Ș.N.C. lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților ce aveau spre soluționare dosarele, ambele aflate în faza recursului pe rolul Curții de Apel Timișoara, pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate (art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000);
- în cursul lunilor februarie - martie 2012, acționând împreună cu inculpatul C.I., i-a ajutat pe învinuiții A.D. și A.A. să promită inculpatului Ș.N.C., judecător, cu funcția de vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara, suma de 60.000 euro și ulterior să remită, în data de 14 martie 2012 cu ajutorul coinculpaților C.I., M.I.M. și Ș.M.R., suma de 50.000 euro, banii fiind găsiți în data de 15 martie 2012, în urma efectuării percheziției domiciliare la cabinetul notarial al inculpatei Ș.M.R., reținând și că folosul a fost pretins și primit de către inculpatul Ș.N.C. lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților ce aveau spre soluționare dosarele, ambele aflate în faza recursului pe rolul Curții de Apel Timișoara, pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate (art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000);
- în aceeași perioadă de referință, împreună cu inculpații Ș.N.C., C.I. și învinuiții A.D. și A.A., au inițiat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență, în structura organizatorică a grupării fiind, ulterior, cooptați M.I.M. și Ș.M.R. (care, potrivit regulilor de acțiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a asociației), reținând și că, pentru atingerea scopului propus, a existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au repartizat anumite sarcini (art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000).
în conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, măsurile preventive, inclusiv și cea de față, trebuie să aibă un caracter excepțional, libertatea de mișcare fiind un drept de care orice persoană trebuie să se bucure, chiar și aceea acuzată de comiterea unei infracțiuni, desigur cu limitările prevăzute atât de legislația internă cât și de cea europeană.
în cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează și în raport cu art. 2 din Protocolul nr. 4 din actul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede în paragrafele 2 și 3 că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Instanța dispune revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, dacă, în urma acestei examinări, constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
De asemenea, pentru înlăturarea interdicției de a nu părăsi țara trebuie avute în vedere și persoana inculpatului, moralitatea, profesia, resursele de care dispune, relațiile cu familia, cele de afaceri, etc.
în speța de față, înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul R.A.D. nu au încetat, menținându-se în continuare.
Din probele administrate în faza de urmărire penală (declarațiile inculpaților, ale martorilor, transcrierile înregistrărilor audio-video autorizate și efectuate în mediul ambiental referitoare la întâlnirile care au avut loc la 11 martie 2012 și 12 aprilie 2012) se desprinde concluzia legitimă că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă referitoare la implicarea acestui inculpat la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel fiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen.
Așa cum în mod corect a stabilit și instanța de fond luarea acestei măsuri preventive față de inculpat este necesară din rațiuni de utilitate procedurală pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal. Obligațiile care au fost impuse de instanță sunt în măsură să asigure prezența inculpatului la judecată dar și desfășurarea în bune condiții a cercetării judecătorești, prin limitarea posibilității de a lua legătura cu persoane direct interesate în cauză.
Luarea acestei măsuri preventive se impune a fi luată față de acest inculpat cu atât mai mult cu cât învinuiții A.D. și A.A. (persoane din conducerea M.A.G. care ar fi negociat și ar fi furnizat suma de bani în discuție) au părăsit teritoriul României din data de 14 martie 2012. în vederea bunei desfășurări a procesului penal măsura preventivă este eficientă și necesară pentru a limita în mod real posibilitatea inculpatului de a lua legătura cu aceștia.
înalta Curte constată că la acest moment procesual interesul bunei administrări a cauzei prevalează interesului personal al inculpatului, acela de a efectua călătorii în străinătate, în interes de serviciu, limitarea dreptului la circulație fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului.
Față de considerentele arătate, apreciind că soluția dispusă de Curtea de Apel Alba Iulia prin care s-a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, în baza art. 1451C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., era legală și temeinică, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1141/2012. Penal → |
|---|
