ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Penal

Prin sentința penală nr. 871/14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul F.P. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

în baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 18 mai 2011 la zi.

Potrivit disp. art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului F.P.

în baza dispozițiilor art. 17 alin. (1), art. 18 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea și distrugerea cantităților de 0,20 grame heroină indisponibilizata la I.G.P.R - D.C.J.S.E.O conform dovezii seria H nr. 0021339 din data de 06 iulie 2011, a cantității de 3 comprimate metadonă indisponibilizate la I.G.P.R - D.C.J.S.E.O conform dovezii seria H nr. 0021340 din data de 06 iulie 2011 precum și a cantității de 0,20 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0020813 din 28 ianuarie 2011, cu păstrarea contraprobelor.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2452/D/P/2010 întocmit de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București la data de 11 iulie 2011, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, sub nr. 53182/3/2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților după cum urmează:

1. inculpatul A.L.G. - cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. 2 C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

2. inculpatul F.P. - cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);

3. inculpatul C.S. - cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. a) C. pen.;

4. inculpatul M.G. - cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

în cursul urmăririi penale față de acești inculpați, s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se următoarele fapte:

în ceea ce îl privește pe inculpatul A.L.G. s-a reținut că în perioada decembrie 2010 - mai 2011 a vândut diferite cantități de heroină către mai mulți consumatori iar la datele de 29 aprilie 2011 și 30 aprilie 2011 a vândut colaboratorului introdus în cauză cantitatea de 0,19 grame heroină.

în ceea ce îl privește pe inculpatul F.P., s-a reținut că în perioada decembrie 2010 - mai 2011 a vândut diferite cantități de heroină către mai mulți consumatori iar la datele de 04 ianuarie 2011 și 29 aprilie 2011 a vândut colaboratorului introdus în cauză cantitatea de 0,45 grame heroină.

în ceea ce îl privește pe inculpatul M.G., în perioada decembrie 2010 - mai 2011 a vândut diferite cantități de heroină către mai mulți consumatori iar la datele de 16 decembrie 2010, 21 decembrie 2010 și 04 ianuarie 2011 a vândut colaboratorului introdus în cauză cantitatea de 0,59 grame heroină.

în ceea ce îl privește pe inculpatul C.S., în luna mai 2011 a vândut diferite cantități de heroină către mai mulți consumatori iar la datele de 02 mai 2011, 06 mai 2011 și 14 mai 2011 a vândut colaboratorului introdus în cauză cantitatea de 0,22 grame heroină.

în actul de sesizare al instanței se arată, cu titlu preliminar, că:

La data de 30 noiembrie 2010 numitul N.I., arestat preventiv într-o altă cauză, pentru a beneficia de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, a formulat un denunț cu privire la faptul că numitul "Moșu a lu’ F." se ocupă cu vânzarea de droguri în zona Vitan.

Ulterior numitul "Moșu a lu’ F." a fost identificat în persoana inculpatului F.P. și a rezultat că acesta împreună cu persoane a căror identitate nu era stabilită la momentul sesizării din oficiu desfășoară activități pe linia traficului de droguri.

în urma activităților specifice desfășurate de către organele de poliție concretizate în investigații, verificări și supravegheri operative, s-a stabilit că persoanele menționate mai sus racolează numai persoane de încredere, împrejurare în care era imposibilă stabilirea pe bază de probe certe a activității infracționale în alt mod astfel încât prin ordonanța nr. 107/ A din data de 15 decembrie 2010 s-a dispus autorizarea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator în vederea obținerii mijloacelor de probă necesare tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii menționate.

Ordonanța nr. 107 A din data de 15 decembrie 2010 a fost ulterior prelungită succesiv până la data de 12 iunie 2011.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau fie în legătură infracțională fie în anturajul inculpatului F.P., ocupându-se cu vânzarea de heroină, aceștia fiind inculpații A.L.G., M.G. și C.S.

Pentru documentarea activității infracționale a persoanelor menționate mai sus, investigatorul sub acoperire cu nume de cod "D.M." împreună cu colaboratorul său "L.V." a efectuat mai multe cumpărări autorizate de heroina care vor fi detaliate mai jos, acestea fiind înregistrate audio-video în mediul ambiental mai întâi în baza ordonanței provizorii emise de către D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial București nr. 1113A/2010 în data de 16 decembrie 2010 și ulterior în baza autorizației nr. 1614/A.I./2010 de înregistrare audio-video în mediul ambiental emisă de Tribunalul București pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 18 decembrie 2010 până la data de 14 ianuarie 2011 și reînnoită ulterior pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 29 aprilie 2011 până la data de 28 mai 2011.

1.în data de 16 decembrie 2010 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul M.G. zis "U." cantitatea de 0,13 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Tranzacția a avut loc în locuința inculpatului A.L.G. zis "G.S." situată în str. Invenției, sector 3, București.

Cu ocazia audierii colaboratorul a declarat că avea cunoștință că de ceva timp inculpații M.G. zis "U.", F.P. zis "Moșu a lu’ F." și L.G. zis "G.S." obișnuiesc să-și petreacă timpul în locuința acestuia din urmă și să vândă împreună heroină către diverși consumatori.

Heroina cumpărata a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din data de 28 decembrie 2010 era în cantitate de 0,13 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. zis "U." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

2. în data de 21 decembrie 2010 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul M.G. zis "U." cantitatea de 0,35 grame heroină contra sumei de 100 lei.

Tranzacția a avut loc ca și data precedentă în locuința inculpatului A.L.G. zis "G.S." situată în str. Invenției, nr. 12, sector 3, București.

Heroina cumpărată a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 920366 din data de 28 decembrie 2010 era în cantitate de 0,35 grame.

Cantitatea de 0,20 grame rămasă în urma analizelor de laborator se află la I.G.P.R - D.C.J.S.E.O conform dovezii din 28 ianuarie 2011.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. zis "U." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

3. în data de 04 ianuarie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M. ", a cumpărat de la inculpatul M.G. zis "U." cantitatea de 0,11 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Tranzacția a avut loc pe strada Invenției din sectorul 3, București, iar potrivit declarațiilor colaboratorului, inculpatul M.G. l-a întrebat unde merge și a insistat să-i vândă el o doză de heroină, lucru care de altfel s-a și întâmplat.

Ulterior heroina cumpărată a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 10 ianuarie 2011 era in cantitate de 0,13 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. zis "U." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

De asemenea din discuțiile purtate în mediul ambiental a rezultat că inculpatul M.G. zis "U." se află în legătură infracțională cu inculpații F.P. și A.L.G. pe linia traficului de droguri.

Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 18 mai 2011 la domiciliul inculpatului M.G. zis "U.", acesta a predat, la solicitarea organelor de poliție, 6 comprimate metadonă cu privire la care a afirmat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută fără a avea rețetă medicală și le deținea în vederea consumului propriu.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 20 mai 2011, cele 6 comprimate conțineau ca substanță activă metadonă clorhidrat.

Trei comprimate metadonă rămase după efectuarea analizelor de laborator se află la I.G.P.R - D.C.J.S.E.O. conform dovezii.

4. în data de 04 ianuarie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." cantitatea de 0,19 grame heroină contra sumei de 100 lei.

Tranzacția a avut loc în locuința acestuia din str. M.M., mai exact în bucătăria imobilului iar inculpatul a scos din buzunar două doze de heroină pe care i le-a vândut colaboratorului.

Ulterior heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 10 ianuarie 2011 era in cantitate de 0,19 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

5. în data de 29 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." cantitatea de 0,26 grame heroină contra sumei de 100 lei.

Tranzacția a avut loc în scara unui bloc din strada Râmnicu Vâlcea, loc stabilit telefonic de către inculpat.

Ulterior heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 142894 din data de 04 mai 2011 era in cantitate de 0,26 gram.

Cantitatea de 0,20 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator se află la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O. conform dovezii.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

6. în data de 29 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul A.L.G. zis "G.S." cantitatea de 0,09 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Tranzacția a avut loc în poarta imobilului unde locuiește inculpatul din strada Invenției nr. 12, sector 3, București și potrivit declarațiilor colaboratorului se aflau mai mulți consumatori care au cumpărat în același timp cu el heroină de la inculpat.

Ulterior heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 142895 din data de 03 mai 2011 era în cantitate de 0,09 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

7. în data de 30 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul A.L.G. zis "G.S." cantitatea de 0,10 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Tranzacția a avut loc în imobilul din strada Invenției, sector 3, București unde locuiește inculpatul A.L.G. zis "G.S.".

Potrivit înregistrărilor efectuate în cauză în poarta imobilului erau mai mulți consumatori care îl așteptau pe inculpat iar acesta se afla în imobil porționând heroină. Ulterior inculpatul a ieșit în poartă și a vândut persoanelor care-l așteptau heroină, printre ele fiind și colaboratorul.

Heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico - științifică din data de 04 mai 2011 era în cantitate de 0,10 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul A.L.G. zis "G.S.", a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

8. în data de 02 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul C.S. zis "S." cantitatea de 0,07 grame heroină contra sumei de 50 lei.

în fapt tranzacția urma a avea loc între colaborator și inculpatul A.L.G. însă acesta din urmă i-a cerut colaboratorului să meargă la locuința sa din strada Invenției, nr. 12, sector 3, unde se află un individ "Sandu" care vinde droguri pentru el când nu este acasă.

în aceste condiții colaboratorul s-a deplasat la adresa menționată mai sus unde se afla inculpatul C.S. zis "Sandu" care după ce a fost încunoștințat de către colaborator că are acordul inculpatului A.L.G. i-a vândut acestuia o doză de heroină.

Heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 04 mai 2011 era in cantitate de 0,07 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. zis "S." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

9. în data de 06 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul C.S. zis "Sandu" cantitatea de 0,08 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Ca și data precedentă tranzacția a avut loc tot la adresa din strada Invenției nr. 12, sector 3, București.

Heroina cumpărată a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 13 mai 2011 era in cantitate de 0,08 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. zis "S." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

10. în data de 14 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul C.S. zis "S." cantitatea de 0,07 grame heroină contra sumei de 50 lei.

Tranzacția a avut loc tot în imobilul din strada Invenției nr. 12, sector 3, București.

Heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifica din data de 17 mai 2011 era în cantitate de 0,07 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

Tranzacția a fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. zis "Sandu" a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.

Având în vedere discuțiile purtate în mediul ambiental cu ocazia tranzacțiilor având ca obiect droguri rezultă că cei patru inculpați se aflau în legătură infracțională pe linia traficului de droguri, în sensul că inculpații A.L.G. și F.P. cumpărau drogurile iar inculpații C.S. și M.G. ajutau la distribuirea acestora către consumatori. Totuși între cei patru inculpați nu existau reguli clare privind vânzarea drogurilor către consumatori întrucât cei care achiziționau drogurile le și vindeau direct către consumatori apelând în anumite circumstanțe la intermediari precum inculpații C.S. și M.G.

Pe lângă tranzacțiile având ca obiect heroină care au fost expuse mai sus urmare interceptărilor efectuate în cauză a rezultat că în perioada decembrie 2010 - mai 2011 inculpații A.L.G., F.P. și M.G. au vândut diferite cantități de droguri către diverși consumatori, activitatea lor infracțională având un caracter de continuitate.

Activitatea infracțională a inculpaților a fost urmărită pe parcursul mai multor luni fiind interceptate convorbirile telefonice purtate de către aceștia cu diferiți consumatori. Chiar dacă aceștia foloseau un limbaj codificat totuși acesta este suficient de explicit pentru a deduce că discutau despre substanțe stupefiante.

Trebuie precizat totuși că anumite conexiuni nu au putut fi făcute între cei patru inculpați pentru a dovedi că acționau ca un grup infracțional organizat întrucât discuțiile dintre ei se purtau față în față și nu prin intermediul telefonului, aspect favorizat și de faptul că locuiau foarte aproape unii de alții, fiind vecini.

în special discuțiile telefonice interceptate erau purtate de către inculpați cu diverși consumatori iar procesele-verbale de redare sunt atașate la dosar.

Cu ocazia audierii de către organul de urmărire penală, inculpatul C.S. zis "S." a declarat că după ce s-a liberat din penitenciar unde se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc a început să consume droguri pe care le procura de la inculpații A.L.G. și F.P. Acesta neagă că ar fi vândut droguri către diverși consumatori însă afirmă că au fost situații când a procurat droguri pentru persoane din anturajul său care în schimbul serviciului prestat îi dădeau să consume din drogurile procurate.

Poziția inculpatului C.S. este considerată de procuror a fi nesinceră și este combătută de probele administrate în cauză din care a rezultat cu certitudine că acesta vindea droguri consumatorilor din locuința inculpatului A.L.G., la cererea acestuia din urmă.

în fața procurorului, inculpatul M.G. a negat orice implicare în desfășurarea activităților ilicite pe linia traficului de droguri deși din probele administrate în cauză rezultă contrariul.

Inculpatul F.P. a ales să nu dea nici o declarație în faza de urmărire penală.

Inculpatul A.L.G. a declarat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală că recunoaște că a vândut o singură dată heroină, respectiv în data de 30 aprilie 2011.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă indicate în cuprinsul actului de sesizare:

- declarațiile colaboratorului cu nume de cod "L.V.";

- procesele-verbale de redare a rapoartelor întocmite de către investigatorul sub acoperire "D.M." aferente celor 10 tranzacții de droguri;

- procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate si interceptate audio-video in mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca obiect vânzarea de heroină;

- rapoartele de constatare tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorului introdus în cauză;

- procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza autorizațiilor emise de către instanță;

- declarațiile inculpaților.

Ulterior verificării și constatării regularității actului de sesizare a instanței, potrivit art. 300 C. proc. pen., în dosarul nr. 53182/3/2011, inculpații A.L.G., M.G. și C.S. au învederat instanței faptul că recunosc săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, cererea lor de aplicare a procedurii prevăzute de art. 3201C. proc. pen.

în data de 6 septembrie 2011, Tribunalul a dispus disjungerea soluționării cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul F.P., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) și crearea unui nou dosar (60041/3/2011), acordând termen pentru continuarea judecății în data de 9 septembrie 2011, pentru când a dispus citarea colaboratorului "L.V." și investigatorului sub acoperire "D.M.".

în actul de sesizare a Tribunalului București s-a arătat, în ceea ce-l privește pe inculpatul F.P., că la data de 30 noiembrie 2010, numitul N.I., arestat preventiv într-o altă cauză, pentru a beneficia de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, a formulat un denunț cu privire la faptul că numitul "Moșu a lu’ F." se ocupă cu vânzarea de droguri în zona Vitan.

Ulterior numitul "Moșu a lu’ F." a fost identificat în persoana inculpatului F.P. și a rezultat că acesta împreună cu persoane a căror identitate nu era stabilită la momentul sesizării din oficiu desfășoară activități pe linia traficului de droguri.

în urma activităților specifice desfășurate de către organele de poliție concretizate în investigații, verificări și supravegheri operative, s-a stabilit că persoanele menționate mai sus racolează numai persoane de încredere, împrejurare în care era imposibilă stabilirea pe bază de probe certe a activității infracționale în alt mod astfel încât prin ordonanța nr. 107/ A din data de 15 decembrie 2010 s-a dispus autorizarea unui investigator sub acoperire și a unui colaborator în vederea obținerii mijloacelor de probă necesare tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii menționate. Ordonanța nr. 107/ A din data de 15 decembrie 2010 a fost ulterior prelungită succesiv până la data de 12 iunie 2011.

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau fie în legătură infracțională fie în anturajul inculpatului F.P., ocupându-se cu vânzarea de heroină, aceștia fiind inculpații A.L.G., M.G. și C.S.

Pentru documentarea activității infracționale a persoanelor menționate mai sus, investigatorul sub acoperire cu nume de cod "D.M." împreună cu colaboratorul său "L.V." a efectuat mai multe cumpărări autorizate de heroina, acestea fiind înregistrate audio - video în mediul ambiental mai întâi în baza ordonanței provizorii emise de către D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București nr. 1113A/2010 în data de 16 decembrie 2010 și ulterior în baza autorizației nr. 1614/A.I/2010 de înregistrare audio-video în mediul ambiental emisă de Tribunalul București pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 18 decembrie 2010 până la data de 14 ianuarie 2011 și reînnoită ulterior pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 29 aprilie 2011 până la data de 28 mai 2011.

în ședința din 17 octombrie 2011, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 323 C. proc. pen. a audiat inculpatul F.P., depoziția acestuia fiind consemnată in scris si atașata la dosarul cauzei.

Totodată la acea dată, în temeiul dispozițiilor art. 327 C. proc. pen., sub prestare de jurământ, s-a procedat la audierea investigatorului sub acoperire cu nume de cod "D.M.", depoziția acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnata in scris si atașata la dosarul cauzei.

în ședința din 14 noiembrie 2011, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 327 C. proc. pen., a audiat, la solicitarea inculpatului F.P., martorul în circumstanțiere F.A., declarația acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnata în scris și atașata la dosarul cauzei.

în ședința din 12 decembrie 2011, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., a dispus citirea declarațiilor date în faza de urmărire penală de colaboratorul "L.V.", constatând imposibilitatea de audiere a acestuia.

La dosarul cauzei s-a depus fișa medicală actualizată a inculpatului F.P. și un referat de evaluarea profilului psihologic al inculpatului întocmit de Serviciul de Probațiune de la lângă Tribunalul București.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a reținut următoarea situație de fapt:

în data de 04 ianuarie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." cantitatea de 0,19 grame heroină contra sumei de 100 lei.

Din declarația colaboratorului cu nume de cod "L.V." a rezultat că tranzacția a avut loc în locuința acestuia din str. M.M., mai exact în bucătăria imobilului iar inculpatul a scos din buzunar două doze de heroină pe care i le-a vândut colaboratorului.

Din declarația colaboratorului cu nume de cod "L.V." care se coroborează cu declarațiile investigatorului sub acoperire "D.M. ", Tribunalul a mai reținut că, ulterior, heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 10 ianuarie 2011 era in cantitate de 0,19 grame, fiind consumată în procesul analizelor de laborator.

împrejurarea că inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză rezultă și din procesul-verbal de redare a discuțiilor între colaborator și inculpat, atașat la fila 49 vol. II d.u.p., care se coroborează cu cele declarate de investigatorul sub acoperire "D.M." audiat nemijlocit de instanță dar și cu declarațiile colaboratorului cu nume de cod "L.V.", acesta a relatat nemijlocit cum în data de 4 01 2011 s-a întâlnit cu colaboratorul sub acoperire pentru a efectua o cumpărare supravegheată de heroină de la M., inculpatul adresându-i în mod nemijlocit întrebări pe marginea împrejurărilor atestate de investigator în procesele-verbale de redare a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, atașate la filele 55-56, 66-67 vol. II d.u.p.

Instanța, verificând respectarea standardelor de protecție a dreptului la un proces echitabil consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inter alia, și în hotărârea Khan c. Marea Britanie din 12 mai 2000 și în hotărârea Khudobin c. Rusiei, din 26 octombrie 2006, observa ca administrarea probelor prevăzute de lege, in condițiile stabilite de Codul de procedura penala, de legislația specială și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de către organul de urmărire penală a fost guvernată de principiul loialității, consacrat de dispozițiile art. 68 C. proc. pen. (Curtea reamintind că este necesară o procedură clară și previzibilă de autorizare a măsurilor de investigație și o formă de control a acesteia, astfel încât să asigure buna-credință a autorităților.).

Din procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio-video în mediul ambiental atașat la dosar care se coroborează cu cele declarate de investigatorul sub acoperire "D.M.", audiat nemijlocit de instanță, dar și cu declarațiile colaboratorului cu nume de cod "L.V." rezultă că inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză a rezultat ca în data de 29 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod "L.V.", sub supravegherea investigatorului sub acoperire "D.M.", a cumpărat de la inculpatul F.P. zis "Moșu a lu’ F." cantitatea de 0,26 grame heroină contra sumei de 100 lei.

Investigatorul sub acoperire "D.M. a relatat nemijlocit cum în data de 29 aprilie 2011 s-a întâlnit cu colaboratorul sub acoperire pentru a efectua o cumpărare supravegheata de heroina de la M., inculpatul adresându-i in mod nemijlocit întrebări pe marginea împrejurărilor atestate de investigator in procesele-verbale de redare a raportului întocmit de investigatorul sub acoperire, atașate la filele 77-78 vol. II d.u.p.

Tranzacția a avut loc în scara unui bloc din strada Râmnicu Vâlcea, loc stabilit telefonic de către inculpat.

Ulterior, heroina cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 04 mai 2011, era în cantitate de 0,26 grame.

Cantitatea de 0,20 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator se află la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H.

Instanța nu a înlăturat ca fiind nelegal obținute procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul F. și nici declarația data de colaboratorul sub acoperire, înlăturând apărarea inculpatului care a specificat că din vizionarea CD-urilor nu se vede când a luat banii, ci dimpotrivă a coroborat aceste procedee probatorii și mijloace de probă pentru a reține situația de fapt mai sus descrisă, deoarece exprimă adevărul și se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Or, prin raportare la exigențele art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, sancțiunea excluderii mijlocului de probă administrat cu încălcarea acestui articol intervine dacă încălcarea are caracter substanțial și semnificativ și dacă aceasta, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menținerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu.

Sintetizând, instanța a reținut că participarea inculpatului F.P. la comiterea infracțiunii deduse judecății reiese din materialul probator administrat in cauza, respectiv:

- declarațiile colaboratorului cu nume de cod "L.V.";

- procesele-verbale de redare a rapoartelor întocmite de către investigatorul sub acoperire "D.M." aferente celor 10 tranzacții de droguri;

- procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate si interceptate audio-video în mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca obiect vânzarea de heroină;

- rapoartele de constatare tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorului introdus în cauză;

- procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în baza autorizațiilor emise de către instanță.

într-adevăr, din probele administrate in cauza a rezultat că la datele de 04 ianuarie 2011 și 29 aprilie 2011 inculpatul F.P. a vândut colaboratorului introdus în cauză cantitatea totală de 0,45 grame heroină.

Având în vedere că tranzacțiile efectuate de inculpatul F.P. în data de 16 decembrie 2010, respectiv 21 decembrie 2010 sunt menționate doar în declarațiile colaboratorului cu nume de cod "L.V.", redate la filele 16-17 vol. II. d.u.p., necoroborându-se cu alte mijloace de proba, instanța nu va reține că inculpatul F.P. a săvârșit aceste acte materiale, deși în cauză sunt incidente dispozițiile art. 41 alin 2 C. pen.

în drept, instanța a reținut că inculpatul F.P. a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpatului de a vinde un drog de mare risc, respectiv heroina. Acțiunea a avut ca obiect un drog de mare risc, respectiv heroina, înscris în Anexa nr. 1 la Legea nr. 143/2000, existența sa fiind confirmată de raportul de constatare tehnico-științifică. Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică și a consumatorilor, generată de săvârșirea activității incriminate, iar legătura de cauzalitate dintre fapta si urmare rezultă ex re fiind vorba de o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea dedusă judecății cu intenție indirectă în sensul dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

Inculpatul a avut reprezentarea faptei, a consecințelor antisociale și deși nu a urmărit producerea rezultatului care apare ca inevitabil din momentul săvârșirii elementului material, a acceptat posibilitatea survenirii acestuia. Inculpatul a cunoscut natura substanței la care se referă acțiunea lui și a acționat cu aceeași rezoluție infracțională păstrată pe întreaga desfășurare a activității infracționale, fiind incidente, față de pluralitatea de acte materiale, disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): dispozițiile părții generale a Codului penal (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsa stabilite în legea specială, gradul de pericol social (în raport de extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate consumului de droguri, creșterea numărului de consumatori de droguri, cantitatea de droguri care a făcut obiectul faptelor), circumstanțele personale ale inculpatului.

Din perspectiva gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, astfel cum s-a arătat anterior, sunt relevante numărul actelor de executare, cantitatea și natura drogului traficat Perseverența infracțională dedusă din durata activității infracționale adaugă un plus de periculozitate faptei, dar și inculpatului.

în primul rând, instanța a avut în vedere că în sarcina inculpatului se reține că traficarea unei cantități mici de droguri, deși este vorba de săvârșirea unei infracțiuni cu aplicarea disp. art. 41 alin. (2) din C. pen.

Instanța, în temeiul rolului activ, consacrat de disp. art. 4 și 287 C. proc. pen., a dispus atașarea fișei de cazier a inculpatului F.P.: potrivit fișei de cazier, primul termen al recidivei postexecutorii îl reprezintă condamnarea la pedeapsa de 9 ani închisoare (rezultată din contopirea mai multor pedepse aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie) dispusă prin Sentința Penală nr. 21/2001 a Tribunalului București definitivă prin Dosar Penal nr. 6230502/2002 a Curții Supreme de Justiție (arestat 25 aprilie 1999, liberat 22 februarie 2005, rest 1154 zile).

Instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere caracterizările inculpatului F.P. de la dosarul cauzei, de unde rezultă conduita sa bună avută anterior săvârșirii faptei rezultând din comportamentul sau respectuos în relațiile cu vecinii și din reputația sa în societate, aspecte care se coroborează cu declarația martorului în circumstanțiere F.A.; în plus, din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, a rezultat că inculpatul provine dint-o familie cu patru copii, el fiind mezinul familiei, părinții săi fiind decedați, dar a manifestat interes pentru muncă, lucrând ca zilier în construcții, fiind interesat să-i asigure un viitor fiului său, cu care petrece timp liber, respectându-și obligațiile de familie și având și stabilitate locativă.

Dacă este adevărat că în principiu lipsa stării de recidivă nu poate fi avută în vedere de instanța drept circumstanță atenuanta în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în cazul inculpatului F.P. instanța, pentru identitate de rațiune, a reținut drept circumstanța atenuantă în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. conduita sa bună avută anterior săvârșirii faptei rezultând din comportamentul sau respectuos in relațiile cu vecinii si din reputația sa in societate: nimic nu împiedică instanța să valorifice ca circumstanță judiciară atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. a C proc. pen, chiar și în situația în care în cauza sunt incidente disp. art. 37 lit. b) față de condamnarea la pedeapsa de 9 ani închisoare (rezultată din contopirea mai multor pedepse aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de tâlhărie) dispusă prin SP 21/2001 a Tribunalului București definitivă prin Dosar Penal nr. 6230502/2002 a Curții Supreme de Justiție, deoarece art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu conține vreo derogare în sensul că instanța nu ar putea reține circumstanțe judiciare atenuante în cazul inculpaților recidiviști.

în cazul existenței unui concurs între circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. și starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ordinea de prioritate a aplicării acestor cauze de atenuare și de agravare a răspunderii penale este cea stabilită în art. 80 alin. (1) C. pen., în care se arată că "în caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă".

Totodată, dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen. prevăd că "în caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie", ceea ce, într-o interpretare per a contrario, ad literam, ar însemna că în cealaltă ipoteză, a unui concurs între circumstanțe atenuante și starea de recidivă, coborârea sub minimul special este obligatorie.

Judecătorul fondului nu a optat pentru această interpretare, pentru următoarele motive: chiar daca prin art. 80 C. pen. nu se arată, în mod expres, cum trebuie procedat în cazul în care circumstanțele atenuante sunt în concurs cu starea de recidivă, interpretarea rațională a textului nu poate duce decât la o singură concluzie, aceea că stabilirea pedepsei se face în același mod ca și în cazul concursului dintre circumstanțele atenuante și circumstanțele agravante.

Dacă s-ar considera că în cazul concursului dintre circumstanțele atenuante și recidivă coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi obligatorie (prin interpretarea strict gramaticală a art. 80 alin. (2) C. pen., care nu face trimitere la recidivă), ar însemna să se ajungă la o situație ce ar contrazice însuși spiritul legii, potrivit căruia starea de recidivă prezintă o gravitate mai mare decât circumstanțele agravante prev. de art. 75 C. pen., sporul de pedeapsă prevăzut pentru recidivă (7 și respectiv 10 ani închisoare), fiind mai mare decât cel prevăzut pentru circumstanțele agravante (5 ani închisoare).

De aceea, în cazul existenței circumstanțelor atenuante în concurs cu recidiva, nu se poate ajunge, de principiu, la o soluție mai favorabilă pentru inculpat decât aceea la care trebuie să se ajungă în cazul în care circumstanțele atenuante sunt în concurs cu circumstanțele agravante, deci cu o cauză de agravare a cărei pondere este mai mică decât a recidivei.

Ca atare, în situația dată, judecătorul trebuie să stabilească o pedeapsă cuprinsă între limita minimă prevăzută de art. 76 lit. a) C. pen. (3 ani închisoare) și maximul pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, la care se adaugă sporul prevăzut de art. 39 alin. 4 C. pen. - respectiv 30 de ani închisoare.

Față de aceste considerente, aplicând o pedeapsă de 6 ani închisoare, prin respectarea cerințelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța de fond a apreciat că sunt respectate dispozițiunile legale în materie.

în situația de față, recunoașterea acestei împrejurări de fapt ca circumstanță atenuantă este posibilă tocmai prin faptul că reduce gravitatea faptei săvârșite de inculpat în ansamblul său și îl caracterizează pe inculpat într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar putea contribui la corectarea conduitei acestuia față de ordinea de drept, ținând cont nu numai de trecutul infracțional al acestuia, dar și de dificultățile familiale întâmpinate de inculpat precum și starea de sănătate a acestuia.

în ceea ce privește posibilitățile de reevaluare a propriei conduite și de schimbare a atitudinii față de normele penale și morale, s-a apreciat de Tribunal că relevanți sunt și factorii inhibitori ai comportamentului infracțional al inculpatului, descriși în referatul de evaluare a profilului psihologic al inculpatului întocmit de Serviciul de Probațiune de la lângă Tribunalul București.

Punând în balanță ansamblul acestor criterii, s-a apreciat însă că în favoarea sa pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a), c), respectiv conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii faptei și atitudinea inculpatului în fața organelor judiciare, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, conform art. 76 lit. a) C. pen., cu executarea pedepsei în regim de detenție. La stabilirea pedepsei, instanța va avea în vedere si înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, de unde rezultă, inter alia, situația familiala deosebita a inculpatului care face dovada unei ocupații, este recunoscut în societate ca fiind o persoană respectuoasă și disciplinata, apreciind ca inculpatul merită o șansă să-si corecteze comportamentul față de ordinea de drept prin aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special.

Față de aceste considerente, instanța, în temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul F.P. la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

în baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

Tribunalul a apreciat că în raport de jurisprudența C.E.D.O. cu privire la aplicarea art. 3 din Protocolul adițional nr. 1 stabilite în cauzele Hirst c. Marii Britanii și Calmanovici c. României nu se impune și interzicerea dreptului de a participa la alegerile legislative, infracțiunea dedusă judecății neavând conotații electorale.

în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei.

Și în cazul pedepselor accesorii ce vor fi aplicate inculpatului, Tribunalul a apreciat că în raport de jurisprudența C.E.D.O. cu privire la aplicarea art. 3 din Protocolul adițional nr. 1 stabilite în cauzele Hirst c. Marii Britanii și Calmanovici c. României nu se impune și interzicerea dreptului de a participa la alegerile legislative, infracțiunea dedusă judecății neavând conotații electorale.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 18 mai 2011 la zi.

Potrivit disp. art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului F.P., deoarece în cauză subzistă temeiurile avute în vedere de Tribunalul București, secția I a penală, care a dispus arestarea preventivă a inculpaților A.L.G., F.P., M.G. și C.S. prin încheierea de ședință din data de 18 mai 2011.

în baza disp. art. 17 alin. (1), art. 18 din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea și distrugerea cantităților de 0,20 grame heroină indisponibilizata la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H nr. 0021339 din data de 06 iulie 2011, a cantității de 3 comprimate metadonă indisponibilizate la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H din data de 06 iulie 2011 precum și a cantității de 0,20 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O. conform dovezii seria H din 28 ianuarie 2011, cu păstrarea contraprobelor (măsura a fost dispusă de instanță și în Dosarul nr. 53182/3/2011, din care s-a disjuns prezenta cauză).

împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul F.P. criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) C. pen.

La termenul de judecată din 08 martie 2012, inculpatul F.P. a declarat în fața instanței de apel că recunoaște săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și că solicită aplicarea art. 3201C. proc. pen., asumându-și probele administrate de către procuror în faza de urmărire penală.

în dezvoltarea motivelor de apel invocate, apărarea a susținut că se impune reducerea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului F.P., în raport de dispozițiile art. 3201C. proc. pen., față de recunoașterea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

în ceea ce privește circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., apărarea a invocat starea gravă de sănătate a inculpatului F.P.

Prin decizia penală nr. 84 din 15 martie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul F.P. împotriva sentinței penale nr. 871 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 60041/3/2011, pe care a apreciat-o ca fiind legală și temeinică.

împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul F.P. solicitând, prin apărătorul desemnat din oficiu, admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen. și, în rejudecare, aplicarea art. 3201C. proc. pen., reducerea pedepsei și aplicarea art. 861C. pen., avându-se în vedere că a recunoscut fapta.

înalta Curte, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

în cauză a fost reținută corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedându-se la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârșite de acesta în baza materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal.

De altfel, recurentul inculpat nici nu contestă faptele reținute în sarcina sa, pe care le-a recunoscut.

Referitor la motivul de recurs formulat și care vizează o nouă individualizare a pedepsei aplicată în cauză în sensul reducerii acesteia prin aplicarea dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., înalta Curte constată că este neîntemeiat.

în speța dedusă judecății s-a reținut că, la data de 11 iulie 2011, inculpatul F.P. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, alături de inculpații A.L.G., C.S. și M.G.

Prin declarația dată în fața instanței de fond, la 17 octombrie 2011 (fila 56 dos. inst. fond) inculpatul F.P. a afirmat că "nu este vinovat, nu recunoaște săvârșirea faptei reținute prin actul de sesizare al instanței și că nu solicită ca judecata cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală", situație în care instanța de judecată a dispus disjungerea cauzei și continuarea judecății cu privire la acest inculpat, în condițiile în care ceilalți trei coinculpați au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că inculpatul F.P. nu a înțeles să se prevaleze de prevederile art. 3201C. proc. pen., până la începerea cercetării judecătorești, iar, pe de altă parte, acesta a fost trimis în judecată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte constată ca fiind corectă aprecierea instanței de apel în sensul că nu se pot aplica dispozițiile art. 3201C. proc. pen. pentru acest inculpat și, evident, nu poate beneficia de reducerea pedepsei cu o treime, astfel cum prevăd dispozițiile art. 3201alin. (7) C. proc. pen.

Așa încât, instanța apreciază că, în cauză, s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aspect care a condus la stabilirea unei pedepse care, prin cuantum și ca modalitate de executare este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

De altfel, recurentul inculpat a beneficiat deja de reducerea pedepsei, instanța manifestând clemență și reținând în favoarea sa dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

Față de aceste considerente, înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.P., conform dispozitivului.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive.

în baza art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1745/2012. Penal