ICCJ. Decizia nr. 1472/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1472/2012
Dosar nr. 180/64/2011
Şedinţa publică din 9 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65/F din 6 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen. au fost achitaţi inculpaţii L.N. - şi T.D., pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253/1 C. pen.
În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpaţilor L.N. şi T.D. sancţiunea administrativă a amenzii de câte 1.000 lei.
S-a constatat că partea vătămată J.I.T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului sumele de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au fost trimişi în judecată inculpaţii L.N. şi T.D. pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253/1 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul L.N., în calitate de viceprimar al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la data de 14 mai 2008, a participat la şedinţa Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, în care s-a dispus respingerea cererii formulate de numitul J.T. având ca obiect punerea în posesie pe o suprafaţă de 1,67 ha pentru care Comisia Locală Valea Mare fusese obligată prin sentinţa civilă nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deşi avea în cauză un interes personal, fiind deţinătorul suprafeţei de 0,19 ha teren situat pe amplasamentul în cauză şi că, în această calitate, a semnat adresa nr. 869 din 22 august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea la cunoştinţă numitului J.T. că nu există la dispoziţie terenuri agricole.
Referitor la inculpata T.D., s-a reţinut, în esenţă, că aceasta, în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, a participat la şedinţa comisiei din data de 14 mai 2008, în calitate de membru al comisiei în care s-a dispus respingerea cererii formulate de numitul J.T. având ca obiect punerea în posesie pe o suprafaţă de 1,67 ha pentru care Comisia Locală Valea Mare fusese obligată prin sentinţa civilă nr. 277 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Covasna, deşi avea în cauză un interes personal, soţul său T.A., fiind deţinătorul suprafeţei de 0,30 ha teren situat pe amplasamentul în cauză
Din probele administrate în cauză (în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti), prima instanţă a constatat următoarea stare de fapt:
Prin decizia civilă nr. 277/R pronunţată la 21 iunie 2007 de Tribunalul Covasna, Comisia Locală Valea Mare a fost obligată să pună în posesie partea civilă J.I.T. cu privire la suprafaţa de 1,67 ha teren situat în intravilanul comunei Valea Mare, pe vechiul amplasament, să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate şi să o înainteze Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, pe care a obligat-o să emită titlul de proprietate în favoarea părţii civile, (f.83-87)
Potrivit Ordinului nr. 139 din 20 august 2008 emis de Prefectul Judeţului Covasna, Comisia Locală Valea Mare se compunea din inculpaţii L.N. - viceprimar, T.D. - secretar şi martorii A.G. - primar, G.I. şi G.G. - reprezentanţi ai foştilor proprietari deposedaţi, precum şi alte 3 persoane ce nu au fost trimise în judecată în speţa de faţă. (f.8 dos. u.p.)
Derularea procedurii de punere în posesie a părţii civile J.I.T., aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar, a fost următoarea:
La data de 04 septembrie 2007, prin cererea înregistrată sub nr. 1085, partea civilă a solicitat Comisiei Locale Valea Mare să fie pusă în posesia terenului de 1,67 ha, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 277/R/2007 a Tribunalului Covasna.
La data de 13 septembrie 2007, s-a comunicat părţii civile că, în mod legal, nu pot da curs solicitării sale pe considerentul că în comuna Valea Mare nu a existat CAP, nefiind cooperativizată, iar terenul ce face obiectul hotărârii nu este la dispoziţia comunei. De asemenea, s-a mai motivat faptul că o suprafaţă de 50.221 mp. teren este folosită încă din anii 1961-1962 de 18 persoane particulare, ca urmare a unor schimburi de terenuri cu comuna Boroşneul Mic, astfel că nu pot fi deposedate aceste 18 persoane particulare, ce deţin terenurile de peste 30 de ani, deoarece li s-ar tulbura posesia ce o exercită de foarte mulţi ani, fiind posibil ca aceştia să formuleze plângeri penale, iar decizia civilă nr. 277/R/2007 nu poate constitui titlu executoriu împotriva acestor 18 persoane fizice, fiind îndrumată către un executor judecătoresc.
De asemenea, prin corespondenţa nr. 409 din 23 aprilie 2008, emisă de Comisia Locală Valea Mare, partea civilă a fost invitată la data de 14 mai 2008, orele 11,00 la şedinţa comisiei, pentru a se clarifica vechiul amplasament al terenului ce face obiectul deciziei civile nr. 277/R/2007. (f. 109)
Din conţinutul procesului verbal nr. 652 din 14 mai 2008 al şedinţei Comisiei Valea Mare, la care au fost prezenţi atât cei doi inculpaţi în calitate de membrii ai comisiei, ceilalţi membri, cât şi partea civilă J.I.T., rezultă că discuţiile purtate au vizat şi situaţia amplasamentului terenului ce face obiectul deciziei civile nr. 277/R/2007, ţinând seamă că numitul P. a cumpărat şi înscris în aceeaşi carte funciară o suprafaţă de teren, partea civilă susţinând că expertul a stabilit amplasamentul terenului potrivit cărţii funciare, existând un nr. top între terenul ce-l solicită şi terenul numitului P., martorul A.G. propunând ca partea civilă să ia legătura cu d-nul P. cu privire la limita dintre cele două proprietăţi. Partea civilă a propus să se solicite de la Oficiul de cadastru schiţele de carte funciară şi extrase C.F., comisia fiind de acord ca după alegerile locale să solicitate aceste documente, (f. 16 şi 110 dosar up)
Prin corespondenţa nr. 869 din 22 august 2009, Comisia Locală Valea Mare, a comunicat părţii civile că nu are competenţa de a prelua terenurile de la posesorii acestor suprafeţe de teren, că o parte din teren a făcut obiectul unui contract de vânzare - cumpărare înscris în cartea funciară, partea civilă fiind îndrumată să se adreseze unui executor judecătoresc.
În aceste condiţii, la data de 08 octombrie 2008, partea civilă J.I.T., a formulat plângere penală împotriva autorilor necunoscuţi, membri ai Comisiei Judeţene Covasna de aplicare a Legii Fondului Funciar, dar şi a primarului comunei Valea Mare, prin care a arătat că deşi prin decizia civilă nr. 277/R/2007 pronunţată de Tribunalul Covasna, s-a dispus obligarea Comisiei Locale Valea Mare de aplicare a Legilor fondului funciar, să îl pună în posesia terenului intravilan de 1,67 ha, situat în comuna Valea Mare, pe vechiul amplasament şi să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate, aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti, deşi a formulat cerere la data de 22 octombrie 2007.
Potrivit celor indicate în rechizitoriu, probele au confirmat că inculpaţii T.D. - secretar, L.N. - viceprimar, membrii ai Comisiei Locale Valea Mare de aplicare a Legilor fondului funciar, în şedinţa comisiei din data de 14 mai 2008, au discutat cererea părţii civile J.I., împreună cu ceilalţi membri ai comisiei, pe considerentul că localitatea Valea Mare nu a fost cooperativizată şi nu are la dispoziţie terenuri agricole şi nici competenţa de a prelua terenul de la alţi posesori de drept şi deci să pună petentul în posesie pe terenul solicitat. Acest aspect a fost comunicat petentului prin adresa nr. 869 din 22 august 2008, alături de invitaţia de a participa la şedinţa următoare şi de a se adresa unui executor judecătoresc, deoarece o parte din terenul solicitat de petent a făcut obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, adresa fiind semnată de ceilalţi doi inculpaţi.
Prin şedinţa din 14 mai 2008, comisia nu a decis respingerea cererii petentului J.I.T., ci respingerea acelor cereri, formulate de alte persoane, pentru care nu s-a depus documentaţia cadastrală şi celelalte documente doveditoare pentru emiterea titlului, (f. 16, 17 dosar u.p.)
Din lecturarea procesului verbal întocmit în şedinţa din 14 mai 2008, aflat la fila 16, s-a constatat că s-a pus în discuţie amplasamentul terenului cumpărat de numitul P., înscris în C.F. la nr. top 691/1, în timp ce petentul J.T. a propus să se ceară de la cadastru schiţa şi extrase de carte funciară, comisia fiind de acord cu aceste solicitări.
În cadrul acestei şedinţe au fost respinse cereri formulate de alte persoane decât petentul (exemplificativ, K.M., I.H.) şi care nu au depus documentaţia necesară pentru reconstituirea dreptului de proprietate.
Acest proces verbal a fost semnat de partea vătămată J.I.T.
Demonstrat este şi faptul că inculpaţii deţineau câte o parte din terenul asupra căruia urma a fi pus în posesie partea vătămată, aspect recunoscut chiar de aceştia în declaraţiile date, atât în cursul urmăririi penale, dar şi al cercetării judecătoreşti (filele 149-156 şi 157-164 dosar u.p., şi filele 23-24 şi 25-26 dosar instanţă).
În plus, inculpatul L.N. şi soţul inculpatei T.D., numitul T.A., au avut calitatea de intervenienţi în cadrul procesului civil finalizat prin decizia civilă nr. 277 a Tribunalului Covasna.
Privind starea de fapt raportat la norma penală înscrisă în art. 253/1 C. pen., instanţa de fond a constatat că activitatea acestor inculpaţi se circumscrie infracţiunii de conflict de interese.
Astfel, elementul material al infracţiunii constă în îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, pentru soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, toate aceste activităţi fiind comise de către persoana care are calitatea de subiect activ al infracţiunii, respectiv de un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Cu privire la latura subiectivă, infracţiunea se comite numai cu intenţie directă, calificată prin scop, acela de a beneficia de servicii sau foloase de orice natură, pentru existenţa infracţiunii nefiind necesar ca acestea să fie obţinute, fiind suficient ca activitatea să fie săvârşită în acest scop. în speţă, un astfel de folos a existat şi a constat în deţinerea unor porţiuni din terenul asupra căruia trebuia pus în posesie partea vătămată.
Totuşi, prima instanţă a reţinut că speţa prezintă câteva particularităţi datorită cărora fapta celor doi inculpaţi nu prezintă gradul de pericol al unei infracţiuni.
În primul rând, este vorba de dispozitivul deciziei civile nr. 277/2007 a Tribunalului Covasna care nu a identificat terenul asupra căruia partea vătămată trebuia pus în posesie, fiind menţionat doar intravilanul localităţii Valea Mare şi suprafaţa de 1,67 ha teren, cu menţiunea că punerea în posesie trebuie să se efectueze pe vechiul amplasament. Doar în considerentele deciziei se face precizarea că este vorba de C.F. nr. 1144 Boroşneul Mic A+1 nr. top. 688/2 arabil „Nyires"; de 4916 mp; A+2 nr. top. 688/3 arabil de 45.260 mp, A+3 nr. top. 1515/1 fâneaţă Hamvas de 115.100 mp, antecesorul părţii vătămate figurând în calitate de coproprietar asupra nr. top. 688/2 arabil de 4961 mp şi nr. top. 688/3 arabil de 45.260 mp în cota de 1/3 parte.
De asemenea, au existat şi particularităţi de natură administrativă, respectiv de împărţire administrativ-teritorială, deoarece în perioada cooperativizării, mai multe terenuri printre care şi cel în discuţie, aparţinând antecesorului părţii vătămate, au intrat în patrimoniul comunei Boroşneul Mare, de care aparţinea şi Valea Mare, care nu a fost cooperativizată.
În intenţia de a comasa în perimetrul CAP Boroşneul Mare terenurile cele mai apropiate şi deoarece o serie de cetăţeni deţineau terenuri pe raza loc. Boroşneul Mic a avut loc un schimb de terenuri, prin care CAP Boroşneul Mare a cedat anumitor cetăţeni (intervenienţi în procesul civil intentat de partea vătămată faţă de care s-a pronunţat decizia civilă nr. 277) suprafaţa de 1,67 ha teren situat în Valea Mare, preluând terenurile acestora din urmă deţinute pe raza loc. Boroşneul Mare, schimbul efectuându-se în baza Decretului nr. 151/1950 care era în vigoare la acea dată.
Prin urmare, hotărârea instanţei civile (ce are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la aceste aspecte) a stabilit că urmare a reorganizării administrative şi comasării terenurilor agricole în patrimoniul CAP Boroşneul Mare, terenul în cauză a încetat a mai fi în proprietatea antecesorului părţii vătămate, deoarece prin actul cooperativizării şi-a pierdut calitatea de proprietar, astfel că partea vătămată, ca succesor în drepturi s-a prevalat de dispoziţiile Legii nr. 1/2000 şi ale Legii nr. 18/1991, în baza cărora urma să fie pus în posesie.
Este adevărat că expertiza efectuată în cadrul procesului civil a stabilit exact amplasamentul terenului în litigiu, dar instanţa civilă ar fi trebuit să menţioneze acest aspect în dispozitivul hotărârii, eventual cu menţiunea că se efectuează punerea în posesie „pe vechiul amplasament, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre";, astfel că Tribunalul Covasna a respins cererea de precizare a dispozitivului deciziei, ceea ce a fost de natură a crea neclarităţi în ce priveşte amplasamentul asupra căruia trebuia pus în posesie partea vătămată.
Pe de altă parte, partea vătămată a fost pusă în posesia terenului respectiv în august 2009 şi la data de 06 iulie 2010 s-a emis Titlul de proprietate nr. 45985, în favoarea părţii civile J.I.T.
Pe de altă parte, în şedinţa din 14 mai 2008, comisia nu s-a pronunţat asupra cererii părţii vătămate, urmând a se solicita schiţe de oficiu de cadastru, deşi conform normei înscrise în art. 253/1 C. pen., inculpaţii se aflau în situaţia de conflict de interese şi aveau obligaţia de a se abţine şi a se desemna de către organul competent alte persoane care să facă parte din Comisia Locală.
În plus, prima instanţă a mai constatat şi că procedura reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit succesiunii legilor în timp, a fost şi este reglementată de Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, cu modificările stabilite ulterior.
Activităţile comisiilor şi responsabilităţile membrilor acestora, cât şi sancţiunile ce se pot aplica urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 18/1991, au fost stabilite prin această lege, sancţiuni ce au suferit însă modificări de-a lungul anilor, ceea ce a fost de natură a crea nelămuriri şi greutăţi în activitatea organismelor abilitate a duce la îndeplinire dispoziţiile acestor acte normative.
Inculpatul L.N. a declarat că nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni, susţinând că în şedinţele comisiei nu s-a respins cererea formulată de partea civilă J.I.T., însă stabilirea vechiului amplasament a fost o problemă, deoarece terenul solicitat se suprapunea cu un teren ce aparţinea numitului P.l. A mai declarat inculpatul că procedura reconstituirii a durat 2 ani, atât din vina părţii civile care nu a depus înscrisuri doveditoare ale amplasamentului cât şi a comisiei care, efectiv, nu ştia ce teren să-i atribuie, deoarece posesorii acestora le obţinuseră ca urmare a unor schimburi.
Inculpata T.D., de asemenea, a susţinut că nu se face vinovată de săvârşirea vreunei infracţiuni, nu este adevărat că s-a respins cererea cu ocazia şedinţei comisiei din 14 mai 2008, unde a fost prezentă şi partea civilă, iar procedura reconstituirii a avut o durată mai mare, deoarece nu se cunoştea vechiul amplasament. A mai declarat inculpata că partea civilă iniţial a solicitat un teren pe un alt amplasament, însă ca urmare a efectuării expertizei topografice cu ocazia soluţionării cauzei pe fond a solicitat un alt amplasament, astfel că au solicitat lămuriri tribunalului Covasna.
Aceleaşi aspecte au fost susţinute şi de martorii audiaţi în cauză şi care au făcut parte din comisie, respectiv A.G. (primarul loc. Valea Mare), G.G. (membru al comisiei).
Martorul G.I. nu a putut fi audiat deoarece a decedat la data de 7 iulie 2010 (extras din registrul de decese, fila 56 dosar).
În raport de aceste considerente, prima instanţă a constatat că atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă şi faptele comise de cei doi inculpaţi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Astfel, deşi este adevărat că infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este, de principiu, o infracţiune de pericol şi că s-ar putea susţine că acestea, datorită pericolului social abstract şi generic pe care îl conţin prin simpla încălcare a normei penale, prezintă întotdeauna gradul de pericol social necesar aplicării unei sancţiuni mai ferme, totuşi, în speţa dedusă judecăţii nu se pot neglija împrejurările concrete în care inculpaţii au comis faptele şi care au fost pe larg expuse, împrejurări care concură şi conturează un pericol social redus, iar cercetarea acestor aspecte se impune şi pentru stabilirea întregului complex de împrejurări care au creat ambianţa faptică, de o anumită semnificaţie proprie, cu implicaţii în evaluarea gravităţii acesteia.
În primul rând, pericolul social concret al faptei se stabileşte în raport de întregul complex de împrejurări, stări, situaţii, întâmplări, în care s-a comis şi care pot avea influenţă asupra gravităţii infracţiunii, care concretizează şi individualizează fapta, făcând-o să se deosebească de celelalte infracţiuni concrete de acelaşi tip şi aceasta este raţiunea pentru care instanţa constată că în această speţă concretă infracţiunea de pericol comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social destul de redus.
În acest context, se mai impune şi analiza evaluării persoanei fiecărui inculpat: astfel, niciunul nu este cunoscut cu antecedente penale, se bucură de o bună reputaţie în comunitatea din care fac parte, unul având calitatea de viceprimar, celălalt de secretar.
Din această perspectivă, prima instanţă a constatat că aplicarea unei pedepse ar fi nu doar neoportună, dar şi excesivă, cu atât mai mult cu cât faptele, prin conţinutul lor concret, aşa cum a fost anterior descris, sunt în mod vădit lipsite de importanţă.
B. Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii L.N. şi T.D. Galaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele expuse pe larg în încheierea de amânare a pronunţării, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Examinând sentinţa recurată sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform dispoziţiilor art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., ÎNALTA CURTE constată că recursurile sunt nefondate.
1. Critica formulată de inculpaţi în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, întrucât în şedinţa din 14 mai 2008 nu s-a soluţionat cererea părţii civile, de punere în posesie cu privire la o suprafaţă de teren, iar pe de altă parte, pentru aceleaşi fapte, inculpaţii au fost urmăriţi penali şi apoi achitaţi pentru infracţiunea de abuz în serviciu, constatându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală - ceea ce atrage autoritatea de lucru judecat, cu consecinţa încetării procesului penal -, este neîntemeiată.
Între cele două infracţiuni - aceea de abuz în serviciu şi conflict de interese - nu există suprapunere, abuzul în serviciu fiind încriminat de legea specială ca fapta membrilor comisiei de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate sau eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptăţite, pe când conflictul de interese presupune îndeplinirea unui act ori participarea la luarea unei decizii de către o persoană ce are un interes, direct sau indirect, persoană care are calitatea de funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; or, în speţă, s-a stabilit în mod cert iar inculpaţii nu au negat că inculpatul L.N., în calitate de viceprimar al comunei Valea Mare, jud. Covasna, la data de 14 mai 2008, a participat la şedinţa Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, deşi avea în cauză un interes personal, fiind deţinătorul suprafeţei de 0,19 ha teren situat pe amplasamentul în cauză şi că, în această calitate, a semnat adresa nr. 869 din 22 august 2008 prin care Comisia Locală Valea Mare îi aducea la cunoştinţă numitului J.T. că nu există la dispoziţie terenuri agricole; de asemenea, inculpata T.D., în calitate de secretar al Comisiei Locale de fond funciar al comunei Valea Mare, a participat la şedinţa comisiei din data de 14 mai 2008, în calitate de membru al comisiei, deşi avea în cauză un interes personal, soţul său T.A., fiind deţinătorul suprafeţei de 0,30 ha teren situat pe amplasamentul în cauză.
Pe de altă parte, susţinerea inculpaţilor că în respectiva şedinţă nu s-a respins cererea părţii civile, de punere în posesie cu privire la o suprafaţă de teren, în executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi că, în acest fel, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunii, nu este fondată, întrucât deşi este real că la sfârşitul respectivei şedinţe, la care a participat şi partea civilă, nu i s-a comunicat acesteia un refuz ferm în acest sens, toate discuţiile purtate referitoare la amplasament au fost doar un pretext pentru a tergiversa punerea în executare a hotărârii judecătoreşti, intenţia în acest sens a membrilor comisiei fiind materializată în emiterea unei adrese ulterioare prin care i s-a comunicat părţii civile că punerea în posesie în cazul în speţă este de competenţa unui executor judecătoresc, iar ulterior acestei adrese, deşi apreciase că nu este de competenţa comisiei, să se adreseze instanţei cu o cerere de lămurire a dispozitivului respectivei hotărâri judecătoreşti definitive.
Nu lipsit de relevanţă este şi faptul că, după epuizarea tuturor acestor „demersuri"; ale comisiei din care făceau parte şi inculpaţii, partea civilă a fost pusă în posesie şi s-a emis titlul de proprietate.
Aşadar, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, pe de o parte, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de conflict de interese, că aceasta există independent de infracţiunea de abuz în serviciu - latura obiectivă şi cea subiectivă fiind diferite -, iar, pe de altă parte, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat întrucât achitarea inculpaţilor dispusă prin sentinţa penală nr. 5 din 4 martie 2011 a Judecătoriei întorsura Buzăului, definitivă prin decizia penală nr. 644/R din 8 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., respectiv împrejurarea că fapta membrilor comisiei de a împiedica în orice mod reconstituirea dreptului de proprietate sau eliberarea titlului de proprietate către persoanele îndreptăţite nu mai este prevăzută de lege ca infracţiune, ci doar ca şi contravenţie.
Ca atare, recursurile inculpaţilor ce tind la achitarea pentru lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii sau la încetarea procesului penal, întrucât exista autoritate de lucru judecat, sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
2. Nefondat este şi recursul declarat de parchet care apreciază că faptele deduse judecăţii prezintă pericolul social concret al unei infracţiuni, solicitând condamnarea inculpaţilor. Înalta Curte constată, prin prisma propriului examen, că prima instanţa a analizat în mod corespunzător criteriile prin prisma cărora se stabileşte în concret gradul de pericol social, raport la întregul complex de împrejurări, stări, situaţii şi întâmplări în care s-a comis fapta în speţă, precum şi luând în considerare persoana fiecărui inculpat, ajungând la o concluzie corectă, respectiv că atingerea adusă valorii sociale ocrotite prin norma penală de incriminare este minimă şi că faptele comise de cei doi inculpaţi nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar prin conţinutul lor concret, aşa cum a fost anterior descris, sunt în mod vădit lipsite de importanţă.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii L.N. şi T.D. împotriva sentinţei penale sus menţionate.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii L.N. şi T.D. împotriva sentinţei penale nr. 65/F din 6 iulie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 150 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1401/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1532/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
