ICCJ. Decizia nr. 1478/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1478/2012
Dosar nr. 3862/40/2011
Şedinţa publică din 09 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 183 din data de 22 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 3862/40/2011 a fost condamnat inculpatul C.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) şi lit. c), art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 1 an.S-a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.În temeiul art. 861 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, cât şi a celor accesorii, aplicate inculpatului, pe o perioadă de 6 ani, conform art. 862 C. pen. S-a încredinţat supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenelor de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. S-a dispus confiscarea unui cuţit corp delict identificat la poz. 23/2011 la Camera de corpuri delicte a instanţei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din 6 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.M.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că în seara de 1 februarie 2011, în jurul orelor 19,30, cu aproximaţie, pe fondul unui conflict de moment în incinta unei staţii de microbuz de pe raza com. Ştiubieni, judeţul Botoşani, i-a aplicat părţii vătămate G.E., din satul Chişcăreni, oraşul Săveni, judeţul Botoşani, o singură lovitură cu un cuţit tip briceag, în zona abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, cu lezarea organelor interne, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii acesteia.Instanţa a fost învestită cu soluţionarea cauzei şi a dispus citarea părţii vătămate care s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 15.000 lei daune morale şi 5.000 lei daune materiale, iar inculpatul s-a prezentat în instanţă la termenul de judecată din 30 iunie 2011 când i s-a atras atenţia asupra faptului că poate beneficia de procedura de judecată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., privind judecarea în cazul recunoaşterii vinovăţiei, termen la care inculpatul a arătat că doreşte să beneficieze de această procedură, iar instanţa a admis cererea formulată ca atare. În declaraţia sa, inculpatul a arătat că recunoaşte şi regretă săvârşirea infracţiunii, aş cum a fost descrisă în rechizitoriu şi că a comis infracţiunea ca atare, aplicându-i părţii vătămate, în acea zi, o lovitură cu un cuţit în zona abdominală, pe fondul unei stări de duşmănie mai vechi, fiind de acord să despăgubească partea civilă cu daunele civile pretinse, în condiţiile în care partea vătămată a fost internată în S.J.U. „M.” Botoşani, unde a fost transportată cu ambulanţa, cele două unităţi sanitare solicitând să fie despăgubite cu cheltuielile efectuate.
Drept urmare, în baza situaţiei de mai sus, în baza probelor administrate în cauză la urmărirea penală, cât şi a recunoaşterilor inculpatului, prima instanţă a reţinut vinovăţia acestuia pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată şi s-a procedat la condamnarea lui potrivit acestor texte de lege, iar la individualizarea judecătorească a pedepsei ce i-a fost aplicată aplicată s-a reţinut, pe lângă aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., şi dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu coborârea pedepsei în limitele prevăzute de aceste texte de lege, avându-se în vedere situaţia personală a inculpatului, infractor primar, cu o conduită procesuală corectă, fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situaţie deosebit de modestă, apreciindu-se că pentru individualizarea executării pedepsei, este suficient ca instanţa să dispună suspendarea sub supraveghere a acestei executări, în aplicarea art. 861 şi urm. C. pen. Această individualizare a executării s-a impus, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a prezentat inculpatul în faţa instanţei, instanţa a concluzionat că acesta regretă sincer săvârşirea infracţiunii, că nu a conştientizat ce se va întâmpla, iar situaţia lui personală în vederea recuperării sociale impune un asemenea lucru, inculpatul fiind un om simplu, cu o pregătire şcolară minimă, fără perspective.S-au instituit obligaţiile prevăzute de lege în sarcina inculpatului, cu confiscarea cuţitului care a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, iar în rezolvarea laturii civile a cauzei, conform art. 998-999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească daunele pretinse de către partea civilă, cât şi cheltuielile efectuate de către cele două unităţi medicale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, apreciind-o ca netemeinică, criticând modul în care prima instanţă a procedat la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, opinând că în cauză aceasta este prea mică şi că dispoziţiile art. 861 C. pen. nu erau oportune faţă de gravitatea faptei.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 371, 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este fondat, pentru următoarele considerente: Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (1) C. proc. pen. (inculpatul a recunoscut în mod expres în faţa primei instanţe săvârşirea faptei reţinute în rechizitoriu şi a solicitat ca judecarea cauzei să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală).
De asemenea, instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea şi sprijinită pe interpretarea şi analiza judicioasă a mijloacelor de probă administrate în cauză în cursul urmăririi penale. A rezultat din materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale (Curtea însuşindu-şi analiza acestuia făcută de prima instanţă) în seara de 01 februarie 2011, în jurul orelor 19,30, cu aproximaţie, pe fondul unui conflict de moment în incinta unei staţii de microbuz de pe raza comunei Ştiubieni, judeţul Botoşani, i-a aplicat părţii vătămate G.E., din satul Chişcăreni, oraşul Săveni, judeţul Botoşani, o singură lovitură cu un cuţit, în zona abdominală, cauzându-i leziuni traumatice, cu lezarea organelor interne, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 14-15 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii acestuia.
Raportat la situaţia de fapt reţinută s-a stabilit încadrarea juridică legală a infracţiunii reţinute în sarcina apelantului inculpat, respectiv tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen. De altfel, aceste aspecte (situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată acesteia) nici nu au fost criticate în apelul declarat în cauză de procuror.
Cu toate acestea, Curtea a apreciat că sancţiunea penală stabilită nu a fost judicios individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., cuantumul pedepsei aplicate fiind prea mic, prima instanţă reţinând în mod eronat în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante legale, prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. S-a apreciat că reţinerea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanţe atenuante judiciare este atributul instanţei de judecată şi, deci, lăsată la aprecierea acesteia. Într-o atare apreciere, se ţine seama de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalitatea în care aceasta a fost săvârşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de elementele care caracterizează persoana făptuitorului.
Totodată, dacă instanţa constată existenţa unora din împrejurările enumerate exemplificativ de legea penală, nu este obligată să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, ci le va aprecia în raport cu pericolul social concret al faptei, cu ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, cu urmările produse sau care s-ar fi putut produce şi cu periculozitatea infractorului, spre a decide dacă au caracter atenuant sau nu. Numai în măsura în care aceste din urmă împrejurări nu atribuie faptei supuse judecăţii o gravitate sporită, împrejurările exemplificate de legiuitor au semnificaţia unor circumstanţe atenuante judiciare.În acelaşi timp însă, se impune ca în cadrul operaţiei de individualizare a pedepsei, judecătorul să ia în considerare împreună toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în vederea stabilirii pedepsei celei mai corespunzătoare pentru reeducarea celui condamnat.
Ori, raportându-se la speţa de faţă, Curtea a reţinut că, deşi inculpatul a recunoscut şi regretat săvârşirea faptelor puse în sarcina sa şi a avut o atitudine corespunzătoare după plasarea sa în sfera ilicitului penal, poziţiei procesuale corecte adoptate pe parcursul procesului penal şi lipsei antecedentelor penale nu li se poate atribui caracter de circumstanţe atenuante şi nu se justifică, aşadar, a se da eficienţă juridică prevederilor art. 74 C. pen. cu consecinţa atenuării pedepsei aplicate în conformitate cu disp. art. 76 C. pen., neputând fi ignorate împrejurările ce atribuie faptelor deduse judecăţii şi persoanei inculpatului un pericol social accentuat.
În acest context s-a apreciat că se impune, pe de o parte, a se acorda atenţia cuvenită aspectelor că inculpatul a acţionat cu o agresivitate extremă (a lovit în zonă vitală cu cuţitul şi a continuat agresiunea cu un lemn după înjunghiere) şi nu a acordat nici un ajutor victimei după agresiune, că acţiunile agresive au fost făcute în prezenţa mai multor persoane într-o staţie de autobuz şi că fapta sa antisocială putea să aibă o urmare foarte gravă (decesul unei persoane), numai intervenţia promptă a medicilor făcând ca victima să trăiască. La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului intimat C.M.C. Curtea a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. şi anume, dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 5 ani la 8 ani şi 4 luni, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite (inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală cu un cuţit, instrument cu un potenţial letal extrem), împrejurarea că imediat după înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri cu un lemn (ce denotă un potenţial agresiv ridicat al inculpatului), împrejurarea că inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim ajutor victimei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi a recunoscut comiterea faptei. Prin prisma criteriilor menţionate, Curtea a considerat că aplicarea în sarcina inculpatului C.M.C. a unei pedepse principale de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. i) C. pen., este necesară dar totodată şi suficientă pentru a-şi atinge scopul educativ - preventiv, astfel cum este definit de art. 52 C. pen. Prin urmare, comportarea sinceră a inculpatului şi lipsa antecedentelor penale ale acestuia, au fost valorificate pe deplin cu prilejul dozării pedepsei aplicate, aceasta cuantificându-se, aşa cum s-a arătat, la nivelul de 7 ani închisoare (sub maximul special prevăzut de lege - 8 ani şi 4 luni închisoare). În condiţiile în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii în cuantum de 7 ani, Curtea a constatat că nu se mai poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nemaifiind îndeplinită condiţia prev. de art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen.
În consecinţă, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani împotriva sentinţei penale nr. 183 din 22 septembrie 2011 a Tribunalului Botoşani, a desfiinţat în parte sentinţa atacă şi, în rejudecare a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., art. 862 C. pen., art. 863 C. pen., art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 864 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.M.C.; în temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 3201 C. proc. pen. l-a condamnat pe inculpatul C.M.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare (în loc de 4 ani închisoare) şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel,au rămas în sarcina acestuia, inclusiv suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat M.B., care s-a avansat din fondurile M.J.R. în contul Baroului Suceava.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, inculpatul C.M.C. şi a criticat decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate, reducerea pedepsei aplicate, menţinerea sentinţei instanţei de fond şi menţinerea suspendării sub supraveghere.
Examinând recursul declarat prin prisma cazurilor de casare invocate dar şi din oficiu, Înalta Curte, reţine că recursul declarat de inculpat este fondat însă numai sub aspectul cuantumului pedepsei nu şi al modalităţii de executare, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, Înalta Curte reţine că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului C.M.C. în urma aplicării dispoziţiilor art. 3201 din Legea nr. 202/2010 privind reducerea limitelor de pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită cu 1/3, instanţele de fond şi apel deşi au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşită de inculpat, modalitatea concretă de săvârşire a faptei, nu au realizat o individualizare corespunzătoare a pedepsei aplicată atât în ceea ce priveşte cuantumul(instanţa de apel) cât şi în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare (instanţa de fond).
Înalta Curte apreciază că, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârşite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor şi circumstanţele atenuante sau agravante ca şi criterii de individualizare alăturate şi distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanţa de judecată şi-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei şi persoana infractorului, se află şi criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului şi conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar şi după săvârşirea faptei, până în momentul soluţionării cauzei de către organul judiciar.
Potrivit concepţiei ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conţinut propriu, deosebit de al celuilalt.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei şi persoana făptuitorului, pe de o parte, şi împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esenţa acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozităţii persoanei făptuitorului.
Când face parte din pericolul social al faptei săvârşite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă.
Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obţină intimidarea, şi în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată şi persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze şi mai ales să-l reeduce. Înalta Curte la stabilirea cuantumului pedepsei ce o va aplica şi la stabilirea modalitatăţii de executare va avea în vedere, faţă de cele reţinute anterior, circumstanţele personale ale inculpatului, ceea ce va conduce la reducerea pedepsei aplicate de către instanţa de apel, într-un cuantumum de 4 ani închisoare, arătând, că inculpatul C.M.C. a avut o conduită procesuală corectă, a beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., este fără antecedente penale, provenind dintr-o familie numeroasă, cu o situaţie deosebit de modestă, inculpatul fiind un om simplu, cu o pregătire şcolară minimă, fără perspective, are caracterizări bune, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, dar şi de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare (închisoarea de la 5 ani la 8 ani şi 4 luni, ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.), gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite (inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală cu un cuţit, instrument cu un potenţial letal extrem), împrejurarea că imediat după înjunghierea victimei i-a mai aplicat acesteia câteva lovituri cu un lemn (ce denotă un potenţial agresiv ridicat al inculpatului), împrejurarea că inculpatul nu a fost interesat nici o clipă să acorde un prim ajutor victimei, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi a recunoscut comiterea faptei.
Înalta Curte, reţine însă că scopul pedepsei poate fi atins numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum de 4 ani închisoare, iar în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, apreciindu-se, de asemenea, că acest scop poate fi atins, faţă de cele reţinute anterior, numai prin privare de libertate.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct .2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Se va casa în parte, decizia recurată şi în rejudecare:
Se va reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Se vor menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul C.M.C. împotriva Deciziei penale nr. 87 din 14 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte, decizia recurată şi în rejudecare:
Reduce cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 7 ani închisoare la 4 ani închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei recurate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de inculpat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1476/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1487/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
