ICCJ. Decizia nr. 1487/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1487/2012
Dosar nr. 1060/57/2011
Şedinţa publică din 09 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 156 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul l.l., domiciliat în Orăştie, jud.Hunedoara în contradictoriu cu intimatul C.l.S. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, plângere formulată împotriva rezoluţiei procurorului din 13 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 282/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, rezoluţie pe care a menţinut-o.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul să plătească suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la aceasta instanţă la data de 13 septembrie 2011 sub Dosar nr. 1060/57/2011 petentul l.l. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C.l.S. - avocat în cadrul Baroului Hunedoara, desfiinţarea rezoluţiei procurorului din 13 iulie 2011 dată în Dosarul nr. 282/P/2011 şi a rezoluţiei procurorului general din 25 august 2011 dată în Dosarul nr. 665/11/2/2011, dosare ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
În motivarea plângerii petentul a arătat, în esenţă, că nu a depus plângere prealabilă ci plângere penală, întrucât în cauză existau probe suficiente şi incontestabile cu privire la infracţiunile săvârşite de intimat.
Petentul a mai solicitat extinderea cercetărilor penale faţă de complicii intimatului, judecători şi procurori care nu au luat în considerare probele certe, incontestabile existente la dosar.
S-a mai arătat că intimatul a înregistrat acţiunea de partaj ce face obiectul Dosarului nr. 86/272/2009 cu încălcarea prevederilor C. fam. deoarece căsătoria nu era desfăcută.
Pentru aceste motive, petentul a solicitat, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi reţinerea cauzei spre judecare pe baza probelor incontestabile existente la dosar.
S-au comunicat Dosarele nr. 282/P/2011 şi nr. 665/11/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia.
Din actele şi lucrările existente la dosar, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 26 aprilie 2011 s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 222/P/2011 plângerea penală formulată de către petentul lanchiş loan împotriva intimaţilor F.G. şi C.l.S., iar prin ordonanţa procurorului din 25 mai 2011 s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în ceea ce îl priveşte pe intimat pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 215, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292, art. 293 C.penal.
Prin plângerea penală formulată, înregistrată iniţial la Curtea de Apel Alba lulia, petentul a arătat că intimatul C.l.S. - Decanul Baroului Hunedoara, în Dosarele civile nr. 559/272/2008 s-a prezentat ca fiind reprezentant legal angajat, fără a face dovada mandatului său, iar ulterior a formulat acţiune de partaj tot fără a face dovada calităţii sale de reprezentant legal, folosindu-se de o împuternicire avocaţială falsă. S-a mai arătat că intimatul a folosit în mod abuziv un extras de carte funciară care a fost eliberat fiicei petentului cu scop informativ, a formulat o cerere de repunere a cauzei pe rol în mod fals, deşi nici de această dată nu a făcut dovada mandatului său şi a încheiat contracte de asistenţă juridică false pe numele fostei soţii a petentului.
Prin rezoluţia procurorului din 13 iulie 2011 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) rap.la art. 10 lit. a), f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.l.S. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 247, art. 2481, art. 289, art. 291 şi art. 323 C. penal, cu motivarea că în sarcina intimatului nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală, iar plângerea părţii vătămate reprezintă o exercitare abuzivă a drepturilor procedurale şi procesuale.
Astfel, s-a reţinut că din actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, a rezultat că aspectele menţionate de partea vătămată nu se confirmă, numitul C.S.l. încheind cu numita l.M. (soţie) contractul de asistenţă juridică din 24 iunie 2008 pentru reprezentarea în procesul de divorţ aflat pe rolul Judecătoriei Orăştie, precum şi contractul de asistenţă juridică nr. 94724 noiembrie 2008, reprezentând apărarea în acest proces de divorţ aflat în calea de atac la Tribunalul Hunedoara.
S-a mai arătat că au mai fost încheiate două contracte de asistenţă juridică (din 22 ianuarie 2009-redactare, susţinere acţiune partaj bunuri - Judecătoria Orăştie şi nr. 35 din 21 aprilie 2009 - apel divorţ la Curtea de Apel Alba lulia) cu numita l.M., acordul acesteia pentru încheierea contractelor rezultând expres din declaraţia olografă din data de 9 august 2010 precum şi din declaraţia numitei J.l., mama acesteia.
Procurorul a mai reţinut că prin rezoluţia din data de 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, ca urmare a soluţionării unei plângeri similare depuse de partea vătămată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.S.l.
Împotriva acestei rezoluţii petentul l.l. a formulat plângere, iar prin rezoluţia procurorului general dată la 16 august 2011 în Dosarul nr. 665/11/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Faţă de acestea, petentul s-a adresat instanţei de judecată, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Analizând plângerea formulată, actele dosarului şi rezoluţia dată de procuror, instanţa a reţinut următoarele:
Petentul l.l. a reclamat în esenţă că intimatul C.l.S. - Decanul Baroului Hunedoara, în Dosarele civile nr. 559/272/2008 s-a prezentat ca fiind reprezentant legal angajat, fără a face dovada mandatului său, iar ulterior a formulat acţiune de partaj tot fără a face dovada calităţii sale de reprezentant legal, folosindu-se de o împuternicire avocaţială falsă.
Din actele dosarului, după cum în mod corect a reţinut procurorul în rezoluţia dată, nu a rezultat că intimatul C.l.S. a săvârşit vreo faptă prevăzută de legea penală, acesta exercitându-şi îndatoririle de avocat în virtutea mandatului primit de numita l.M., fosta soţie a petentului, având astfel calitatea de reprezentant legal al acesteia.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 51/1995 avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă.
Faţă de aceste aspecte, s-a constatat că faptele reclamate de petent nu există, iar în cea ce priveşte menţionarea în plângerea penală a infracţiunilor prev.de art. 215 şi de art. 293 C. pen., s-a constatat că petentul nici nu a indicat în ce ar fi constat faptele de inducere în eroare a sa de către avocatul părţii adverse şi de fals privind identitatea.
Curtea de Apel a mai constatat că, deşi în dispozitivul rezoluţiei procurorului au fost menţionate infracţiunile prev. de art. 246, art. 247, art. 2481, art. 289, art. 291 şi art. 323 C. pen., în loc de infracţiunile prev.de de art. 215, art. 289, art. 290, art. 291, art. 292, art. 293 C. pen., cum s-a reţinut în expunere şi cum au fost menţionate de petent, aceasta constituie o eroare de tehnoredactare, soluţia procurorului fiind argumentată în fapt, raportat la aspectele reclamate de petent. Pe de altă parte, încadrarea juridică a faptei s-a arătat că este atributul exclusiv al organelor judiciare, petentul enumerând în plângerea sa mai multe infracţiuni, fără a preciza în ce ar consta fiecare dintre acestea.
Eroarea mai sus menţionată s-a arătat că nu poate fi îndreptată pe cale a plângerii contra soluţiilor date de procuror, articolul 2781 alin. (8) C. proc. pen. prevăzând expres şi limitativ soluţiile pe care instanţa le poate pronunţa în aceste situaţii, procurorul având însă posibilitatea să facă aplicarea dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen
Pentru toate aceste aspecte şi faţă de considerentele reţinute în rezoluţia dată de procuror, instanţa a constatat că plângerea formulată în cauză nu este întemeiată, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, fiind menţinută.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. 24.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 20 decembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul l.l. împotriva sentinţei penale nr. 156 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 09 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1478/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1488/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
