ICCJ. Decizia nr. 1507/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 97 pronunțată la 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 42 C. proc. pen. raportat la art. 234 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a declinat competența de soluționare a cauzei privind recunoașterea hotărârii străine în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
în baza art. 43 C. proc. pen. s-a constatat conflictul negativ de competență și a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 550 din 26 aprilie 2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus în baza art. 42 C. proc. pen. rap. la art. 136 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 declinarea de competență a cauzei privind recunoașterea hotărârii penale pronunțată de Biroul Vamal Central H., Germania, față de B.A. în favoarea Curții de Apel Cluj, cu motivarea că textul de lege amintit stabilește competența Curții cu privire la soluționarea cererilor de recunoaștere a hotărârilor penale pronunțate în străinătate.
Din actele și lucrările dosarului s-a constatat că prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2012 formulată de B.F.J., Germania s-a solicitat executarea unei amenzi în conformitate cu Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.
La dosarul cauzei s-a depus certificatul prevăzut de textul art. 4 al deciziei cadru amintite din care rezultă că amenda aplicată numitei A.B. este o amendă contravențională, sancțiunea fiind stabilită de Biroul Vamal H., ca urmare a încălcării de către B.A. a prevederilor art. 404 alin. (2) corelat cu art. 65, 35 și 17 din Legea contravențiilor (OWIG) germană.
De altfel, la dosarul cauzei s-a depus și actul prin care s-a constatat comiterea contravenției și s-a stabilit sancțiunea pecuniară.
Potrivit art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004, norme de drept prin care s-a transpus Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, s-a stabilit că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, cazul din speța de față regăsindu-se printre cele prevăzute de art. 233 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Mai mult, prin încheierea nr. 911 din 22 iunie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unui conflict negativ de competență într-o speță similară, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind cererea de recunoaștere a sancțiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei.
Așa fiind, constatând că regulile de competență în materie sunt cele generale prev. de art. 25 și art. 30 C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
S-a constatat conflictul negativ de competență și în baza art. 43 C. proc. pen. s-a sesizat înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
înalta Curte de Casație și Justiție, examinând conflictul negativ de competență, ivit între Judecătoria Cluj Napoca și Curtea de Apel Cluj, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 aprilie 2012 formulată de B.F.J. Germania s-a solicitat executarea unei amenzi în conformitate cu Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.
Reglementând recunoașterea reciprocă a sancțiunilor pecuniare, Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, prevede în secțiunea a 4-a condițiile și procedura de recunoaștere.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 233 și urm. din Legea nr. 302/2004, norme de drept prin care s-a transpus Decizia-cadru nr. 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, s-a stabilit că autoritățile române competente să execute o hotărâre sunt instanțele judecătorești, cazul din speța de față regăsindu-se printre cele prevăzute de art. 233 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 240 alin. (1) (din aceeași secțiune), potrivit cu care: "autoritățile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare.
Se observă că, spre deosebire de condițiile și procedura de recunoaștere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut în mod expres competența Curții de Apel - art. 115 și urm. din Legea nr. 302/2004, în cazul recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare, se face referire doar la competența instanțelor judecătorești de a emite o hotărâre.
Prin urmare, atâta timp cât legea specială în secțiunea a 4-a, care cuprinde dispozițiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce sancțiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competență, devin aplicabile regulile generale în materie de competență, și anume dispozițiile art. 25 și art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
Cum în cauză autoritățile judiciare germane i-au aplicat cetățeanului român o amendă contravențională, sancțiunea fiind stabilită de Biroul Vamal H., ca urmare a încălcării de către B.A. a prevederilor art. 404 alin. (2) corelat cu art. 65, 35 și 17 din Legea contravențiilor (OWIG) germană, competența aparține judecătoriei.
Având în vedere considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind cererea de recunoaștere a sancțiunilor pecuniare emisă de autoritățile germane cu privire la petiționara B.A., în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca, instanță căreia i s-a trimis dosarul.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2198/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 942/2012. Penal → |
|---|
