ICCJ. Decizia nr. 1582/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1582/2012
Dosar nr. 2412/1/2012
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 221 din 22 iulie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a dispus, între altele, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea inculpatului B.D. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 208 - 209 alin. (3) lit. a) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 323 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în perioada 2001 - 2003 conductele prin care partea civilă SC P. SA transporta produse petroliere au fost supuse unor acţiuni de sustragere de cantităţi semnificative de produse petroliere, grupurile infracţionale constituite în scopul arătat, de sustragere a produselor petroliere, beneficiind şi de sprijinul unor agenţi de poliţie şi jandarmi care, în schimbul "protecţiei" oferite, primeau sume de bani şi diferite cantităţi de benzină.
Inculpatul B.D. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 343/P/2003 al PNA, secţia de Combatere a Corupţiei, actul de inculpare reţinând că a făcut parte din grupul condus de inculpatul I.M., dar şi din cel condus de inculpatul G.V.G., participând în mod repetat - ca autor - la activitatea infracţională desfăşurată de cele două grupuri menţionate.
Din examinarea probelor administrate (de către instanţele militare iniţial sesizate şi, ulterior, de către instanţa civilă) respectiv declaraţiile inculpaţilor, ale martorilor, raportul de expertiză contabilă, completarea acestuia, înscrisuri, prima instanţă a constatat că din procesul-verbal de confruntare şi declaraţia inculpatului (înscrisuri făcând parte dintr-un dosar privind pe numitul C.D.I., trimis în judecată în altă cauză) rezultă că inculpatul cunoştea persoane care sustrăgeau produse petroliere, aceeaşi concluzie rezultând şi din declaraţia inculpatului G.V.
S-a reţinut, totodată, că inculpaţii G.V., I.M., B.S. şi D.I. au dat declaraţii succesive recunoscând sustragerea de produse petroliere, indicând locurile şi cu aproximaţie datele şi grupul, dar nemenţionând că inculpatul B. ar fi făcut parte din gruparea lor, sau că ar fi participat alături de ei la atacarea conductelor de petrol.
De asemenea, inculpatul P.D. a arătat că l-a cunoscut pe inculpatul B. doar în cursul procesului, iar inculpatul B.S. a menţionat că nu l-a văzut pe inculpatul B. sustrăgând combustibil din conductă.
Prima instanţă a constatat că nici în rechizitoriu nu se precizează faptele prin care s-a materializat presupusa activitate infracţională a inculpatului; astfel, instanţa a concluzionat că doar simplul fapt că inculpatul cunoştea, probabil pe inculpatul G. şi alte persoane asemenea acestuia nu poate contura nici apartenenţa acestuia la grupările infracţionale ale respectivilor inculpaţi din care făceau parte alţi inculpaţi din cauză şi nici săvârşirea, ca şi coautor, a sustragerii de produse petroliere. S-a mai avut în vedere şi declaraţia inculpatului B. care a negat săvârşirea faptelor, apreciindu-se că există un dubiu insurmontabil că inculpatul ar fi comis faptele imputate, despre care există certitudinea că au fost comise de alţi inculpaţi, astfel că s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) şi (2) şi art. 208 - 209 alin. (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie criticând-o pentru greşita achitare a inculpatului şi greşita încadrare juridică a infracţiunii de furt calificat (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 209 alin. (4), iar nu art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., prejudiciul cauzat depăşind valoarea de 200.000 RON. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - 209 alin. (4) C. pen. şi la o pedeapsă orientată spre minim pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. şi admiterea acţiunii civile.
Analizând recursul prin prisma criticii invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) şi 4 C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat, astfel că va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
După cum rezultă din interceptarea coroborată a dispoziţiilor art. 62 şi 63 C. proc. pen. aflarea adevărului şi lămurirea unei cauze concrete sub toate aspectele presupune cu obligativitate administrarea de probe; probele nu au valoare prestabilită, iar aprecierea fiecăreia dintre ele presupune examinarea în ansamblu a tuturor probelor administrate.
Aşadar, rezultă că soluţionarea unei cauze presupune administrarea de probe şi aprecierea lor coroborată, în vederea formării convingerii organului judiciar asupra comiterii sau nu a unei infracţiuni şi asupra existenţei, ori a inexistenţei vinovăţiei unei persoane. De asemenea, instanţa, în baza administrării şi readministrării probelor (administrate în cursul urmăririi penale) în condiţie de oralitate, nemijlocire şi contradictorialitate valorifică probele legal administrate şi care se coroborează, putând înlătura motivat anumite probe, soluţia pronunţată reflectând fie împrejurarea că probele în sensul vinovăţiei persoanei trimisă în judecată au fost apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie, fie că există dubii cu privire la vinovăţia respectivei persoane, găsindu-şi, deci, aplicarea principiul "in dubio pro reo".
Raportând consideraţiile teoretice anterior expuse speţei de faţă se constată că prima instanţă a dat o riguroasă aplicare normelor şi principiilor menţionate.
Astfel, soluţia de achitare a inculpatului pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. constituie o justă aplicare a principiilor privind acordarea de relevanţă probelor ce se coroborează precum şi a adagiului "in dubio pro reo"; în mod corect prima instanţă a reţinut că nici simpla referire în actul de inculpare la împrejurarea că inculpatul B.D. a făcut parte din anumite grupuri infracţionale, după cum nici împrejurarea că avea cunoştinţe între persoanele care sustrăgeau combustibil nu pot constitui prin ele însele probe apte a conduce fără putinţă de tăgadă la concluzia că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, respectiv furt calificat - având ca obiect produse petroliere - şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Se constată că, în condiţiile în care inculpaţii aparţinând grupurilor infracţionale din care se pretinde că ar fi făcut parte inculpatul B.D. nu au confirmat că acesta ar fi fost membru al respectivelor grupări şi nici că ar fi sustras produse petroliere, există dubii cu privire la implicarea sa în activitatea infracţională (inculpatul la rândul său negând comiterea faptelor). În acest context, declaraţia unui martor (socru al inculpatului G.V.) invocată de parchet în recurs - în sensul că inculpatul ar fi deţinut o instalaţie destinată sustragerii de combustibil nu are capacitatea de a dovedi săvârşirea de către inculpatul B.D. a faptelor imputate, deoarece nu se coroborează cu alte probe.
Astfel, instanţa de recurs apreciază că prima instanţă a evaluat just probele administrate în cauză în cursul urmăririi şi cercetării judecătoreşti, oferind o interpretare corectă principiilor statuate de dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 3 C. proc. pen., concluzionând riguros exact că dubiile serioase privind implicarea inculpatului B.D. în activitatea infracţională nu pot decât să profite acestuia, probele neavând capacitatea de a răsturna prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, faţă de care, în consecinţă, s-a dispus o soluţie de achitare legală, temeinică, corect şi complet motivată.
Rezultă, aşadar, că nu pot fi primite criticile invocate în recurs privind greşita încadrare juridică a uneia dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului (cea de furt calificat), probele administrate şi care se coroborează demonstrând că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu au fost comise de către acesta.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate, caracterul netemeinic al motivelor de recurs invocate şi inexistenţa unor cazuri de casare a căror reţinere din oficiu să conducă la desfiinţarea hotărârii atacate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie va fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul translatorului urmând a se suporta din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 211 din 22 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul B.D.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul translatorului în cuantum echivalent a 3 ore se suportă din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4177/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3844/2012. Penal → |
|---|
