ICCJ. Decizia nr. 4177/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4177/2012

Dosar nr. 5888/2/2012

Şedinţa publică din 14 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin referatul nr. 2138/III/6/2011 din 17 iulie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înaintată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 5888/2/2012, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V., împotriva Sentinţei penale nr. 532 din 15 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2156/2/2010* (3646/2011), de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În motivarea cererii, sus-numitul a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 532 din 15 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2156/2/2010* (3646/2011), de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen. (un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere).

În susţinerea cererii de revizuire, petentul P.V. a depus la dosar mai multe acte.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor ce reglementează cazurile de revizuire prevăzute de lege, respectiv art. 394 lit. a) - e) C. proc. pen., precum şi prin prisma dispoziţiilor art. 403 C. proc. pen., Curtea a apreciat că cererea formulată de revizuent este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin Sentinţa penală nr. 532 din 15 decembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 2156/2/2010* (3646/2011), de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul P.V. împotriva Rezoluţiei din data de 3 august 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 1407/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la 300 RON cheltuieli judiciare către stat, această sentinţă penală fiind definitivă conform dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.

Revizuirea este un mijloc procesual prin care se realizează îndreptarea erorilor grave de fapt, ce pot afecta uneori hotărârile judecătoreşti definitive.

Datorită faptului că revizuirea este o cale extraordinară de atac, legiuitorul a limitat situaţiile în care se poate declanşa acest remediu procesual şi le-a prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen.

Printre cazurile de revizuire, cel prevăzut la lit. d) de la acest articol se referă la comiterea unei infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, de către un membru al completului de judecată, procuror ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, acest caz de revizuire trebuind să fie dovedit conform dispoziţiilor art. 395 C. proc. pen., prin hotărâre judecătorească, prin ordonanţa procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei, sau se constată în procedura de revizuire.

Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă, astfel cum s-a decis prin Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizie obligatorie, conform dispoziţiilor art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.

Totodată, prin Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. LX din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că: "Cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă".

Având în vedere aceste considerente, prin Sentinţa penală nr. 317 din 17 august 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 532 din 15 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2156/2/2010* (3646/2011), de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul P.V., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris (dosar instanţă).

În susţinerea recursului, revizuentul a depus la dosar mai multe acte.

Recursul este inadmisibil.

Reţine Înalta Curte că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică sub toate aspectele deoarece cererea de revizuire formulată de recurent este inadmisibilă întrucât motivele invocate nu se circumscriu cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. d) C. proc. pen., iar prin Decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. LX din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a stabilit că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.

Pe de altă parte, reţine că în mod corect instanţa de fond a constatat că petentul a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., hotărâre prin care nu s-a pronunţat o soluţie asupra fondului cauzei, considerente în raport de care o astfel de hotărâre nu se încadrează între hotărârile judecătoreşti definitive care pot fi supuse revizuirii, conform dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 317 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 317 din 17 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4177/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs