ICCJ. Decizia nr. 3844/2012. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3844/2012

Dosar nr. 7284/2/2012

Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul B.M. cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea formulată la data de 19 noiembrie 2012, inculpatul B.M. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, având în vedere că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

S-a arătat că activitatea de urmărire penală s-a încheiat, fiind prezentat materialul de urmărire penală şi nu s-au administrat probe din care să rezulte că lăsat în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Reţine instanţa de fond că inculpatul B.M. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 9 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte deosebit de grave, gravitate dată în special de calitatea în care a comis faptele ca şi perseverenţa infracţională de care a dat dovadă.

Apreciind că natura infracţiunilor săvârşite şi calitatea în care inculpatul a acţionat reclamă menţinerea stării de arest, instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul pe care nu l-a motivat, însă la termenul din 21 noiembrie 2012 reprezentantul parchetului a invocat excepţia admisibilităţii recursului, fapt pentru care Înalta Curte urmează să analizeze recursul numai sub aspectul excepţiei invocate.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în primă instanţă şi în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive poate fi atacată separat cu recurs.

per a contrario în cazul respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu o altă măsură preventivă, legea nu prevede posibilitatea atacării cu recurs a încheierii respective, fapt pentru care Înalta Curte apreciază că inculpatul a uzat de o cale de atac neprevăzută de lege.

Cât timp inculpatul B.M. a formulat recurs împotriva unei încheieri definitive, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de acesta este inadmisibil.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost pus în libertate sub control judiciar la data de 2 octombrie 2012.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva încheierii din 28 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 7284/2/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3844/2012. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs