ICCJ. Decizia nr. 162/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 162/2012
Dosar nr. 6712/1/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă:
Analizând actele şi lucrările din dosar, constată următoarele:
La data de 22 august 2011 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, plângerea formulată de petiţionarul U.T. împotriva rezoluţiei nr. 1381/C/2011 din 4 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei procurorului pentru redeschiderea dosarului nr. 620/P/1999, întrucât persoanele acuzate au întocmit la vremea respectivă acte prin care au susţinut că a fost pus în posesie, însă, în realitate nu a fost niciodată în posesie, situaţie ce i-a produs grave prejudicii.
Analizând lucrările dosarului reţine Înalta Curte că dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea nr. 620/P/1999 a avut ca obiect plângerea petiţionarului U.T. împotriva mai multor salariaţi ai Primăriei oraşului Călimăneşti, care ar fi întocmit abuziv un act de schimb în favoarea numitei N.A., căreia i-ar fi eliberat un titlu de proprietate, în baza înscrisului menţionat anterior, deşi suprafaţa de teren i se cuvenea petentului.
Urmare actelor de urmărire penală efectuate în cauză, prin rezoluţia nr. 620/P/1999 din data de 16 martie 2001, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului U.D., ş.a. pentru infracţiunea prev. de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
La data de 25 septembrie 2008, petentul a solicitat redeschiderea urmăririi penale, susţinând că există acte noi eliberate de Primăria Călimăneşti, iar, prin rezoluţia nr. 1249/II/2/2008 din 14 octombrie 2008 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea a respins plângerea, apreciind că petentul nu a putut face dovada proprietăţi cu privire la terenul în litigiu, iar pe de altă parte în cauză a intervenit prescripţia.
La data de 03 martie 2011, petiţionarul a formulat o nouă plângere având aceeaşi motivare, solicitând din nou redeschiderea urmăririi penale, însă prin rezoluţia nr. 273/II/2/2011 din 11 martie 2011, aceasta a fost respinsă.
Împotriva rezoluţiei indicate, petiţionarul a formulat plângere, adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, considerând că se impune redeschiderea urmăririi penale întrucât, deşi din anul 1998 terenul se află în proprietatea lui OG, persoana care 1-a cumpărat după eliberarea titlului de proprietate, în anul 2004 au fost prezentate acte de proprietate ale terenului respectiv de către alte persoane.
Prin rezoluţia nr. 321/11/2/2011 din 20 iunie 2011, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus respingerea plângerii formulate de petentul U.T. împotriva rezoluţiei nr. 273/11/2/2011 din 11 martie 2011.
Nemulţumit de soluţia dispusă, petiţionarul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând aceleaşi motive şi, solicitând redeschiderea urmăririi penale în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Prin rezoluţia nr. 138/C/2011 din 4 august 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionarul U.T. împotriva rezoluţiei nr. 321/II/2/2011 din 20 iunie 2011 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Din considerentele rezoluţiei reiese că la adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere că petiţionarul a formulat plângere împotriva soluţiei dispuse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, or Codul de procedură penală nu prevede o asemenea cale de atac.
Se reţine că actul procurorului ierarhic superior este un act de control ce nu mai poate fi contestat, fapt pentru care a apreciat plângerea ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei rezoluţii, în baza disp. art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângerea penală, dedusă judecăţii, petiţionarul U.T. pentru motivele susmenţionate, plângere pe care Înalta Curte o consideră inadmisibilă pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Din lucrările dosarului rezultă că petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 620/P/1999 din data de 16 martie 2001 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, de scoatere de sub urmărire penală, la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluţia nr. 321/II/2/2011 din 20 iunie 2011 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus respingerea acesteia.
În continuare, petiţionarul a formulat plângere împotriva acestei soluţii la procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce face obiectul cauzei dedusă judecăţii, situaţie ce excede cadrului legal.
Codul de procedură penală nu prevede o altă cale de atac împotriva soluţiei pronunţată de procurorul ierarhic superior fiind interzis un asemenea demers juridic chiar prin disp. art. 278 alin. (2)1 C. proc. pen., potrivit cărora „plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă”.
În altă ordine de idei plângerea formulată de petiţionar este inadmisibilă şi din punctul de vedere al soluţiei atacate.
Astfel, potrivit disp. art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „plângerea trebuie să privească o soluţie de neurmărire penală, or din actele dosarului rezultă că petiţionarul nu se plânge împotriva unei atare soluţii, rezoluţia atacată referindu-se la o plângere inadmisibilă. În acest sens, s-a pronunţat şi recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 57/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite.
Acesta este şi motivul pentru care Înalta Curte a considerat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., care reglementează parcursul unei cereri greşit îndreptate şi, ca atare, nu se impune trimiterea cauzei la instanţa competentă.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionar.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞT.
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul U.T. împotriva rezoluţiei nr. 1381/C/2011 din 04 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 159/2012. Penal. Strămutare (art. 55 şi... → |
|---|
