ICCJ. Decizia nr. 1621/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiere nr. 1621/2012
Dosar nr. 531/330/2012
Şedinţa publică din 10 decembrie 2012
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
La data de 10 octombrie 2012, Înalta Curte a fost sesizată de Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă ivit între această instanţă şi Tribunalul Ialomiţa.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia penală nr. 98/R din 19 iunie 2012, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în baza art. 42 C. proc. pen. cu referire la art. 2781 alin. (1) şi art. 281 pct. 3 C. proc. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei penale - recurs declarat de petentul Ş.D.C. împotriva Sentinţei penale nr. 138 din 23 aprilie 2012 pronunţată de Judecătoria Urziceni, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin Sentinţa penală nr. 138 din data de 23 aprilie 2012, Judecătoria Urziceni, în baza art. 278* alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardivă, plângerea formulată de către petentul Ş.D.C. împotriva Rezoluţiei nr. 2520/P/2011 din 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, pe care o menţine ca fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la plata cheltuielilor de judecată.
În argumentarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Urziceni a reţinut că prin Rezoluţia nr. 2520/P/2011 din data de 28 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de intimata B.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorului prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen. întrucât fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, înregistrată la data de 15 decembrie 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni, criticând-o pentru netemeinicie. Prin Rezoluţia nr. 225/II/2/2012 din 18 ianuarie 2012 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni s-a dispus respingerea plângerii formulate de către petent, reţinându-se că prin rezoluţia atacată procurorul de caz a dispus o soluţie legală şi temeinică.
Tribunalul a reţinut că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni nu a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei procurorului de caz în termenul de 20 de zile de la primirea acesteia aşa cum impune art. 277 C. proc. pen. deoarece plângerea a fost depusă la Parchet la data de 15 decembrie 2011, iar plângerea a fost soluţionată la data de 18 ianuarie 2012.
Astfel, se aplică în cauză prevederile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată că în cazul în care prim-procurorul Parchetului nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut de art. 277 C. proc. pen., termenul prevăzut în art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. şi anume termenul în care se poate ataca în faţa instanţei rezoluţia procurorului de netrimitere în judecată curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.
Judecătoria a reţinut că plângerea a fost respinsă tardiv în raport de dispoziţiile legale arătate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul Ş.D.C.
Recursul a fost depus la Judecătoria Urziceni fiind înaintat la Tribunalul Ialomiţa.
În motivare susţine şi argumentează că plângerea a fost depusă în termen la organul de cercetare penală.
Tribunalul din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale pe care a admis-o şi a trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că din interpretarea prevederilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 5 din Legea nr. 202/2010 şi ale art. 281 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 9 din Legea nr. 202/2010, rezultă că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, Curtea de Apel are competenţa generală, iar tribunalul are competenţa specială, limitată strict la cazurile prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 1801/R din 24 septembrie 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a înaintat cauza spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea acestei soluţii Curtea de Apel a constatat că prin sentinţa penală pronunţată în cauză, judecătorul fondului a cenzurat rezoluţia procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 307 alin. (2) C. pen.
Potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă, ca instanţă de recurs, recursurile declarate împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Or, conform alin. (3) al art. 307 C. pen., acţiunea penală pentru infracţiunea de nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Ialomiţa, în conformitate cu prevederile art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competenţa tribunalului ca instanţă de recurs, în sensul că tribunalul, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva sentinţelor pronunţate de judecătorii privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia măsurilor preventive, a liberării provizorii sau a măsurilor asigurătorii, a hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în materia executării hotărârilor penale sau a reabilitării, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege."
Prin legea sus-menţionată a fost modificat şi art. 281 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competenţa curţii de apel ca instanţă de recurs, potrivit căruia Curtea de Apel, „ca instanţă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate de judecătorii în primă instanţă, cu excepţia celor date în competenţa tribunalului, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege."
Din interpretarea dispoziţiilor legale sus-menţionate rezultă că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, Curtea de Apel a dobândit o competenţă generală, iar tribunalul, o competenţă specială, limitată la cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.
Împrejurarea că infracţiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală - împotriva căreia recurentul petent a formulat plângere în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., face parte din categoria acelora pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă, nu are relevanţă sub aspectul stabilirii instanţei competente să soluţioneze recursul declarat în cauză, în condiţiile în care hotărârea atacată este o sentinţă pronunţată în prima instanţă de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la tribunal.
Aşa fiind, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul Ş.D.C. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul Ş.D.C. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 10 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 4249/2012. Penal → |
|---|
