ICCJ. Decizia nr. 1664/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1664/2012
Dosar nr. 62760/3/2010
Şedinţa publică din 21 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii E.I.C., P.A. şi B.l.M., a dispus în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen., menţinerea stării de arest a celor trei inculpaţi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că şi la acest moment temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor E.I.C., P.A. şi B.l.M., prelungirea şi menţinerea acestei măsuri nu s-au schimbat şi justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
Instanţa a apreciat că şi la acest moment sunt îndeplinite cumulativ şi condiţiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, dar şi sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire a faptelor presupus a fi fost comise de fiecare dintre apelanţii inculpaţi, gravitatea acestora, sentimentul de teamă şi insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societăţii.
Astfel, instanţa a constatat că probele administrate în cauză şi la care instanţa de fond a făcut referire în hotărârea atacată, relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că au săvârşit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost reţinute în sarcina fiecăruia.
De asemenea, s-a reţinut că arestarea preventivă a inculpaţilor a fost menţinută inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar de la ultima verificare a legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri luate faţă de cei trei inculpaţi şi până în prezent neintervenind, de altfel, nici o împrejurare nouă care să conducă la concluzia că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi au încetat sau s-au schimbat şi care să justifice lăsarea în libertate a acestora.
Ca urmare, instanţa de apel, în baza dispoziţiilor art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 parag.1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării în primă instanţă împotriva inculpaţilor a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, a menţinut starea de arest a acestora.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii E.I.C., P.A. şi B.l.M., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica Curţii Europeane a Drepturilor Omului, s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare risc, săvârşite în cadrul unui grup infracţional organizat, pentru săvârşirea cărora au fost condamnaţi de prima instanţă la pedepsele rezultante de 4 ani, 6 ani şi respectiv, 15 ani închisoare, lăsarea inculpaţilor în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate relevă nu doar o periculozitate infracţională dată şi de perseverenţa acestora, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestora în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea inculpaţilor, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestora şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii E.I.C., P.A. şi B.l.M. împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi E.I.C., P.A. şi B.l.M. împotriva încheierii din 7 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 62760/3/2010 (3585/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba engleză pentru inculpatul E.I.C. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1568/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1674/2012. Penal → |
|---|
