ICCJ. Decizia nr. 1568/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1568/2012
Dosar nr. 5685/2/2011
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 35/F din 25 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta B.G. (cu domiciliul ales pentru comunicare la cabinetul de avocat B.D.).
A fost obligată revizuenta la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 257 din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpata B.G. din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata B.G. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. cu referire la art. 13 alin. (3) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei pentru infracţiunile prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplic. art. 31 alin. (2) C. pen., constatându-se intervenită prescripţia răspunderii penale.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 11 mai 2000 la Biroul Notarului Public A.N.
A fost desfiinţată dispoziţia din 13 aprilie 2000 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti referitoare la restituirea terenului situat în Bucureşti, Piaţa A., în suprafaţă de 2.213,32 m.p. (fosta parcelare J., parcelele 4, 5, 15, 16 din blocul 28).
În fapt, s-a reţinut că inculpata B.G. a utilizat sentinţa civilă nr. 12914 din 04 septembrie 1998 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, în formă falsificată, a coordonat acţiunile în urma cărora un teren cu o valoare de 1.231.784,8 RON a fost scos din proprietatea unei instituţii publice şi a propus firmei SC I.B. SRL cumpărarea terenului respectiv.
S-a reţinut, de asemenea, că prin decizia penală nr. 2107 din 28 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2464/1/2010 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admis recursul declarat de inculpata B.G. împotriva sentinţei penale nr. 257 din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost casată, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, în fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia a fost condamnată inculpata B.G. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., după executarea pedepsei principale.
Persoana condamnată B.G. a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 257 din 04 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, invocând cazul de revizuire reglementat de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv acela potrivit căruia s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
În concret, revizuenta a menţionat că înscrisul nou pe care înţelege să ii prezinte este decizia nr. 2859 din 07 mai 2010, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, în Dosarul nr. 12360/2/2003, decizie prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 334 din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, rămânând astfel irevocabilă hotărârea prin care pârâţii au fost obligaţi să lase în deplină proprietate şi posesie intervenientei CNSLR - F. terenul în suprafaţă de 2.213,32 m.p. situat în Bucureşti, strada P.C.G., reprezentat de fosta parcelare J., parcelele 4, 5, 15, 16 din blocul 28, identificat prin planul cadastral.
S-a stabilit astfel, cu titlu irevocabil, că Primăria Municipiului Bucureşti nu a fost niciodată proprietar sau deţinător al acestui teren.
S-a arătat că această decizie civilă irevocabilă, privind proprietarul de drept al terenului, ce se pretinde a fi făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune, nu a fost avută în vedere niciodată cu ocazia judecării pe fond a cauzei.
S-a susţinut, astfel, că dosarul s-a judecat, în căi ordinare şi extraordinare, cu o parte civilă care nu avea calitatea să stea în cauză, implicit să se pronunţe cu privire la prejudiciul produs sau care s-ar fi putut produce.
S-a mai precizat faptul că, prin decizia nr. 2859 din 07 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a stabilit în mod irevocabil că CNSLR - F. este adevăratul proprietar al terenului în suprafaţă de 2.213,32 m.p. situat în Bucureşti, strada P.C.G., reprezentat de fosta parcelare J., parcelele 4, 5, 15, 16 din blocul 28, aceasta fiind persoana în contradictoriu cu care trebuia să stea în procesul penal revizuenta, cu care trebuia să se judece şi care trebuia să aprecieze dacă există paguba.
Prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, instanţa a reţinut că B.G. a săvârşit două fapte de tentativă la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., în formă continuată, una fiind în dauna Statului Român şi una în dauna SC I.B. SRL, aceasta din urmă nefiind niciodată citată pentru ca procesul să se deruleze în mod legal cu toate părţile citate, în funcţie de aceasta încadrându-se corect fapta şi dozată sancţiunea care a fost aplicată revizuentei B.G.
De asemenea, s-a mai arătat că se impune reluarea judecării cauzei cu citarea adevăratelor părţi vătămate, respectiv CNSLR - F. şi SC I.B. SRL şi să se efectueze o expertiză tehnică evaluatoare, expertiza efectuată în cursul urmăririi penale neavând nicio valoare probantă, fiind lovită de nulitate, suma indicată ca fiind paguba în dosar neavând relevanţă juridică.
S-a arătat că, la judecarea recursului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 2464/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi în care a fost pronunţată decizia penală a cărei revizuire s-a solicitat, singura parte citată a fost unul dintre cei doi recurenţi, respectiv doar recurenta B.G. şi intimata parte civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor şi în plus, prin decizia penală pronunţată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor reţinute în sarcina petiţionarei prin actul de inculpare, fără a pune în discuţia părţilor acest aspect, cu nesocotirea unor principii fundamentale ale procesului penal, respectiv, contradictorialitatea, oralitatea şi publicitatea, petiţionara neavând posibilitatea de a-şi pregăti apărarea, raportat la noile elemente apărute în cauză, astfel încăt să infirme însăşi soluţia de condamnare.
Examinând cererea de revizuire, conform art. 399 C. proc. pen., reprezentantul Parchetului a apreciat că nu este incident niciunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat că nu există date pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 257 din 04 decembrie 2007 pronunţată de această instanţă, reţinând că, din analiza dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe care petiţionara îşi fundamentează cererea, rezultă că revizuirea întemeiată pe descoperirea de fapte sau împrejurări noi este dublu condiţionată, în sensul că: trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi pe de altă parte, faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.
S-a reţinut că, într-adevăr, prin decizia civilă nr. 334 din 20 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2859 din 07 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a stabilit că terenul care a făcut obiectul infracţiunii de înşelăciune, situat în Bucureşti, Piaţa A., în suprafaţă de 2.213,32 m.p. are ca proprietar în prezent pe CNSRL - F., însă această împrejurare, deşi nu a fost cunoscută de instanţele care au instrumentat cauza penală a cărei revizuire s-a solicitat, nu poate conduce la o soluţie de achitare a revizuentei.
În privinţa celorlalte aspecte invocate de revizuentă, referitoare la procedura de citare, respectiv la schimbarea de încadrare juridică a faptelor pentru care a fost condamnată, s-a reţinut că acestea nu se încadrează în vreuna din situaţiile pe care le are în vedere art. 394 C. proc. pen.
împotriva sentinţei penale nr. 35/F din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs revizuentă B.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea orală a recursului, s-a susţinut că cererea de revizuire este admisibilă în principiu, aceasta fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Concluziile formulate de apărătorul ales al recurentei revizuente şi de reprezentantul Parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând recursul declarat în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte constată că acesta nu este întemeiat pentru considerentele care urmează.
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, revizuentă a invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la decizia civilă nr. 334 din 20 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 2859 din 07 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, dar şi la aspecte legate ele încadrarea juridică a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea, tinzându-se către pronunţarea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Verificând cererea de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat că aspectele invocate de revizuentă, deşi se referă la împrejurări necunoscute instanţei, nu afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reţinându-se că împrejurarea comunicată prin hotărârea civilă care a fost depusă la dosar trebuia să fie de natură a conduce la o soluţie contrară celei pronunţate în cauză, respectiv de achitare a revizuentei.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, revizuentă invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare. Este necesar, aşadar, ca invocarea elementelor noi să conducă la o soluţie diametral opusă celei dispuse în cauză, respectiv atunci când este atacată o hotărâre de condamnare - cum este cazul de faţă, faptele sau împrejurările noi trebuie să conducă la soluţia achitării sau încetării procesului penal.
În prezenta cauză, se constată însă că recurenta revizuentă a urmărit, de fapt, o schimbare a încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost condamnată, aceasta neputând constitui o împrejurare nouă, în sensul cerut de legiuitor în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar pe de altă parte, în mod corect s-a reţinut că aspectele reliefate prin hotărârea civilă la care s-a făcut referire, deşi nu au fost cunoscute de instanţele care au instrumentat cauza, nu sunt apte să conducă la o soluţie de achitare a revizuentei, astfel cum prevăd dispoziţiile legale anterior menţionate.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză.
Prin urmare, având în vedere că susţinerile recurentei revizuente nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., criticile formulate de aceasta nu pot fi primite, soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă B.G. împotriva sentinţei penale nr. 35/F din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurenta revizuentă la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1540/2012. Penal. Propunere de arestare... | ICCJ. Decizia nr. 1664/2012. Penal → |
|---|
