ICCJ. Decizia nr. 1674/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1674/2012
Dosar nr. 57972/3/2011
Şedinţa publică din 22 mai 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 38 din 18 ianuarie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 57972/3/2011, s-a dispus, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., condamnarea inculpatului N.C. la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii executării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dedus prevenţia de la 16 iunie 2011 la zi.
Inculpatul a fost obligat, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, a sumei de 3.606,56 RON şi dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la data plăţii efective.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă T.A. a sumei de 20.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat cuţitul cu lamă metalică, folosit la săvârşirea infracţiunii.
Inculpatul a fost obligat, la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli judiciare stat, onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Inculpatul N.C. şi partea vătămată T.A. au avut o relaţie de concubinaj de aproximativ 1 an, până în cursul lunii aprilie 2011.
În dimineaţa zilei de 16 iunie 2011, în jurul orelor 08.00, partea vătămată se afla la locul de muncă, conducând tramvaiul ce se afla staţionat în Piaţa Sf. Vineri, sector 2, Bucureşti. Inculpatul a urcat în tramvai, aşezându-se în spatele părţii vătămate, şi, cu cuţitul aflat asupra sa, i-a aplicat acesteia, succesiv, mai multe lovituri în diferite zone ale corpului.
După comiterea faptei, inculpatul a fugit, aruncând cuţitul într-o toaletă ecologică, de unde a fost recuperat de organele de poliţie.
Din raportul de expertiză medico-legală din 10 august 2011, întocmit de Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti rezultă că partea vătămată a suferit o plagă prin înjunghiere lombară dreaptă; o plagă hepatică segment VI cu sângerare activă; plagă abdominală paramediană dreaptă nepenetrantă; plagă precordială nepenetrantă stângă.
Leziunile s-au putut produce prin acţiunea unui corp tăietor-înţepător, necesitând pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii victimei.
Instanţa de fond a reţinut că fapta a fost recunoscută de inculpat, vinovăţia acestuia rezultând din probele administrate în cursul procesului.
În drept, s-a constatat că fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.
Cauza a fost judecată în al doilea ciclu procesual, anterior, fiind pronunţată sentinţa penală nr. 711 din 12 septembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară, hotărâre ce a fost desfiinţată prin decizia penală nr. 321/A din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, fiind admise apelurile declarate de inculpat şi partea vătămată, dispunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare.
Împotriva sentinţei, a declarat apel inculpatul N.C. solicitând reducerea pedepsei în raport de circumstanţele reale în care a fost comisă fapta dar şi a circumstanţelor sale personale.
Prin decizia penală nr. 50 din 23 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul N.C.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă prevenţia de la 16 iunie 2011 la zi.
A fost obligat apelantul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că nu există niciun argument pertinent de a se da o mai mare eficienţă cauzei legale de reducere a pedepsei.
Nici circumstanţele personale şi nici cele reale nu justifică micşorarea pedepsei, prin raportare la gradul ridicat de pericol social al faptei, a modalităţii şi împrejurările concrete în care a fost săvârşită, precum şi a urmărilor grave produse.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.C. invocând incidenţa cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
S-a solicitat să se dea o mai largă eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut fapta şi s-a predat, de bună-voie, organelor de poliţie.
Examinând cauza în raport de motivele formulate şi cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondat recursul declarat de inculpat, pentru următoarele considerente:
Condamnarea inculpatului s-a dispus pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, constând în aceea că, în data de 06 iunie 2011 a aplicat părţii vătămate T.A., multiple lovituri cu cuţitul, producându-i leziuni grave ce i-au pus viaţa în primejdie.
Materialul probator administrat în cauză susţine în întregime acuzaţia formulată împotriva inculpatului, ambele instanţe reţinând corect vinovăţia acestuia, încadrarea juridică şi circumstanţele săvârşirii faptelor.
De altfel, sub acest aspect nu au fost formulate critici, recurentul-inculpat, recunoscând fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanţei, judecata urmând procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Recunoaşterea faptelor de către inculpat este un element cu valenţă proprie, ceea ce conduce în mod obligatoriu, la reducerea pedepsei cu o treime, dar acesta nu este singurul element ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă a ţinut seama de toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind în egală măsură atât împrejurările în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Sub primul aspect s-a avut în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite şi puse în pericol de fapta inculpatului, dar şi gravitatea urmărilor.
Inculpatul cunoştea programul părţii vătămate – anterior având o relaţie de concubinaj cu aceasta – şi, profitând de acest fapt, a urcat în tramvai, s-a aşezat în spatele victimei, lovind-o cu cuţitul, în mod repetat.
Urmare agresiunii exercitate, partea vătămată a suferit leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie. Conştient de gravitatea faptei, inculpatul a părăsit locul faptei, aruncând cuţitul într-o toaletă ecologică.
În ceea ce privesc circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că anterior comiterii infracţiunii, inculpatul a mai lovit partea vătămată, ceea ce a determinat-o pe această să formuleze plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de lovire.
Gravitatea faptei reţinută în sarcina inculpatului coroborată cu comportamentul său violent anterior săvârşirii acesteia, nu permit reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să reflecte gradul de pericol social al faptei, să asigure reeducarea şi reinserţia socială a inculpatului.
Ca urmare, în cauză nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui regim sancţionator mai blând, împrejurările invocate în favoarea inculpatului fiind valorificate în mod corespunzător de către instanţa de fond.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi executarea în regim penitenciar a pedepsei constituie o modalitate adecvată de individualizare a executării sancţiunii penale, apreciindu-se, în acord cu instanţele anterioare, că reeducarea inculpatului şi prevenţia generală poate fi asigurată numai în acest mod.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 50 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 50 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 iunie 2011 la 22 mai 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1664/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1678/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
