ICCJ. Decizia nr. 1668/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1668/2012

Dosar nr. 4430/85/2010

Şedinţa publică din 22 mai 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpatul R.L. şi părţile responsabile civilmente SC N.D. SRL şi SC N. SRL. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr. 4430/85/2010, în baza art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.L. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În baza art. 861, art. 862 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe o durată de 8 ani care constituie termen de încercare.

În baza art. 863C. pen. s-a stabilit că pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a). să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu; b). să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c). să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d). să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; e). să nu frecventeze locuri în care se consumă băuturi alcoolice.

În baza art. 863alin. (4) C. pen. s-a încredinţat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Sibiu supravegherea măsurilor stabilite de instanţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. cu referire la art. 864 C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sibiu.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.I. SRL cu sediul în loc. B., jud. Sibiu, SC P.P. SRL cu sediul în loc. B., jud. Sibiu şi în consecinţă a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata sumei de 85.900 RON către partea civilă SC P.I. SRL şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N. SRL, cu sediul în loc. Bi., jud. Sibiu la plata sumei de 128.700 RON către partea civilă SC P.P. SRL.

În baza art. 357 C. proc. pen. s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 martie 2010.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL la plata sumei de 6.665 RON cheltuieli judiciare către partea civilă SC P.I. SRL.

În baza art. 191 alin. (1), (3) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 900 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că în anul 1977 inculpatul R.L. a absolvit Facultatea de farmacie din Târgu Mureş, în anul 1994 acestuia i-a fost conferit titlul ştiinţific de doctor farmacist iar din anul 1998 a fost încadrat ca şi conferenţiar la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, pentru ca în anul 2010 să se admită cererea de pensionare, prin emiterea deciziei privind acordarea pensiei de invaliditate, nr. XX/2010.

În cursul anului 1991, inculpatul R.L. şi R.M.M. în calitate de asociaţi, au înfiinţat SC N. SRL. În anul 2000, societatea N. şi-a completat obiectul de activitate cu mai multe activităţi, printre care şi cele de consultare pentru afaceri şi management. De asemenea, în anul 2004 a fost înfiinţată şi SC N.D. SRL, având ca asociaţi inculpatul R.L., P.R.C.J., S.P.M.A. Conform înscrisurilor de la dosar, prin încheierea nr. 11026 din 25 septembrie 2009, Tribunalul Sibiu a dispus înscrierea în registrul comerţului a menţiunii privind completarea obiectului de activităţi a SC N.D. - printre altele - şi cu activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

În calitatea sa de asociat şi administrator al celor două societăţi, în anul 2007 inculpatul a intrat în contact cu administratorul societăţii P.I. SRL - martora C.I., iar în ideea promovării unor proiecte ecologice, SC P.I. SRL şi SC N.D. SRL au încheiat la 1 august 2007 un acord de parteneriat pe o durată de 3 ani, având ca şi obiect colaborarea în vederea proiectării şi dezvoltării unei instalaţii de biogaz în localitatea Bi., judeţul Sibiu.

Între anii 2007 - 2009 ambele părţi au admis că au menţinut legătura, însă în timp ce inculpatul a susţinut că între firme a existat o colaborare reală, concretizată în vizite, participări la simpozioane, acordare de consultanţă, C.I. a relevat că a participat doar la un seminar (unde s-au purtat discuţii despre mai multe proiecte, inclusiv despre cel Biogaz, dar la modul general), că inculpatul nu a acordat consultanţă, ci mai mult a fost interesat de comercializarea produselor firmelor sale N. Totodată martora a mai relatat că în această perioadă inculpatul s-a străduit să-i câştige încrederea şi prietenia, căutând-o şi la domiciliu, aducându-i diverse cadouri.

Indiferent de variantă, Tribunalul reţine că, în calitatea sa de administrator al societăţilor P.I. SRL, P.P. SRL, C.I. a acceptat colaborarea pentru întocmirea a două proiecte, a căror implementare necesita finanţare din fonduri europene şi anume: „Proiectul de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe SC N. SRL Bi. şi SC P.P. SRL B.) şi „Proiectul Biogaz” (între partenerii SC N.D. SRL Bi., SC P. SRL B., Primăria Bi.

În acest context, Tribunalul reţine că în februarie 2009 inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societăţii SC P.I. cu o schiţă de proiect redactată în limba engleză şi în baza căreia a solicitat administratoarei C.I. să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000 euro în contul SC N.D. SRL, precizând că banii vor fi viraţi unor organisme europene ca avans în vederea aprobării proiectului şi pretinzând că în caz contrar, există riscul pierderii finanţării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susţinut că ceilalţi parteneri ai „Proiectului Biogaz” şi anume SC N.D. SRL, Primăria Bi., vor achita la rândul lor cota lor parte de bani.

Tribunalul reţine şi că fiind, convinsă de seriozitatea şi profesionalismul inculpatului, SC P.I. SRL a achitat factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul de plată din 24 februarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea a 20.000 de euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”.

Într-o manieră similară, în martie 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societăţii P.P. SRL şi a solicitat reprezentantei societăţii să achite de urgenţă în contul SC N. suma de 128.700 RON, susţinând că ulterior va vira această sumă organismelor europene în vederea aprobării proiectului desalinizării apei de Bazna. Cu acest prilej, inculpatul a asigurat-o pe martora C.I. că va face dovada efectuării plăţii şi că va preda părţilor civile ambele proiecte. Încredinţată de buna credinţă a inculpatului, C.I. a plătit din nou banii pretinşi.

Ulterior, faţă de cererea contabilei H.A.S. de a depune acte care să stea la baza plăţilor efectuate şi pentru că asociatul german P.K.E. urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru sumele achitate inculpatului, părţile au încheiat contractele de consultanţă din 15 februarie 2009 şi din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate, fiind întocmite după predarea banilor.

Din analiza extraselor de cont, a celorlalte înscrisuri de la dosar complinite cu declaraţiile inculpatului şi ale martorei H.A.S., a rezultat că sumele de bani încasate de societăţile N. au fost utilizate în interesul lor şi în nici un caz banii nu au fost viraţi unor organisme europene.

În ceea ce priveşte banii primiţi, inculpatul a susţinut că au reprezentat onorariul său pentru activităţile de consultanţă acordate în perioada anilor 2007-2009 şi concretizate în cele două proiecte la care a lucrat în aceeaşi perioadă, realizate în proporţie de 95%.

În sens contrar, C.I. a pretins că sumele au fost avansate de părţile civile la solicitarea expresă a inculpatului, în vederea virării lor ulterioare în conturi europene şi pentru a nu risca să piardă finanţarea, astfel cum a sugerat inculpatul.

În raport de actele de la dosar, Tribunalul reţine că această ultimă variantă apare ca fiind cea veridică, întrucât se coroborează cu alte mijloace de probă de la dosar, respectiv cu conţinutul schiţei în limba engleză înmânate şi în care, conform filei din dosarul de urmărire penală se menţionează data de 25 februarie 2009 ca dată finală a achitării primei tranşe de 20.000 de euro şi prin urmare apare credibilă şi susţinută de probe, urgenţa plăţii banilor invocată de administratoarea părţilor civile; cu depoziţiile martorului R.I., a martorei H.A.S. - contabila firmelor vătămate şi care a relevat că personal inculpatul i-a declarat că banii primiţi sunt destinaţi obţinerii fondurilor europene şi că aceştia vor intra în conturile organismelor abilitate; cu menţiunile de pe facturile din 19 februarie 2009, FF/2009 că banii reprezintă avans „Proiect Biogaz”, respectiv „avans proiect desalinizare apa de Bazna” şi prin urmare nu onorariu pentru consultaţiile susţinut a fi fost acordate; cu declaraţiile inculpatului şi cu extrasele de cont de la dosar din care rezultă că banii încasaţi de la părţile civile au fost utilizaţi de inculpat în interesul firmelor sale (din suma de 85.900 RON, 31.500 RON au fost transferaţi pentru plata rata contract credit al SC N.D. - rata având scadenţa la 25 februarie 2009, iar 54.338 RON au intrat în circuitul financiar al societăţii; din suma de 128.700 RON, 125.000 RON au fost folosiţi cu menţiunea „rambursare linie” iar 3.700 RON au intrat în linia de credit a SC N. cu menţiunea „rambursare automată credit revolving”); împrejurarea că în februarie 2009, SC N.D. SRL nici nu avea ca şi obiect de activitate acordarea de consultanţă, întrucât completarea obiectului de activitate s-a realizat doar ulterior, în septembrie 2009; dispoziţiile art. 4 din contractele de consultanţă din 15 februarie 2009, din 12 martie 2009 conform cărora sumele de 20.000, respectiv 30.000 de euro urmau a se achita doar la sfârşitul lunii următoare celei în care s-au executat prestările de consultanţă coroborate cu prevederile art. 1, 2 potrivit cărora inculpatul va presta servicii de consultanţă în vederea întocmirii proiectelor, pentru obţinerea de fonduri europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel, fără acea eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Aceasta înseamnă că pentru a exista infracţiunea de înşelăciune, trebuie să se comită o acţiune de inducere în eroare iar victima să fi ajuns în eroare datorită conduitei făptuitorului.

În speţa de faţă, activitatea de înşelare a administratorului celor două societăţi - părţi civile s-a realizat încă din momentul efectuării fiecărei plăţi în parte, când inculpatul a pretins achitarea urgentă a banilor, pentru a se mai putea obţine fondurile europene.

La acel moment a intervenit înţelegerea, acordul între părţi, concretizat în facturile emise, iar doar pentru dovada convenţiei părţilor s-au încheiat, ulterior, în formă scrisă cele două contracte de prestări servicii.

Prin urmare, Tribunalul reţine că în mod evident la momentul realizării consensului dintre părţi, inculpatul a săvârşit activităţi de inducere în eroare a administratoarei C.I., care fără această amăgire nu ar fi achitat banii şi de aceea se poate conchide că atitudinea şi reaua-credinţă a inculpatului a avut un rol determinant, hotărâtor pentru perfectarea înţelegerilor.

Pe de altă parte, într-adevăr o simplă neexecutare a clauzelor contractuale nu atrage răspunderea penală, însă în speţa de faţă, inculpatul a acţionat de la început cu rea-credinţă, cu intenţia de a înşela părţile civile, susţinând că pentru aprobarea proiectelor, banii trebuie achitaţi de urgenţă.

Mai mult, conform contractelor de consultanţă încheiate (art. 1, 3), inculpatul s-a obligat să întocmească proiectul în vederea obţinerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă terminate, predate părţilor civile. Susţinerea inculpatului că finalizarea integrală a celor două proiecte nu s-a realizat din culpa reprezentantei părţilor civile nu poate fi primită ca şi credibilă, reală, având în vedere că după ce a achitat 50.000 euro puţin probabil să fi refuzat să predea câteva înscrisuri ce mai erau necesare pentru întocmirea proiectelor iar inculpatul după cum personal a recunoscut, nu a notificat părţile civile cu solicitarea de a-i fi predate anumite înscrisuri privitoare la societăţile părţi civile; mai mult, însuşi inculpatul a precizat că proiectele se puteau depune până în luna noiembrie 2009 şi prin urmare ulterior notificării sale din iulie 2009, a formulării plângerii penale din 4 august 2009, dacă era de bună-credinţă, inculpatul ar fi putut finaliza şi remite proiectele.

Însă după cum a reieşit din materialul probator administrat în cauză (declaraţiile martorilor C.I., R.I., H.A.S., complinite cu notificările emise de părţile civile, cu extrasele de cont de la dosar) rezultă că după încasarea banilor de la părţile civile, inculpatul i-a folosit în interesul firmelor sale, pentru ca ulterior să nu mai răspundă încercărilor acestora de a-l contacta şi fără a întocmi şi preda vreunul dintre proiecte.

În ceea ce priveşte martorii O.D. şi P.G. propuşi de către inculpat, instanţa constată că martorii nu au participat şi nu cunoscut împrejurări directe, relevante cauzei. Referitor la martora P.G.S. Tribunalul nu poate reţine ca sinceră declaraţia acesteia, având în vedere că, pe de o parte, personal a relatat că nu cunoaşte nimic despre circumstanţele cauzei, iar pe de altă parte, apare ca neverosimilă împrejurarea că într-o discuţie purtată în limba maghiară, inculpatul a pus o singură întrebare în limba română la care C.I. a răspuns tot în limba maghiară, limbă pe care martora nu o cunoaşte; mai mult, această declaraţie nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă (cu excepţia depoziţiei inculpatului şi a martorului O.D., care însă nu este un martor ocular, direct, şi doar a relevat cele susţinute de inculpat).

În drept, s-a reţinut de către Tribunal că fapta inculpatului R.L. care în calitate de administrator şi asociat al SC N.D. SRL, SC N. SRL a indus în eroare pe C.I. administrator al SC P.I. SRL, P.P. SRL, solicitându-i sumele de 85.900 RON, respectiv de 128.700 RON pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două proiecte şi obţinerea de fonduri europene, în condiţiile în care sumele de bani au fost utilizate în interesul societăţilor responsabile civilmente iar proiectele nu au fost finalizate şi predate părţilor civile, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. şi, întrucât au fost săvârşite două acte materiale, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin. (2), 42 C. pen.

Pentru aplicarea pedepselor principale, complementare inculpatului instanţa a luat în considerare criteriile prevăzute de legiuitor în art. 72, 52 C. pen. şi anume: natura şi gravitatea faptei comise (îndreptate împotriva patrimoniului), gradul de pericol social relativ ridicat al faptei, cuantumul ridicat al prejudiciului, persoana inculpatului (care a manifestat o atitudine nesinceră şi nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deţine antecedente penale ori de altă natură, s-a prezentat în faţa autorităţilor).

Totodată, având în vedere că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând antecedente penale instanţa a reţinut în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă reglementată de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen.

În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen., luând în considerare natura infracţiunii comise, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, faţă şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României, Tribunalul a interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea modului de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi aceasta luând în considerare vârsta de 59 de ani a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, problemele sale de sănătate şi pensionarea în condiţii de invaliditate, aspecte care au format convingerea instanţei că pronunţarea acestei condamnări şi experienţa procesului penal de faţă, au constituit un avertisment pentru acesta şi că în viitor, chiar fără a executa pedeapsa în regim de detenţie, nu va mai săvârşi alte infracţiuni.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată de inculpat cu motivarea că prejudiciul cauzat părţilor civile este mai mic de 200.000 RON, ceea ce ar fi atras necompetenţa instanţei, s-a reţinut că este nefondată, ţinând cont că părţile civile au achitat inculpatului sumele de 128.700 RON şi 85.900 RON, cuantumul lor total fiind de 214.600 RON şi reprezentând prejudiciul cumulat cauzat iar inculpatul, astfel cum rezultă din actele dosarului (extrase de cont, etc.) a întrebuinţat în integralitatea lor sumele primite (nu doar valoarea facturilor fără TVA). Totodată, s-a constatat că această soluţie se impune şi prin raportare la dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998, 999, 1000 C. civ., constatând că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, instanţa a admis acţiunile civile formulate de părţile civile SC P.I. SRL, SC P.P. SRL şi în consecinţă inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL la plata sumei de 85.900 RON către partea civilă SC P.I. SRL şi inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC N. SRL la plata sumei de 128.700 RON către partea civilă SC P.P. SRL.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu inculpatul R.L. şi părţile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi.

Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-au invocat aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârii, arătându-se că instanţa a aplicat o pedeapsă prea blândă în raport de fapta săvârşită de inculpat. De asemenea s-a invocat faptul că nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., întrucât conduita bună a inculpatului anterior săvârşirii infracţiunii nu a fost probată în nici un fel, inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului, iar lipsa antecedentelor penale constituie regula şi nu excepţia şi, prin urmare, nu poate fi reţinută drept circumstanţă atenuantă. De asemenea a fost invocat faptul că în mod greşit instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. privind aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracţiunea de înşelăciune folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăţi comerciale.

Sub acest din urmă aspect, s-a arătat că nu se poate reţine teoria conform căreia inculpatului i s-ar îngrădi dreptul la muncă, întrucât inculpatul ar putea să efectueze oricare altă muncă sau activitate cu excepţia aceleia de care s-a folosit la comiterea infracţiunii. De asemenea Ministerul Public a arătat că instanţa nu a dispus comunicarea, în baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către Oficiul Registrului Comerţului.

Prin apelul formulat partea responsabilă civilmente SC N. SRL a solicitat desfiinţarea sentinţei atacate şi înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile în solidar cu inculpatul R.L.

În motivarea apelului se arată că inculpatul a avut funcţia de administrator al societăţii până la data de 19 noiembrie 2010, funcţie în care, probabil că a avut mai multe discuţii cu SC P.P. SRL în vederea demarării unui proiect de desalinizare, aspect pe care societatea apelantă nu l-a cunoscut şi pe care l-a aflat abia din sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu. S-a mai arătat că singura persoană care a tratat cu SC P.P. SRL despre proiect a fost inculpatul, fără ca societatea apelantă să aibă vreo legătură sau vreo implicaţie faţă de acest proiect care în realitate nu exista, inculpatul inducând în eroare partea civilă folosindu-se exclusiv de conturile societăţii SC N. SRL.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a folosit banii exclusiv în interesul său personal, fără ca societatea să beneficieze de folosinţa acestora şi astfel nu se poate considera că SC N. SRL are calitatea de parte responsabilă civilă în cauză.

Partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL Bi. nu a depus în scris motive de apel şi nu şi-a desemnat reprezentant în faţa Curţii pentru a-şi susţine calea de atac formulată.

Prin apelul formulat, inculpatul R.L. a solicitat desfiinţarea sentinţei penale atacate în totalitate, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi respingerea pretenţiilor civile formulate de părţile civile.

În motivarea apelului s-a arătat că sentinţa penală atacată este netemeinică, litigiul dintre părţi fiind unul de natură pur comercială. Astfel, deşi în mod just s-a stabilit că în cauză au existat relaţii contractuale între părţi, rezolvarea acestora nu are nicio legătură cu sfera penală, ci ele trebuie soluţionate printr-un litigiu comercial, deoarece inculpatul nu a înşelat cu nimic părţile civile.

Relaţiile dintre părţi s-au derulat pe parcursul a mai mulţi ani, cu bună credinţă din partea tuturor, iar plângerea penală a fost formulată împotriva inculpatului fără bună credinţă, doar din cauza mărturiilor mincinoase a mai multor persoane.

Esenţa rezolvării corecte a prezentei cauze sunt cele două contracte de consultanţă care s-au încheiat cu cele două părţi civile, al căror obiect a constat în activităţi de consultanţă ce au fost prestate pe parcursul a mai mult de 3 ani, iar preţul acestor contracte a fost tocmai pentru această activitate în vederea demarării celor două proiecte. Inculpatul şi-a îndeplinit cu prisosinţă obligaţiile, realizând cele două proiecte în proporţie de 95%, care nu s-au putut finaliza doar din cauza faptului că nu i-au fost comunicate anumite acte solicitate de către părţile civile.

O altă dovadă a faptului că prezenta cauză are caracter comercial este notificarea trimisă de către C.I. înainte de formularea plângerii penale prin care aceasta a solicitat restituirea sumei de 85.900 RON, precum şi concilierea directă pentru suma de 128.700 RON trimisă către N. SRL de partea civilă SC P.P. SRL, din aceste două notificări rezultând încă o dată caracterul vădit comercial, cu atât mai mult cu cât au fost trimise societăţilor inculpatului şi nu personal acestuia.

Se mai arată că inculpatul este o persoană cu vaste studii de specialitate şi a mai întocmit în trecut alte proiecte cu fonduri europene care au fost aprobate, iar preţul celor două contracte a fost pentru volumul foarte mare de muncă depus de inculpat în cei trei ani de când a început colaborarea cu părţile civile.

Se mai invocă şi emailul trimis de numita C.I. la data de 26 iulie 2009 în care aceasta solicită returnarea preţului contractelor, din care rezultă că recunoaşte că suma de 50.000 euro a fost plătită conform contractelor.

Numita C.I. a făcut afirmaţii neadevărate în cauză, respectiv a susţinut că nu cunoaşte limba engleză, deşi era traducător autorizat, a afirmat că nu a fost destul de inteligentă să ceară rezilierea contractelor, deşi era juristul celor două societăţi şi a dat declaraţii contradictorii în cauză. Din declaraţia martorului O.D. rezultă că C.I. este cea care a redactat cele două contracte şi astfel este neadevărată afirmaţia acesteia în sensul că nu a ştiut ce contracte semnează.

Martora H.A.S. confirmă cele susţinute de inculpat că a predat proiectele numitei C.I., în timp ce aceasta din urmă neagă acest lucru.

Inculpatul mai arată că declaraţiile martorilor în baza cărora a fost condamnat - H.A.S. şi R.I. - sunt subiective, ale unor persoane interesate în cauză, dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de aceştia.

Pentru aceste motive, s-a considerat că probele pe care se sprijină hotărârea de condamnare nu pot înlătura prezumţia de nevinovăţie, deoarece tocmai împotriva persoanelor care au avut calitatea de martori în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma celor expuse, precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Alba Iulia a prin decizia penală nr. 141 a respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul R.L. şi părţile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi. împotriva sentinţei penale nr. 123 din 15 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu.

În baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen. a obligat inculpatul şi părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare în apel către partea civilă SC P.I. SRL B. în cuantum total de 6.600 RON, câte 2.200 RON fiecare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul şi părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, în sumă de câte 100 RON fiecare.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut, din coroborarea probatorului administrat în cauză (respectiv declaraţiile inculpatului, plângerea penală a părţilor vătămate; contractul de consultanţă din 15 februarie 2009 împreună cu documentele aferente; adresa părţii vătămate către inculpat prin care s-a solicitat restituirea sumelor de bani oferite drept avans; contractul de consultanţă din 12 martie 2009 împreună cu documentele aferente; adresa părţii vătămate către inculpat prin care s-a solicitat restituirea sumelor de bani oferite drept avans; adresele părţii vătămate prin care s-a solicitat inculpatului să comunice documentele necesare demarării proiectelor; documente de la Oficiul Registrului Comerţului ce demonstrează obiectul de activitate al societăţilor inculpatului precum şi momentul la care a completat obiectul de activitate a celor două societăţi; adrese de la bănci precum şi extrase de cont ale celor două societăţi ale inculpatului; documente depuse de inculpat cu privire la anumite proiecte; studiu de fezabilitate, proiect Biogaz; studiu de piaţă, proiect desalinizare a apei de Bazna; declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor C.I., H.A.S., R.I., O.D., P.G.S.; copii traduse ale mesajelor electronice dintre părţi; copia cărţii de muncă şi alte înscrisuri privitoare la inculpat; acte medicale referitoare la inculpat; decizia de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată; decizie privind nemodificarea bazei de impunere; dispoziţie privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală şi alte înscrisuri aflate la dosar) că tribunalul a reţinut o corectă starea de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Astfel, în anul 2007, inculpatul R.L. în calitatea sa de asociat şi administrator al SC N. SRL şi SC N.D. SRL, a purtat discuţii cu administratorul societăţii P.I. SRL - martora C.I., în urma cărora au încheiat la 1 august 2007 un acord de parteneriat pe o durată de 3 ani, având ca şi obiect colaborarea în vederea proiectării şi dezvoltării unei instalaţii de biogaz în localitatea Bi., judeţul Sibiu, în fapt fiind vorba despre întocmirea a două proiecte a căror implementare necesita finanţare din fonduri europene şi anume: „Proiectul de desalinizare a apei de Bazna” (având drept parteneri pe SC N. SRL Bi. şi SC P.P. SRL B.) şi „Proiectul Biogaz”, între partenerii SC N.D. SRL Bi, SC P.I. SRL B., Primăria Bi.

În luna februarie a anului 2009, reţine Curtea de Apel, inculpatul R.L. s-a prezentat la sediul societăţii SC P.I. cu o schiţă de proiect redactată în limba engleză şi în baza căreia a solicitat administratoarei C.I. să achite până la data de 25 februarie 2009 suma de 20.000 euro în contul SC N.D. SRL, precizând că banii vor fi viraţi unor organisme europene ca avans în vederea aprobării proiectului şi pretinzând că în caz contrar, există riscul pierderii finanţării proiectului. Cu această ocazie, inculpatul a mai susţinut că ceilalţi parteneri ai „Proiectului Biogaz” şi anume SC N.D. SRL, Primăria Bi., vor achita la rândul lor cota lor parte de bani.

SC P.I. SRL a achitat factura din 19 februarie 2009 emisă de SC N.D. SRL, cu ordinul de plată din 24 ferbuarie 2009, pentru suma de 85.900 RON reprezentând contravaloarea a 20.000 de euro, cu titlu de „avans proiect Biogaz”.

Curtea de Apel reţine şi că în luna martie a anului 2009 inculpatul s-a prezentat la sediul societăţii P.P. SRL şi a solicitat reprezentantei societăţii să achite de urgenţă în contul SC N. suma de 128.700 RON, susţinând că ulterior va vira această sumă organismelor europene în vederea aprobării proiectului desalinizării apei de Bazna, asigurând-o pe martora C.I. că va face dovada efectuării plăţii şi că va preda părţilor civile ambele proiecte, aceasta plătind astfel suma solicitată.

Sumele de bani încasate de societăţile N. au fost utilizate în interesul lor şi nu au fost virate unor organisme europene.

H.A.S., administrator al SC H.A. SRL - firmă care efectua contabilitatea SC P.P. şi SC P.I., a constatat, în jurul lunii aprilie 2009, că societăţile părţi civile au emis cele două facturi fără a exista nici un contract care să stea la baza acestora, şi a solicitat să se depună acte care să stea la baza plăţilor efectuate şi pentru că asociatul german P.K.E. urma să sosească în România, pentru a avea o dovadă pentru sumele achitate inculpatului, părţile au încheiat contractele de consultanţă din 15 februarie 2009 şi din 12 martie 2009, contracte care au fost antedatate, fiind întocmite după predarea banilor.

Inculpatul R.L. a negat săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat de către prima instanţă, susţinând că în speţă a fost vorba simple neînţelegeri de natură comercială cu privire la executarea celor două contracte de consultanţă.

Apărarea inculpatului, reţine Curtea de Apel, se întemeiază în principal pe faptul că în cauză nu sunt probe care să înlăture prezumţia de nevinovăţie, iar faţă de martori s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 259 şi art. 260 C. pen.

Raportat la starea de fapt reţinută, instanţa de apel a constatat că Tribunalul a apreciat în mod just că fapta inculpatului R.L. constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii în forma ei agravantă şi că există probe care dovedesc vinovăţia acestuia.

Astfel, infracţiunea de înşelăciune în convenţii constă tocmai în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel, fără acea eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Cu alte cuvinte, inducerea sau menţinerea în eroare trebuie să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului; eroarea în care se află partea vătămată este un element esenţial al faptei şi ea trebuie să rezulte nemijlocit din acţiunea făptuitorului; prezentarea frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii trebuie să fie aptă de a inspira încrederea părţii vătămate şi de a o induce în eroare, de a o amăgi sau de a o menţine în eroarea produsă anterior.

Din examinarea materialului probatoriu administrat în cauză rezultă în mod indubitabil reaua-credinţă a inculpatului R.L. care, profitând de încrederea reprezentantei părţilor vătămate - părţi civile a determinat-o pe aceasta să achite în două rânduri sumele de bani solicitate în favoarea societăţilor administrate de inculpat, aceasta având convingerea că se vor obţine fondurile europene.

Apărările inculpatului în sensul că litigiul dintre părţi este de natură exclusiv comercială nu pot fi primite. Este evident că la baza raporturilor dintre părţi se află convenţiile încheiate de inculpat, în numele societăţilor părţi responsabile civilmente cu SC P.P. şi SC P.I., însă încheierea acestora (sub formă scrisă abia după luna aprilie 2009) s-a efectuat tocmai în urma activităţii de inducere în eroare a administratorului celor două societăţi - părţi civile, care nu ar fi achitat banii altfel.

După cum în mod corect a reţinut prima instanţă, reaua-credinţă a inculpatului rezultă şi din conţinutul contractelor de consultanţă încheiate prin care inculpatul s-a obligat să întocmească proiectul în vederea obţinerii de fonduri europene, proiecte care nu au fost însă terminate, predate părţilor civile şi care, dacă ar fi existat bună-credinţă, ar fi putut fi finalizate şi remise de către inculpat.

Se constată totodată că în mod corect nu au fost avute în vedere declaraţiile martorilor O.D. şi P.G.S. propuşi de către inculpat, întrucât afirmaţiile acestora nu constituie probe directe şi imediate, întrucât aceştia nu au relatat împrejurări cunoscute de la inculpat (martorul O.D.) sau nerelevante cauzei.

În ceea ce priveşte apărările inculpatului referitoare la faptul că declaraţiile martorilor în baza cărora a fost condamnat - H.A.S. şi R.I., sunt subiective, ale unor persoane interesate în cauză, dovadă că s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de aceştia, Curtea de Apel constată că la dosarul cauzei s-a depus sentinţa penală nr. 1147 din 1 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, sentinţă prin care a fost admisă plângerea petentului R.L. Împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale şi s-a dispus trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu în vederea începerii urmăririi penale faţă de C.I., H.A.S. şi R.I. pentru infracţiunile prev. de art. 194, art. 259, art. 260 şi art. 257 C. pen.

În considerentele acestei sentinţe penale s-a reţinut că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la toate infracţiunile pentru care petentul a formulat plângere penală, iar în acelaşi timp cercetarea penală realizată a fost sumară, incompletă.

Ca atare, prin sentinţa invocată nu s-au făcut aprecieri cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la săvârşirea de către martori a infracţiunii prevăzute de art. 260 C. pen., iar dispoziţia de trimitere a cauzei la procuror nu presupune în mod obligatoriu începerea urmăririi penale în cauză, instanţa constatând doar că cercetarea penală a fost sumară.

În altă ordine de idei, condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune nu s-a întemeiat exclusiv pe declaraţiile celor doi martori şi pe cea a numitei C.I., Tribunalul analizând întregul material probatoriu administrat, prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în faza de judecată.

Concluzionând, instanţa de apel constată că mijloacele de probă administrate în cauză atestă fără dubiu faptul că inculpatul R.L., în calitate de administrator la SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la data de 29 februarie 2009 şi 12 martie 2009 a indus în eroare partea vătămată C.I. - administrator al SC P.I. SRL şi SC P.P. SRL Bi., solicitându-i suma de 85.900,00 RON respectiv 128.700,00 RON, pentru plata către anumite organisme europene în vederea implementării a două proiecte cu finanţare din fonduri structurale europene, în condiţiile în care, nu a făcut nici un fel de demersuri pentru realizarea proiectelor, sumele de bani fiind folosite integral în interesul societăţilor inculpatului fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Pentru aceste motive, apelul declarat de către inculpatul R.L. împotriva sentinţei de condamnare a fost considerat nefondat de către Curtea de Apel.

De asemenea, raportat la starea de fapt reţinută şi la probatoriul administrat în cauză, Curtea de Apel constată că sunt nefondate şi apelurile declarate de către părţile responsabile civilmente, întrucât inculpatul R.L. a indus în eroare pe reprezentanta părţilor civile, în calitatea sa de asociat şi administrator al SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi., ca atare în numele celor două societăţi în conturile cărora au fost de altfel încasate sumele de bani achitate de părţile civile.

Părţile responsabile civilmente nu au propus niciun mijloc de probă din care să rezulte că inculpatul a acţionat în mod abuziv, împotriva intereselor societăţilor al căror administrator este şi că ar fi folosit acele sume de bani exclusiv în interesul său propriu şi ca atare în cauză în mod corect s-a reţinut calitatea acestora de părţi chemate să răspundă alături de inculpat.

Referitor la apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel a apreciat că la individualizarea şi proporţionalizarea pedepsei aplicate inculpatului instanţa de fond a dat eficienţă deplină tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv naturii şi gravităţii faptei comise (îndreptate împotriva patrimoniului), gradului de pericol social relativ ridicat al faptei, cuantumului ridicat al prejudiciului, persoanei inculpatului (care a manifestat o atitudine nesinceră şi nu a recunoscut comiterea faptei, care nu deţine antecedente penală ori de altă natură, s-a prezentat în faţa autorităţilor), precum şi faptului că până la vârsta de 57 de ani inculpatul nu a încălcat normele legii penale, neavând antecedente penale, reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă reglementată de dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen.

Î n mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. întrucât această circumstanţă atenuantă presupune, pe de o parte lipsa antecedentelor penale, şi pe de altă parte existenţa unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară a inculpatului, iar, raportat la persoana inculpatului, la vârsta sa, la studiile şi realizările profesionale, se poate considera că acesta a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii.

Chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, Curtea apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare este just proporţionalizată şi de natură a contribui la realizarea scopului educativ şi coercitiv prev. de art. 52 C. pen., fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale şi astfel nu se impune majorarea acesteia.

Prin apelul formulat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a mai solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen. privind pedeapsa complementare a interzicerii dreptului de a desfăşura o activitate de natura celei de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, având în vedere faptul că inculpatul R.L. a comis infracţiunea de înşelăciune folosindu-se de calitatea sa de administrator al unei societăţi comerciale.

Raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, la împrejurările cauzei şi persoana infractorului, Curtea de Apel a apreciat că nu se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. c) C. pen., întrucât, chiar dacă inculpatul R.L. a comis infracţiunea de înşelăciune în calitatea de administrator al societăţilor comerciale - părţi responsabile civilmente, activitatea de inducere în eroare s-a întemeiat în principal pe cunoştinţele sale de specialitate şi pe profesionalismul inculpatului, acestea fiind determinante în înşelarea reprezentantei părţilor civile şi, ca atare, aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. c) nu ar apărea ca justificată şi proporţională cu scopul urmărit.

Ministerul Public a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate sub aspectul omisiunii instanţei de a dispune comunicare baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, a unei copii de pe hotărâre către Oficiul Registrului Comerţului.

Potrivit acestui articol, instanţele judecătoreşti sunt obligate să trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii.

În cauza de faţă, raportat şi la pedeapsa complementară aplicată inculpatului, se constată că sentinţa penală apelată nu conţine asemenea acte, fapte şi menţiuni necesare a fi înregistrate în registrul comerţului, respectiv nu constituie hotărâre de condamnare a administratorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil să exercite această activitate (art. 22 lit. g).

Împotriva deciziei penale nr. 141 au declarat recurs inculpatul R.L. şi partea responsabilă civilmente SC N.D. SRL.

Apărătorul recurentului inculpat a susţinut motivele de recurs depuse la dosar şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi rejudecând să se dispună achitarea inculpatului şi respingerea pretenţiilor civile. Cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen.

În esenţă acesta s-a arătat că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte de natură penală.

În mod corect ambele instanţe au reţinut că au existat relaţii contractuale între părţi încă din anul 2007, dar rezolvarea acestora nu are absolut nicio legătură cu sfera penală, ele trebuind să fie soluţionate printr-un litigiu comercial, întrucât în speţă nu este dată infracţiunea de înşelăciune, deoarece inculpatul nu a înşelat părţile civile.

În mod greşit s-a reţinut că sumele de bani pretinse ar fi fost destinate virării către organismele europene, în realitate, aşa cum s-a dovedit în cauză cele două sume de bani au fost o parte din onorariul pentru munca depusă de inculpat şi societăţile acestuia în vederea demarării şi efectuării a două proiecte. Acest lucru rezultă fără putinţă de tăgadă din faptul că la baza celor două facturi fiscale emise stau două contracte de consultanţă şi nicidecum faptul că sumele respective ar fi fost destinate unor organisme europene.

În decizia atacată nu se arată care sunt mijloacele probatorii care dovedesc faptul că inculpatul ar fi afirmat că sumele primite pentru cele două contracte ar trebui virate unor organisme europene. Sumele de bani primite sunt preţul celor două contracte de consultanţă încheiate, adică sunt contravaloarea muncii depuse de acesta pe o perioadă mai lungă de 3 ani de zile.

Totodată s-a arătat că au fost trimise concilieri directe părţilor civile în care nu se vorbeşte despre nici o înşelăciune. Contractele au fost încheiate între societăţi comerciale, inculpatul nebeneficiind personal de bani.

În concluzie s-a cerut în principal achitarea inculpatului întrucât fapta nu este de natură penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În subsidiar, dacă se va considera că inculpatul este vinovat de comiterea infracţiunii de înşelăciune s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive.

Analizând decizia penală nr. 141 din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., instanţa de recurs îl consideră fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (3) C. pen. constituie infracţiunea de înşelăciune în convenţii inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel, încât fără acea eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile date. Astfel cum reţine instanţa de fond, pentru a exista infracţiunea de înşelăciune, trebuie să se comită o acţiune de inducere în eroare iar victima să fi ajuns în eroare din cauza conduitei făptuitorului.

Principala problemă pusă în discuţie de recursul de faţă este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţilor vătămate. Instanţa de recurs apreciază că nici încheierea contractelor şi nici modul de executare a acestora până la momentul formulării plângerii de către părţile vătămate nu s-au fondat pe un element fraudulos.

Intenţia ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport de care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită. Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg aşadar din comportamentul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceasta. Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Infracţiunea de înşelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea patrimoniului victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita persoanei acuzate adaptată acestui scop. Instanţa de recurs consideră că infracţiunea de înşelăciune nu există atunci când nu s-au întrebuinţat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi nici atunci când nu au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţii vătămate în realitatea înţelegerii intervenită.

Criteriile pentru evaluarea intenţiei în cazul infracţiunii de înşelăciune în convenţii respectiv cu ocazia încheierii unui contract sunt în opinia instanţei de recurs:

1) conduita persoanei acuzate în legătură cu alte contracte, similare, anterior datei faptelor din actul de sesizare. Sunt avute în vedere, de exemplu: experienţa acuzatului în ceea ce priveşte punerea în executare a contractelor de tipul celui care face obiectul acuzaţiei respective, măsurile luate pentru respectarea clauzelor contractuale, coerenţa măsurilor cu scopul urmărit, atitudinea faţă de respectarea normelor care guvernează domeniul în speţă;

2) caracterul diferit sau consecvent al conduitei persoanei acuzate faţă de faptele din cauza dedusă judecăţii, în raport de alte contracte de acelaşi fel sau de alte părţi contractante din contractele în raport de care este acuzat. În afara criteriilor menţionate anterior se evaluează elementele determinante pentru încheierea convenţiei respective, cunoaşterea de către părţile contractante a modului în care se va desfăşura contractul respectiv când şi cum vor fi executate clauzele contractuale.

Astfel acuzaţia Parchetului are în vedere faptul că inculpatul R.L. a indus în eroare intimatele părţi civile cu ocazia încheierii contractelor dintre părţile civile şi părţile responsabile civilmente şi a menţinut părţile în eroare în ceea ce priveşte executarea contractului.

Infracţiunea de înşelăciune în convenţii are la bază inducerea în eroare a părţii co-contractante în lipsa căreia aceasta nu ar fi fost de acord să încheie contractul. În lipsa activităţii de inducere în eroare, orice nemulţumire a părţilor legată de modul de executare a contractului reprezintă un litigiu civil.

În raport de natura contractelor încheiate între firmele inculpatului, SC N. SRL şi SC N.D. SRL Bi. şi SC P.P. SRL respectiv SC P.I. SRL instanţa de recurs urmează să analizeze dacă a existat intenţia de inducere în eroare. Elementele care urmează a fi avute în vedere sunt: experienţa inculpatului în ceea ce priveşte contracte de tipul celui încheiat, obiectul de activitate al firmelor inculpatului, respectiv dacă acesta este în concordanţă cu contractele încheiate şi dacă au existat activităţi prestate de către inculpat în executarea contractului, modul în care au perceput părţile vătămate natura contractelor.

În ceea ce priveşte experienţa inculpatului în desfăşurarea unor contracte de tipul celor încheiate cu părţile civile, instanţa de recurs constată că primul contract încheiat la 15 februarie 2009 avea ca obiect prestarea serviciilor de consultanţă în scopul realizării proiectului biogaz (art. 2 din contract) obiectul contractului viza ca obligaţii ale firmelor inculpatului întocmirea proiectului, purtarea discuţiilor în vederea întocmirii cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului.

Cel de-al doilea proiect viza desalinizarea apei de Bazna pentru care s-a încheiat contractul de consultanţă din 12 martie 2009. Similar obiectul contractului prevăzut în art. 2 prevedea prestarea serviciilor de consultanţă în scopul realizării proiectului desalinizarea apei de Bazna.

Şi în acest proiect, firma inculpatului urma să se ocupe de întocmirea proiectului, purtarea discuţiilor în vederea întocmirii cadrului contractual, realizarea calitativă a proiectului.

Actele depuse de inculpat atestă experienţa persoanei acuzate în domeniul administrării de proiecte care făcea obiectul ambelor contracte. Nu se poate susţine aşadar că, în vederea încheierii contractelor, inculpatul şi-a prezentat în mod nereal o experienţă pe care nu o avea în scopul determinării părţilor civile să semneze convenţiile în cauză.

La dosarul cauzei au fost depuse cartea de muncă a inculpatului R.L., care atestă că acesta este cadru didactic universitar în cadrul Facultăţii de Farmacie din Târgu Mureş, desfăşurându-şi activitatea ca farmacist între 1977 la zi, iar începând din 1999, conferenţiar la Facultatea de Farmacie din Târgu Mureş, precum şi diploma de doctor în farmacie (dosar Tribunalul Sibiu).

De asemenea, a fost depus la dosar contractul de finanţare Phare nr. ZZ între Fundaţia Internaţională de Management şi Societatea de Fitoterapie din România avându-l ca director de proiect pe R.L. (vol.1 Tribunalul Sibiu), precum şi lista proiectelor în care inculpatul a fost director de proiect, coordonator de proiect, consultant sau director ştiinţific (vol.1 dosar Tribunalul Sibiu).

Analiza actelor depuse la dosar de către inculpat pe care nici intimaţii şi nici Parchetul nu le-au infirmat atestă faptul că persoana împotriva căreia s-au formulat acuzaţii în prezenta cauză a avut în calitatea de director coordonator sau consultant 4 programe Phare în perioada 1998-2002 şi 3 programe POS-CCE în perioada 2008-2012.

De asemenea, instanţa constată că inculpatul are o atestare din anul 2001 în ceea ce priveşte acordarea de consultanţă (vol.1 dosar Tribunalul Sibiu).

În ceea ce priveşte obiectul de activitate al firmelor inculpatului, instanţa constată că la dosar au fost depuse datele provenind de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Sibiu (vol.1 dosar Tribunalul Sibiu) care atestă faptul că SC N. SRL şi-a extins obiectul de activitate cu activităţi de consultare pentru afaceri şi management la 1 martie 2000 (vol.1 dosar Tribunalul Sibiu) iar SC N.D. SRL Bi. şi-a extins obiectivul de activitate la 31 august 2009 cu activităţile de consultanţă pentru afaceri şi management precum şi cercetare dezvoltare în biotehnologie, cercetare dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie, cercetare dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste, activităţi de studiere a pieţei şi de sondare a opiniei publice.

Obiectul de activitate al celor două firme aparţinând inculpatului permitea desfăşurarea activităţilor pentru care s-au încheiat contractele cu intimatele părţi civile.

În ceea ce priveşte SC N. SRL obiectul de activitate cuprindea încă din anul 2000, anterior anului 2009 când s-a încheiat contractul cu intimata parte civilă, activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

SC N.D. SRL Bi. a introdus în obiectul de activitate la data de 31 august 2009, consultanţa pentru afaceri şi management. Deşi data completării obiectului de activitate se situează după încheierea contractului din 12 martie 2009, instanţa constată că modificarea obiectului de activitate apare ca o activitate în concordanţă cu contractul permiţând firmei inculpatului să desfăşoare activităţile pentru care se angajase.

Din probele aflate la dispoziţia instanţei de fond se constată că SC N. SRL a fost beneficiara unor contracte POS-CCE în perioada 2008-2012 (vol.1 dosar Tribunalul Sibiu).

Referitor la modul în care au perceput părţile vătămate natura contractelor, instanţa constată că, în cauză, au fost depuse de către părţile vătămate două facturi din 19 februarie 2009 şi nr. FF din 12 martie 2009 ambele facturi fiind emise pentru sume reprezentând avans proiect biogaz şi respectiv avans proiect desalinizarea apei de Bazna, iar nu astfel cum au precizat părţile civile pentru plata unor sume cerute de către Comisia Europeană. Facturile sunt emise pentru sumele indicate de către părţile civile neexistând o diferenţă între sumele plătite şi sumele menţionate în acte.

Ambele facturi atestă faptul că sumele reprezintă avans proiect. Menţiunile de pe facturi infirmă susţinerea părţilor vătămate în sensul că aceşti bani au fost ceruţi şi respectiv daţi pentru a fi plătiţi la bugetul Comisiei Europene. Atât menţiunile consemnate pe facturi, cât şi susţinerile părţilor civile în cererea de conciliere directă respectiv somaţiile emise confirmă faptul că sumele reprezintă un avans în vederea demarării proiectelor fără nicio consemnare a destinaţiei sumelor în sensul obligativităţii plăţilor către Comisia Europeană. Această susţinere a părţilor vătămate a apărut subsecvent plângerii formulate, care consemna aceeaşi nemulţumire a părţilor ca şi în somaţiile emise, respectiv faptul că inculpatul nu a prestat activitatea la care se obligase.

În cursul urmăririi penale, la dosar au fost depuse de către inculpat actele încheiate pentru ducerea la îndeplinire a contractelor. Astfel, au fost prezentate schiţele proiectului, respectiv studiul de fezabilitate pentru proiectul biogaz, planul de afaceri privind desalinizarea apei de Bazna, cererea de finanţare nr. CC. Inculpatul comunică de asemenea persoanele care au formulat plângere împotriva sa, faptul că este de acord să continue proiectul însă după ce se va clarifica acuzaţia formulată împotriva sa (document din 12 noiembrie 2009).

Plângerea formulată iniţial de către părţile vătămate conţinea solicitarea de a li se restitui sumele de bani având în vedere că proiectul stagna. În plângerea formulată de C.I. se reclamă faptul că în baza contractului de consultanţă inculpatul trebuia să desfăşoare anumite activităţi (să depună documentaţia în vederea obţinerii şi aprobării de fonduri). Martora a cerut poliţiei verificarea legalităţii firmelor inculpatului considerând că a fost înşelată. Notificările depuse de firmele părţii vătămate conţin aceeaşi nemulţumire faţă de firmele inculpatului şi indică aceeaşi destinaţie a banilor. Se cere firmelor inculpatului să restituie sumele plătite reprezentând avans în vederea demarării proiectului biogaz, respectiv avans în vederea demarării proiectului de desalinizarea apei de Bazna. În mod similar cererea de conciliere directă, solicită restituirea sumei de 128.700 RON, avans achitat de beneficiar fără însă ar fi prestate serviciile pentru care s-a achitat avansul. Documentele provenind de la părţile vătămate, somaţii şi cererile de conciliere directă, corespondenţă electronică datate anterior plângerii penale formulate reclamă restituirea banilor plătiţi ca avans, dat fiind faptul că nu au fost prestate serviciile la care firmele inculpatului s-au obligat. Nemulţumirile exprimate de părţile vătămate au la bază modul de executare a unui contract, fără ca în vreunul dintre documentele anterioare plângerii să se menţioneze că scopul plăţii ar fi necesitatea depunerii acelor sume la bugetul Comisiei Europene. Dimpotrivă, părţile vătămate au menţionat expres în actele enumerate anterior că sumele plătite reprezentau avans pentru a fi prestate serviciile din contractul de consultanţă.

Abia ulterior, după începerea urmăririi penale, partea vătămată a precizat că inculpatul i-a cerut banii consemnaţi în facturi drept sumă necesară plăţilor către Comisia Europeană.

Declaraţia martorei C.I. (dosar Tribunalul Sibiu) este în discrepanţă cu actele financiare depuse la dosarul cauzei. Astfel, corespondenţa purtată pe mail şi depusă la dosarul cauzei arată că între inculpat şi C.I. au existat discuţii referitoare la restituirea sumelor de bani plătite, motivată de către martoră prin faptul că unul dintre asociaţi are nevoie de bani, iar când se aprobă proiectele vor returna sumele (dosar Tribunalul Sibiu).

De asemenea, aceeaşi martoră îi scrie inculpatului că a contactat o altă firmă de consultanţă pentru obţinerea de fonduri europene, astfel încât solicită rezilierea contractelor şi restituirea banilor (vol.2 dosar Tribunalul Sibiu).

Martora a mai depus la dosar şi un alt mail (vol.2 dosar Tribunalul Sibiu) în care arată că presiunile din partea şefului său sunt tot mai mari şi îi reproşează inculpatului că a încasat 56.000 euro şi nu a făcut nimic în legătură cu contractul.

Având în vedere documentele depuse de martora reprezentată a părţilor civile, instanţa constată că părţile civile aveau reprezentarea contractelor pe care le încheie şi a naturii sumelor plătite.

Susţinerile ulterioare ale părţilor civile referitoare la faptul că inculpatul a cerut sumele de bani pentru a plăti contribuţia cerută de Comisia Europeană sunt infirmate de documentele scrise respectiv de facturile emise, precum şi de conţinutul contractelor încheiate între firma inculpatului şi părţile civile, ca şi de e-mailurile dintre martora C.I. şi inculpat.

Actele depuse la dosarul cauzei atestă că între părţi s-au încheiat două contracte, iar pentru aceste contracte s-a plătit un avans.

Apărarea martorei ca reprezentant al părţilor civile, în sensul că nu a cunoscut bine limba română şi nu a ştiut ce semnează, este contrazisă de notificarea transmisă de către avocaţii părţilor civile firmelor inculpatului (vol.1 dos.urm.pen.) respectiv cererea de conciliere directă (vol.1 dos.urm.pen.). Notificarea şi concilierea solicită restituirea sumelor de bani, având în vedere neexecutarea contractului.

Având în vedere că actul este întocmit de către avocaţi, după consultarea cu părţile civile, instanţa de recurs constată că elementul de inducere în eroare din partea inculpatului este contrazis prin chiar actele emise de părţile civile.

Nemulţumirile legate de modul de executare a obligaţiilor ce revin părţilor într-un contract nu constituie faptă penală, infracţiunea de înşelăciune, decât în situaţia în care încheierea contractului respectiv este consecinţa prezentării ca fiind adevărate a unor fapte nereale, în lipsa cărora contractul nu ar fi fost încheiat.

Motivarea instanţei de fond şi a celei de apel are în vedere faptul că nu au fost duse la îndeplinire obligaţiile asumate prin contract.

Instanţele mai reţin faptul că sumele de bani au fost solicitate de către inculpat, ca o cotă parte necesară pentru finanţarea proiectului cerută de către Comisia Europeană, respectiv antedatarea contractelor dintre părţi.

În ceea ce priveşte solicitarea banilor ca o cotă parte pentru buget cerută de Comisia Europeană, instanţa constată că pe de o parte, facturile şi contractele între părţi nu confirmau o asemenea situaţie, iar pe de altă parte, deşi contractul avea şi alţi beneficiari (Consiliul local), doar părţile civile au invocat plata unor sume cu acest titlu nu şi ceilalţi co-contractanţi.

Declaraţia martorei referitoare la titlul cu care s-au plătit banii este informată de corespondenţa electronică dintre părţi şi de notificarea trimisă de avocaţi firmelor inculpatului.

În niciunul dintre aceste documente nu se vorbeşte de bani ca fiind un avans necesar pentru bugetul proiectului cerut de Comisia Europeană.

Referitor la antedatarea contractelor dintre părţi relevanţă penală a unui asemenea act chiar în ipoteza în care ar fi fost probat nu există, având în vedere că fapta de care este acuzat inculpatul este înşelăciune în convenţii.

Utilizarea sumelor de bani în interesul firmelor inculpatului apare, de asemenea, ca fiind lipsită de relevanţă câtă vreme acesta reprezintă un element ce excede acuzaţiei de inducere în eroare a părţilor civile cu ocazia încheierii contractului.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpatul R.L. şi părţile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Va casa în totalitate decizia penală recurată precum şi sentinţa penală nr. 123 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Sibiu şi rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. va achita pe inculpatul R.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen. va lăsa nesoluţionate acţiunile civile formulate de SC P.I. SRL şi SC P.P. SRL.

În baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen. va menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 martie 2010.

În baza art. 193 C. proc. pen. va respinge cererea formulată de apărătorul părţii civile SC P.I. SRL de acordare a cheltuielilor judiciare constând în onorariu avocat.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpatul R.L. şi părţile responsabile civilmente SC N.D. SRL Bi. şi SC N. SRL Bi. împotriva deciziei penale nr. 141/A din 17 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Casează în totalitate decizia penală recurată precum şi sentinţa penală nr. 123 din 15 iunie 2011 a Tribunalului Sibiu şi rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpatul R.L. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 346 alin. (4) C. proc. pen. lasă nesoluţionate acţiunile civile formulate de SC P.I. SRL şi SC P.P. SRL.

În baza art. 353 alin. (3) C. proc. pen. menţine măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din 25 martie 2010.

În baza art. 193 C. proc. pen. respinge cererea formulată de apărătorul părţii civile SC P.I. SRL de acordare a cheltuielilor judiciare constând în onorariu avocat.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1619/2012. Penal. Dare de mită (art. 255...  ICCJ. Decizia nr. 1820/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1668/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs