ICCJ. Decizia nr. 1820/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI-JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1820/2012
Dosar nr. 11911/278/2010
Şedinţa publică din 29 mai 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 140/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 11911/278/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului D.V. la:
- 1 an şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, pentru infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 3201C. proc. pen.
Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 54 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 159.417 lei, actualizată cu dobânda legală, până la data plăţii efective, către partea civilă Statul Român prin A.N.A.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat:
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei, ş-a dispus a fi achitat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4106/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului D.V. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, reţinându-se că acesta, în calitate de asociat şi administrator la SC F. SRL Aninoasa, judeţul Hunedoara, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii un număr de 7 facturi fiscale, emise în perioada 31 ianuarie 2008 - 11 martie 2008, în valoare totală de 419.524 lei, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit în valoare de 67.123 lei şi a TVA-ului în valoare de 79.709 lei.
Inculpatul, prin SC F. SRL Aninoasa, a livrat deşeuri din fier către SC M.I. SRL Slobozia, după cum urmează:
- factura din 31 ianuarie 2008, pentru 71,78 tone deşeuri, in valoare de 70.431,11 lei (fila 13 dosar urmărire penală);
- factura din 03 februarie 2008, pentru 91,77 tone deşeuri, in valoare de 88.943,20 lei (fila 14 dosar urmărire penală);
- factura din 09 februarie 2008, pentru 65,49 tone deşeuri, in valoare de 66.321,72 lei (fila 14 dosar urmărire penală);
- factura din 13 februarie 2008, pentru 42,59 tone deşeuri, in valoare de 51.237,57 lei (fila 15 dosar urmărire penală);
- factura din 19 februarie 2008, pentru 82,35 tone deşeuri, in valoare de 76.614,88 lei (fila 15 dosar urmărire penală);
- factura din 29 februarie 2008, pentru 50,95 tone deşeuri, in valoare de 47.591,93 lei (fila 13 dosar urmărire penală);
- factura din 11 martie 2008, pentru 16,6 tone deşeuri, in valoare de 16.379,05 lei (fila 16 dosar urmărire penală);
Facturile fiscale au fost achitate de SC M.I. SRL cu ordinele de plată din 16 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 17 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 18 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 25 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 31 ianuarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 12 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 13 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 14 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 15 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 18 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 19 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 26 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 27 februarie 2008 în valoare de 15.000 lei; din 29 februarie 2008 în valoare de 30.000 lei; din 03 martie 2008 în valoare de 22.700 lei.
Niciunul dintre ordinele de plată nu a fost înregistrat in contabilitate.
Prima instanţă a reţinut că facturile sunt depuse la dosarul de urmărire penală la filele 13 - 16, iar ordinele de plată care probează plata sumelor înscrise in facturi sunt depuse la filele 18-25 dosar urmărire penală.
Pentru sumele rezultate din tranzacţii inculpatul nu a plătit impozit pe venit in sumă de 67.123 lei şi TVA în sumă de 79.709 lei calculate până la emiterea rechizitoriului (07 decembrie 2010).
Până la dată judecării cauzei M.F.P. - A.N.A.F. a calculat impozitul pe profit, TVA şi majorări pentru întârziere datorate şi neachitate la 159.417 lei (f. 24 dosar instanţă), pe care inculpatul nu a contestat-o.
Din extrasele de cont emise de SC U.T.B. SA - sucursala Dacia Constanţa a rezultat că toate sumele de bani de mai sus au intrat în contul SC F. SRL, aflat la această bancă, fiind apoi scoase din cont de inculpat sau soţia acestuia, care avea drept de semnătură în bancă.
Contul a fost închis la data de 27 noiembrie 2008.
În „nota explicativă ” dată Gărzii Financiare şi apoi în declaraţiile date în cursul urmăririi penale de către inculpat, acesta a motivat neînregistrarea facturilor fiscale şi a ordinelor de plată prin faptul că, martorul S.S.D., care era contabilul societăţii, a lipsit din localitate în perioada ianuarie - martie 2008, fiind plecat în Moldova, unde locuiesc părinţii acestuia, având probleme personale.
Prima instanţă a apreciat că susţinerile inculpatului nu sunt reale, din următoarele motive:
Martorul S.S.D. nu este contabilul societăţii şi nici nu a deţinut această funcţie, deoarece este încadrat ca lăcătuş la Exploatarea Minieră Paroşeni. Din declaraţia acestuia rezultă că, la rugămintea inculpatului, înregistra în registrul de casă borderourile de achiziţii pe care i le aducea inculpatul de la punctele de lucru ale societăţii. Nu a întocmit niciodată balanţele de verificare sau bilanţurile societăţii.
Martorul a mai declarat că inculpatul i-a cerut la început să declare că el s-a ocupat de contabilitatea societăţii şi că a fost plecat din localitate în perioada ianuarie - martie 2008 şi de aceea nu a înregistrat în contabilitate facturile fiscale şi ordinele de plată.
Din fişele de pontaj ale martorului S.S.D. pe lunile ianuarie - martie 2008 rezultă că acesta a fost prezent la muncă în toată această perioadă.
Instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 2097/CA din 02 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ, s-a admis cererea formulată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi s-a dispus dizolvarea SC F. SRL Aninoasa pentru nedepunerea bilanţurilor pe anii 2004 - 2006, iar această societate a declarat recurs împotriva hotărârii menţionate.
Prin Decizia nr. 388/2007 a Curţii de Apel Alba - Iulia a fost respins recursul declarat de către SC F. SRL Aninoasa.
Decizia a fost înscrisă în registrul comerţului la data de 20 aprilie 2007.
Prima instanţă a mai avut în vedere că potrivit art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, „dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării ” .
Art. 233 alin. (2) prevede că „.din momentul dizolvării, directorii, administratorii, nu mai pot întreprinde noi operaţiuni. în caz contrar, aceştia sunt personal şi solidar răspunzători pentru acţiunile întreprinse".
Potrivit art. 237 alin. (6), „La data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de dizolvare, persoana juridică intră in lichidare potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 237 alin. (8) prevede că „Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat in condiţiile alin. 7 cu nicio cerere de numire a lichidatorului, în termen de 3 luni de la expirarea termenului prev. la alin. 7, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului prin încheierea judecătorului delegat”.
În baza încheierii nr. 2390/2008 a judecătorului delegat la registrul comerţului s-a dispus radierea SC F. SRL Aninoasa.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul a cunoscut faptul că s-a dispus dizolvarea societăţii şi că hotărârea de dizolvare a rămas definitivă.
Totodată, s-a apreciat că inculpatul trebuia să cunoască faptul că trebuia să facă demersuri pentru numirea unui lichidator judiciar, dar nu a făcut nici un demers, şi de asemenea, trebuia să cunoască faptul - în calitate de administrator - că urmează să se dispună radierea societăţii.
Cu toate acestea, a continuat activitatea societăţii fără să înregistreze în documentele contabile facturile fiscale şi ordinele de plată tocmai pentru a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate statului.
Prima instanţă a apreciat că în drept, fapta inculpatului D.V., care a continuat activitatea societăţii după rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare, neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale şi ordinele de plată a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit in sumă de 67.123 lei şi a TVA-ului in sumă de 79.709 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
S-a mai reţinut că inculpatul, fiind prezent în faţa instanţei, a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi a solicitat judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care nu le-a contestat.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de fond a avut în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră.
Ca modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare compus din durata pedepsei, la care se adaugă 2 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
De asemenea, instanţa de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara suma de 159.417 lei, prejudiciu dovedit prin actele ataşate la dosar (facturi şi ordine de plată indicate mai sus) şi necontestată de inculpat.
Împotriva sentinţei penale nr. 140/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 11911/278/2010 a declarat apel inculpatul D.V. şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara.
În apelul său inculpatul a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi în urma unei noi judecăţi reducerea pedepsei aplicate.
Partea civilă a criticat hotărârea instanţei de fond, solicitând reformarea acesteia în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată respectiv obligării inculpatului la plata inclusiv a accesoriilor, respectiv a dobânzilor şi penalităţilor până la stingerea debitului. în dezvoltarea motivelor de apel s-a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (1) C. proc. fisc. la suma datorată trebuiau acordate dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului.
Prin Decizia penală nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, admite apelurile declarate de inculpatul D.V. şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinţei penale nr. 16 din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Judecătoria Petroşani în Dosar penal nr. 11911/278/2010.
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată numai sub aspectul aplicării pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile şi a despăgubirilor civile stabilite în sarcina inculpatului D.V. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite, s-a dispus:
Înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, lit. b) C. pen., aplicată inculpatului D.V.
A fost obligat inculpatul D.V. să plătească, pe lângă suma de 159.417 lei cu titlu de despăgubiri civile în favoarea A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara şi accesoriile aferente, respectiv dobânzi şi penalităţi de întârziere, până la stingerea debitului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, s-a dispus să fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Deliberând asupra apelurilor prin prisma motivelor invocate şi, din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen. instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a reţinut în deplină concordanţă cu probaţiunea administrată în faza de urmărire penală şi însuşită în procedura prevăzut de art. 3201 C. proc. pen. de inculpat, starea de fapt şi a dat acesteia o încadrare juridică legală.
De asemenea, s-a reţinut că susţinerile apelantului inculpat privesc doar aspecte legate de individualizarea judiciară a pedepsei, apreciindu-se din această perspectivă că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere că pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt de la 2 la 8ani închisoare ca urmare a reţineri incidenţei dispoziţiilor art. 3201limita minimă se reduce la 1 an şi 4 luni închisoare, constatându-se că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată la minimul special şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării ei.
Totodată, s-a apreciat că reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond nu este justificată în cauză, conduita procesuală a inculpatului nefiind singurul criteriu pe care instanţa trebuie să îl aibă în vedere la stabilirea pedepsei.
Faţă de gravitatea faptei, evaluată în raport de mărimea prejudiciului cauzat părţii civile, instanţa de apel a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului este justă şi proporţională, fiind aptă să conducă la realizarea scopului ei astfel cum este reglementat prin art. 52 C. pen.
Analizând din oficiu legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond instanţa de apel a constatat că în mod greşit i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 2 ani.
În acest sens s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 65 alin. (3) C. pen., condiţia referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute în alin. l al aceluiaşi articol, respectiv aplicarea unei pedepse principale de cel puţin 2 ani, trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie. în consecinţă cum instanţa de fond a aplicat o pedeapsă principală sub 2 ani aceasta nu putea să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile.
În ceea ce priveşte criticile apelantei părţi civile, instanţa de apel a constatat că acestea sunt întemeiată, reţinând în acest sens că, prin adresa din 14 iunie 2011, A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 159.417 şi accesorii (fila 24 dosar fond), inculpatul fiind de acord cu pretenţiile formulate.
De asemenea, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 119 alin. (1) C. proc. fisc., potrivit cărora, pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plată debitorul datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere. întrucât instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului numai la plata dobânzii legale, instanţa de apel a constatat că hotărârea atacată se impune a fi desfiinţată şi sub acest aspect.
Împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a formulat recurs inculpatul D.V., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii ei, considerând că sancţiunea ce i-a fost aplicată este prea severă în raport de circumstanţele sale personale care îi sunt favorabile.
Examinând recursul în raport de motivele invocate, care se încadrează, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În bâză examenului propriu, în raport de materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului D.V. au fost corect reţinute, acesta solicitând în faţa instanţei de fond la termenul de judecată din data de 25 iunie 2011, până la începerea cercetării judecătoreşti (fila 32 din dosarul instanţei de fond ) să fie judecat potrivit dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen., întrucât a recunoscut în totalitate faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi a solicitat să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe cale şi le-a însuşit, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3201 alin. (1), (2) şi (4) C. proc. pen., pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată se impune îndeplinirea cumulativă a trei condiţii, respectiv, cererea inculpatului să intervină până la începerea cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, să existe din partea inculpatului o recunoaştere totală şi necondiţionată a tuturor faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, iar probele administrate în faza de urmărire penală să fie suficiente şi de natură să permită stabilirea unei pedepse.
Pe de altă parte conform alin. (8) al aceluiaşi articol, instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, iar în acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun,
Totodată, din conţinutul art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. rezultă că, în cazul aplicării acestei proceduri, inculpatul care îşi recunoaşte vinovăţia beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute cu o treime şi în ipoteza existenţei altor circumstanţe, fie atenuante, fie agravante, efectul acestora raportând-se la limitele de pedeapsă astfel reduse.
Acest beneficiu acordat persoanei care este judecată în baza acordului de vinovăţie, trebuie reflectat în pedeapsa aplicată, având în vedere că durata procedurii este redusă considerabil, nu se mai administrează alte probe, prin urmare, celeritatea procedurii este accentuată.
În opinia Înaltei Curţi, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege şi a admis cererea formulată de inculpat de a se judeca conform procedurii prevăzută de art. 3201C. proc. pen.
În recursul său, inculpatul D.V., prin apărătorul său a solicitat reducerea pedepsei de 1 ani şi 6 luni închisoare.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. rezultă că, operaţiunea de individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare trebuie să aibă în vedere toate criteriile referitoare la dispoziţiile dreptului penal general, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al faptei comise, persoana infractorului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile care îi. sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate şi duratei, atât gravităţii faptei, potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a pedepsei, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a putea fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, D.V., Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al acestui gen de fapte, amploarea fenomenului infracţional, în speţă fiind vorba de infracţiunea de evaziune fiscală, împrejurarea şi modalitatea comiterii faptei şi anume, inculpatul, fost administrator al SC F. SRL Aninoasa a continuat să desfăşoare activităţi comerciale în numele acestei societăţi şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus dizolvarea şi radierea ei, neînregistrând în documentele contabile 7 facturi fiscale şi ordinele de plată a acestora, neînregistrând venituri in valoare de 419.524 lei, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe venit în sumă de 67.123 lei şi a TVA-ului în sumă de 79.709 lei, omiţând evidenţierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, urmarea produsă şi anume, crearea unei stări de pericol social în legătură cu încasarea sumelor de bani reprezentând obligaţii fiscale către stat, precum şi valoarea mare a prejudiciul cauzat părţii civile şi anume, 159.417 lei.
Totodată, se constată că în procesul de individualizare a pedepsei instanţa de fond, în mod corect a avut în vedere şi circumstanţele persoanele ale inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal, a recunoscut faptele aşa cum sunt descrise în rechizitoriu, solicitând judecarea sa în baza dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., de împrejurarea că acesta se află la prima confruntare cu rigorile legii penale, din fişa de cazier judiciar rezultând că nu este cunoscut cu antecedente penale, (fila 89 volumul III dosar de urmărire penală).
Faţă de aceste aspecte, se apreciază că, în condiţiile reţinerii şi acordării eficienţei juridice cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală-prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (fapta prevede limite de pedeapsă de la 2 ani la 8 ani închisoare, iar ca urmare a reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 3201 limita minimă se reduce la 1 an şi 4 luni închisoare), constatându-se că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, sub aspectul cuantumului ei, este aptă să răspundă scopului preventiv şi de reeducare al pedepsei, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Faţa de aceste considerente, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanţele reale ale comiterii faptei şi cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluţii de reducere a cuantumului pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V. împotriva Deciziei penale nr. 150 din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1952/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
