ICCJ. Decizia nr. 1689/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 201 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj pronunțată în dosar, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de revizuire formulate de condamnații C.M.M., M.C. și S.G. împotriva sentinței penale nr. 453 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Dolj.
Au fost obligați revizuenții la câte 600 RON fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererile înregistrate separat pe rolul Tribunalului Dolj la data de 16 noiembrie 2006, 20 aprilie 2007 și 04 mai 2007, fiecare dintre condamnații C.M.M., M.C. și S.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 453 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5873 din 19 octombrie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea din 23 mai 2007 a Tribunalului Dolj s-a dispus conexarea cauzelor, având în vedere identitatea de obiect a cererilor de revizuire, formându-se dosar.
Cauza astfel reunită a fost soluționată inițial prin sentința penală nr. 142 din 18 martie 2009 a Tribunalului Dolj, respingându-se cererile de revizuire ale condamnaților C.M.M., M.C. și S.G.
Ulterior, prin decizia penală nr. 213 din 29 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost desființată sentința susmenționată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Soluția instanței de apel s-a întemeiat pe constatarea că instanța de fond, după admiterea în principiu a cererilor de revizuire, a procedat la soluționarea cauzei fără să asigure asistența juridică pentru condamnați, deși apărarea era obligatorie, conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen., și limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru una dintre infracțiunile reținute în sarcina condamnaților.
în rejudecare, cauza a fost soluționată prin sentința penală nr. 201 din 05 aprilie 2011 a Tribunalului Dolj ce formează obiectul examinării de față.
S-a reținut de către instanță că cererile de revizuire erau formulate împotriva sentinței penale nr. 453/2003 a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă prin decizia nr. 5873/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se dispusese condamnarea revizuienților C.M.M., M.C. și S.G. la pedepsele rezultante de 12 ani închisoare, 7 ani închisoare și, respectiv, 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, evaziune fiscală și fals material în înscrisuri sub semnătură privată, în diverse forme de participație penală.
în esență, activitatea infracțională desfășurată de revizuienți a constat în aceea că, în perioada 1999-2000, inculpații C.M.M., M.C. și S.G., în calitate de administratori ai SC M. SRL Craiova, SC Y.C. SRL Craiova și SC G.E. SRL Drobeta Turnu Severin, s-au sustras de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat prin efectuarea unor de înregistrări necorespunzătoare/fictive în contabilitate.
De asemenea, se reținuse că revizuienții erau vinovați de prejudicierea mai multor agenți economici prin inducerea în eroare cu privire la felul combustibilului vândut.
Cererea de revizuire a condamnatului C.M.M. a fost întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocându-se existența unor fapte și împrejurări noi, necunoscute de instanțele de condamnare, cu referire la mai multe înscrisuri întocmite în cursul anului 1999 și cu privire la care se susținea că nu ar fi fost corect evaluate de instanțe.
Același temei legal a fost invocat și de condamnatul M.C., invocându-se în probațiune factura fiscală din 15 septembrie 1999, din care rezulta că SC M. SRL Craiova livrase către SC Y.C. SRL Craiova, administrată de inculpatul C.M.M., cantitatea de 4 milioane kg semințe floarea soarelui, în valoare totală de 10.736.000.000 ROL, și, ca atare, respectiva cantitate de semințe exista în realitate în silozurile din Segarcea și Portărești. Cu adresa din 1999 emisă de SC C. SA Craiova se confirma existența în silozurile din Segarcea și Portărești a cantității de 771 tone floarea soarelui și, respectiv, de 328 tone floarea soarelui, la 22 septembrie 1999. Au fost depuse și două buletine de cântărire, analiză și recepție emise tot de SC C. SA Craiova prin care se atesta că, la data de 29 septembrie 1999, SC M. SRL Craiova livrase către SC T.W.I. SA cantitatea de 880 tone floarea soarelui și, respectiv, de 460 tone floarea soarelui.
La rândul său, invocând tot temeiul legal de la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuientul S.G. a susținut că instanța de condamnare nu a cunoscut la momentul stabilirii verdictului de vinovăție că emiterea facturii din 15 septembrie 1999 reprezenta o plată efectuată către SC Y.C. SRL în cadrul unei datorii preexistente, or acest fapt constituia o operațiune conformă cu realitatea, factura în discuție nefiind un înscris falsificat.
Apreciind asupra motivelor invocate, prima instanță a constatat că acestea nu se încadrează în cazul de revizuire invocat, retinându-se că nu au fost indicate și probate fapte sau împrejurări noi în înțelesul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care să justifice reexaminarea fondului acuzațiilor.
Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de revizuienții S.G., C.M.M. și M.C., reiterându-se motivele invocate în formularea cererilor de revizuire. S-a făcut trimitere din nou la actele menționate ca atestând existența întregii cantități de floarea soarelui inclusă în factura din 15 septembrie 1999 emisă de SC M. SRL.
S-a arătat că revizuientul C.M.M. nu a avut cunoștință despre emiterea unei facturi către SC G.E. SRL, factură ce a fost ulterior stornată, situație în care se impunea rejudecarea cauzei și achitarea condamnaților pentru infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală.
A fost invocată polița de incendiu și alte calamități pentru cantitatea de semințe floarea soarelui achitată unității bancare împrumutătoare, precum și încheierea altor 7 contracte de credit la aceeași unitate bancară.
De asemenea, a fost invocată și existenta relațiilor comerciale derulate în decursul timpului între societățile administrate de revizuienți și societățile beneficiare ale combustibilului vândut.
Distinct, revizuientul S.G. a invocat nulitatea hotărârii primei instanțe pentru nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează asistența juridică obligatorie în cauză, invocându-se soluționarea fondului în lipsa apărătorului ales și în prezența unui avocat care nu era mandatat decât pentru discutarea cererii de probatorii.
Prin decizia penală nr. 235 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Craiova au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate în cauză și obligați revizuienții la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță făcuse o corectă aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, motivele invocate în susținerea cererilor de revizuire constituind în fapt critici îndreptate împotriva soluției de condamnare pronunțată de instanțele anterioare.
De asemenea, s-a constatat că dreptul la apărare al revizuientului S.G. nu a fost în niciun fel încălcat la judecarea cauzei în primă instanță, acesta beneficiind de serviciile de asistență juridică, în condițiile legii.
S-a reținut astfel că, între termenele din 05 iulie 2010 și 28 martie 2011, cauza suferise numeroase amânări, cele mai multe pentru lipsa din instanță a apărătorului ales al revizuientului S.G., asistența juridică fiind asigurată de un alt apărător, prin substituirea avocatului titular.
La termenul din 28 martie 2011, când au avut loc dezbaterile în cauză, apărătorul ales al revizuientului S.G. a lipsit din nou din instanță, asistența juridică fiind asigurată de avocatul F.B.M., apărătorul ales al celorlalți doi revizuienți.
Pe baza lucrărilor din dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că revizuientul S.G. își exprimase acordul de a fi asistat de avocatul celorlalți doi condamnați.
Ca atare, s-a constatat că dreptul la apărare al revizuientului a fost respectat, neregularitatea invocată - lipsa delegației de substituire la dosar, neafectând dreptul la apărare în substanța sa.
Concluzia instanței de apel a fost susținută și în raport de constatarea că prima instanță dispusese amânarea succesivă a pronunțării sentinței, apărătorul ales al revizuentului având astfel posibilitatea de a depune note de concluzii scrise cu privire la fondul procesului.
Și împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs revizuienții condamnați S.G., C.M.M. și M.C.
Prin recursul revizuientului S.G. au fost reiterate criticile invocate în apel, susținându-se că hotărârea primei instanțe era lovită de nulitate, sub motivul încălcării dispozițiilor legale care reglementează asistența juridică obligatorie în proces.
în subsidiar, a fost invocată nulitatea deciziei din apel pentru neindicarea motivelor care au justificat pronunțarea soluției, precum și greșita aplicare a legii ca urmare a respingerii în fond a cererii de revizuire, după admiterea ei în principiu.
La rândul lor, revizuienții C.M.M. și M.C. au invocat nulitatea hotărârilor pronunțate în cauză pentru nerespectarea dispozițiilor legale care reglementează asistența juridică obligatorie în proces, cu referire la soluționarea în fond a cauzei în absența avocatului ales al revizuientului S.G.
Pe fondul cauzei, ambii revizuienți au susținut că cererile de revizuire erau întemeiate având în vedere înscrisurile invocate în probațiune, cu referire la adresa din 22 septembrie 1999 emisă de SC C. SA Dolj, buletinul de cântărire și recepție din 29 septembrie 1999 de la SC C. SA Dolj, situația achizițiilor de floarea soarelui la data de 30 septembrie 1999, de la SC C. SA, constituind împrejurări noi în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile revizuientilor sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
Cu referire la critica vizând nerespectarea dreptului la apărare, critică invocată în comun de apărarea revizuientilor din cauză, înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Așa cum bine a subliniat și instanța de prim control judiciar, încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reținută în cazul neîndeplinirii unei condiții strict formale atâta timp cât se constată că persoana în cauză a beneficiat de asistență juridică.
Actele procedurale întocmite la prima instanță consemnează multitudinea termenelor ce au fost acordate în cauză, la cererea ori pentru lipsa apărătorului ales al revizuientului S.G., prima instanță manifestând o îngăduință exagerată tocmai pentru respectarea dreptului la apărare al revizuientului.
Ca urmare, nu se poate reține că la termenul din 28 martie 2011, când apărătorul ales al revizuientului condamnat S.G. a lipsit din nou din instanță, fără a-și îndeplini obligația de substituire, judecătorul cauzei avea obligația de a dispune amânarea dezbaterilor pentru o altă înfățișare, la care eventual să se prezinte și apărătorul ales al revizuientului.
Dimpotrivă, judecătorul cauzei a procedat corect la acordarea cuvântului în dezbateri, luând act de acordul expres al revizuientului S.G. de a fi asistat de apărătorul ales al celorlalți doi avocați.
Prin substituirea asigurată de celălalt apărător ales în cauză s-a realizat o apărare efectivă pentru revizuientul S.G. având în vedere că avocatul ales al celorlalți doi revizuienți cunoștea piesele dosarului și dispusese de timpul necesar pregătirii apărării.
Pe de altă parte, între cei trei revizuienți din cauză nu existau interese contrarii, având în vedere situația lor juridică asemănătoare și apărările comune formulate în susținerea cererilor de revizuire.
Totodată, nu poate fi omisă nici împrejurarea că apărătorul ales al revizuientului S.G. a avut posibilitatea concretă de a formula apărări proprii în cauză prin amânarea succesivă a pronunțării sentinței dispusă de prima instanță.
în consecință, se constată că drepturile apărării nu au fost în niciun fel afectate la termenul când au avut loc dezbaterile în fața primei instanțe prin lipsa avocatului titular și nedepunerea la dosar a delegației de substituire pentru avocatul care a asigurat apărarea efectivă a revizuientului S.G.
în ceea ce privește fondul cauzei, înalta Curte arată că revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută numai pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc. pen.
în niciun caz, pe calea revizuirii, nu se poate obține reexaminarea unei hotărâri judecătorești pentru cauze cunoscute și analizate de instanțele de condamnare ori pentru motive care ridică în discuție corecta interpretare și aplicare a legii.
Revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi admisă numai dacă se invocă fapte sau împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de instanțe, ar fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege enunțat trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui; nu constituie probe de această natură dovezile care nu diferă de cele administrate anterior și care conduc numai la un surplus de argumente noi, jurisprudența în materie fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor de revizuire promovate în vederea prelungirii probatiunii ori reexaminarea probatoriului pe baza căruia a fost judecată cauza inițial.
în considerarea celor arătate, înalta Curte constată că, raportat la obiectul cererii pentru care a avut loc învestirea instanței, în mod corect instanțele anterioare au considerat că înscrisurile depuse în probațiune nu erau hotărâtoare în stabilirea faptelor cauzei și nu modificau substanțial starea de fapt pe baza căreia fusese reținută vinovăția revizuientilor în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați.
Toate înscrisurile depuse în probațiune, așa cum ele au fost detaliate în cererile de revizuire și în căile de atac, au fost cunoscute instanțelor de condamnare și nu determină prin ele însele adoptarea unei soluții diametral opuse celei deja pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat.
De asemenea, este de menționat că admiterea în principiu a unei cereri de revizuire nu obligă și la admiterea pe fond a cererii de revizuire, o asemenea soluție fiind perfect justificată atunci când se constată că situația invocată formal în sprijinul cererii de revizuire nu se dovedește și a fi un fapt sau o împrejurare nouă în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., ceea ce s-a și întâmplat în speță.
în fine, se constată că și critica referitoare la nemotivarea deciziei din apel este nefondată.
Decizia instanței de apel consemnează motivele pentru care au fost înlăturate cererile apărării și argumentele care au condus la pronunțarea soluției.
O hotărâre judecătorească este suficient motivată dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii.
în raport de toate cele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză de revizuienții S.G., C.M.M. și M.C.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1570/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1561/2012. Penal → |
|---|
