ICCJ. Decizia nr. 1691/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 42/ P din 06 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosar, s-a dispus condamnarea inculpatului S.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (un) an pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen., prin schimbarea de încadrare juridică dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen.
în baza art. 136 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.
în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) și art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și 1 (un) pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) Teza II-a și lit. b) C. pen.
S-a luat act că partea vătămată P.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 2.000 RON, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 21 mai 2007, în jurul orelor 18,00, inculpatul S.M. - pădurar la Ocolul Silvic H., a anunțat că la punctul de lucru M., aflat în zona sa de supraveghere, se sustrage material lemnos de mai multe persoane. Inculpatul s-a deplasat în zona respectivă cu autoturismul, după care a continuat să meargă pe jos, până la punctul G.T., unde a văzut doi tineri tăind lemne.
După semnalmentele cailor și a căruței, inculpatul i-a recunoscut pe cei doi tineri ca fiind frații P.C.C. și P.V.V.
în momentul în care l-au văzut pe inculpat, cei doi frați au fugit, iar inculpatul s-a deplasat cu autoturismul la sediul cantonului nr. a Ghidion, unde și-a luat arma de serviciu, calibru 12 mm, și s-a reîntors în zona în care îi găsise pe cei doi.
Inculpatul a ajuns în locul respectiv în jurul orelor 21,00, a observat căruța cu lemne a fraților P. și i-a somat să oprească prin tragerea unui foc de armă în plan vertical. Tinerii au ignorat avertizarea primită și și-au continuat deplasarea cu căruța, ceea ce a determinat inculpatul să alerge în direcția lor și să acționeze concomitent arma de foc, acțiune ce a avut ca rezultat împușcarea victimei P.C.C. care, în momentul împușcăturii, era orientată cu spatele către direcția de tragere, ușor rotită către stânga.
Prin raportul medico-legal de necropsie s-a stabilit că moartea victimei P.C.C. a fost violentă și s-a datorat șocului hemoragie și traumatic, consecința unor plăgi multiple toraco-abdominale cu interesare de organe parenchimatoase. Leziunile puteau fi produse prin împușcare cu arma de foc cu alice de 0,3 cm, iar poziția victimei a fost față de trăgător cu spatele și ușor lateral stânga.
De asemenea, prima instanță a reținut și concluziile raportului de expertiză criminalistică întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași prin care se stabilise că distanța de la care a fost efectuată tragerea cu arma în direcția victimei era de 15 m.
Ambele rapoarte de expertiză efectuate în cauză au menționat că nu se putea stabili dacă exista posibilitatea declanșării accidentale a armei prin căderea inculpatului și agățarea armei de crengile aflate la pământ.
S-a reținut în cauză existența unei legături directe de cauzalitate între acțiunea de tragere cu arma și leziunile cauzate victimei P.C.C., leziuni ce au condus la decesul victimei.
în drept, faptele inculpatului au fost încadrate în dispozițiile art. 174 C. pen. și art. 126 din Legea nr. 295/2004 cu aplicarea art. 74 C. pen.
Cu referire la infracțiunea de omor, s-a reținut că aceasta nu a fost săvârșită în public, situație ce a impus schimbarea încadrării juridice.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a apreciat că datele ce caracterizează persoana inculpatului justifică reținerea în cauză de circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința reducerii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul S.M.
Prin motivele de apel formulate s-a solicitat schimbarea de încadrare juridică prin reținerea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., arătându-se că focul de armă a fost declanșat accidental prin căderea inculpatului și agățarea armei de crengile copacilor din pădure.
Prin decizia penală nr. 141 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, a fost admis apelul inculpatului și desființată în parte hotărârea atacată numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate pentru infracțiunea concurentă prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004.
în rejudecare, a fost redusă de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului S.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr. 295/2004.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
în esență, instanța de apel a constatat că teza avansată în apărare vizând declanșarea accidentală a armei nu putea fi reținută în cauză, având în vedere probele administrate în proces.
în schimb, instanța de apel a constatat că prima instanță stabilise o pedeapsă nelegală în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 prin omisiunea de a recunoaște și în legătură cu această faptă efectul ușurător al circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea inculpatului.
Și împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859pct. 9, 10, 17 și 18 C. proc. pen.
în motivele scrise și în susținerea orală a recursului s-a arătat că motivarea hotărârilor pronunțate în cauză se întemeiază pe o interpretare subiectivă a probelor administrate în proces, verdictul de vinovăție neavând corespondent în probele dosarului și fiind în contradicție cu starea de fapt.
în același sens, s-a susținut că probele administrate în favoarea inculpatului au fost eronat interpretate, inculpatului fiindu-i încălcate drepturile de procedură atât la instanța de fond, cât și în apel.
De asemenea, s-a susținut că fapta menționată în rechizitoriu a primit o greșită încadrare juridică, răspunderea penală a inculpatului urmând a fi angajată eventual pentru infracțiunea de ucidere din culpă, neexistând temeiuri care să justifice reținerea în cauză și a infracțiunii privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Pentru toate aceste motive, în opinia apărării, ambele instanțe au comis o gravă eroare de fapt în stabilirea vinovăției inculpatului, ceea ce impune a fi înlăturată în calea de atac a recursului.
în subsidiar, s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor în infracțiunea de ucidere din culpă și achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 136 din Legea nr. 295/2004 pe motiv că fapta nu există.
De asemenea, s-a solicitat reindividualizarea modalității de executare a pedepsei pentru inculpat prin aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen.
Examinând cauza în raport de criticile formulate și cazurile de casare invocate, înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Contrar susținerilor formulate, înalta Curte constată că materialul probator administrat în cauză confirmă în întregime vinovăția inculpatului sub aspectul ambelor infracțiuni reținute în sarcina sa, instanțele anterioare stabilind o corectă stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat.
în stabilirea formei de vinovăție cu care inculpatul a acționat - luând în considerare că nu s-a contestat că inculpatul s-a deplasat în pădure în ziua incidentului, locul unde se aflau frații P. și că aceștia sustrăgeau material lemnos - trebuie să se țină seama de chiar declarațiile inculpatului formulate succesiv pe parcursul procesului penal și modul diferit de prezentare a împrejurărilor comiterii faptei în cuprinsul declarațiilor.
Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatul a susținut că i-a văzut pe cei doi frați sustrăgând material lemnos și întrucât aceștia au ignorat cererea inculpatului privind încetarea activității ilicite, inculpatul s-a reîntors în punctul M. și a tras un foc de armă în plan vertical. Inculpatul a continuat să fugă după căruța cu lemne și întrucât locul era plin de crengi, s-a dezechilibrat, a căzut, iar arma s-a declanșat în momentul căderii sale, trăgaciul agățându-se de crengile aflate pe solul denivelat. După declanșarea armei, căruța a continuat să se deplaseze, iar inculpatul s-a reîntors la drumul forestier unde autoturismul său era staționat, aflând în ziua următoare că victima P.C.C. decedase.
în cursul judecății, inculpatul și-a nuanțat declarațiile inițiale, susținând că, după ce a tras focul de avertisment, a continuat să meargă după căruță, în timp ce arma a rămas neasigurată după primul foc de avertisment; s-a împiedicat de crengile aflate pe sol, iar arma s-a descărcat accidental, aceasta fiind îndreptată în poziție orizontală în direcția căruței. Distanța dintre inculpat și căruță era de aproximativ 50-60 m., iar vizibilitatea era redusă din cauza lăstărișului.
La judecata în apel, inculpatul a declarat că era posibil ca, în momentul căderii, trăgaciul să fi fost acționat manual prin alunecarea mâinii pe armă.
Rezultă din aceste declarații că inculpatul a susținut teze diferite cu privire la modalitatea de derulare a evenimentelor, pornind de la agățarea trăgaciului de crengi, împiedicarea și căderea acestuia și mai apoi posibilitatea ca trăgaciul să fi fost acționat manual prin alunecarea mâinii pe armă, declarațiile formulate având ca scop diminuarea răspunderii penale prin acreditarea ideii că moartea victimei a avut loc din culpă.
Susținerile formulate în apărare rămân însă simple afirmații, având în vedere că nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Mecanismul declanșării armei rezultă din conținutul rapoartelor de expertiză criminalistică efectuate în cauză, probe științifice care au stabilit că arma de vânătoare folosită de inculpat era în stare de funcționare, încadrându-se în parametrii tehnico-funcționali proiectați și că percutarea s-a putut produce numai prin acțiune directă asupra trăgaciului.
în același sens, prin raportul de expertiză criminalistică din 25 decembrie 2010 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice, se arăta că percuția nu se poate realiza în condițiile unor șocuri de valoare normală, de nivelul celor care se pot produce la lovirea armei de diferite obiecte din teren în timpul deplasării trăgătorului, sau la căderea armei pe sol, prin scăparea ei din mână.
De asemenea, s-a stabilit, prin rapoartele de expertiză, că tragerea s-a produs de la nivelul solului, la aproximativ 10 cm deasupra solului, țeava armei fiind paralelă cu solul, iar diferența de nivel dintre cota la sol a trăgătorului și cea a victimei fiind de 30 m. astfel încât o parte din norul de alice expulzat s-a disipat în sol, iar o altă parte a trecut peste malul de cotă, lovind victima mortal, victima aflându-se cu spatele către direcția de tragere.
Prin urmare, se constată corectă concluzia instanțelor anterioare care, stabilind starea de fapt, au reținut că trăgaciul armei a fost acționat de inculpat, inițial prin tragerea unui foc de avertisment asupra victimei, și întrucât aceasta nu s-a oprit și a continuat să fugă, inculpatul a tras din nou în direcția căruței în care se afla victima și fratele său.
Inculpatul a acționat cu forma de vinovăția a intenției indirecte, acesta prevăzând rezultatul faptei sale - moartea victimei, și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Inculpatul a observat victima sustrăgând material lemnos, a văzut că aceasta a ignorat focul de avertisment și, de la distanță mică, a acționat din nou arma de foc, producând uciderea victimei.
Raportat la starea de fapt rezultată din probe, se constată că instanțele anterioare au realizat o încadrare juridică corespunzătoare faptelor săvârșite, astfel încât criticile inculpatului circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 18 și 17 C. proc. pen. sunt nefondate.
în ceea ce privește infracțiunea prevăzută în legea specială, înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului există ca atare și este incriminată prin dispozițiile art. 136 din Legea nr. 295/2004.
Din probele administrate rezultă că inculpatul nu dispunea de un ordin de serviciu prin care să se fi stabilit condițiile în care putea fi folosită arma din dotare, la domiciliul său fiind identificate în cursul anchetei penale două arme de vânătoare.
Potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (5) din Legea nr. 295/2004, armele din dotare pot fi folosite numai în condițiile stabilite prin ordinul de serviciu. De altfel, inculpatul a recunoscut că avea arma de mai mulți ani, dar nu i-a fost întocmit un ordin de serviciu pentru stabilirea condițiilor de utilizare a armei.
Textul de lege enunțat se impune a fi corelat cu prevederile art. 69 din aceeași Lege conform cărora, prin ordin de serviciu, se stabilesc sarcinile în executarea cărora deținătorul poate folosi arma, locurile și condițiile utilizării ei.
în consecință, pentru această faptă se constată încălcarea dispozițiilor art. 69 și 70 din Legea nr. 295/2004, fapta săvârșită de inculpat întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 136 din Legea nr. 295/2004.
Așa fiind, fapta există și a fost săvârșită de inculpat, critica invocată sub acest aspect urmând a fi înlăturată.
Neîntemeiată se privește și susținerea inculpatului privitoare la nemotivarea deciziei din apel, constatându-se că în considerente se regăsesc motivele pentru care au fost înlăturate cererile apărării și argumentele care au condus la pronunțarea soluției.
O hotărâre judecătorească este suficient motivată dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii.
Prin urmare, critica formulată în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 C. proc. pen. este neîntemeiată, aceeași concluzie fiind valabilă și în ceea ce privește critica circumscrisă motivului de casare de la art. 3859pct. 10 C. proc. pen., reținându-se că instanța de apel s-a pronunțat asupra cererii de probatorii, respingând motivat solicitarea privind completarea rapoartelor de expertiză efectuate la urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești.
în fine, nefondată se privește și critica referitoare la greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului din cauză.
în operațiunea de individualizare a pedepsei, instanța de judecată este obligată să țină seama de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), între acestea regăsindu-se și pericolul social al faptei săvârșite și persoana inculpatului.
Faptele care au atras condamnarea inculpatului S.M. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social, având în vedere consecințele de neînlăturat produse asupra vieții victimei P.C.C.
Ca urmare, gravitatea deosebită a faptelor este de necontestat.
Natura și importanța valorilor sociale ocrotite și încălcate prin acțiunile ilicite, caracterul și gravitatea urmărilor, precum și forma de participație cu care inculpatul a acționat, au fost avute în vedere de instanțele anterioare la stabilirea în cuantum a pedepselor și a modalității de executare.
Pe de altă parte, s-a ținut seama de datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita avută înainte și după săvârșirea faptelor.
Buna conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare manifestată în general în societate, a determinat stabilirea unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, înalta Curte constată că privarea de libertate constituie o modalitate adecvată de individualizare a executării sancțiunii penale, apreciindu-se, în acord cu instanțele anterioare, că reeducarea inculpatului și prevenirea generală poate fi astfel asigurată.
în raport de toate cele arătate, înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins recursul inculpatului S.M., ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2081/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1570/2012. Penal → |
|---|
