ICCJ. Decizia nr. 1561/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin sentința penală nr. 27 din 17 mai 2011, Tribunalul Covasna a dispus următoarele:

în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care inculpatul V.A. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul V.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

A aplicat inculpatului V.A. pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

în baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen., a interzis inculpatului V.A. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei închisorii.

în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 30.000 RON daune morale, în solidar cu inculpații A.D. și P.A.I., astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească aceleiași părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 5.000 RON daune morale.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească statului suma de 655 RON reprezentând cheltuieli judiciare.

în baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 1.176,66 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariile apărătorilor aleși în primul ciclu procesual și în rejudecare.

în baza art. 190 alin. (4) și (5) C. proc. pen., a dispus ca onorariul interpretului să se suporte din fondul special alocat de Ministerul Justiției.

1. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna nr. 38/P/2007 din 17 aprilie 2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

- V.A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- A.D., pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 99 și urm. C. pen. și

- P.A.I., pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. și art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., precum și a art. 33 lit. a) C. pen.

în esență, s-a reținut prin actul de sesizare faptul că, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe și în cursul anului 2006, prin aceleași metode, inculpatul V.A., împreună cu încă doi inculpați minori, a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I. și în luna februarie 2007 a legat-o cu o bucată de sârmă pe partea vătămată de stâlpul metalic al unui bătător de covoare aflat în curtea blocului unde aceasta locuia și unde partea vătămată a trebuit să stea mai mult timp până a fost eliberată. De asemenea, prin rechizitoriu s-a reținut că, în cursul anilor 2006-2007, inculpatul minor A.D., atât pe malul Râului Olt, cât și în locuința sa proprie, prin violență și amenințare, a întreținut relații sexuale orale cu aceeași parte vătămată. S-a mai reținut că, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe, precum și în tot cursul anului 2006, folosind aceleași metode, inculpatul minor P.A.I. a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I.

Prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului V.A., din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.A. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție simplicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul V.A. a mai fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului V.A. pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul A.D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul P.A.I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

în baza art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 și urm. C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.A.I. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

în baza art. 71 alin. (1), (2), (3) C. pen., au fost interzise inculpaților V.A., A.D. și P.A.I. drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza II, b), d) și e) C. pen., ca pedepse accesorii, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepselor aplicate.

în baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 1003 și 1000 alin. (2) C. civ., au fost obligați, în solidar, inculpații V.A., A.D. și P.A.I., inculpatul minor A.D. și în solidar și cu partea responsabilă civilmente A.I., iar inculpatul minor P.A.I. și în solidar și cu părțile responsabile civilmente P.I. și P.V., să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentata legală P.M., suma de 30.000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

în baza art. 14 alin. (1), (2), (3) lit. b), alin. (5) C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., inculpatul V.A. a fost obligat să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 5.000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Partea vătămată S. (fost P.) A.I. este minor, fiind crescut de bunica maternă P.M., căreia i-a fost încredințat și acesta suferă de anumite afecțiuni psihice, fiind diagnosticată cu "întârziere mintală ușoară și cu tulburări de comportament" afecțiune care îi diminuează discernământul, potrivit actelor medicale și medico-legale aflate la dosar, urmând cursurile Școli ajutătoare din Mun. Sf. Gheorghe.

Partea vătămată este vecin de bloc cu inculpații V.A., A.D. și P.A.I., pe care-i cunoștea și cu care încerca să se joace în timpul liber.

Astfel, în vara anului 2005, partea vătămată s-a întâlnit în fața blocului unde locuia cu inculpații V.A. și P.A.I., însă profitând și de starea psihică a părții vătămate, inculpatul V.A. a tras-o pe aceasta în subsolul blocului unde locuiau, a amenințat-o cu bătaia și cu moartea, iar cu o brichetă i-a ars părul, toate acestea pentru a o forța să se supună la perversiuni sexuale, respectiv sex oral. în acest timp, inculpatul P.A.I. știa ce se întâmplă în subsolul blocului, fiind instruit de către V.A., în sensul de a sta de pază la intrarea în bloc, ceea ce acesta a și făcut.

Supus presiunilor psihice și violențelor fizice exercitate asupra sa, partea vătămată a făcut sex oral cu inculpatul V.A., după care acesta l-a trimis și pe inculpatul P.A.I., care la rândul său a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată.

Ulterior, cei doi inculpați și-au făcut un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit cele întâmplate în vara anului 2005.

împotriva acestei sentințe au formulat apel partea vătămată S. (fost P.) A.I. și inculpații V.A., A.D. și P.l.A., solicitând desființarea ei și, în cadrul rejudecării, pronunțarea unei noi hotărâri, legale și temeinice.

în dezvoltarea motivelor de apel, partea vătămată a arătat, în esență, că în mod nejustificat prima instanță a cenzurat pretențiile civile formulate în cauză, astfel că, în raport de suferințele ce i-au fost cauzate, precum și consecințele în plan psihic produse, se impune majorarea daunelor morale.

Inculpații, în motivarea apelurilor, au arătat, în esență, că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor, astfel încât se impunea achitarea lor pentru toate faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.

Prin decizia penală nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de partea vătămată și de inculpați.

în esență, s-a reținut faptul că datorită modalității de săvârșire a faptelor, este adevărat că nu există martori oculari care să fi perceput în mod direct activitatea infracțională desfășurată de către inculpați, însă s-a reținut că la dosar există o serie de probe indirecte care confirmă acuzațiile aduse inculpaților prin actul de sesizare, fiind menționate în acest sens declarațiile constante ale părții vătămate care se coroborează cu declarațiile bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său în vara anului 2005 cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpatul V.A. și I. să întrețină relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x, de pe strada O.; aceeași martoră a arătat că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia inculpatului V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările proliferate la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul părții vătămate și la anturajul acesteia; bunica părții vătămate a mai declarat că, la circa două luni după această întâmplare, a surprins-o din nou pe partea vătămată ieșind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârșitul verii anului 2006, partea vătămată i-a spus din nou că V.A. împreună cu "I." l-au forțat să întrețină cu ei relații sexuale orale pe malul râului Olt.

în considerentele acestei decizii s-a mai reținut că apare relevantă în cauză și expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din 12 mai 2009 întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, psiholog care a și fost audiat nemijlocit de către prima instanță și care a efectuat numeroase precizări referitoare la comportamentul părții vătămate ulterior faptelor și la evoluția sa în plan psihologic, comportamentul tipic persoanelor abuzate sexual, iar cele declarate de către psiholog se coroborează cu cele declarate de martorii P.M., O.M.I. și F.M. în fața primei instanțe.

De asemenea, s-a reținut că inculpații, inițial, au recunoscut în cursul urmăririi penale comiterea faptelor, declarațiile acestora coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar ulterior, cei trei inculpați și-au schimbat declarațiile, însă, asemenea instanței de fond, Curtea a apreciat aceste reveniri ca fiind nejustificate, constatând totodată că declarațiile inițiale de recunoaștere ale inculpaților au fost luate cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații.

în motivarea recursurilor, inculpații au arătat, în esență, că nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor.

Prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de inculpatul V.A. împotriva deciziei penale nr. 88/AP din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar recursurile declarate de inculpații A.D. și P.A.I. au fost respinse, ca nefondate.

înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că doar recursul declarat de inculpatul V.A. este fondat, prioritar, pentru un alt motiv decât cele susținute de apărător, însă invocat în scris și menționat tangențial de către acesta în concluziile orale. Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, precum și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Or, din actele depuse la dosarul instanței de fond de către apărătorul inculpatului la termenul din 23 februarie 2009 (certificat de expertiză și orientare școlară și profesională și procesul-verbal al comisiei de diagnostic și triaj pentru categoria de handicapați, jud. Covasna care atestă diagnosticul de oligofrenie), din conținutul rechizitoriului în care se arată că inculpatul urmează o școală ajutătoare, precum și din susținerile apărării referitoare la gradul de handicap al inculpatului și boala psihică de care suferă acesta, respectiv oligofrenie, a rezultat necesitatea de a se stabili dacă inculpatul suferă în realitate de o boală psihică și dacă aceasta se poate constata și încadra din punct de vedere medical într-unul din gradele de handicap care alterează facultățile mintale, înlăturând aptitudinea acestuia de a înțelege și de a-și manifesta conștient voința. în raport de aceste acte și date, înalta Curte a reținut că instanțele aveau obligația de a dispune efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză.

Neprocedând în acest mod, s-a apreciat că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, sens în care s-a dispus casarea deciziei penale atacate și a sentinței penale nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, numai cu privire la inculpatul V.A. și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalului Covasna, în vederea efectuării expertizei psihiatrice cu privire la acest inculpat.

în rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 22 decembrie 2010, sub dosar.

După sesizarea instanței, prin încheierea din 17 ianuarie 2011, având în vedere motivul de casare cu trimitere spre rejudecare, în raport de dispozițiile art. 385¹⁸ C. proc. pen., s-a dispus efectuarea unei expertize psihiatrice prin care să se stabilească dacă inculpatul V.A. a avut discernământ la momentul comiterii faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare.

Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 17 februarie 2011 și completarea la acest raport din 27 aprilie 2011 întocmite de Serviciul de Medicină Legală Covasna s-a constatat că inculpatul V.A., la momentul comiterii faptelor (perioada 2005-2007), a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor de care este acuzat și față de care discernământul a fost prezent; la momentul examinării a prezentat întârziere mentală ușoară (Ql 63 Raven) cu deficit de intensitate ușoară a funcțiilor cognitive, fără afectarea capacității de discernământ.

Totodată, prin completarea la raportul de expertiză psihiatrică s-au făcut următoarele precizări:

- întârzierea mintală ușoară (deficiență mintală ușoară - oligofrenie gradul I) definită printr-un coeficient de inteligență cuprins între 50 și 69, nu este de natură să abolească discernământul, uneori nici măcar să-l afecteze;

- susnumitul înțelege că faptele de care este acuzat sunt condamnabile, de aceea și neagă că le-ar fi comis;

- în plus, expertizatul a beneficiat de o educație specială menită să corecteze tulburările de comportament aferente retardului mintal;

- s-a mai precizat că aplicarea unei pedepse în acest caz ar contribui la conștientizarea și responsabilizarea pe viitor a susnumitului față de abateri de la normele legale și morale ale societății, fiind capabil să înțeleagă că pentru greșeli există consecințe.

în fața instanței de rejudecare, inculpatul V.A. a solicitat încuviințarea probei privind înregistrarea video aflată pe un suport CD depus la dosarul cauzei, care potrivit susținerilor acestuia ar conține o convorbire între presupusa parte vătămată și o persoană necunoscută în care partea vătămată recunoaște nevinovăția sa. Totodată, inculpatul a precizat că această înregistrare a fost descărcată de pe site-ul ZZZ și a intrat întâmplător în posesia sa.

Prin încheierea de ședință din data de 11 aprilie 2011, instanța a constatat că înregistrarea aflată pe suportul CD depus la dosar de către inculpat nu a fost obținută în condiții legale, cu respectarea procedurii prevăzută de art. 91¹și urm. C. proc. pen. și, prin urmare, aceasta nu poate constitui mijloc de probă în procesul penal, sens în care a respins cererea inculpatului.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Partea vătămată S. (fost P.) A.I., minor cu afecțiuni psihice, care îi diminuează discernământul, a fost crescut de bunica sa, căreia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească în vara anului 2005, partea vătămată s-a întâlnit în fața blocului în care locuia cu vecinii de bloc, respectiv cu cei trei inculpați și, profitând de starea psihică a acesteia, inculpatul V.A. a tras-o în subsolul blocului, unde a amenințat-o cu bătaia și cu moartea, iar cu o brichetă i-a ars părul, în vederea supunerii acesteia la perversiuni sexuale, respectiv sex oral. în acest timp, inculpatul P.A.I. știa ce se întâmplă în subsolul blocului, fiind instruit de inculpatul V.A. să stea de pază la intrarea în bloc. Supusă perversiunilor psihice și violențelor fizice exercitate asupra sa, partea vătămată a întreținut sex oral cu inculpatul V.A., după care l-a trimis și pe inculpatul P.A.I. care, la rândul său, a întreținut relații sexuale orale cu partea vătămată.

Ulterior, cei doi inculpați și-au făcut un obicei din aceste practici, cooptându-l și pe inculpatul A.D., căruia i-au povestit cele întâmplate în vara anului 2005.

Astfel, în tot cursul anului 2006, cei trei inculpați, prin amenințare și violență, au întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată, atât în subsolul blocului unde locuiau, cât și pe malul Râului Olt, în tufe, atunci când cei trei inculpați mergeau la scăldat și o cooptau tocmai în acest sens și pe partea vătămată. Partea vătămată a fost forțată de mai multe ori de către inculpatul A.D. să întrețină relații sexuale orale și la locuința sa, când părinții săi nu erau acasă. Aceste practici au durat până în anul 2007, când la data de 10 februarie 2007, cei trei inculpați s-au întâlnit în parcul de joacă din fața blocului în care locuiau, iar inculpatul V.A., cu o bucată de sârmă găsită pe jos a legat-o pe parte vătămată de cadrul metalic al unui bătător de covoare, după care au abandonat-o în acel loc, fiind găsită ulterior de o persoană alertată de strigătele de ajutor. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 17 februarie 2011 și completarea la acest raport din 27 aprilie 2011 întocmite de Serviciul de Medicină Legală Covasna, inculpatul V.A. prezintă întârziere mentală ușoară (QI 63 Raven) cu deficit de intensitate ușoară a funcțiilor cognitive, fără a-i afecta discernământul. Starea de fapt în rejudecare a rămas neschimbată, acesta rezultând din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile de recunoaștere ale inculpaților date în cursul urmăririi penale, declarațiile părții vătămate, declarațiile de martori, expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din 12 mai 2009 întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna. Astfel, s-a reținut că declarațiile constante ale părții vătămate se coroborează cu declarațiile bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său în vara anului 2005 cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpații V.A. și "I." să întrețină relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x situat pe strada O.; aceeași martoră a arătat că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia inculpatului V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările proliferate la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul părții vătămate și la anturajul acesteia; bunica părții vătămate a mai declarat că la circa două luni după această întâmplare a surprins-o din nou pe partea vătămată ieșind din subsolul blocului împreună cu inculpatul V.A., iar la sfârșitul verii anului 2006, partea vătămată i-a spus din nou că V.A. împreună cu "I." l-au forțat să întrețină cu ei relații sexuale orale pe malul râului Olt. Relevante în cauză au fost și expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din 12 mai 2009 întocmit de psihologul din cadrul Consiliului Județean Covasna, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna, psiholog care a și fost audiat nemijlocit de către prima instanță și care a efectuat numeroase precizări referitoare la comportamentul părții vătămate ulterior faptelor și la evoluția sa în plan psihologic, comportamentul tipic persoanelor abuzate sexual, iar cele declarate de către psiholog se coroborează cu cele declarate de martorii P.M., O.M.I. și F.M. în fața primei instanțe. S-a mai reținut că, inițial, inculpatul V.A. a recunoscut comiterea faptelor, declarațiile acestuia coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, iar ulterior, atât inculpatul V.A., cât și ceilalți doi inculpați, și-au schimbat declarațiile, însă, asemenea instanțelor care au judecat prezenta cauză în primul ciclu procesual, instanța de rejudecare a apreciat aceste reveniri ca fiind nejustificate, constatând totodată că declarațiile inițiale de recunoaștere ale inculpaților au fost luate cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale.

Susținerea inculpatului V.A. în sensul că a legat-o pe partea vătămată de bătătorul de covoare, în joacă, la cererea expresă a acesteia, care vroia să demonstreze că se poate elibera și singură, nu a putut fi reținută de instanță, dată fiind modalitatea în care fapta de lipsire de libertate a fost comisă, inculpatul V.A. și prietenii săi părăsind locul în care a fost legată partea vătămată, aceasta rămânând imobilizată, legată de bătătorul de rufe mai multă vreme, fiind dezlegată într-un final de către o persoană care a trecut întâmplător pe acolo și a reacționat la strigătele de ajutor ale părții vătămate.

în ședința publică din data de 9 mai 2011, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei de lipsire de libertate în mod ilegal reținută în sarcina inculpatului V.A. din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Instanța a apreciat că încadrarea juridică corectă a faptei reținute în sarcina inculpatului V.A. este cea prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. întrucât elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sunt prevăzute de alin. (1) al art. 189 C. pen., iar alin. (2) al aceluiași art. prevede doar împrejurările care agravează răspunderea penală, astfel că, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută, de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Totodată, instanța a constatat că, în rejudecare, inculpatul V.A. nu a mai reiterat cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., în legătură cu care a susținut în primul ciclu procesual că nu ar exista dovezi concrete referitoare la constrângerea părții vătămate sau profitându-se de imposibilitatea acesteia de a se apăra, aspect care de altfel a fost dezlegat cu putere de lucru judecat prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, în drept, s-a reținut că fapta inculpatului V.A. care, în toamna anului 2005, prin folosirea de amenințări și violențe, împreună cu inculpatul minor P.A.I., a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I. în vârstă de 12 ani neîmpliniți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

De asemenea, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat, care în cursul anului 2006, prin folosirea de amenințări și violențe, împreună cu coinculpații minori A.D. și P.A.I., a întreținut raporturi sexuale orale cu partea vătămată S.A.I., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și art. 75 lit. c) C. pen.

Tot astfel, s-a reținut că fapta aceluiași inculpat, care în luna februarie 2007, a legat-o cu o bucată de sârmă pe partea vătămată de stâlpul metalic al unui bătător de covoare aflat în curtea blocului unde aceasta locuia și unde partea vătămată a trebuit să stea mai mult timp până a fost eliberată de către o persoană aflată în trecere prin acel loc, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Văzând că faptele au fost comise de către inculpat în concurs real, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului V.A. la comiterea faptelor descrise mai sus, instanța a stabilit că se impune tragerea la răspundere penală a acestuia.

Astfel, în procesul de individualizare a pedepselor, instanța a avut în vedere natura infracțiunilor comise, perioada în care s-a desfășurat activitatea infracțională, starea victimei - minor cu afecțiuni psihice, instituționalizat, împrejurarea că inculpatul nu a făcut nici un demers în vederea despăgubirii părții vătămate, iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpatului care, deși se află la prima confruntare cu legea penală, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, încercând să inducă în eroare organele judiciare.

Instanța a reținut ca circumstanță atenuantă în favoarea inculpatului conduita bună înainte de săvârșirea faptelor, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a), b) C. pen., a aplicat inculpatului pedepse sub limita minimă prevăzute de lege.

în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată S.A.I., prin reprezentant legal, numita P.M., s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 45.000 RON despăgubiri civile, reprezentând daune morale, respectiv cu câte 15.000 RON față de fiecare inculpat. S-a constatat că sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna prin care s-a dispus obligarea inculpatului V.A., în solidar cu inculpații minori A.D. și P.A.I., aceștia din urmă și în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata către partea civilă S.A.I., prin reprezentant legal, numita P.M., a sumei de 30.000 RON cu titlu de daune morale a rămas definitivă față de inculpații minori prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, față de limitele rejudecării, instanța, procedând la rejudecarea cauzei și sub aspectul laturii civile doar cu privire la inculpatul V.A., a constatat că partea vătămată, minor, cu handicap psihic, a fost supusă în mod repetat la acte sexuale nefirești, fiind amenințată cu moartea și supusă chiar și unor acte de violență din partea inculpatului și a celorlalți doi inculpați, fiind ars cu țigara pe mâini și păr, apoi legat cu o sârmă de bătătorul de covoare și lăsat acolo mai mult timp și, asemenea instanțelor din primul ciclu procesual, a apreciat că în urma acestor agresiuni partea vătămată a îndurat grave suferințe psihice și fizice și a încercat grave traume morale, care i-au influențat negativ comportamentul și dezvoltarea personalității.

Astfel, Tribunalul a apreciat că suma de 30.000 RON este de natură, dar și suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de partea vătămată în urma infracțiunilor de viol și suma de 5.000 RON, pentru prejudiciul produs ca urmare a comiterii de către inculpatul V.A. a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, sens în care în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 998, 1003 C. civ., a obligat pe inculpatul V.A. să plătească părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 30.000 RON daune morale, în solidar cu inculpații A.D. și P.A.I., astfel cum s-a dispus prin sentința penală nr. 41 din 19 iunie 2009 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3292 din 23 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 C. civ., a fost obligat același inculpat să plătească aceleiași părții civile S.A.I., prin reprezentat legal P.M., suma de 5.000 RON daune morale.

II. împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, invocând, în esență, următoarele motive:

- prima instanță nu i-a încuviințat proba cu vizionarea unor înregistrări, în care partea vătămată declara că nu a fost victima infracțiunii de viol și că a făcut declarațiile respective în faza de urmărire penală la îndemnul bunicii sale;

- inculpatul a mai arătat prin apărătorul desemnat din oficiu că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat deoarece probele administrate pe parcursul procesului penal nu dovedesc acest lucru. în acest sens, inculpatul a arătat faptul că, deși se susține că a săvârșit infracțiunile de viol în perioada anilor 2005-2007, bunica părții vătămate a formulat plângere penală mult mai târziu față de această dată. în susținerea solicitării de achitare, inculpatul a mai făcut referire, prin apărător, la declarațiile martorilor N.V., C.I., V.Z. și la înregistrarea ce a fost vizionată de către instanța de apel și care cuprinde declarația părții vătămate.

Pentru aceste motive, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de viol și pentru infracțiunea de lipsire de libertate. în subsidiar, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. b¹) deoarece legarea părții vătămate de bătătorul de covoare a fost mai degrabă o joacă, iar nu o faptă care să prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni.

în apel s-au administrat următoarele mijloace de probă:

- s-a procedat la vizionarea CD-ului prezentat de către inculpat în care partea vătămată a răspuns doar la întrebările unei persoane pe care instanța nu a putut să o vadă întrucât nu figura pe acea înregistrare și se auzea doar vocea acestuia din urmă. Această înregistrare nu a cuprins o declarație cursivă a părții vătămate, ci doar răspunsuri scurte, afirmative la întrebările adresate de acea persoană necunoscută.

în apel s-a audiat și martorul V.Z., fratele inculpatului, care, în linii mari, și-a menținut declarația din faza de urmărire penală, acesta recunoscând incidentul din februarie 2007 când partea vătămată a fost legată de către toți cei trei inculpați de un bătător de covoare din curtea interioară a blocului.

Prin decizia penală nr. 108/Ap din 11 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul declarat de către inculpatul V.A. împotriva sentinței penale nr. 27 din 17 mai 2011 a Tribunalului Covasna, pe care a menținut-o.

Onorariul interpretului de limbă maghiară în cuantum de 300 RON s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Brașov a sumei de 200 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, sumă ce se va include în cheltuielile judiciare avansate de stat.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Analizând actele și lucrările dosarului sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect și amănunțit starea de fapt în cauză, în baza mijloacelor de probă legal administrate pe tot parcursul procesului penal. S-a constatat că mijloacele de probă ce au fost administrate în fața instanței de apel nu au schimbat starea de fapt reținută de către prima instanță pentru următoarele motive:

Așa-zisa declarație a părții vătămate din înregistrarea video, nu prezintă relevanță penală în cauză, având în vedere că nu s-au putut stabili din această înregistrare împrejurările de spațiu și de timp în care s-a făcut înregistrarea, nu s-a putut stabili cine este persoana care o interoga pe partea vătămată, faptul că întrebările adresate părții vătămate sugerau un răspuns pe care aceasta urma să îl dea, răspunsurile scurte date de către partea vătămată. La acestea s-a adăugat și starea de sănătate mentală a părții vătămate, precum și faptul că, datorită acestei stări de sănătate și a vârstei, este o persoană ușor influențabilă.

S-a reținut că vinovăția inculpatului este probată fără nici un dubiu prin coroborarea judicioasă a mijloacelor de probă: declarațiile părții vătămate date în prezența unui apărător, a unui traducător, a bunicii, aflate la dosarul de urmărire penală, în care partea vătămată descrie în mod amănunțit modul în care cei trei inculpați au săvârșit faptele. Aceste declarații au fost coroborate cu cele ale martorilor audiați pe parcursul procesului penal, respectiv P.M., N.V., V.Z., declarațiile coinculpaților A.D. și P.A.I. S-a reținut că acești din urmă doi coinculpați, în declarațiile date, au recunoscut în mod amănunțit modul de săvârșire al infracțiunilor. De altfel, s-a constatat că în faza de urmărire penală inculpatul apelant V.A. a dat o declarație în care a recunoscut faptul că a legat-o pe partea vătămată de țeava de la bătătorul de covoare legându-i mâinile cu o sârmă de această țeava timp de aproximativ 15 minute. Această din urmă declarație i-a fost luată inculpatului în prezența unui traducător și a unui apărător, respectând astfel dispozițiile procedurale în materie.

La toate aceste mijloace de probă s-au adăugat expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cursul urmăririi penale părții vătămate, precum și raportul de evaluare psihologică din care rezultă că partea vătămată prezenta un comportament tipic al persoanelor abuzate sexual. S-a reținut că mențiunile din acest raport de evaluare psihologică se coroborează cu declarațiile martorilor P.M., O.M.I. și F.M., toți acești martori fiind audiați nemijlocit de către instanța de judecată și confirmând faptul că partea vătămată avea un comportament specific persoanelor abuzate sexual. Totodată, s-a constatat că declarațiile de recunoaștere ale coinculpaților date în fază de urmărire penală se coroborează cu celelalte mijloace de probă ce au fost enumerate anterior.

Faptul că toți inculpații din cauză au revenit asupra aspectelor declarate în fază de urmărire penală, fără să justifice în vreun fel această schimbare, nu a putut să conducă instanța de judecată la înlăturarea declarațiilor de recunoaștere ale inculpaților date în faza de urmărire penală pentru că nu a existat nici un motiv de fapt sau de drept care să determine instanța de apel să procedeze astfel.

A fost avut în vedere faptul că declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și cele date în fața instanței de judecată au aceeași forță probantă, instanța urmând să le aleagă pe cele care se coroborează în sensul art. 69 C. proc. pen. cu fapte sau împrejurări ce rezultă din mijloacele materiale de probă. Pentru aceste motive, instanța a dat relevanță penală declarațiilor din faza de urmărire penală, pe de o parte pentru că ele se coroborează cu celelalte mijloace de probă și pe de altă parte pentru că inculpații nu și-au justificat schimbarea poziției procesuale.

Nu a putut fi ignorat în analiza apelului motivul pentru care această cauză a fost trimisă spre rejudecare de către înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv dubiile pe care această instanță le-a avut cu privire la starea psihică a inculpatului, instanța de judecată procedând în acest sens la efectuarea unei expertize psihiatrice în cauză. S-a reținut că expertiza efectuată de către Tribunalul Covasna a concluzionat faptul că inculpatul, la momentul comiterii faptelor, perioada 2005-2006, a avut capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptelor de care este învinuit și față de care discernământul a fost prezent. Prin urmare, această expertiză a concluzionat faptul că inculpatul este o persoană care răspunde penal pentru infracțiunile pe care le-a săvârșit.

S-a apreciat că nu sunt fondate nici criticile formulate de către inculpat în sensul că fapta de lipsire de libertate a părții vătămate constând în legarea acesteia cu o sârmă de un bătător de covoare o perioadă mai mare de timp, ar fi lipsită de pericol social, deoarece această activitate a fost realizată de trei persoane, partea vătămată era o persoană cu probleme de comportament cunoscute de către inculpați. S-a reținut că împrejurarea că partea vătămată a fost lăsată legată de către inculpați în acel loc până la momentul la care a fost găsită de către o persoană ce trecea întâmplător prin acea zonă, nu face altceva decât să evidențieze împrejurarea că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de lipsire de libertate, așa cum corect a fost încadrată de către prima instanță.

S-a reținut, de asemenea, că datorită modalității de săvârșire a faptelor, nu există martori oculari care să fi perceput în mod direct activitatea infracțională desfășurată de către inculpați, dar există o serie de probe directe (declarațiile de recunoaștere ale celorlalți doi coinculpați condamnați definitiv), indirecte (declarații de martori, raportul de evaluare psihologică) care confirmă acuzațiile aduse inculpaților prin actul de sesizare, în acest sens fiind declarațiile constante ale părții vătămate care se coroborează cu declarațiile bunicii acesteia, martora P.M., care l-a văzut pe nepotul său, în vara anului 2005, cu părul ars, cu semne pe mână și pe față, iar geaca arsă și murdară de noroi, partea vătămată spunându-i că a fost forțat de inculpatul V.A. și "I." să întrețină relații sexuale orale cu ei în subsolul blocului nr. x, de pe strada O.

Cu privire la critica invocată în apel de către inculpat referitoare la data la care s-a formulat plângere de către bunica părții vătămate, Curtea de Apel a constatat că aceasta din urmă și-a motivat atitudinea arătând că nu a anunțat atunci poliția întrucât îi era frică de familia inculpatului V., care este numeroasă și ar fi putut pune în executare amenințările proliferate la adresa părții vătămate, însă a început să fie mai atentă la comportamentul părții vătămate și la anturajul acesteia.

Pentru toate aceste considerente, Curtea de Apel a constatat că sentința apelată de către inculpat este legală și temeinică, atât în ceea ce privește starea de fapt, cât și încadrarea juridică a infracțiunilor săvârșite.

Pe de altă parte, s-a constatat că pedepsele aplicate de către prima instanță au fost just individualizate, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite de către inculpat ce decurge din natura relațiilor sociale încălcate (cele care privesc libertatea vieții sexuale, dar și cele care apără libertatea fizică și psihică a unei persoane), starea de minoritate a victimei și afecțiunile acesteia, cunoscute de altfel de către inculpat. Nu a putut fi ignorată nici durata de timp de-a lungul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională derulată de către inculpat, dar și atitudinea procesuală oscilantă a acestuia, în fața instanțelor de judecată negând comiterea infracțiunilor.

S-a constatat faptul că prima instanță a avut în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului apelant, reținând în favoarea acestuia circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și făcând în acest sens aplicarea dispozițiilor art. 76 C. pen.

Totodată, s-a reținut că prima instanță a procedat și la o justă soluționare a laturii civile a cauzei, constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, dar și dovedirea prejudiciului cauzat părții vătămate.

împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul V.A., solicitând, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, admiterea căii de atac promovate și pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen.

în subsidiar, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen., sens în care s-a solicitat redozarea pedepsei.

înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385⁹alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

Critica formulată de recurentul inculpat, fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., vizând greșita condamnare a acestuia, nu este întemeiată, în cauză neputându-se pronunța o soluție de achitare, care ar fi în contradicție cu ansamblul probator administrat, câtă vreme vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, stabilindu-se în mod corect situația de fapt anterior redată.

în ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că acesta există numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui acest caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, iar pe de altă parte, să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordantă evidentă între situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

în prezenta cauză, înalta Curte nu a identificat nici un aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale.

Fără a relua raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, înalta Curte constată că nu există vreo contradicție între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către inculpatul V.A., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză - probe directe (declarațiile de recunoaștere ale celorlalți doi coinculpați condamnați definitiv), dar și indirecte (declarații de martori, raportul de evaluare psihologică), din care rezultă fără dubiu că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat, respectiv viol și lipsire de libertate în mod ilegal.

Toate probele administrate în cauză confirmă situația de fapt reținută de instanțele inferioare, concluziile la care acestea au ajuns prin raționament neputând fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen. întrucât, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior menționate.

în acest sens, înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

în mod corect instanțele au reținut că în cauză nu se poate adopta o soluție de achitare, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât probele administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească confirmă acuzațiile formulate, respectiv participarea inculpatului la întreaga activitate infracțională pentru care a fost trimis în judecată.

în speță au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.

Se reține astfel că vinovăția în săvârșirea infracțiunilor a fost determinată printr-o evaluare a contribuției cauzale a inculpatului, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv și o analiză a tuturor probelor și argumentarea soluției pronunțate pe acele probe care, coroborate, susțin situația de fapt reținută.

Pentru aceste considerente, critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, se constată, de asemenea, că nu sunt întemeiate criticile formulate de către recurentul inculpat, înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 14 C. proc. pen.

înalta Curte reține că, în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedepsele aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise au fost stabilite într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunilor, precum și circumstanțelor personale ale acestuia.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că faptele săvârșite prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceste infracțiuni, precum și împrejurările în care au fost comise și modul de acționare.

Pe de altă parte, este de menționat că în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante, respectiv conduita bună înainte de săvârșirea faptelor, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, potrivit art. 76 alin. (1) lit. a), b) C. pen., i-au fost aplicate pedepse sub limita minimă prevăzute de lege.

Ca atare, înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cu cea de prim control judiciar, apreciază că pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b), d) și e) C. pen., cu executare în regim de detenție, este aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptelor și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.

în lumina acestor considerații, criticile formulate de recurentul inculpat apar ca nefiind întemeiate, circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpatului nefiind de natură a atrage adoptarea unei soluții de reducere a cuantumului pedepsei, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

← ICCJ. Decizia nr. 1689/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1554/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1561/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1561/2012. Penal