ICCJ. Decizia nr. 1708/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1708/2012
Dosar nr. 2348/192/2010
Şedinţa publică din 23 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 6 aprilie 2011 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpata C.M., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
În baza art. 345 alin. (1), art. 3201 C. proc. pen., şi art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnată inculpata C.M. la 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., i s-a interzis inculpatei dreptul de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art. 14 şi art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata la plata sumei de 922.622,00 lei despăgubiri civile către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Giurgiu.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 2.000,00 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a luat act că partea civilă nu a solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul emis la data de 07 iulie 2010 în dosarul nr. 159/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale şi înregistrat pe rolul instanţei sub nr. 2348/192/2010, a fost trimisă în judecată inculpata C.M. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul – verbal de constatare întocmit de garda financiară, notele de constatare şi calcul al prejudiciului, extrasele de cont, raportul de expertiză contabilă, actele depuse pentru deschiderea conturilor, actele de înfiinţare a societăţii.
În faţa instanţei, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – D.G.F.P.J. Giurgiu s-a constituit parte civilă cu suma de 922.622,00 lei.
În cursul judecăţii au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie inculpată, acte de stare civilă, acte în circumstanţiere, acte în susţinerea pretenţiilor civile.
Procesul s-a desfăşurat conform art. 3201 C. proc. pen.
La termenul din 06 aprilie 2011, instanţa a pus în discuţia părţilor, la cererea procurorului, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei prin actul de sesizare a instanţei.
Având în vedere că prejudiciul produs este mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpată din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Din declaraţia inculpatei prin care aceasta recunoaşte şi regretă fapta comisă, coroborată cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin încheierea nr. 711 din 13 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Giurgiu s-a autorizat constituirea şi s-a dispus înmatricularea în registrul comerţului a SC A.I. SRL cu sediul în Bolintin Vale, str. Palanca. Societatea a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Giurgiu având ca asociat şi administrator pe inculpata C.M. care în cursul judecăţii s-a căsătorit cu numitul C.M. luând numele de familie al acestuia.
D.G.F.P. Alba a solicitat D.G.F.P. Giurgiu efectuarea unui control la SC A.I. SRL, control care să vizeze verificarea înregistrării în contabilitatea firmei a unui număr de 29 de facturi emise de SC E.S. SRL pentru livrări de ţeavă, tablă şi sârmă de cupru. Această solicitare s-a făcut întrucât societatea din Zlatna solicitase rambursarea de TVA.
În urma controlului efectuat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Giurgiu la societatea sus arătată în perioada februarie – decembrie 2008, s-a constatat că:
- firma nu a depus nici o declaraţie fiscală de la înfiinţare, motiv pentru care a fost trecută pe lista contribuabililor declaraţii inactivi, conform ordinului A.N.A.F. nr. 619/2008,
- cele 29 de facturi emise către SC E.S. SRL nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei;
- la data de 29 decembrie 2008, în scopul de a sustrage de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat, inculpata a cesionat firma unor cetăţenii de origine egipteană.
Pentru a se stabili prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea celor 29 de facturi fiscale s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile care a concluzionat că prin activitatea sa, inculpata a cauzat bugetului de stat consolidat suma de 752.400,88 lei din care 354.643,75 lei impozit pe profit şi 397.757,13 TVA de plată. După ce sumele de bani reprezentând contravaloarea bunurilor livrate erau virate în contul deschis la o agenţie din Bucureşti a R.B., erau ridicate în numerar de la ghişeu de către inculpată sau de numitul C.I., persoană împuternicită de aceasta.
În drept s-a reţinut că fapta inculpatei C.M. de a omite în tot sau în parte să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
La stabilirea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere, pe de o parte, faptul că inculpata a recunoscut şi regretat fapta comisă şi beneficiază de art. 3201 C. proc. pen. iar pe de altă parte, faptul că aceasta nu a achitat nici un ban din suma datorată statului creându-şi o situaţie de insolvabilitate astfel încât statul să nu poată recupera nici o sumă de bani.
Împotriva sentinţei a formulat recurs inculpata C.M., criticând individualizarea pedepsei şi solicitând, în principal, a se pronunţa o pedeapsă în condiţiile art. 81 C. pen., cu motivarea că sunt întrunite toate cerinţele textului de lege menţionat. În subsidiar, inculpata a solicitat să se facă aplicarea art. 861 C. pen.
La termenul din data de 20 octombrie 2011 Curtea, din oficiu, a pus în discuţie recalificarea căii de atac ca fiind apel, având în vedere împrejurarea că atât înainte de modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 202/2010, cât şi în actuala redactare a Codului de procedură penală, sentinţa prin care instanţa competentă să se pronunţe în fond asupra cauzelor având ca obiect infracţiunea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 – judecătorie în reglementarea anterioară, tribunal în reglementarea actuală - este întotdeauna supusă apelului.
Curtea a constatat că deşi calea de atac a fost calificată la momentul înregistrării dosarului ca recurs faţă de pronunţarea asupra fondului cauzei de către judecătorie raportat la obiectul cauzei, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, calea de atac care se poate exercita împotriva hotărârii instanţei de fond este apelul, infracţiunea de evaziune fiscală beneficiind atât sub imperiul dispoziţiilor legii anterioare, cât şi în prezent, atât de calea de atac a apelului cât şi de calea de atac a recursului, fiind inadmisibilă privarea părţilor de o cale de atac prin schimbarea competenţei materiale a instanţei competente în prezent să judece în fond cauzele de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 (potrivit art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen., tribunalul fiind instanţa competentă să judece în primă instanţă această infracţiune).
Curtea a apreciat că prin schimbarea competenţei materiale sub aspectul arătat, prin Legea nr. 202/2010 nu s-a produs nici o modificare în sensul posibilităţii exercitării celor două căi de atac, apel şi recurs, împotriva hotărârilor pronunţate cu privire la această infracţiune.
În ceea ce priveşte instanţa competentă material să judece în prezent apelul declarat împotriva unei sentinţe a judecătoriei prin care aceasta s-a pronunţat legal la momentul soluţionării cauzei cu privire le fondul infracţiunii de evaziune fiscală, Curtea a reţinut că este instanţa competentă să judece apelul împotriva unei astfel de sentinţe. Potrivit dispoziţiilor procedurale în vigoare în prezent, apelul împotriva unei sentinţe de fond privind infracţiunea de evaziune fiscală este de competenţa Curţii de Apel, chiar dacă asupra fondului s-a pronunţat judecătoria şi nu tribunalul, în condiţiile în care tribunalul nu mai poate judeca apeluri, faţă de dispoziţiile procesual penale în vigoare, iar judecătoria era competentă material să judece infracţiunea de evaziune fiscală la momentul soluţionării cauzei în fond.
În consecinţă, în şedinţa publică din 20 octombrie 2011 Curtea a calificat calea de atac ca fiind apel şi a constatat că potrivit legislaţiei în vigoare şi jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este instanţa competentă să judece apelul formulat împotriva sentinţei penale.
S-a reţinut că apelul declarat de inculpată vizează doar modul de executare a pedepsei; aceasta a solicitat a se avea în vedere că deşi instanţa de fond a făcut aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi a redus limitele de pedeapsă, trebuia să constate că beneficiază şi de dispoziţiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen. raportat la art. 6 C. pen., deoarece nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut fapta comisă atât in faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, este mamă a şase copii, cel mai mic are vârsta de 2 ani, astfel că scopul pedepsei poate fi atins şi fără să fie privată de libertate.
Examinând sentinţa penală raportat la motivele de apel, la dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi ale art. 371 şi următoarele C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul declarat de inculpată este fondat.
Întrucât inculpata s-a prevalat în faţa primei instanţe de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele comise şi renunţând la administrarea probelor s-a apreciat că temeiul pentru care poate exercita calea de atac a apelului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existenţa vinovăţiei.
Din punct de vedere al legalităţii, Curtea a constatat că pedeapsa stabilită de prima instanţă respectă limitele prevăzute de art. 3201 C. proc. pen.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., în cazul procedurii recunoaşterii vinovăţiei, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Cum pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, minimul special al pedepsei închisorii este de 4 ani, iar maximul de 10 ani, reiese că, prin aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., instanţa de fond nu putea stabili pedepse mai mici de 2 ani şi 8 luni închisoare şi mai mari de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În consecinţă, s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatei, de 2 ani şi 8 luni închisoare, respectă limitele prevăzute de lege.
Referitor la reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., Curtea a apreciat că atitudinea sinceră a inculpatei în faţa instanţei a fost deja valorificată prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar inculpata nu a avut o atitudine cooperantă pe tot parcursul procesului penal, în cursul urmăririi penale dând declaraţii ambigue.
De asemenea, s-a apreciat că reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) C. pen. nu se justifică, faţă de împrejurarea că inculpata nu a achitat nicio parte din suma datorată statului, prejudiciul nefiind recuperat.
Cât priveşte circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen., s-a reţinut că lipsa antecedentelor penale nu este suficientă pentru a fi îndeplinite cerinţele textului de lege menţionat, fiind necesar ca inculpata să dovedească cu înscrisuri în circumstanţiere conduita sa bună anterior săvârşirii faptei.
Din caracterizarea aflată la dosarul cauzei la fila 49, Curtea a reţinut că inculpata are un comportament corespunzător, nu creează probleme de ordin moral sau social, însă nici nu este cunoscută pentru merite deosebite în comunitate, iar simplul fapt că aceasta are şase copii în întreţinere nu justifică reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, după cum nu justifică nici comiterea unor fapte de asemenea gravitate.
În consecinţă, Curtea a apreciat că nu există temeiuri pentru a se reţine vreuna dintre circumstanţele atenuante prev. în art. 74 C. pen., şi nici alte circumstanţe favorabile inculpatei care să poată fi avute în vedere din oficiu.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei stabilită de prima instanţă - în regim de detenţie - Curtea a constatat că deşi faptele inculpatei sunt de o gravitate ridicată, raportat la cuantumul prejudiciului produs, circumstanţele personale ale acesteia permit aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
A reţinut că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a mai comis alte fapte în perioada 2008 - 2011, are o familie numeroasă, astfel încât există toate premisele de a fi reintegrată în societate, iar scopul educativ şi preventiv al pedepsei pot fi atinse şi prin suspendarea executării acesteia, pe termenul de încercare prevăzut de lege.
Raportat la gravitatea faptei – evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 100000 de euro – Curtea a apreciat că se poate trage concluzia unei lipse de responsabilitate din partea inculpatei, astfel că a reţinut că se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar nu suspendarea condiţionată aşa cum a solicitat aceasta.
Raportat la urmările produse, concretizate în prejudiciul ridicat produs bugetului de stat, precum şi la faptul că până la acest moment inculpata nu a achitat nimic din suma datorată bugetului de stat, Curtea a dispus ca supravegherea inculpatei să se facă de către Serviciul de probaţiune pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 271 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de inculpata C.M., a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 861 C. pen. cu instituirea în sarcina inculpatei pe durata termenului de încercare de 6 ani stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 862 C. pen., a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 3 şi 11 C. proc. pen. a susţinut că hotărârea instanţei de fond - urmare modificărilor aduse art. 27 pct. 2 C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010 – putea fi atacată doar cu recurs, iar competenţa de soluţionare a acestei căi de atac revenea Curţii de Apel Bucureşti.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de parchet, dar şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 pct. 171 şi alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat, dar pentru alte considerente decât cele arătate în scris şi susţinute oral de procurorul de şedinţă.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimata inculpată C.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că în calitate de asociat şi administrator al SC A.I. SRL a omis să evidenţieze în actele contabile ale societăţii ori în alte documente legale, operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 752.400,88 lei din care, 354.643,75 lei reprezentând impozit pe profit şi 397.57,13 lei, reprezentând TVA.
Întrucât prejudiciul cauzat de inculpată este mai mare de 100.000 euro în echivalentul monedei naţionale, instanţa de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina intimatei inculpate prin rechizitoriu din infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
Art. XXIV din Legea nr. 202/2010, în alin. (1) prevede că „Hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.
Alin. (2) al textului de lege sus-menţionat prevede că „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, dispoziţiile referitoare la competenţa instanţelor C. proc. pen., republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, aplicându-se numai cauzelor cu care instanţele au fost sesizate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Alin. (3) al textului de lege sus-menţionat prevede că „În caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă sunt aplicabile”.
Prin Legea nr. 202/2010, infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 au fost trecute din competenţa de judecată în primă instanţă a judecătoriei, în competenţa tribunalului (art. 27 pct. 1 lit. e1) C. proc. pen.).
Atât înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, cât şi după intrarea în vigoare a acestui act normativ, sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 sunt supuse apelului şi recursului.
Prin urmare, nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a acestei legi, sentinţele privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci apelului şi recursului.
Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac (XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 din interpretarea căruia s-ar desprinde concluzia că sentinţele pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului) nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentinţe.
Singura normă tranzitorie referitoare la numărul căilor de atac – art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - priveşte acele categorii de sentinţe pentru care legea nouă a eliminat o cale de atac (apelul), iar nu şi sentinţele pentru care posibilitatea atacării atât cu apel, cât şi cu recurs, a rămas nemodificată. O normă tranzitorie nu poate privi decât o situaţie modificată, iar nu şi o situaţie nemodificată.
Este ceea ce rezultă din formularea art. XXIV alin. (1) sus-menţionat „hotărârile (…) rămân supuse căilor de atac”- utilizarea verbului rămân incluzând ideea că pe viitor hotărârile la care se referă nu mai sunt supuse aceloraşi căi de atac, nu mai sunt supuse căilor de atac anterioare.
În consecinţă, în opinia Înaltei Curţi, dispoziţiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 – singurele dispoziţii legale care se referă la căile de atac - nu sunt incidente în cazul sentinţelor privind infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
Referitor la instanţa competentă să judece căile de atac formulate împotriva sentinţelor penale pronunţate în cazul infracţiunilor de evaziune fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, din interpretarea dispoziţiilor art. XXIV alin. (2) şi (3) din Legea nr. 202/2010 rezultă că sentinţele privind infracţiunile prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 pronunţate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel.
Astfel, art. XXIV alin. (2) din Legea nr. 202/2010 constituie temeiul legal pentru continuarea judecării în primă instanţă a infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 de către judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 dacă aceste instanţe au fost legal investite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Referirea la „procesele în curs de judecată” cuprinsă în art. XXIV alin. (2) vizează însă, nu numai judecata în primă instanţă, ci şi judecata în apel şi recurs.
În acelaşi timp, art. XXIV alin. (3) din Legea nr. 202/2010 prevede că, în caz de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanţă) sunt aplicabile noile dispoziţii privind competenţa, de unde rezultă că, în lipsa dispoziţiei de desfiinţare sau casare cu trimitere spre rejudecare (la prima instanţă) sunt aplicabile vechile dispoziţii privind competenţa de judecată în apel şi în recurs.
Raportând dispoziţiile legale sus-menţionate la speţa dedusă judecăţii, în baza art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se va casa Decizia şi se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpata C.M. împotriva sentinţei penale nr. 133/2011 pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale la data de 6 aprilie 2011, la Tribunalul Giurgiu.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 271 din 20 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a I-a penală, privind pe intimata inculpată C.M.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului inculpatei la Tribunalul Giurgiu.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 23 mai 2012.
| ← ICCJ. Încheierea nr. 104/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1675/2012. Penal → |
|---|
