ICCJ. Decizia nr. 185/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.185/2012
Dosar nr. 8205/1/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra plângerii penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, înregistrată la data de 27 aprilie 2011 sub nr. 498/P/2011, petiţionara P.L. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor procurori O.V.O. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, şi E.D. – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia emiterii rezoluţiei nr. 487/II/2/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, respectiv semnarea adresei din 1 aprilie 2011 de către procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică prin care „a fost declinată” competenţa de soluţionare a plângerilor referitoare la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin rezoluţia nr. 498/P/2011 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţi procurori O.V.O. şi E.P. (fostă D.), întrucât faptele nu există în materialitatea lor.
Împotriva rezoluţiei din 19 septembrie 2011, petiţionara P.L. a formulat plângere adresată procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 2541/II/2/2011 din 28 octombrie 2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionara P.L. s-a adresat cu plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă a judeca în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de magistraţii procurori O.V.O. şi P.E., sub aspectul faptelor sesizate.
Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul nr. 498/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică –, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că plângerea petiţionarei P.L. este neîntemeiată.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror să facă plângere împotriva acestora.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionara P.L., prin plângerea ce formează obiectul cauzei de faţă.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că prin rezoluţia dată în dosarul nr. 162/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător B.C.T. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 2481 şi art. 264 alin. (1) C. pen.
Plângerea împotriva acestei soluţii a fost soluţionată de magistratul procuror E.D.– intimată în prezenta cauză – prin rezoluţia nr. 487/II/2/2011 din 5 aprilie 2011, fiind respinsă ca neîntemeiată, conform art. 275-278 C. proc. pen.
Rezultă, de asemenea, că prin adresa din 1 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică – invocată de petentă, în plângerea sa – s-a dispus trimiterea plângerilor, pe care petenta le-a formulat împotriva mai multor magistraţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum şi magistraţii judecători din raza de competenţă a Curţii de Apel Craiova, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, spre competentă soluţionare, conform Legii nr. 202/2010.
Adresa a fost semnată de procurorul adjunct secţie, O.V.O.
Nici în ceea ce priveşte rezoluţia nr. 487/II/2/2011 dată de procurorul E.D. şi nici în ceea ce priveşte semnarea adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din 1 aprilie 2011 de către procurorul O.V.O. nu pot fi reţinute indicii din care să rezulte săvârşirea de către cei doi magistraţi a vreunei fapte penale.
În prima situaţie, petiţionara putea să formuleze plângere la instanţa competentă pentru a verifica legalitatea şi temeinicia soluţiilor date de procuror în dosarul nr. 162/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, iar în cea de-a doua situaţie trimiterea plângerilor petiţionarei la acelaşi parchet a fost determinată de modificările aduse prin Legea nr. 202/2010.
În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că rezoluţia procurorului adoptată în dosarul nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică – este legală şi temeinică.
Pentru a se putea dispune neînceperea urmăririi penale, legea impune îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa unui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie, necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b)1. Intervenţia unui astfel de caz rezultă, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, putându-se dispune neînceperea urmăririi penale.
Întrucât actele premergătoare efectuate în cauza dedusă judecăţii au stabilit, în mod neechivoc, că magistraţii procurori D.E. şi O.V.O. au acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă care să intre sub incidenţa legii penale, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv care să determine desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţiile adoptate în cauzele instrumentate de magistraţii procurori intimaţi, nu conduce, în mod direct şi la concluzia existenţei faptelor reclamate.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva magistraţilor procurori şi judecători reprezintă un drept constituţional al petiţionarei, dar acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Soluţiile date de procurori pot fi infirmate numai urmare controlului ierarhic şi jurisdicţional al acestora şi nu prin angajarea răspunderii procurorului care a dat soluţia în cauza respectivă.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petiţionara P.L. împotriva rezoluţiei nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Va menţine rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞT.
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.L. împotriva rezoluţiei nr. 498/P/2011 din 19 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 187/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal → |
|---|
