ICCJ. Decizia nr. 539/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 539/2012
Dosar nr.992/36/2011
Şedinţa publică din 22 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 87/P din 30 septembrie 2011 Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins plângerea formulată de petentul M.V., împotriva rezoluţiei nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a rezoluţiei nr. 97/11/2/2011 din data de 07 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, ca nefondată.
A obligat petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Petentul M.V. a formulat plângere penală în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei nr. 825/P/2010 din data de 7 martie 2011 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi a rezoluţiei nr. 97/11/2/2011 din data de 07 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pe care le consideră nelegale şi netemeinice.
Petentul a susţinut că N.T., G.D.D. şi procurorul M.A. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen.
În plângerea formulată, petentul a declarat că cercetarea făcută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa este superficială şi nu au fost avute în vedere următoarele aspecte:
- Trecerea acţiunilor în contul societăţii ca acţiuni proprii ale SC V. SA fără a exista nici un act de transfer între cele 7 C.A.P.-uri şi V., sau între acestea şi succesoarele lor în drepturi sau între aceste succesoare în drepturi ale fostelor C.A.P.-uri şi V.;
- Repartizarea către acţionari a doar 25% din totalul acţiunilor, diferenţa păstrând-o ca să fie vândută ulterior către propriile persoane;
- Vânzarea diferenţei de 75% din acţiunile societăţii fără aprobarea unei adunării extraordinare a acţionarilor;
- Beneficiul direct realizat de J.M. şi I.D. din vânzarea ilegală a acţiunilor societăţii;
- Fraudarea acţionarilor cu 131.322 acţiuni, care calculate doar la valoarea nominală a unei acţiuni, se ridică la valoarea de 78.793,2. lei;
- Expertiza efectuată în cauză de N.T. este greşită.
Examinând legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor pronunţate în cauză curtea a constatat că plângerea este neîntemeiată.
Din actele premergătoare începerii urmăririi penale s-a reţinut că, în urma plângerilor efectuate de petentul M.V. s-au făcut cercetării cu privire la numiţii J.M. şi I.D. întrucât au cesionat un număr de 75% acţiuni din capitalul social al SC V. SA către angajaţii societăţii fără aprobarea adunării generale a acţionarilor şi la un preţ mult mai mic decât valoarea de piaţă.
Această cauză a fost cercetată de către inspector principal G.D.D. sub supravegherea procurorului A.M.
Expertul tehnic judiciar contabil N.T. a fost desemnat pentru efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea de piaţă a unei acţiuni. De asemenea şi petentul a avut experţi parte care au participat la aceste lucrări. Concluziile raportului de expertiză au stabilit următoarele: valoarea de piaţă a acţiunilor la SC V. SA nu poate fi stabilită de expertiza contabilă deoarece această valoare o stabileşte o piaţă reglementată din care societatea nu face parte; în cauză nu există prejudiciu; valoarea unei acţiuni la SC V. SA a fost stabilită în funcţie de capitalul social şi nu în raport de valoarea terenului iar la această societate valoarea unei acţiuni a fost la înfiinţare de 0,1000 lei/acţiune iar la 30 ianuarie 2007 a fost de 0,6000 lei/acţiune, nu există diferenţe între numărul de acţiuni cesionate de J.M. şi I.D. faţă de numărul total de acţiuni pe care societatea le deţine de la înfiinţare, cesionarea făcându-se în intervalul numărului de acţiuni deţinute de societate. În acest context s-a constatat că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, întrucât nu s-au identificat fapte penale în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de procurorul care a soluţionat cauza, de lucrătorul de poliţie care a efectuat cercetările şi de expertul judiciar contabil desemnat în cauză.
Pe cale de consecinţă, întrucât nu au fost învederate aspecte noi care să atragă desfiinţarea acestor rezoluţi, curtea a respins ca nefondată plângerea formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV. În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 30 septembrie 2011, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 87/P din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 540/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 526/2012. Penal → |
|---|
