ICCJ. Decizia nr. 1938/2012. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1938/2012
Dosar nr. 1809/2/2012
Şedinţa publică din 6 iunie 2012
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 180 din 07 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., invocată de petentul C.D.F. şi, drept urmare, şi cererea acestuia de sesizare a Curţii Constituţionale.
În temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., s-a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petentul C.D.F., deţinut în Penitenciarul Rahova, împotriva ordonanţei nr. 1847/II-2/2011 din data de 27 iulie 2011 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinută prin rezoluţia nr. 2043/C/2011 din data de 14 noiembrie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, prin rezoluţia nr. 1945/P/2010 din data de 17 iunie 2011, un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) şi (4) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numita Z.I.F. (avocat în cadrul Baroului Bucureşti), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, prevăzute de art. 213 C. pen. şi respectiv de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Procurorul a reţinut, pe baza actelor premergătoare efectuate ca urmare a plângerii penale formulate de petentul C.D.F., înregistrată la data de 27 mai 2010, că, prin procura autentificată în 06 august 2007, acesta a împuternicit-o pe numita Z.I.F. să vândă mai multe terenuri aflate în proprietatea sa, situate în localitatea Băneasa.
Prin antecontractul de vânzare-cumpărare cu garanţie reală imobiliară, autentificat în 08 august 2007, petentul, prin mandatara lui, s-a obligat să vândă, la data stabilită, către SC B.P. SRL, mai multe din aceste terenuri, în schimbul achitării a două rate de 175.000 euro şi respectiv 272.120 euro. Aceste sume au fost primite de mandatara Z.I.F., care a declarat că le-a dat destinaţia indicată de petent.
Prin declaraţia autentificată în 02 aprilie 2009, petentul a recunoscut că Z.I.F. şi-a executat obligaţiile de mandatar, potrivit procurii date acesteia şi că sumele de bani primite ca avans de la promitentul cumpărător au fost folosite şi predate potrivit dorinţelor sale.
În consecinţă, procurorul a apreciat că faptele descrise de petent drept abuz de încredere sau înşelăciune nu există, în condiţiile în care chiar acesta a recunoscut că a primit banii de la persoana cercetată.
Împotriva acestei rezoluţii, a formulat plângere, înregistrată la data de 08 iulie 2011, petentul C.D.F., care a reiterat aspectele menţionate în plângerea penală iniţială şi a criticat omisiunea procurorului de a audia martorii propuşi.
Prin ordonanţa nr. 1847/II-2/2011 din data de 27 iulie 2011, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 278 C. proc. pen., a admis această plângere, a infirmat soluţia dispusă prin rezoluţia anterior menţionată, exclusiv sub aspectul temeiului juridic al acesteia şi, conform art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita Z.I.F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 213 C. pen. şi respectiv de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
În motivarea acestei soluţii, s-a reţinut că petentul nu a contestat faptul că a împuternicit-o pe numita Z.I.F. să-i vândă terenurile, întocmindu-se în acest sens o procură, ci doar împrejurarea că a primit suma încasată de aceasta, în calitate de mandatar, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 08 iulie 2007, deşi, în cuprinsul unei declaraţii autentificate, a arătat că a primit întreaga sumă.
S-a mai reţinut că fapta invocată de petent nu este prevăzută de legea penală, ci este de natură civilă, întrucât petentul a contestat exclusiv modul în care numita Z.I.F. şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de mandat.
Raportat la această împrejurare, s-a apreciat că audierea martorilor indicaţi de petent, respectiv V.B. (notarul care a autentificat procura de împuternicire), S.A. (notarul care a autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare), C.I. (tatăl petentului) şi V.V., nu este utilă, întrucât ceea ce s-a reclamat de către acesta este exclusiv modul de aducere la îndeplinire a obligaţiilor decurgând din contractul de mandat.
Prin sentinţa penală nr. 394/F din data de 13 octombrie 2011 (definitivă), pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 7194/2/2011, s-a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (1) şi art. 278 alin. (2) C. proc. pen., trimiterea plângerii formulate de petentul C.D.F. împotriva ordonanţei anterior menţionate, spre competentă soluţionare, Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin rezoluţia nr. 2043/C/2011 din data de 14 noiembrie 2011, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, această plângere, apreciind că soluţia dispusă prin ordonanţa atacată este legală şi temeinică, întrucât fapta reclamată de petent nu este prevăzută de legea penală.
Această ultimă rezoluţie a fost comunicată petentului C.D.F. (deţinut în Penitenciarul Rahova) la data de 30 noiembrie 2011, conform procesului-verbal de predare (ataşat, în copie, la prezentul dosar).
Petentul, fiind întrebat în mod expres de Curte, a confirmat, la termenul de astăzi, că semnătura de pe acel proces-verbal, în care se menţionează că a luat cunoştinţă de rezoluţia respectivă la data anterior menţionată (30 noiembrie 2011), îi aparţine, astfel cum s-a consemnat în practicaua acestei sentinţe.
Drept urmare, Curtea constată că plângerea (nemotivată) cu care petentul a sesizat această instanţă, potrivit art. 2781 C. proc. pen., este tardivă, întrucât plângerea respectivă, expediată prin poştă la data de 01 martie 2012 (conform plicului ataşat la prezentul dosar), a fost formulată după expirarea termenului legal de 20 de zile, prevăzut în alin. (1) al art. anterior menţionat, care, calculat de la data de 30 noiembrie 2011 (când petentului i-a fost comunicată soluţia dispusă prin rezoluţia nr. 2043/C/2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), s-a împlinit la data de 21 decembrie 2011.
În consecinţă, Curtea, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) teza I C. proc. pen., a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petent, pe care, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate, invocată de petent cu privire la dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., Curtea a constatat că este inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât dispoziţiile respective (potrivit cărora hotărârea pe care această instanţă o va pronunţa este definitivă) nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, în actuala fază procesuală, în condiţiile în care caracterul tardiv al plângerii deduse judecăţii este stabilit prin luarea în considerare a altor dispoziţii legale, respectiv cele ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel fiind, întrucât excepţia invocată este contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea, în temeiul 29 alin. (5) din aceeaşi lege, a respins cererea petentului de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie.
II. Împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. din sentinţa penală nr. 180 din 07 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs petentul C.D.F., criticând-o ca netemeinică prin aceea că, în mod greşit s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, întrucât textele de lege menţionate nu sunt constituţionale. În consecinţă, recurentul-petent a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând actele şi lucrările dosarului, recursul de faţă declarat de petentul C.D.F., în raport de motivul de critică invocat, cât şi din oficiu sub toate aspectele, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că sus-menţionatul recurs se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta, întrucât în mod legal şi temeinic, prima instanţă cu referire la excepţia de neconstituţionalitate, invocată de recurentul petiţionar C.D.F., ce viza dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a statuat că aceasta este inadmisibilă, în raport cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât dispoziţiile respective (potrivit cărora hotărârea pe care această instanţă o va pronunţa este definitivă) nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, în actuala fază procesuală, în condiţiile în care caracterul tardiv al plângerii deduse judecăţii este stabilit prin luarea în considerare a altor dispoziţii legale, respectiv cele ale art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Aşa fiind, pe calea unui silogism logico-juridic şi formal, constatând în mod legal şi temeinic că excepţia de neconstituţionalitate sus-menţionată invocată este contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea Curţii Constituţionale, se conchide că prima instanţă a respins în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege, cererea recurentului petiţionar de sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul C.D.F. împotriva dispoziţiei de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. din sentinţa penală nr. 180 din 07 mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1825/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1946/2012. Penal → |
|---|
