ICCJ. Decizia nr. 2011/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2011/2012

Dosar nr. 01585/239/2011

Şedinţa publică din 11 iunie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 165 din 17 octombrie 2011, Judecătoria Hărlău a dispus următoarele:

I. A condamnat pe inculpatul H.E., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare (faptă din 25 iulie 2011).

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² alin. (1) C. pen.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

b) sa anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă;

e) să urmeze un curs de învăţământ sau un curs de calificare profesională;

f) să nu intre în legătură cu partea vătămată E.C.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (1) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul săvârşirii altei infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art. 86⁴ alin. (2) C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi executarea pedepsei în întregime în cazul neîndeplinirii cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 27 iulie 2011 emis de Judecătoria Hârlău, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în cauză de la 27 iulie 2011 la zi, prin încheierea din 27 iulie 2011 pronunţată de Judecătoria Hârlău în dosarul nr. 1506/239/2011, în temeiul căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă din 27 iulie 2011.

II. A fost condamnat inculpatul H.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., la o pedeapsă de 3 ani închisoare (faptă din 25 iulie 2011).

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 86² alin. (1) C .pen.

În baza art. 86³ C. pen., s-a dispus că inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:

a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi;

b) sa anunţe orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) sa comunice informaţii cu privire la mijloacele sale de existenţă;

e) să urmeze un curs de calificare profesională;

f) să nu intre în legătură cu partea vătămată E.C.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

III. În baza art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul H.M. suma de 100 lei, iar de la inculpatul H.E. suma de 200 euro (sau echivalentul în lei la data confiscării), sume sustrase de la partea vătămată E.C.

IV. S-a luat act că partea vătămată E.C., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 750 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma totală de 1300 lei reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune în sensul celor de mai sus, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 836/P/2011 din 11 august 2011 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii H.E. şi H.M., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), (2¹) lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că, la data de 25 iulie 2011, în urma unei înţelegeri prealabile, au condus partea vătămată E.C. de 31 ani, profitând că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, într-un lan de porumb situat în extravilanul satului Săcăreşti, corn. Cucuteni, jud. Iaşi, unde, prin folosirea de violenţe fizice ce au cauzat părţii vătămate leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale, au deposedat-o de suma de 100 euro şi 100 lei.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângerea şi declaraţia părţii vătămate, certificat medico-legal din 27 iulie 2011 emis de I.M.L. Iaşi, proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşe foto, proces-verbal de ridicare chitanţă, ordin de plată ridicare numerar B.C.R., proces-verbal de examinare corporală şi planşe foto, proces-verbal de reconstituire şi planşe foto, proces-verbal de efectuare percheziţii corporale, declaraţiile martorilor A.F., A.A.M., A.F., C.A.I., H.N., D.M., M.L.I. şi G.S.C., declaraţiile inculpatului H.M. şi H.E., cazier inculpaţi.

În cursul judecăţii, la termenul din 16 septembrie 2011, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii H.M. şi H.E. au declarat că recunosc săvârşirea faptei aşa cum au fost reţinută în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe, conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen.

La dosar a fost ataşate fişe actualizate de cazier judiciar ale inculpaţilor.

Analizând conform procedurii prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanţa a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca aceea descrisă în actul de sesizare.

În drept, faptele inculpaţilor H.M. şi H.E. constând în aceea că la data de 25 iulie 2011, ora 20:30, în urma unei înţelegeri prealabile, au condus partea vătămată E.C. de 31 ani, profitând că aceasta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, într-un lan de porumb situat în extravilanul satului Săcăreşti, corn. Cucuteni, jud. Iaşi, unde - prin folosirea de violenţe fizice ce au cauzat părţii vătămate leziuni ce au necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale - au deposedat-o de suma de 100 euro şi 100 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, sa reţinut că infracţiunea de tâlhărie are un conţinut complex, în care furtul constituie activitatea principală, iar folosirea de violenţe, activitatea secundară. Activitatea principală (elementul material al furtului) este realizat prin acţiunea de luare (ce cuprinde în mod cumulativ atât etapa deposedării cât şi pe cea a imposedării) a unor bunuri mobile - respectiv 10 bancnote de câte 10 lei şi 2 bancnote de câte 50 euro, din posesia altei persoane - parte vătămată E.C., fără consimţământul acesteia - dedus din necesitatea inculpaţilor de a recurge la violenţe pentru a intra în posesia sumei de bani. Activitatea secundară, ce justifică încadrarea juridică în infracţiunea de tâlhărie, s-a realizat prin actele materiale de lovire a victimei, în mod repetat, cu pumnul în zona feţei, loviri ce au necesitat un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale.

S-a constatat că urmarea imediată constă, pe de o parte, în atingerea adusă relaţiilor sociale referitoare la posesia bunurilor mobile şi producerea unei pagube, prin diminuarea patrimoniului părţii vătămate cu valoarea sustrasă iar, pe de altă parte, în atingerea adusă dreptului persoanelor de a fi ocrotite împotriva actelor de violenţă producătoare de suferinţe fizice.

Legătura de cauzalitate dintre activitatea de sustragere prin violenţă şi prejudiciul creat a fost dovedită prin probatoriul administrat, rezultând din aceea că, în lipsa activităţii inculpaţilor, paguba nu s-ar fi produs.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reţinut că inculpaţii au săvârşit faptele cu intenţie directă (în modalitatea prev. de art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen.) deoarece au avut reprezentarea că, prin folosirea de violenţe, sunt luate bunuri din posesia altei persoane, fără consimţământul acesteia, prevăzând consecinţele păgubitoare asupra patrimoniului şi integrităţii fizice a persoanelor şi urmărind atât însuşirea pe nedrept a bunurilor mobile, cât şi folosirea violenţelor pentru realizarea sustragerii.

Totodată, a fost reţinută incidenţa formei agravate prev. de art. 211 alin. (2¹) lit. a) C. pen. întrucât acţiunea constitutivă a infracţiunii a fost săvârşită de doi participanţi prin activităţi comune şi simultane, aspect care denotă o periculozitate sporită a inculpaţilor.

La individualizarea pedepsei pentru fiecare infracţiune, instanţa a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc pedepsele conform art. 52 C. pen. şi criteriile generale de individualizare enumerate de art. 72 alin. (1) C. pen.: dispoziţiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în art. 211, alin. (2¹) din partea specială, reduse cu o treime conform art. 320¹ C. proc. pen. (respectiv închisoarea de la 4 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni), gradul de pericol social, persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, prin raportare la art. 18¹ alin. (2) C. pen., s-a reţinut că fapta a fost săvârşită de două persoane împreună, în baza unui plan anterior bine stabilit. De asemenea, s-a ţinut seama de gradul de intensitate al actelor de violenţă (partea vătămată necesitând un număr de 3-4 zile îngrijiri medicale pentru vindecare), precum şi de faptul că sumele de bani sustrase nu au fost recuperate.

Cu privire la persoana inculpatului H.E., instanţa a reţinut că acesta are vârsta de 23 ani, este necăsătorit, neşcolarizat, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, iar potrivit fişei de cazier, reiese că acesta a mai avut contact cu legea penală pe perioada minorităţii când a săvârşit o faptă de aceeaşi natură, în consecinţă, dat fiind că singura sa antecedenţă penală este datată din perioada minorităţii, iar pe parcursul judecăţii inculpatul a învederat că regretă fapta săvârşită şi că, pe viitor, îşi va îndrepta comportamentul, instanţa de fond a reţinut ca împrejurare ce atenuează răspunderea penală dispoziţiile art. 74 alin. (2) C. pen.,

De aceea, aplicând succesiv dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa de fond a apreciat că prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept se pot realiza prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de textul de incriminare, respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare,

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, ţinându-se seama de Decizia nr. LXXIV/2007 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, obligatorie conform art. 414⁵ alin. (4) C. proc. pen. şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit şi Sabou şi Pârcălab contra României, nu s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen. în mod automat, prin efectul legii, ci s-a apreciat conţinutul său concret, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura şi gravitatea faptelor au condus la concluzia nedemnităţii în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., însă, referitor la dreptul de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza întâi C. pen., întrucât infracţiunea săvârşită nu are implicaţii electorale şi nu există o legătură între dreptul de a vota şi prevenirea infracţiunilor sau scopul reinserţiei sociale a infractorului, acesta nu a fost reţinută în conţinutul pedepsei accesorii.

Având în vedere că pedeapsa rezultantă nu depăşeşte 4 ani închisoare şi inculpatul nu este recidivist, s-a apreciat că - în raport de vârsta tânără a acestuia (23 ani), atitudinea procesuală de la momentul arestării preventive până la pronunţarea hotărârii şi împrejurarea că inculpatul s-a aflat deja în contact cu mediul penitenciar mai bine de două luni, precum şi necesitatea de şcolarizare a acestuia -, scopul pedepsei şi reinserţia socială pot fi atinse mai bine fără privarea de libertate, prin suspendarea executării sub supraveghere.

Referitor la persoana inculpatului H.M., instanţa a reţinut că acesta are vârsta de 30 ani, este necăsătorit, neşcolarizat, nu are ocupaţie şi nici loc de muncă, iar potrivit fişei de cazier reiese că acesta a mai avut contact cu legea penală atât pe perioada minorităţii cât şi după atingerea majoratului, termenul de reabilitare judecătorească calculat conform art. 135 alin. (1) lit. a) C. pen. împlinindu-se la data de 05 iunie 2010.

În consecinţă, având în vedere perioada relativ mare de timp în care inculpatul nu a mai săvârşit fapte penale (respectiv de peste 5 ani) şi că, pe parcursul judecăţii, inculpatul a învederat că regretă fapta săvârşită şi că, pe viitor, îşi va îndrepta comportamentul, instanţa a reţinut ca împrejurare ce atenuează răspunderea penală dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

Aplicându-se succesiv dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a apreciat că prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către inculpat şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept se pot realiza prin aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut de textul de incriminare respectiv de 3 ani închisoare.

Aspectele legate de pedeapsa accesorie şi de modalitatea de executare a pedepsei au fost reţinute şi în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat, astfel cum s-a arătat mai sus.

Tot pe latură penală, instanţa de fond a mai reţinut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, astfel încât pentru sumele de bani sustrase şi nerestituite s-a făcut aplicarea art. 118 lit. e) C. pen.

În termen legal, hotărârea astfel pronunţată a fost recurată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Motivele de critică ale procurorului au vizat, în principal, netemeinicia hotărârii recurate, sub aspectul greşitei individualizări, atât in ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, cât si a modalităţii de executare a pedepsei aplicate, apreciate ca fiind neconcordante si neproporţionale atât cu gravitatea concretă a faptelor comise, cât si în raport de persoana fiecărui inculpat.

De asemenea, s-a criticat si omisiunea instanţei de a face aplicarea disp. art. 350 C. proc. pen. si art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) privind deducerea reţinerii si arestării preventive a inculpaţilor, având în vedere ca aceştia au fost cercetaţi în stare de arest preventiv, măsura fiind dispusă prin încheierea de şedinţa din 27 iulie 2011 a Judecătoriei Hârlău.

Prin Decizia penală nr. 162 din 02 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hîrlău împotriva sentinţei penale nr. 165 din 17 octombrie 2011 pronunţată de Judecătoria Hîrlău, pe care a desfiinţat-o în parte în latura penală şi, rejudecând cauza:

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului H.E., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 C. pen. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare.

A majorat pedeapsa aplicată inculpatului H.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani şi 6 luni închisoare.

A înlăturat din sentinţă dispoziţiile privind aplicarea art. 86¹, art. 86², art. 86³, art. 86⁴ şi art. 71 alin. (5) C. pen.

A dedus din pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţi durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 iulie 2011 la 17 octombrie 2011.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în care s-a inclus şi suma de 600 lei onorariu apărător oficiu ( câte 300 lei pentru fiecare inculpat), ce va fi virată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, s-a dispus a rămâne în sarcina acestuia.

Examinând actele şi lucrările dosarului de fond prin prisma motivului de recurs invocat, raportat la disp. art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi drept, în virtutea caracterului devolutiv conferit căii de atac a recursului, Curtea de apel a constatat că recursul este întemeiat.

S-a reţinut că operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege.

Verificându-se situaţia juridică a inculpaţilor, a rezultat din fişele de cazier judiciar ale acestora că au mai fost condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie şi furt calificat, încă din timpul minoratului, aspect ce a determinat neaplicarea art. 37 C. pen., privind recidiva.

Astfel, s-a reţinut că pedepsele aplicate anterior nu şi-au atins scopul, cu toate că au fost executate în regim de detenţie, iar inculpaţii nu au dat dovadă de îndreptare, săvârşind noile fapte.

Instanţa de prim control judiciar a avut în vedere că perseverenţa infracţională manifestată de inculpaţi evidenţiază un grad de pericol social sporit, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un real pericol pentru ordinea publică, având în vedere că faptele comise prezintă un grad sporit de pericol social, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 7 la 20 ani, chiar dacă valoarea prejudiciului nu este semnificativă, însă împrejurările, locul comiterii, modul de operare, demonstrează periculozitatea inculpaţilor.

S-a reţinut, de asemenea, că întregul comportament al inculpaţilor, precum si modalitatea concretă de comitere a faptelor, indică o specializare din partea acestora, o persistenţă în săvârşirea unui anumit gen de infracţiuni si nicidecum nu se poate reţine că a fost un incident nefericit în viaţa celor doi inculpaţi, că este o excepţie de la regula ce indică un comportament prosocial.

Totodată, s-a avut în vedere maniera în care inculpaţii înţeleg să realizeze aceste activităţi, atât prin abilităţi de a induce părţii vătămate o aparenţă de prietenie, cât şi atitudinea extrem de violentă a acestora, care, după ce au ademenit partea vătămată într-un loc izolat şi într-o postură oarecum intimă, au exercitat în mod conjugat violenţe împotriva acesteia, prin aplicarea de lovituri multiple în diferite zone ale corpului şi cu precădere în zona feţei, ceea ce a şi atras numărul de zile de îngrijiri medicale din certificatul medico - legal.

Astfel, instanţa de apel a apreciat că instanţa fondului a dat dovadă de uşurinţă în individualizarea concretă a sancţiunilor penale, în ansamblul lor, respectiv atât în ce priveşte cuantumul stabilit, cât si modalitatea de executare, fiind necesară aplicarea unor pedepse mai aspre, care să-şi atingă scopul de reeducare, prin izolare temporară de societate, pedepse care să asigure şi siguranţa cetăţenilor privind protejarea bunurilor, a patrimoniului, siguranţa în forţa ocrotitoare a legii, dar şi în exemplul moral, în sensul că o pedeapsă eficientă şi proporţională cu gravitatea faptelor descurajează obţinerea de venituri în mod ilicit, sancţionând aceste manifestări în mod corespunzător, fiind benefică izolarea de societate a inculpaţilor prin aplicarea pedepsi închisorii cu executare efectivă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii H.E. şi H.M., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La termenul de judecată din data de 11 iunie 2012, din oficiu, înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii recursurilor.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând cauza, înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţi sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispoziţiile art. 385¹ C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

În speţă, inculpaţii au declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 162 din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, hotărâre care, însă, este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpaţii H.E. şi H.M.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii H.E. şi H.M. împotriva deciziei penale nr. 162 din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 231/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 187/2012. Penal. Plângere împotriva... →

ICCJ. Decizia nr. 2011/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2011/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs