ICCJ. Decizia nr. 2162/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2162/2012

Dosar nr. 1747/89/2010

Şedinţa publică din 20 iunie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 46 din 2 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 1744/89/2010, Tribunalul Vaslui a hotărât următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul U.C. a fost trimis în judecată din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul U.C. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Pe durata executării pedepsei, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul U.C. o bâtă aflată la Camera de corpuri delicte a instanţei şi înregistrată la poziţia 89/2010 din Registrul de evidenţă a corpurilor delicte a Tribunalului Vaslui.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a obligat inculpatul U.C. să achite Spitalului de Urgenţă Profesor Dr. Nicolae Oblu Iaşi suma de 5.086,32 RON, Spitalului Clinic de Urgenţă Elena Beldiman Bârlad, suma de 1.889,21 RON şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui suma de 1.378,60 RON, cu titlu de despăgubiri civile.

A admis acţiunea civilă formulată de partea vătămată C.A. constituită parte civilă şi a obligat inculpatul U.C. să îi achite acesteia suma de 50.000 RON cu titlu de despăgubiri civile materiale, 100.000 cu titlu de daune morale şi prestaţie periodică lunară de 1.500 RON calculată de la data săvârşirii faptei şi până la încetarea stării de nevoie.

A obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare către stat şi la 500 RON către partea civilă C.A. cu titlu de cheltuieli judiciare făcute la judecata în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 72/P/2010 întocmit la data de 25 iunie 2010 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul U.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că la data de 20 septembrie 2009 i-a aplicat o lovitură cu o bâtă în zona capului părţii vătămate C.A., în drumul public, cauzându-i leziuni de violenţă extrem de grave, care au necesitat pentru vindecare 80 - 85 zile de îngrijiri medicale, leziuni care au pus în pericol viaţa părţii vătămate şi în urma cărora aceasta a rămas cu infirmitate fizică şi psihică şi invaliditate permanentă.

În timpul cercetării judecătoreşti, la termenul din 6 octombrie 2010, a fost audiat inculpatul U.C., care a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată în zona capului, însă fără a avea această intenţie. A arătat inculpatul că a fost atacat de către partea vătămată, iar lovirea acesteia s-a produs ca urmare a încercărilor de dezarmare a părţii vătămate. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei aşa cum a fost descrisă aceasta prin actul de sesizare a instanţei.

Din oficiu, la primul termen de judecată, după intrarea în vigoare a dispoziţiilor modificatoare ale C. proc. pen., respectiv la termenul de judecată din data de 8 decembrie 2010, instanţa a adus la cunoştinţa inculpatului U.C. prevederile art. 3201C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, conform cărora inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi poate solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

La termenul de judecată sus-menţionat, inculpatul a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., pentru a beneficia de prevederile alin. (7) al aceluiaşi articol.

Cu ocazia dezbaterilor, când s-au făcut solicitări de schimbare a încadrării juridice a faptei în sensul reţinerii art. 182 alin. (2) C. pen. şi a art. 73 lit. b) C. pen., instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 3201C. proc. pen., deoarece din probele administrate în faza de urmărire penală nu rezultă cu claritate faptele inculpatului şi nu sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a se putea stabili o pedeapsă legală, astfel încât a repus cauza pe rol.

Au fost audiaţi martorii din lucrări:

- N.M., care şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi care a arătat că partea vătămată a fost blocată cu căruţa de inculpat şi de cele două persoane din familia H., ca toate cele trei persoane au atacat-o pe partea vătămată, iar în momentul în care partea vătămată a întors capul spre dreapta a fost lovită cu parul de către inculpat;

- H.C. şi H.V., care şi-au nuanţat declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Aceştia au susţinut că partea vătămată ar fi fost cea care s-a dat jos prima din căruţă, fiind înarmată cu un par şi l-a atacat pe inculpat;

- H.V.A., care a susţinut că a auzit de la fiul său, H.C., că partea vătămată şi inculpatul s-au bătut, iar în urma unei lovituri, partea vătămată ar fi căzut cu capul de o piatră;

- A.C., persoană care a venit la locul faptei ulterior şi care a aflat de la martora P.V. faptul că partea vătămată ar fi fost lovită de către inculpat;

- F.E., persoană în vârstă care, chiar dacă nu a văzut desfăşurarea conflictului în întregime, a observat că partea vătămată avea ceva în mână, însă se retrăgea şi le cerea celor care erau ofensivi la adresa sa, care atacau, să nu lovească, să nu omoare. A arătat martora că atitudinea agresivă a atacatorilor ar fi fost motivul pentru care partea vătămată se retrăgea din faţa inculpatului şi a celorlalte persoane. Nu a putut să precizeze martora câte persoane erau, dar a apreciat că cel puţin trei persoane se îndreptau spre partea vătămată cu o atitudine agresivă.

Inculpatul a propus în apărare proba cu acte în circumstanţiere şi proba testimonială, în cadrul căreia să fie audiaţi doi martori în circumstanţiere.

Martorii nominalizaţi de inculpat nu s-au prezentat la instanţă, iar la termenul din 2 martie 2011, acesta a renunţat la audierea lor.

Au fost depuse la dosarul cauzei de către inculpat un set de caracterizări formulate de consăteni de-ai acestuia, din care reiese faptul că inculpatul este cunoscut în comunitatea din care face parte ca fiind un băiat cuminte şi civilizat, fără a crea probleme în comunitate.

Instanţa, din oficiu, dar şi la solicitarea apărătorilor inculpatului şi părţii vătămate, a dispus efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală de către Cabinetul de Medicină Legală Bârlad pentru a se stabili direcţia de aplicare a loviturii cauzatoare de leziuni, succesiunea şi modul de producere a leziunilor, precum şi poziţia în care se aflau victima şi agresorul în momentul agresiunii.

Raportul de supliment de expertiză medico-legală întocmit în cauză de către Cabinetul de Medicină Legală Bârlad a concluzionat că leziunile prezentate de partea vătămată s-au produs prin lovire activă cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta, din spate lateral-dreapta, urmată de căderea victimei şi lovire de un plan dur pe partea stângă a capului.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Partea vătămată C.A. locuieşte în satul F., comuna F., jud. Vaslui, iar inculpatul U.C. locuieşte în aceeaşi comună, dar în satul G., între cei doi existând conflicte anterioare.

În ziua de 20 septembrie 2009, partea vătămată C.A. s-a întâlnit cu martorul N.M., fiecare având calul său, şi s-au hotărât să lege ambii cai la căruţa martorului, să se plimbe cu ei, să vadă dacă se potrivesc.

Au mers până în satul G., după care s-au întors la locuinţa martorului în satul F. Când să bage căruţa în curte, partea vătămată C.A. a fost sunată de preotul de la mânăstirea G. să vină până la el, să se înţeleagă în legătură cu efectuarea unor lucrări de zidărie cu privire la care discutaseră anterior. Partea vătămată s-a urcat din nou în căruţă şi a plecat spre G., fără a-i spune lui N.M. unde pleacă.

Martorul N.M. s-a urcat pe cal şi a plecat după C.A., găsindu-l pe acesta în satul G. L-a întrebat de ce a plecat aşa în grabă, iar el a spus că a avut o lucrare de făcut.

N.M. a legat calul cu care venise în spatele căruţei, s-a oprit împreună cu partea vătămată la un bar situat vizavi de locuinţa inculpatului U.C., şi-au luat câte un suc şi au stat lângă căruţă pentru a consuma băutura răcoritoare.

Între timp, inculpatul U.C. s-a întâlnit într-un bar situat la câţiva metri de barul unde era partea vătămată, cu martorii H.V. şi H.C. Acesta din urmă venise cu căruţa împreună cu tatăl său, H.V.A., care nu a intrat în bar, rămânând în drum, lângă căruţă.

H.C. a comandat o bere, dar nu a stat mult în bar, pentru că tatăl său îl aştepta afară.

H.V. şi inculpatul U.C. şi-au comandat de băut şi au mai rămas în bar.

H.C. a plecat împreună cu tatăl său către casă şi, când au ajuns în dreptul barului, situat vizavi de locuinţa inculpatului, i-au văzut pe C.A. şi N.M. stând lângă căruţă, pe partea opusă a drumului.

H.C. a oprit căruţa, iar tatăl său, H.V.A., a coborât şi s-a dus la partea vătămată întrebând-o ce caută în sat.

H.C. a declarat că a auzit-o pe partea vătămată înjurându-l pe tatăl său şi s-a hotărât să o bată. A întors căruţa şi s-a dus la barul unde erau vărul său şi inculpatul U.C., i-a luat pe amândoi în căruţă şi s-a întors la barul unde era partea vătămată.

Între timp, partea vătămată şi martorul N.M. se urcaseră în căruţă şi voiau să plece, când a venit H.C. cu ceilalţi doi şi i-au blocat drumul cu căruţa. Partea vătămată C.A. s-a dat jos din căruţă, la fel ca şi inculpatul U.C. şi verii H.

Din acest moment, declaraţiile persoanelor implicate în conflict au fost contradictorii, în sensul că partea vătămată şi martorul N.M. au declarat că inculpatul U.C., când s-a dat jos din căruţă avea în mână o bâtă, în timp ce inculpatul şi verii H. au declarat că partea vătămată avea în mână o bâtă, pe care o luase din căruţa ei, iar ulterior, inculpatul a luat bâta părţii vătămate, după ce aceasta a scăpat-o din mână. Au declarat aceşti martori că în acest context, partea vătămată s-ar fi dus şi ar fi luat o altă bâtă din căruţă.

Acest aspect, respectiv de unde au fost luate cele două bâte cu care s-au înarmat partea vătămată şi inculpatul, din căruţa părţii vătămate sau din căruţa martorului H.C., nu a putut fi lămurit cu certitudine.

Cert este că, după ce fiecare a avut în mână câte o bâtă, au început să se bată cu acestea, lovind bâtele între ele, fără a se lovi peste corp.

Un singur martor ocular, care nu cunoaşte părţile şi care nu a avut niciun interes în cauză, respectiv martora F.E., a declarat că partea vătămată mergea cu spatele în momentul în care se loveau cu bâtele şi că la un moment dat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu parul în cap, aceasta căzând la pământ inconştientă.

La urmărirea penală, inculpatul a declarat că la un moment dat, în timp ce se loveau cu bâtele, partea vătămată a lăsat bâta jos şi atunci i-a aplicat o lovitură cu bâta peste cap, aceasta căzând la pământ.

Imediat după agresiune a fost chemată ambulanţa, iar partea vătămată a fost transportată la spital.

Pentru a se stabili o eventuală stare de provocare care ar fi putut fi cauzată de faptul că partea vătămată s-ar fi înarmat prima şi, pentru că declaraţiile părţilor implicate erau contradictorii, s-a dispus, cu acordul inculpatului, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice privind detecţia comportamentului simulat. Partea vătămată nu a putut fi testată datorită afecţiunilor cu care a rămas ca urmare a agresiunii.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de I.P.J. Vrancea - Serviciul criminalistic, la întrebările relevante ale cauzei, adresate inculpatului U.C., au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul medico-legal Bârlad, C.A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral, cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, contuzie temporală dreapta şi contuzie dilacerare hemoragică frontală stânga şi temporală dreapta, HED parietal superior şi HSD temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009, a necesitat 80 - 85 zile îngrijiri medicale de la data producerii şi a pus în pericol viaţa părţii vătămate.

În urma traumatismului suferit, partea vătămată a rămas cu infirmitate fizică şi psihică, precum şi cu invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanţă osoasă la nivelul calotei craniene şi sechele psihice, respectiv tulburare afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente post TCC.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă a nuanţat intenţia cu care a acţionat, motivând că ar fi fost atacat de către partea vătămată şi că ar fi vrut să o lovească peste braţ, însă aceasta s-a ferit, s-a înclinat, iar lovitura a nimerit zona capului.

Declaraţia inculpatului a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind parţial sinceră, având în vedere declaraţiile celorlalţi martori şi datele ce rezultă din expertiza medico-legală traumatologică. În declaraţia dată la 8 decembrie 2010, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei aşa cum este descrisă aceasta în rechizitoriu, în ideea de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Din declaraţiile martorilor N.M. şi F.E. rezultă că inculpatul U.C. a avut iniţiativa conflictului. Împreună cu H.V. şi H.C. au barat drumul căruţei în care se aflau partea vătămată şi martorul N.M. Inculpatul a coborât din căruţă având în mână o bâtă, H.C. avea un arc de la o hrubă de la o căruţă, iar H.V. avea pietre. Partea vătămată a coborât din căruţă şi se retrăgea fiind urmărit de cei trei. Martora F.E. a auzit pe partea vătămată strigând la agresori "Nu daţi!", în timp ce se retrăgea. În momentul în care partea vătămată a întors capul spre H.C., inculpatul a lovit-o cu putere cu parul în cap. Partea vătămată a căzut, iar inculpatul şi ceilalţi doi agresori au continuat să se manifeste agresiv faţă de N.M., care a fost nevoit să fugă cu căruţa din locul respectiv.

Varianta prezentată de inculpat s-a constatat că nu este confirmată de niciuna dintre declaraţiile celorlalţi martori.

Martorii H.V.A., H.C. şi H.V. au prezentat variante diferite de desfăşurare a conflictului. Niciunul dintre aceşti martori nu a putut să explice contradicţiile ce există între declaraţiile pe care le-au dat la urmărirea penală şi cele date la instanţă, precum şi între declaraţiile fiecărui martor în parte.

În acest context probator, tribunalul a apreciat că inculpatul U.C. a comis infracţiunea de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen. Rezultatul mai grav, respectiv punerea în primejdie a vieţii părţii vătămate este urmarea activităţii intenţionate a inculpatului. Din modul în care inculpatul a acţionat, lovind cu putere, cu un par, pe partea vătămată în zona capului, rezultă că el a prevăzut rezultatul faptei sale şi l-a acceptat. Rezultatul mai grav nu este urmarea culpei inculpatului, deci nu se poate reţine ca formă de vinovăţie praeterintenţia, motiv pentru care a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în dispoziţiile art. 182 C. pen.

Prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite nici cerinţele art. 73 lit. b) C. pen. Inculpatul a avut iniţiativa conflictului şi, înarmat cu o bâtă, însoţit de cei doi martori, s-a îndreptat către partea vătămată, forţând-o să sară din căruţă. Partea vătămată a încercat să se apere, retrăgându-se din calea celor trei agresori, rugându-i să nu o lovească şi să nu o omoare. Rugăminţile părţii vătămate au fost auzite atât de martorul N.M., cât şi de martora F.E., aceasta din urmă putând fi apreciată ca o martoră obiectivă întrucât nu face parte nici din grupul inculpatului, nici din grupul părţii vătămate.

În consecinţă, a fost respinsă şi solicitarea de a se reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Pentru infracţiunea săvârşită, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prev. de art. 52 şi art. 72 C. pen. au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea oscilantă în timpul procesului, urmarea produsă, constând în cauzarea unor leziuni grave părţii vătămate care practic au scos-o din viaţa civilă, apreciindu-se că executarea de către inculpat a unei pedepse de 9 ani închisoare este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea acestuia.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul U.C. care, prin apărător, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. şi reindividualizarea pedepsei prin reducerea cuantumului acesteia şi aplicarea art. 861 C. pen.

În motivarea cererii de schimbare a încadrării juridice, inculpatul a arătat că din modalitatea de săvârşire a faptei constând în aceea că, întrucât partea vătămată a încercat să-l lovească cu bâta, acesta a deposedat-o de bâtă şi, la rândul său a lovit-o, nu rezultă că a acţionat cu intenţia de a ucide victima. De fapt, inculpatul a lovit pe partea vătămată în zona umărului, aceasta s-a ferit, lăsându-se în jos şi atunci inculpatul a nimerit-o în zona capului.

De asemenea, inculpatul a cerut aplicarea şi a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. referitoare la circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, deoarece conflictul a fost "început" de partea vătămată care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi care a aplicat mai multe lovituri de par acestuia.

Inculpatul a invocat şi conduita bună avută anterior comiterii faptei, atitudinea sinceră în faţa organelor judiciare şi stăruinţa depusă pentru repararea prejudiciului, aspecte care în opinia sa justificau reţinerea de către instanţa de fond a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, inculpatul a susţinut că sumele acordate părţii vătămate cu titlu de daune materiale şi morale nu au fost dovedite în cauză.

Prin Decizia penală nr. 13 din 19 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 1747/89/2010, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul U.C., care invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a susţinut că din modalitatea în care a comis infracţiunea, şi anume că a lovit pe partea vătămată cu bâta cu care aceasta a încercat iniţial să îl lovească pe el, nu rezultă că a acţionat cu intenţia de suprima viaţa victimei.

A mai arătat inculpatul că în ipoteza în care s-ar menţine încadrarea juridică reţinută în actul de sesizare a instanţei soluţia ce s-ar impune a fi pronunţată ar fi aceea de achitare a sa în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia de a ucide.

Ca o consecinţă a schimbării încadrării juridice a faptei în dispoziţiile art. 182 C. pen., inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin reţinerea în favoarea sa de circumstanţe atenuante şi aplicarea art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat care se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14, 17, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alineatul ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Cererea recurentului-inculpat prin care a solicitat să fie achitat nu este întemeiată.

Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia recurentului-inculpat şi încadrarea juridică a faptei deduse judecăţii.

Din probele administrate în cauză, descrise şi analizate pe larg în considerentele sentinţei, rezultă că la data de 20 septembrie 2009, în momentul în care intimatul-parte vătămată C.A. şi martorul N.M. se urcaseră în căruţă şi voiau să plece, a venit martorul H.C. cu căruţa în care se aflau vărul său şi recurentul-inculpat şi le-au blocat celor doi drumul cu căruţa lor cu intenţia de a bate pe partea vătămată deoarece martorul auzise că anterior aceasta îl înjurase pe tatăl său, martorul H.V.A.

Cei trei au coborât din căruţă şi au înconjurat căruţa în care se aflau partea vătămată şi martorul N.M.

În acest moment, partea vătămată a coborât din căruţă şi a fost lovită de recurent cu bâta în cap, după care a căzut la pământ.

Din Raportul de expertiză medico-legală din 13 octombrie 2009 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Bârlad rezultă că la data examinării medico-legale, partea vătămată C.A. a prezentat un traumatism cranio-cerebral cu fractură cominutivă temporală dreapta, fractură de bază de craniu etaj mijlociu, fractură occipitală dreapta paramediană, cu contuzie temporală dreapta şi contuzie dilacerare hemoragică frontală stângă şi temporală dreapta HED parietal superior stâng şi HSD temporo-parietal stâng operat. Traumatismul a putut fi produs prin lovire cu un obiect contondent, la data de 20 septembrie 2009, necesită pentru vindecare aproximativ 80 - 85 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi a pus în pericol viaţa părţii vătămate care a rămas cu infirmitate fizică şi psihică şi invaliditate permanentă, conferită de lipsa de substanţă osoasă la nivelul calotei craniene şi sechele psihice (tulburare afectivă organică, episod maniacal cu decompensări impulsiv, explozii frecvente post TCC).

Raportul de supliment de expertiză medico-legală a concluzionat că leziunile produse părţii vătămate s-au produs prin loviri active cu un obiect contondent, posibil în regiunea temporo-parietală dreapta din spate lateral-dreapta victimei, urmată de cădere şi lovire de un plan dur pe partea stângă a corpului.

În cazul infracţiunii de omor, forma de vinovăţie este intenţia în ambele sale modalităţi, fie intenţie directă, atunci când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sau inacţiunii sale (moartea victimei) şi a urmărit producerea acestuia, fie intenţie indirectă când făptuitorul a prevăzut rezultatul acţiunii sale şi, fără a-l urmări, a acceptat totuşi posibilitatea survenirii acestuia.

Prin urmare, infracţiunea de omor cere întotdeauna intenţia făptuitorului de a omorî, rezultat pe care acesta îl prevede fie ca o consecinţă sigură a faptei, fie ca o eventualitate.

Din modul în care recurentul-inculpat a acţionat, lovind cu intensitate pe intimata parte vătămată, cu un obiect vulnerant - bâtă - apt a produce moartea, în cap - zonă vitală a corpului -, cauzându-i leziuni traumatice grave care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie rezultă că acesta a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei.

Nici cererea recurentului-inculpat de a se dispune schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă nu este întemeiată.

Elementul subiectiv propriu al infracţiunii de omor face ca această faptă să se poată delimita de alte infracţiuni îndreptate împotriva vieţii persoanei, cum ar fi infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Aşa cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate şi cum s-a statuat şi în jurisprudenţa instanţei supreme prin Decizia de îndrumare nr. 6 din 7 decembrie 1974 a Plenului fostului Tribunal Suprem, se reţine drept tentativă de omor fapta de vătămare corporală gravă prin care s-a pus în primejdie viaţa unei persoane, atunci când făptuitorul, prevăzând că prin aceasta s-ar putea produce şi moartea victimei, a urmărit sau acceptat acest rezultat care nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.

Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, recurentul-inculpat, lovind pe intimata parte vătămată cu intensitate, cu o bâtă - obiect apt a produce moartea -, într-o zonă vitală a corpului - capul - şi cauzându-i leziuni grave care au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie şi în urma cărora aceasta a rămas cu invaliditate permanentă prin lipsă de substanţă osoasă la nivelul calotei craniene, rezultă că a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa acesteia şi nu doar de a-i vătăma integritatea corporală. Neproducerea rezultatului socialmente periculos, respectiv moartea victimei, s-a datorat unor împrejurări independente de voinţa recurentului-inculpat, şi anume, intervenţiei medicilor.

În ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte, reţinând că infracţiunea de săvârşirea căreia se face vinovat recurentul-inculpat este tentativa la infracţiunea de omor calificat, constată că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată acestuia de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este proporţională cu gravitatea faptei deduse judecăţii şi de natură a contribui la reeducarea inculpatului.

Reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, până la cuantumul de 4 ani ce ar permite aplicarea prevederilor art. 861 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere impune reţinerea în favoarea recurentului de circumstanţe atenuante din cele prev. de art. 74 C. pen.

Raportat însă la gravitatea deosebită a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, determinată de urmarea produsă, Înalta Curte constată că nu se justifică reţinerea în cauză a prevederilor art. 74 C. pen.

Comportarea bună a recurentului-inculpat înainte de săvârşirea faptei deduse judecăţii şi împrejurarea că se află la primul contact cu legea penală au fost avute în vedere de instanţa de fond şi de cea de apel care l-au condamnat la o pedeapsă apropiată de minimul prevăzut de lege (în cazul infracţiunii de omor calificat rămase în fază de tentativă, limitele de pedeapsă se situează între 7 ani şi 6 luni închisoare şi 12 ani şi 6 luni închisoare).

În consecinţă, Înalta Curte, reţinând că decizia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, că motivele de recurs invocate de inculpat nu sunt întemeiate şi, neconstatând din oficiu alte aspecte de nelegalitate şi netemeinicie care să atragă incidenţa vreunuia dintre cazurile de casare prev. de art. 3859 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 19 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 iunie 2012.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 1830/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 2248/2012. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2162/2012. Penal