ICCJ. Decizia nr. 2206/2012. Penal. Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2206/2012
Dosar nr. 1545/95/2011
Şedinţa publică din 22 iunie 2012
Asupra recursurilor penale penal de faţă constată şi reţine următoarele:
Prin sentinţa penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea, în baza art. ll pct. 2 lit. a), în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.C.l. pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 din O.G. nr. 195/2002 republicată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea cu nr. 2805/P/2010 din 29 martie 2011, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.C.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 210, în jurul orelor 0,00 a condus autoturismul marca O.T. pe strada Republicii din Adjud, judeţul Vrancea, având o alcoolemie de l,45 %o.
Această cauză a fost înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 1545/91/2011, competenţa instanţei fiind atrasă de calitatea inculpatului, de agent de poliţie în cadrul Postului de poliţie Păuneşti.
Inculpatul, fiind audiat, declară că în seara de 10 decembrie 2010, a consumat aproximativ 200 ml vin, împreună cu M.C. şi C.C., că în jurul orelor 00,00, a condus autoturismul său aprox. 200 m spre o staţie P., împrejurare în care, neobservând un alt autovehicul parcat dar nesemnalizat pe partea carosabilă, a intrat în coliziune, provocând avarierea celor două autovehicule.
Inculpatul susţine că alcoolemia ce i-a fost stabilită este mult prea mare, că i s-a comunicat valoarea alcoolemiei stabilită prin buletinul de analiză toxicologică, însă a văzut acel buletin abia în arhiva Tribunalului Vrancea, prin luna aprilie 2011.
Prin apărător, s-a susţinut la termenul din 06 iunie 2011, că Buletinul de analiză toxicologică cu nr. 498 nu aparţine inculpatului întrucât nu corespunde sub aspectul numărului de sigiliu aplicat pe flaconul cu sânge analizat şi că recoltarea, păstrarea, transportul şi înaintarea probei de sânge s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 376 din 10 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevare probelor biologice în vederea stabilirii intoxicaţiei etilice.
Analizând probele administrate în cauză instanţa a reţinut următoarele: în data de 10 decembrie 20101, în jurul orelor 20.00, inculpatul D.C.l., însoţit de M.C. şi C.C., fiind invitaţi la ziua unui prieten comun, au mers la un bar din Adjud, unde au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orei 23.00, cei trei au plecat spre domiciliile lor, însă, pe drum au hotărât să meargă în apartamentul inculpatului, unde au mai consumat câte un pahar cu vin. Deoarece aveau nevoie de ţigări şi apă minerală, au hotărât să meargă la o staţie P. din mun. Adjud aflată la aprox. 400 m, pentru a procura produsele menţionate.
Inculpatul D.C.l. s-a urcat la volanul autoturismului său, marca O.T. şi însoţit de cei doi prieteni, au plecat spre staţia P.
După ce a parcurs aproximativ 200 m, datorită condiţiilor de trafic, carosabil alunecos şi vizibilitate redusă influenţată de geamurile autoturismului puţin aburite şi lumina farurilor a două autoturisme are circulau din sens opus, inculpatul nu a observat că pe sensul său de deplasare, pe banda de lângă acostament, se afla parcat un TIR, şi, deşi a fost atenţionat de către M.C., care se afla pe scaunul din faţă-dreapta, a acţionat sistemul de frânare, însă coliziunea celor două autovehicule nu a putut fi evitată.
În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a inculpatului şi a martorului M.C.
În urma testării cu aparatul alcooltest s-a constatat la inculpatul D.C.l. o valoare de 0,69 g %o alcool pur în aerul expirat motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipiului Adjud unde i s-au recoltat două probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului întocmit de către organul de cercetare în data de 11 decembrie 2010, procesul verbal de prelevare şi buletinul de examinare clinică rezultă că la recoltarea probelor biologice de la inculpat s-a folosit trusa standard prevăzută de dispoziţiile Normelor Metodologice aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 374 din 10 aprilie 2004, cu nr. de sigiliu 0030568.
Criticile inculpatului cu privire la nerespectarea procedurii de prevalare a probelor biologice nu pot fi reţinute, cu excepţia a două aspecte: lipsa nejustificată a semnăturii inculpatului de pe procesu-verbal de prelevare şi consemnarea eronată a greutăţii inculpatului, de 90 kg, în loc de 130 trecută în buletinul de examinare clinică.
Susţinerile inculpatului în sensul că probele biologice nu ar fi fost păstrate în mod corespunzător la sediul Poliţiei, şi că ar fi fost înaintate spre S.M.L. Vrancea cu mare întârziere, ceea ce ar fi condus la vicierea stabilirii alcoolemiei, nu pot fi reţinute, fiind infirmate de probatoriul cauzei: adresa nr. 28303 din 20 iunie 2011 a Poliţiei mun. Adjud şi copie de pe tabelul nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L. Vrancea, cât şi declaraţia martorului B.A.D. audiat la cererea inculpatului.
În buletinul de examinare clinică semnat de inculpat se consemnează că inculpatul a consumat bere şi vin şi că la toate aspectele examinate, culoarea feţei, nistagmus lateralizat, manifestări neurologice şi psihice se constată stări de normalitate, concluzionându-se că inculpatul „nu pare sub influenţa alcoolului”.
Din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498, întocmit de S.M.L. Vrancea pentru inculpatul D.C.l., rezultă că proba de sânge a fost predată în data de 11 decembrie 2010, a fost primită în data de 14 decembrie 2010 şi a fost prelucrată în data de 15 decembrie 2010. Se mai precizează că sigiliul probei era intact şi avea nr. 0030565, cu toate că din celelalte înscrisuri, menţionate mai-sus rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt număr de sigiliu, respectiv - 0030568.
În aceste condiţii se creează o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de sânge prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului şi implicit, cu privire la alcoolemia stabilită pentru inculpat prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 emis de S.M.L. Vrancea.
Pentru aceste motive această probă nu a fost reţinută de către instanţă. Prin urmare, în cauză s-a dovedit, cu certitudine, prin: procesul verbal de cercetare la faţa locului, planşele foto, fişa obţinută la testări prin metoda „D.A. - 8510RO”, buletinul de examinare clinică; declaraţiile martorilor M.C. şi M.R., toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpatului date în timpul procesului penal că în seara zilei de 10 decembrie 2010 inculpatul a consumat băuturi alcoolice, după care în jurul orelor 24.00, fiind sub influenta băuturilor alcoolice a condus propriul autoturism pe un drum public aproximativ 200 m, provocând un accident de circulaţie fără consecinţe grave.
Cu toate acestea, instanţa a apreciat că un element esenţial al laturii obiective pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, respectiv, existenţa uni îmbibaţii alcoolice de peste 0.80 g %o I alcool pur în sânge, nu a fost dovedit, cu certitudine, în cauză.
Pentru aceste considerente, instanţa a dispus în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen, achitarea inculpatului D.C.l. pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate.
Prin apelul promovat, Parchetul a susţinut că instanţa de fond a dispus în mod eronat achitarea inculpatului D.C.l., conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
S-a mai arătat că neconcordanţa a existat între numerele sigiliului probei de sânge prelevate la data de 11 decembrie 2010, respectiv menţionarea numărului 0030565 pentru trusa standard a reprezentat o eroare de dactilografiere.
În susţinerea apelului, s-a mai arătat că inculpatul a fost testat cu fiola alcooletst, înregistrându-se o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat, în faza urmăririi penale a recunoscut comiterea faptei, a arătat că nu are probe de solicitat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, însă în faza cercetării judecătoreşti a revenit asupra declaraţiilor date.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a solicitat desfiinţarea sentinţei penale apelate şi în rejudecare condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Prin decizia penală nr. 71/ A din 26 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
A fost desfiinţată sentinţa penală 187 din 24 octombrie 2011 a Tribunalului Vrancea şi în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) în referire la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpatul D.C.l., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
În baza art. 181 alin. (3) şi art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă cu amenda în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 192 alin. (l) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluţionarea cauzei la fond.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei în apel au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunţa aceasta decizie Curtea a constatat următoarele: Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor 24.00) a condus autoturismul marca O.T., pe strada Republicii din Adjud, având o alcoolemie de l,45 %o.
Pe parcursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând şi regretând fapta comisă.
Inculpatul a arătat că la data de 10 decembrie 2012, în jurul orei 20.00 a fost împreună cu alte două persoane la un bar unde au consumat două beri şi trei sticle cu vin.
A mai declarat inculpatul că în jurul orelor 23.00 a plecat din bar, după care a mers împreună cu numitul C.C., acasă unde au mai consumat câte un pahar cu vin, în jurul orelor 24.00 s-au hotărât să meargă la un P. pentru a cumpăra ţigări şi apă, sens în care a condus autoturismul marca O.T.
Cu ocazia audierii la instanţa de fond, inculpatul a revenit asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale, încercând să minimalizeze cantitatea de alcool consumată, prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu semiremorca marca K., tractată de autocarul marca M.A.N.
Imediat după incidentul produs inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe baza analizelor biologice s-a stabilit că inculpatul prezenta o alcoolemie de l,45g %o (prima probă), respectiv 1,35 g %o ( la cea de-a doua probă).
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului (conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.) reţinând că s-a creat o insurmontabilă incertitudine cu privire la proba de sânge prelucrată în vederea stabilirii alcoolemiei şi implicit cu privire la alcoolemia stabilită prin buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 498 emis de S.M.L. Vrancea.
Pentru cele arătate mai sus, instanţa de fond a avut în vedere în principal împrejurarea că sigiliul probei avea nr. 0030565, conform buletinului de analiză, cu toate că din celelalte înscrisuri (proces-verbal de prelevare, buletin de examinare clinică, tabelul nominal privind predarea-primirea truselor standard la S.M.L. Vrancea) rezultă că proba de sânge prelevată de la inculpat avea alt număr de sigiliu, respectiv 0030568.
S-a considerat că aspectul invocat de inculpat în favoarea sa şi primit drept favorabil de către prima instanţă nu este în măsură să justifice, în mod singular, prin nesocotirea celorlalte probatorii, soluţia de achitare dispusă în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În concret, neconcordanţa dintre numerele de sigilii de probe biologice ce apar în procesul verbal de prelevare, buletinul de examinare clinică, respectiv buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nu poate sta la baza concluziei că ar lipsi unul din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
S-a apreciat că menţiunea numărului de sigiliu-0030565 din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 498, în condiţiile în care din restul actelor ce au stat la baza stabilirii alcoolemiei, rezultă ca şi număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare materială.
Astfel, s-a considerat că doar invocarea respectivei contradicţii existente între numerele sigiliului nu justifică soluţia de achitare adoptată de prima instanţă.
În concret, nu a existat o justificare juridică în baza căreia se putea înlătura restul materialului probator din care rezultă existenţa faptei şi împrejurarea că aceasta prezenta toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Nu trebuie omisă împrejurarea că în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 24 martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaşte şi regretă fapta comisă, precizând că nu are alte probe de solicitat şi nici cereri de formulat.
Rezultă astfel, că la acel moment, inculpatul nu a înţeles să speculeze contradicţia vizând numărul sigiliului, şi mai mult nu a contestat gradul de alcoolemie stabilit pe baza analizei toxicologice.
Împrejurarea că inculpatul nu a semnat procesul verbal de prelevare (anexa 2) în condiţiile în care semnătura acestuia se regăseşte în buletinul de examinare clinică (anexa 3) nu poate avea drept consecinţă nelegalitatea probei vizând stabilirea alcoolemiei.
Faţă de cele de mai sus se consideră că nu se impune achitarea inculpatului conform art. ll pct. 2 lit. a) în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Se apreciază însă, că fapta reţinută în sarcina inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform art. 181 alin. (l) C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret,fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Conform art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Având în vedere actele şi lucrările dosarului constatăm că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., motivat de următoarele considerente:
- activitatea desfăşurată de inculpat, în sensul conducerii autoturismului, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe o distanţă mică de drum, în jurul orelor 24.00, când nu exista un trafic intens nu prezintă o gravitate deosebit de ridicată.
- pe parcursul urmăririi penale inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând şi regretând fapta comisă.
- inculpatul s-a prezentat în faţa instanţelor de judecată cu ocazia soluţionării cauzei la fond şi în apel;
- inculpatul s-a aflat la primul impact cu legea penală, este angajat ca agent de poliţie în cadrul P.P. Păuneşti-judeţ Vrancea, anterior comiterii faptei, inculpatul a avut un comportament demn în societate şi de asemenea a manifestat o conduită ireproşabilă pe linie profesională.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul D.C.l.
Parchetul de pe Lângă Curtea De Apel Galaţi a invocat ca şi caz de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului formulat, casarea deciziei recurate şi în raport de probele existente condamnarea inculpatului, întrucât soluţia de achitare se bazează pe o analiză greşită a probelor care atestă existenţa gradului de pericol social al faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Apărătorul inculpatului D.C.l. deşi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 172 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului şi menţinerea hotărârii de achitare pronunţată de prima instanţă în susţinerea recursului şi-a formulat apărările doar pe pct. 18.
Înalta Curte, analizând recursurile formulate prin prisma cazurilor de casare invocate, apreciază, ca nefondate, recursurile pentru considerentele ce vor fi expuse:
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 18, în recursul inculpatului, în sensul că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu este conformă cu mijloacele de probă administrate în cauză şi nu rezultă în nici un mod vinovăţia sa, sau datele reţinute cu privire la fapta sau nu sunt conforme cu realitatea, precum şi raportat la recursul parchetului în sensul că probele existente impun condamnarea inculpatului, întrucât soluţia de achitare se bazează pe o analiză greşită a probelor care atestă existenţa gradului de pericol social al faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, Înalta Curte apreciază că nu-şi găsesc aplicabilitatea în raport de următoarele considerente:
Caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracţiuni.
Pericolul social al infracţiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice prin fiecare faptă săvârşită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracţiune.
Este posibil ca în concret fapta săvârşită, deşi formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracţiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, dar pericolul social să nu evidenţieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
Cu alte cuvinte este posibil, ca în concret fapta săvârşită să fie lipsită de importanţă prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. În astfel de situaţii, când pericolul social concret al faptei săvârşite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, este înlăturat caracterul infracţional al faptei şi pe cale de consecinţă este înlăturată şi răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte legiuitorul ia în considerare, printre altele, şi pericolul social ce-l reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiţii fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracţiuni.
În art. 181 C. pen., se prevede că „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni”. Prin aceste dispoziţii, aşa cum au fost expuse mai sus se stabileşte pentru organul de aplicare a legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 181 alin. (2) C. pen., dacă fapta săvârşită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracţiune. Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracţiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancţiune cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 C. pen.
Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, potrivit art. 181 C. pen., este o faptă lipsită în mod vădit de importanţă, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală şi din conţinutul ei concret.
Aşadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penaliceşte şi prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanţă.
Instituţia prevăzută în art. 181 C. pen., are un caracter general, în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală indiferent de natura lor şi de pedeapsa prevăzută pentru ele.
Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.
Prevederea condiţiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.
La stabilirea, în concret a gradului de pericol social, potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) C. pen., se ţine seama de: modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana şi conduita făptuitorului.
Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise şi necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret.
Modul şi mijloacele de săvârşire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, când au fost folosite mijloacele de săvârşire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.
După scopul urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuinţe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustraşi din gestiune). Când infracţiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracţiuni, pericolul social de data aceasta este ridicat şi suficient pentru a caracteriza fapta ca infracţiune.
împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoaşterea pericolului social al acesteia şi al periculozităţii făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situaţia creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracţiune. Dimpotrivă fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferinţă, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) pot reliefa un pericol social scăzut.
După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracţiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul social al unei infracţiuni.
Persoana şi conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ţine seama fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârşirea faptei, după săvârşirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanţe personale ale acestuia.
Ori, pornind de la aceste criterii, obligatorii pentru instanţa în aprecierea gradului de pericol social concret al faptei, Înalta Curte apreciază ca aceste dispoziţii se regăsesc în situaţia de fapt reţinută in sarcina inculpatului si probată pe deplin aşa încât solicitarea parchetului de condamnarea inculpatului sau a inculpatului de menţinerea soluţiei de achitare astfel cum a fost dispusă de instanţa de fond este una netemeinică şi nu se impunea din întreaga economie a actelor şi lucrărilor dosarului.
Conduita socială buna invocată în apărare de către inculpat prin apărător, de asemenea, este justificata; in favoarea inculpatului pledează un întreg lanţ de circumstanţe reale şi personale care susţin însă soluţia de achitare dispusă de instanţa de apel şi nu cea solicitată de inculpat.
Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului. În această manieră se realizează şi scopul pedepsei,cel de prevenţie generală şi specială.
Cu atât mai mult în cazul infracţiunilor comise de persoane care au o anumită calitate, cum este cazul şi în speţa de faţă, trebuie avute în vedere în egală măsură persoana infractorului şi respective, reintegrarea şi reeducarea sa socială, cât şi dimensiunea fenomenului infracţional şi aşteptările societăţii faţă de mecanismul justiţiei penale pentru a realiza o proporţionalitate reală între cele două aspecte, pentru că nu ideea aplicării unor pedepse exemplare cu efect intimidant este cea care dă valoare procesului în sine, ci aplicarea unor pedepse juste, echitabile atât pentru inculpat cât şi pentru societate.
Analiza criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., este obligatorie şi trebuie făcută cumulativ, având în vedere faptul că primele două criterii, dispoziţiile Părţii generale ale Codului penal şi limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestuia, vizează legalitatea operaţiunilor de individualizare judiciară, astfel încât trebuie insistat deopotrivă şi asupra celorlalte criterii şi anume gravitatea faptei săvârşite, persoana făptuitorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Gradul de pericol social al faptei săvârşite nu trebuie analizat în detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar simpla constatare a gradului de pericol social generic crescut al unei infracţiuni nu trebuie să reprezinte o motivare a mecanismului de individualizare judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată, ci impune obligaţia analizării gradului de pericol social concret alături de analiza celorlalte criterii de individualizare.
Pentru a se putea aprecia în mod concret gravitatea faptei şi pentru a se realiza o justă individualizare a pedepsei este necesar a se raporta fapta dedusă judecăţii la sistemul general de valori acceptat de societate şi care ar trebui să se reflecte în hotărârea pronunţată. De asemenea, este important a se analiza conţinutul concret al faptei, acţiunea sau inacţiunea concretă, mijloacele folosite, urmarea imediată şi în egală măsură caracterul şi importanţa obiectului infracţiunii, caracterul şi importanţa urmărilor acesteia .prejudicial efectiv produs care trebuie să se reflecte în conţinutul hotărârii judecătoreşti evaluarea gravităţii faptei nu se poate realiza în absenţa unei analize serioase a vinovăţiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia faţă de fapta comisă şi urmările produse.
În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că la data de 11 decembrie 2010 (în jurul orelor 24.00) a condus autoturismul marca O.T., pe strada Republicii din Adjud, având o alcoolemie de l,45 %o.
Probele administrate în cauză atestă neechivoc faptul că inculpatul, la data de 10 decembrie 2012, în jurul orei 20,00, a fost împreună cu alte două persoane la un bar unde au consumat două beri şi trei sticle cu vin, aspect recunoscut practic şi de acesta, faptul că ulterior a revenit asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale încercând să minimalizeze cantitatea de alcool consumată, prezentând totodată o altă modalitate de producere a impactului cu semiremorca marca Koegel, tractată de autocarul marca M.A.N. nu duce ia înlăturarea vinovăţiei sale.
Neconcordanţele invocate de inculpat ca temei al achitării sale (pe motivul că dubiile existente în cauză îi profită) în sensul că menţiunea numărului de sigiliu-0030565 din buletinul de analiză toxicologică, alcoolemie nr. 498, în condiţiile în care din restul actelor ce au stat la baza stabilirii alcoolemiei, rezultă ca şi număr de sigiliu-0030568 reprezintă în fapt o eroare materială aşa cum corect a apreciat şi instanţa de apel şi nu justifică soluţia de achitare adoptată de prima instanţă după cum nu justifică nici condamnarea acestuia în raport de faptul că nu au fost apreciate corect probele.
Mai mult decât atât, în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din 24 martie 2011 inculpatul a declarat că recunoaşte şi regretă fapta comisă, precizând că nu are alte probe de solicitat şi nici cereri de formulat.
Totodată, trebuie relevat şi faptul că activitatea desfăşurată de inculpat, în sensul conducerii autoturismului, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, pe o distanţă mică de drum, în jurul orelor 24.00, când nu exista un trafic intens nu prezintă o gravitate deosebit de ridicată aşa încât nici sub acest aspect nu poate fi vorba despre o apreciere greşită a probelor în sensul celor susţinute de parchet.
În raport de toate aspectele arătate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanţa de apel a ţinut seama în mod corect la aprecierea gravitatăţii concrete a faptei de mobilul şi scopul acesteia, precum şi de finalitatea faptei respectiv fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social concret al faptei prin prisma calităţii deţinută de inculpat şi a modalităţii şi mijloacelor concrete de săvârşire a luat în considerare şi circumstanţele reale şi personale ale acestuia care susţin aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. pen.
Persoana infractorului care reprezintă un alt criteriu de individualizare judiciară a pedepselor care trebuie să corespundă şi să fie adecvate şi proporţionale faţă de fiecare inculpat,raportat la periculozitatea socială a acestuia şi trăsăturile sale specifice care îi definesc personalitatea şi care alcătuiesc practic cumulul de circumstanţe care nu pot fi ignorate,circumstanţe care trebuie acordate în considerarea persoanei sale şi din altă perspectivă,respectiv calitatea sa de agent de poliţie, conduită profesională bună anterior comiterii faptei şi un comportament riguros şi ireproşabil, compatibil cu atribuţiile şi rolul său în ocrotirea ordinii de drept şi care nu trebuie minimizate în alegerea sancţiunii ce corect a fost aplicată; astfel încât soluţia de achitarea a acestuia întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni este una justă de natură să fundamenteze proporţionalitatea între scopul reeducării inculpatului prin caracterul retributiv al pedepsei aplicate şi aşteptările societăţii faţă de actul de justiţie realizat sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, motivele invocate de recurenţi fiind nefondate, Înalta Curte urmează a le respinge în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi inculpatul D.C.l. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2231/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2230/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
