ICCJ. Decizia nr. 2230/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2230/2012
Dosar nr. 3399/104/2009
Şedinţa publică din 25 iunie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 3399/104/2009, s-a dispus:
În baza art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor D.S. şi D.D.
Pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) şi art. 13 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
În baza art. 350 alin. (l) şi (2) C. proc. pen., a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului D.S. şi s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia dacă nu era arestat în altă cauză.
În baza art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a fost revocată şi măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul D.D. şi s-a dispus retragerea mandatului de arestare preventivă nr. 23 din 6 octombrie 2009 emis pe numele inculpatului.
S-a luat act că părţile vătămate M.E.D. şi R.L. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 169 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpaţi a bunurilor consemnate în procesul-verbal din 25 septembrie 2009 şi în Ordonanţa nr. 15D/P/2009 din 14 octombrie 2009 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt, după cum urmează: 4 tone acumulatori auto aflate în custodia SC R. SA Slatina, suma de 800 lei depusă la C.E.C. B. Slatina cu chitanţa nr. 2238534/1, suma de 525 EURO depusă la C.E.C. B. Slatina cu chitanţa nr. 2238537/1, radio CD - auto cu panou frontal detaşabil şi telecomandă marca M. - DVX 408 RDS /USB/AX, radio CD - auto cu panou frontal detaşabil marca KENWOOD 21-5372-72, cameră video marca „JVS” 143C0696 prevăzută cu acumulator şi încărcător, TV portabil LCD8 marca „S.” model PD8019, Notebook marca „T." NB 100 seria 19228109 Q şi cameră foto „K.” KCFED 52835162.
Cheltuielile judiciare efectuate au rămas în sarcina statului. Soluţia instanţei s-a întemeiat pe constatarea că probele administrate în cauză nu demonstrează neechivoc vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2006-2009, prin înşelăciune, inculpaţii D.S. şi D.D. ar fi racolat, transportat şi cazat în Italia mai multe persoane în scopul exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei, cerşetoriei şi alte activităţi ilicite.
În cursul anchetei penale au fost identificate părţile vătămate R. L. şi M.E., precum şi minorii R.L. şi V.V., ca victime ale traficului de persoane.
I. Cu referire la partea vătămată M.E. se reţinuse că aceasta fusese racolată de inculpatul D.S.
Iniţial, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să meargă la Slatina pentru a îngriji de copii săi minori, propunere acceptată de partea vătămată, în cursul lunii iulie 2006. Întrucât nu a fost remunerată pentru serviciile prestate până în luna septembrie 2006, partea vătămată a încercat să plece de la inculpat însă, în final, a acceptat să meargă în Italia, unde, potrivit înţelegerii, urma să îngrijească în continuare de copii inculpatului.
Acelaşi inculpat i-a promis şi părţii vătămate R.L., mama victimei M.E., că îi va găsi un loc de muncă onorabil în Italia.
Ca urmare, la data de 8 noiembrie 2006, părţile vătămate au părăsit România, deplasarea în Italia făcându-se cu autoturismul inculpatului. Cele două părţi vătămate au fost cazate în localitatea Novară Cenaro, situată la 30-40 km de Milano, într-un imobil părăsit.
În primele zile după sosire, partea vătămată R.L. a îngrijit de mama inculpatului care internată într-un spital.
În schimb, partea vătămată M.E. a fost trimisă în locuri aglomerate şi obligată să cerșească şi să sustragă diverse produse din magazine. Bunurile sustrase erau ulterior valorificate de către inculpat.
Exploatarea părţii vătămate M.E. s-a realizat prin constrângere fizică şi morală.
S-a stabilit că partea vătămată a fost lovită de către inculpat şi obligată să meargă împreună cu soţia acestuia în diverse magazine pentru a sustrage alimente, parfumuri şi alte produse. Acelaşi inculpat a obligat victima să meargă împreună cu fiica sa, D.M.L., în staţiile de metrou, în magazinele mari şi în cimitire, în scopul practicării cerşetoriei.
Partea vătămată R.L. a încercat să îşi apere fiica, însă, tară niciun rezultat, fiind la rândul ei lovită şi ameninţată de acelaşi inculpat. Acesta din urmă a încercat să o arunce pe partea vătămată de la balconul casei şi i-a cerut şi ei să meargă să sustragă bunuri ori să practice prostituţia. Partea vătămată R.L. a refuzat şi, în aceste condiţii, a fost obligată de inculpat să efectueze reparaţii la imobilul în care locuiau, să zugrăvească şi să facă curăţenie, tară a fi plătită.
După aproximativ 3 săptămâni, victima R.L. a reuşit să se întoarcă în ţară, iar fiica sa, partea vătămată M.E., a revenit în România în cursul lunii mai 2007 împreună cu inculpatul D.S., locuind într-un imobil din oraşul Slatina.
II. La începutul lunii mai 2008, inculpatul D.D., aflându-se la locuinţa părţii vătămate M.E., i-a spus acesteia că doreşte să întâlnească tineri interesaţi să lucreze în ltalia. În aceste împrejurări, l-a cunoscut pe minorul R.L., căreia i-a promis suma de 30 lei/zi pentru munca depusă. Inculpatul D.D. l-a convins pe minor, dar şi pe partea vătămată M.E., să îl însoţească în Italia, la muncă.
Când au ajuns la destinaţie, inculpatul D.D. a obligat partea vătămată M.E. să cerşească, să sustragă bani şi să practice prostituţia.
Victima minoră R.L. a fost cazată de inculpaţii D.S. şi D.D. într-o casă părăsită, cerându-i-se să sustragă acumulatori auto. întrucât minorul a refuzat, acesta a fost lovit de cei doi inculpaţi, legat cu cabluri şi înfometat. După circa o săptămână, profitând de un moment de neatenţie din partea inculpaţilor, victima a reuşit să fugă şi să denunţe inculpaţii autorităţilor italiene.
Partea vătămată M.E. a fost condamnată în Italia la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru sustragere de bunuri. La locul de detenţie, urmând instrucţiunile primite de la inculpatul D.S., partea vătămată şi-a atribuit o identitate falsă, prezentându-se sub numele C.M.G., iar când a ieşit din închisoare, aceasta a fost aşteptată de acelaşi inculpat şi obligată să sustragă bunuri şi să cerşească, sumele de bani obţinute fiind însuşite tot de inculpat.
III. Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D.D. pe linia traficului de persoane a fost reţinută şi în legătură cu victima V.V.
A rezultat că, în cursul lunii iulie 2008, persoana în cauză a acceptat propunerea inculpatului D.D. privind obţinerea unui loc de muncă în Italia care îi asigura plata sumei de 500 lei săptămânal, pe lângă cazare, hrană şi transport gratuit.
După sosirea în Italia, victima, ca şi celelalte persoane, a fost cazată într-o casă părăsită din localitatea Cerana, recuperând acumulatori auto până în luna decembrie 2008, fără să primească în schimb vreo sumă de bani.
În luna decembrie 2008, victima a dobândit rezidenţa italiană şi a reuşit să se întoarcă în România. A fost însă acostată de inculpatul D.D. şi, sub promisiunea că îşi va primi sumele de bani cuvenite pentru munca prestată anterior, victima a acceptat să se întoarcă la muncă, în Italia.
Nici de această dată, victima nu a fost remunerată pentru cele aproximativ 55 zile lucrate la recuperarea de acumulatori în beneficiul inculpatului D.D.
Situaţia de fapt expusă în rechizitoriu era probată în principal cu declaraţiile inculpaţilor şi a persoanelor în legătură cu care se reţinuse săvârşirea infracţiunilor.
Apreciind asupra probelor cu relevanţă în stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor, prima instanţă a constatat că acestea nu erau suficiente pentru pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În esenţă, s-a reţinut că probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti nu demonstrează neechivoc săvârşirea faptelor menţionate în rechizitoriu şi că, în lipsa unor dovezi certe de vinovăţie, nu se putea dispune condamnarea inculpaţilor.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Olt.
Prin motivele de apel formulate, s-a arătat că prima instanţă evaluase greşit probele cauzei şi pronunţase achitarea inculpaţilor.
Prin decizia penală nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul parchetului, desfiinţată sentinţa primei instanţe în privinţa ambilor inculpaţi şi, în rejudecare: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu din infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) şi art. 13 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (l), (2) şi (3) teza a Il-a din Legea nr. 678/2001 pentru ambii inculpaţi.
I. Î n baza art. 12 alin. (l) şi (2) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea inculpaţilor D.S. şi D.D. la pedeapsa de câte 7 ani închisoare.
II. Î n baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 s-a dispus condamnarea aceloraşi inculpaţi la pedeapsa de câte 10 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpaţilor D.S. şi D.D., urmând ca aceştia să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului D.S. durata arestului preventiv de la 24 septembrie 2009 la 16 februarie 2010 şi pentru inculpatul D.D., durata arestului preventiv, de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010.
În baza art. 19 alin. (l) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. l 18 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul D.S. a următoarelor bunuri: 4 tone acumulatori auto aflate în custodia SC R. SA Slatina, conform procesului-verbal din 25 septembrie 2009; suma de 800 lei depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanţa nr. 2238534/1 şi suma de 525 EURO depusă la C.E.C. B., sucursala Slatina, cu chitanţa nr. 2238537/1.
În baza art. 169 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpaţi a celorlalte sume de bani consemnate în procesul-verbal din 25 septembrie 2009 şi a bunurilor indicate în cuprinsul Ordonanţei nr. 15/D/P/2009 din 14 octombrie 2009 emisă D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt.
S-a luat act că părţile vătămate M.E.D. şi R.L. nu s-a constituit părţi civile în procesul penal.
În esenţă, decizia instanţei de apel s-a întemeiat pe constatarea că probele administrează în cauză confirmă temeinicia acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor D.S. şi D.D. privind exploatarea părţilor vătămate M.E. şi R.L.
La judecata în apel au fost readministrare probele cauzei, procedându-se la reaudierea părţilor vătămate şi a martorilor care aveau cunoştinţă despre împrejurările comiterii faptelor.
S-a reţinut că la judecata în primă instanţă părţile vătămate îşi modificaseră declaraţiile iniţiale, tară a aduce şi argumente corespunzătoare conduitei procesuale adoptate.
Dată fiind revenirea părţilor vătămate asupra declaraţiilor iniţiale, parchetul a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă.
S-a stabilit că, în preziua termenului de judecată la prima instanţă, părţile vătămate au fost ameninţate de părinţii inculpaţilor din cauză, atât victimele, cât şi familiile acestora.
În cursul cercetărilor efectuate, părţile vătămate au arătat că în perioada şederii în Italia au fost obligate să fure din magazine, să cerşească şi să practice prostituţia în folosul inculpaţilor.
Pe baza declaraţiilor părţilor vătămate şi ale martorilor R.M. şi R.G., şi aceste persoane făcând cunoscută teama insuflată de cei doi inculpaţi pe parcursul procesului penal, instanţa de apel a constatat că faptele menţionate în rechizitoriu erau dovedite cu probele de la dosar şi că acestea constituie infracţiunea de trafic de persoane şi trafic de minori prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 raportat la părţile vătămate M.E. şi R.L., încadrare juridică corespunzătoare circumstanţelor reale ale săvârşirii faptelor.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că în cauză se impune condamnarea inculpaţilor la pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate.
Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpaţii D.S. şi D.D.
Prin motivele de recurs formulate, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., parchetul a susţinut nelegalitatea deciziei pronunţate în cauză pentru greşita deducere a prevenţiei inculpatului D.D., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 169 C. proc. pen. şi omisiunea stabilirii pedepsei complementare, obligatorie în privinţa ambilor inculpaţi.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor pentru inculpaţi, s-a solicitat majorarea acestora, invocându-se gravitatea faptelor şi conduita procesuală necorespunzătoare, manifestată şi prin încercarea de influenţare a victimelor şi participanţilor la procesul penal.
La rândul lor, inculpaţii D.S. şi D.D. au criticat decizia instanţei de apel prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 23859 pct. 10, 12 şi 18 C. proc. pen.
Incidenţa cazurilor de casare de la art. 3859 pct. 10 şi 12 C. proc. pen., a fost susţinută în raport de omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa şi cu privire la faptele menţionate în rechizitoriu ca fiind săvârşite în dauna părţilor vătămate R.L. şi V.V. şi stabilirea, în aceste condiţii, a vinovăţiei inculpaţilor cu neobservarea limitelor învinuirii, pentru două fapte care, în realitate, nu realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori.
Referitor la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., acesta a fost motivat în esenţă de greşita interpretare şi evaluare a probelor cauzei în apel, susţinându-se că starea de fapt reţinută de prima instanţă era corespunzătoare adevărului în cauză, neexistând nicio activitate din partea inculpaţilor care să poată fi calificată drept aservire sau exploatare a părţilor vătămate.
În subsidiar, s-a solicitat casarea deciziei şi reţinerea cauzei pentru rejudecare în fond, în vederea administrării de probe, hotărârea instanţei de apel întemeindu-se, în principal, pe declaraţiile părţilor vătămate, persoane cu privire la care se efectuaseră cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, încălcându-se astfel dreptul inculpaţilor la un proces echitabil.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce urmează:
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că principala critică a apărării vizează insuficienţa probelor în acuzare şi, deopotrivă, grava eroare săvârşită de instanţa de apel în evaluarea probatoriului şi stabilirea stării de fapt. Contrar susţinerilor formulate, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpaţilor a fost corect stabilită în cauză, situaţia de fapt reţinută de instanţă având corespondent în probele administrate.
În cursul anchetei penale, părţile vătămate M.E.D. şi R.L. (minor) au formulat declaraţii complete în ceea ce priveşte condiţiile şi împrejurările care au determinat plecarea lor în străinătate, promisiunile mincinoase ale inculpaţilor privind obţinerea unui loc de muncă plătit şi celelalte avantaje decurgând din acceptarea propunerii de a lucra în străinătate, cu referire la asigurarea cazării, hranei şi transportului până în ţara de destinaţie.
Prin aceleaşi declaraţii, părţile vătămate au relatat comportamentul şi abuzurile la care au fost supuse pe toată perioada şederii în Italia de către inculpaţi.
Deşi inculpaţii au negat săvârşirea oricăror acte de exploatare împotriva părţilor vătămate, se constată că nu există niciun motiv întemeiat pentru înlăturarea din examinare a declaraţiilor formulate în cauză de părţile vătămate şi martorii din lucrări.
Este adevărat că, la judecata în primă instanţă, părţile vătămate şi martorii au revenit asupra declaraţiilor incriminatoare, însă, în faţa instanţei de prim control judiciar, cu ocazia readministrării probatoriului, s-a stabilit că motivul schimbării declaraţiilor era imputabil exclusiv inculpaţilor.
Atât părţile vătămate, cât şi martorii R.M. şi R.G., rudele minorului R.L., au menţionat drept cauză a modificării declaraţiilor iniţiale presiunile exercitate împotriva lor de către inculpaţi, toate acestea în scopul retractării declaraţiilor anterioare şi obţinerea unei soluţii favorabile pentru inculpaţi.
Chiar dacă denunţarea presiunilor şi a ameninţărilor proferate de inculpaţi s-a făcut în cursul anchetei penale declanşate împotriva părţilor vătămate, această împrejurare nu lipseşte de credibilitate declaraţiile formulate în cauză.
Cu ocazia audierii în apel, părţile vătămate şi martorii aveau posibilitatea să îşi retragă declaraţiile formulate în cursul anchetei penale pornite împotriva lor, dacă recunoaşterea făcută era una de circumstanţă şi în scopul avantajării propriei situaţii juridice.
Dimpotrivă, persoanele în cauză şi-au menţinut declaraţiile iniţiale şi au subliniat ameninţările şi presiunile exercitate de cei doi inculpaţi în vederea retractării declaraţiilor.
De asemenea, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că relatările părţilor vătămate în legătură cu racolarea şi exploatarea lor pe teritoriul Italiei au fost confirmate şi de martora R.L., mama victimei M.E., R.M. şi R.G., cu precizarea că martora R.M., ea însăşi victimă a comportamentului abuziv al inculpaţilor, şi-a menţinut declaraţiile incriminatoare pe tot parcursul procesului penal.
Activitatea infracţională desfăşurată în cauză de inculpaţi este susţinută nu numai cu declaraţiile victimelor şi ale rudelor acestora, ci şi de alte împrejurări obiective care confirmă fie acţiunile ilicite săvârşite de victime, la cererea şi în folosul inculpaţilor, fie exercitarea actelor de violenţă denunţate în cuprinsul declaraţiilor incriminatoare.
Astfel, din înscrisurile întocmite de I.G.P.R. – C.C.P.I. nr. 540474 din 19 august 2009, rezultă că, la data de 7 iulie 2008, partea vătămată M.E. a fost depistată şi controlată pe Autostrada A 28, din apropierea localităţii Udine, însoţită fiind de inculpatul D.D. şi minorul R.L., precum şi la data de 10 iunie 2009, în timp ce se afla în parcarea unui supermarket din Milano, împreună cu inculpatul D.S.
În cursul anului 2009, partea vătămată a fost depistată în mai multe rânduri şi cercetată pentru comiterea unor furturi din magazine, condamnată de autorităţile judiciare italiene la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Tot astfel, după ce a reuşit să fugă de la inculpaţi, minorul R.L. a fost depistat de carabinieri şi transportat la spital unde a rămas o zi internat; urmele de violenţă pe care le prezenta minorul au putut fi observate în respectiva împrejurare.
Chiar dacă s-ar considera că părţile vătămate au acceptat propunerea inculpaţilor de a practica cerşetoria ori de a sustrage bunuri, răspunderea penală a inculpaţilor subzistă în cauză, inducerea în eroare privind modul în care urma să se desfăşoare în concret activitatea şi împărţite beneficiile.
Or, părţile vătămate nu au fost beneficiarii acţiunilor ilicite desfăşurate şi s-au aflat sub controlul strict al inculpaţilor şi supuse unui tratament degradant pe toată perioada şederii lor în străinătate. Au fost cazate într-un imobil părăsit, lovite si chiar înfometate, în cazul minorului R.L.
Ca urmare, având în vedere materialul probator administrat în cauză, cu referire la declaraţiile părţilor vătămate, declaraţiile martorilor susmenţionaţi şi ale martorului V.V. coroborate cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută de instanţa de apel este corectă, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii D.S. şi D.D. fiind corespunzător încadrată juridic în dispoziţiile art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001.
În consecinţă, critica inculpaţilor circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 şi pct. 12 teza I-a C. proc. pen., este nefondată.
Nu poate fi primită nici critica inculpaţilor în sensul încălcării dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. prin valorificarea declaraţiilor din cursul anchetei penale declanşate împotriva părţilor vătămate şi martorilor cauzei, având în vedere că respectivele persoane au fost audiate nemijlocit în cursul judecăţii în apel, aceste declaraţii servind la pronunţarea verdictului de vinovăţie şi nu cele date în cursul anchetei penale, inculpaţii având astfel posibilitatea să se apere prin interogarea directă a persoanelor audiate.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu există temei pentru reţinerea incidenţei cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
S-a susţinut că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat cu privire la toate faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu, făcându-se referire şi alte persoane implicate în activitatea infracţională desfăşurată în cauză.
Se constată, însă, că atât în partea introductivă, cât şi în dispozitivul deciziei din apel, a fost reţinută săvârşirea a două infracţiuni de trafic de persoane în dauna părţilor vătămate M.E. şi R.L.
Referirea la celelalte persoane s-a făcut în contextul analizării probelor şi a dovedirii vinovăţiei inculpaţilor.
Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte actul de trimitere în judecată, având în vedere încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.
Dacă sesizarea instanţei ar fi avut loc şi pentru celelalte persoane în legătură cu care a fost descrisă activitatea infracţională a inculpaţilor atunci încadrarea juridică provizorie dată faptelor săvârşite trebuia să reflecte pluralitatea subiecţilor pasivi fie prin reţinerea formei continuate de infracţiune corespunzătoare rezoluţiei infracţionale unice, fie prin reţinerea concursului real de infracţiuni, 4 infracţiuni.
Or, asemenea menţiuni nu au fost făcute în rechizitoriu, ceea ce înseamnă că referirea la celelalte persoane s-a făcut în contextul analizării probelor şi dovedirea tipului de comportament al inculpaţilor.
În fine, în ceea ce priveşte restituirea către inculpaţi a sumelor consemnate în procesul verbal întocmit la data de 25 septembrie 2009, dispoziţie criticată în recursul procurorului, Înalta Curte constată respectivă măsură se impunea a fi luată în cauză, având în vedere inexistenţa oricăror dovezi din care să rezulte că sumele în discuţie proveneau din săvârşirea infracţiunilor pentru care a avut loc condamnarea inculpaţilor.
Decizia instanţei de apel este, însă, criticabilă pentru greşita deducere a prevenţiei în privinţa inculpatului D.D. şi greşita individualizare a pedepselor.
Sub primul aspect, Înalta Curte constată că în mod eronat s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului D.D. perioada detenţiei de la 6 octombrie 2009 la 16 februarie 2010, în condiţiile în care mandatul de arestare preventivă emis de instanţa Tribunalului Olt nu a fost pus în executare, iar prin sentinţa penală nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunţată de instanţa de fond, s-a dispus revocarea respectivei măsuri.
Ca atare, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., va fi înlătura dispoziţia instanţei de apel privind deducerea prevenţiei pentru inculpatul D.D.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, Înalta Curte apreciază că inculpaţii sunt îndreptăţiţi să obţină un tratament sancţionator mai blând, având în vedere, în principal, durata în timp a activităţii infracţionale, cu referire la perioada propriu-zisă cât a avut loc exploatarea părţilor vătămate şi intervalul scurs de la data comiterii faptelor.
Pe de altă parte, nu se poate face abstracţie de atitudinea inculpaţilor anterior comiterii infracţiunilor.
Buna conduită a acestora înainte de săvârşirea faptelor, dedusă din lipsa antecedentelor penale şi atitudinea corespunzătoare în relaţiile de familie şi în societate, sunt elemente de natură a caracteriza favorabil persoana inculpaţilor şi de a indica o periculozitate mai redusă a acestora.
Ca atare, în favoarea inculpaţilor vor fi reţinute circumstanţe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., pedepsele urmând a fi coborâte sub minimul special.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii D.S. şi D.D. împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa, în parte, decizia penală atacată în ceea ce priveşte greşita individualizare judiciară a pedepsei şi greşita deducere a prevenţiei in cauză pentru inculpatul D.D. şi, rejudecând:
În baza art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va condamna inculpaţii D.S. şi D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., va condamna inculpaţii D.S. şi D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., va contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpaţii D.S. şi D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen.
Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat.
Va înlătura dispoziţia instanţei de apel privind deducerea, din pedeapsa aplicată inculpatului D.D., a duratei prevenţiei de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Sumele de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea avocatului ales al inculpaţilor se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Craiova şi de inculpaţii D.S. şi D.D. împotriva deciziei penale nr. 144 din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată numai cu privire la greşita individualizare a pedepsei pentru ambii inculpaţi şi greşita deducere a prevenţiei in cauză pentru inculpatul D.D. şi, rejudecând:
În baza art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă pe fiecare din inculpaţii D.S. şi D.D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza Il-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpaţii D.S. şi D. D. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele susmenţionate în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpaţii D.S. şi D.D. să execute pedeapsa de câte 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza Il-a şi lit. b) C. pen.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza II-a şi lit. b) C. pen., pentru fiecare inculpat.
Înlătură dispoziţia instanţei de apel privind deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului D.D. a duratei prevenţiei de la 06 octombrie 2009 la 16 februarie 2010.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Sumele de câte 75 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea avocatului ales al inculpaţilor se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25/iunie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2206/2012. Penal. Vătămarea corporală din... | ICCJ. Decizia nr. 2322/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
