ICCJ. Decizia nr. 2419/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2419/2012

Dosar nr. 4697/62/2011

Şedinţa publică din 12 iulie 2012

Asupra recursului penal, deliberând, a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 272/S din 11 octombrie 2011, Tribunalul Braşov a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ş.D., din infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 264 alin. (1) C. pen. în câte două infracţiuni prevăzute de art. 248 C. pen. şi de art. 264 alin. (1) C. pen. şi l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare (1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen.) cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani termen de încercare, punându-i în vedere dispoziţiile art. 83 C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul Ş.D. a fost achitat pentru două infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărârea prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpatul Ş.D., în calitate de agent de poliţie în cadrul Compartimentului Siguranţă Publică şi Patrulare din cadrul Secţiei nr. 3 - Poliţia Municipiului Braşov, avea ca atribuţii de serviciu prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a infracţiunilor stradale, întocmirea actelor de constatare a faptelor penale flagrante, predarea făptuitorilor şi a documentelor aferente organelor de poliţie judiciară.

În noaptea de 03/04 aprilie 2009, efectuarea serviciului de patrulare pe raza municipiului Braşov s-a realizat de o echipă mixtă formată din poliţiştii Ş.D. şi A.M. şi jandarmii D.A. şi N.M.

Ulterior, cei doi jandarmi, precum şi superiorii lor au întocmit mai multe rapoarte în care au reclamat că inculpatul Ş.D. a comis fapte penale pe timpul efectuării serviciului de patrulare, sens în care au fost sesizate organele de urmărire penală.

La data de referinţă echipa mixtă a oprit în trafic autoturismul marca V., condus de numitul D.V.T. căruia inculpatul Ş.D. i-a permis să meargă acasă după acte, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor N.V.M. şi D.A., susţineri infirmate de inculpat şi martorul A.M., care au arătat că acesta a fost dus la secţia de poliţie.

Ajuns la secţia de poliţie, inculpatul Ş.D. a intrat cu numitul D.V.T. într-un birou, timp în care a apărut mama şoferului, ulterior permiţându-i acestuia să plece, întrucât a constatat că totul este în regulă, deşi omisese să efectueze verificări cu privire la autoturism, în condiţiile în care oprirea în trafic s-a făcut deoarece exista suspiciunea că autovehiculul circulă cu numere de înmatriculare provizorii expirate, iar martorul N.V.M. l-a auzit pe conducătorul auto când i-a spus inculpatului că are expirată dovada de circulaţie, aspect nerecunoscut de către acesta din urmă.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului Ş.D. de a nu efectua verificările cu privire la valabilitatea numerelor de înmatriculare ale autoturismului condus de numitul D.V.T., atribuţie ce-i revenea în virtutea funcţiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, faptă care a fost comisă cu intenţie, întrucât acesta a urmărit sau acceptat posibilitatea săvârşirii de către conducătorul auto a infracţiunii de conducere a unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate.

Prima instanţă a constatat că nu sunt incidente dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, întrucât inculpatul nu a obţinut vreun avantaj pentru sine sau pentru numitului D.V.T., nici măcar de natură nepatrimonială prin faptul că nu a declanşat urmărirea penală împotriva şoferului, motiv pentru care nu s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de abuz în serviciu în forma calificată a acestei infracţiuni, încriminată de legea specială, astfel cum s-a solicitat de procuror.

S-a mai reţinut că, în mod constant, doctrina şi practica judiciară au statuat că în cazul în care actul neîndeplinit sau îndeplinit în mod defectuos de către funcţionarul public constituie în sine o infracţiune distinctă, se reţine concurs de infracţiuni între infracţiunea de abuz în serviciu şi această infracţiune, motiv pentru care s-a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, întrucât inculpatul prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu l-a favorizat pe numitul D.V.T., sens în care a zădărnicit urmărirea penală a acestuia.

Sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului s-a constatat că nu este îndeplinită situaţia premisă a acestei infracţiuni, adică existenţa unui infractor, în condiţiile în care împotriva numitului D.V.T. nu s-a început urmărirea penală pentru vreo faptă penală şi nu s-a întocmit dosar penal pentru acesta, împrejurare care a atras achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai reţinut că în aceeaşi noapte, echipa mixtă a depistat o dubă marca M., la volanul căreia se afla numitul I.E.A. care le-a comunicat că documentele sale de identitate şi cele ale autoturismului se găsesc la un preot care a plecat la o benzinărie să cumpere benzină, motiv pentru care inculpatul Ş.D. i-a permis celei de-a doua persoane care se afla în maşină să plece în căutarea preotului, fără însă să o legitimeze, deşi martorul N.V.M. s-a împotrivit, ulterior depistând că aceştia transportau recipiente din plastic cu motorină. Martorul A.M., constatând, la distanţă, prezenţa persoanei plecată în căutarea preotului, le-a propus celor doi jandarmi să meargă s-o aducă înapoi, şoferul rămânând cu inculpatul Ş.D., iar la întoarcere martorul N.V.M. l-a observat pe inculpat făcându-i acestuia un semn cu degetul la gură.

Ulterior, echipa mixtă la propunerea inculpatului Ș.D. a plecat la benzinăria din apropiere pentru a-l căuta pe preot, lăsându-l pe numitul I.E.A. singur la autovehiculul, iar la întoarcere au constatat că şoferul plecase, abandonând duba, cei patru reîntorcându-se la secţie au constatat că acesta era pe hol, fiind adus de o altă echipă, întrucât era suspectat că sustrăsese bunurile din autovehicul.

Numitul I.E.A. a susţinut că inculpatul i-a permis să plece contra sumei de 50 RON, fără să verifice provenienţa dubei, care s-a constatat că-i aparţinea lui B.N., fiind sustrasă în acea noapte.

S-a constatat că susţinerile numitului I.E.A. nu se confirmă, cu atât mai mult cu cât instanţa a fost în imposibilitate să-l audieze întrucât nu se afla la domiciliu, acesta nerăspunzând nici la chemările organelor de urmărire penală, iar în raport de împrejurările de fapt reţinute s-a schimbat încadrarea juridică în infracţiunile de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, avându-se în vedere aceleaşi raţiuni ca cele dezvoltate anterior.

Lipsa oricăror dovezi care să demonstreze că inculpatul a obţinut un avantaj patrimonial sau nepatrimonial ca urmare a faptului că nu l-a verificat pe numitul I.E.A. a condus instanţa de fond la a reţine că nu sunt incidente dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta inculpatului de a nu-şi îndeplini aceste atribuţii de serviciu, inclusiv de a-l lăsa pe şofer nesupravegheat, împrejurare care a avut ca rezultat părăsirea locului faptei întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută în art. 248 C. pen., comisă cu intenţie.

S-a constatat că nu există situaţia premisă a infracţiunii de favorizare a infractorului, întrucât nu este suficient să se comită o faptă prevăzută de legea penală, fiind obligatoriu să existe un infractor, însă, în speţă faţă de şofer s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ sub aspectul infracţiunii de furt calificat, motiv pentru care s-a apreciat că se impune achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a ţinut cont de gravitatea faptelor, dar şi de persoana inculpatului care aşa cum rezultă din actele dosarului şi-a îndeplinit cu corectitudine, integritate, eficienţă, conştiinciozitate şi profesionalism atribuţiile de serviciu, bucurându-se de aprecierea colegilor şi a conducerii secţiei de poliţie, elemente care au condus la suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul Ş.D.

Parchetul a criticat arătat greşita schimbare a încadrării juridice întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită, precum şi că acesta a obţinut un avantaj nepatrimonial pentru numitul D.V.T. care nu a fost cercetat penal, împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a mai invocat omisiunea aplicării pedepselor accesorii, dar şi greşita individualizare a pedepselor, în raport de gravitatea faptelor care impune majorarea cuantumului acestora, aplicarea unui spor şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

Inculpatul a solicitat achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive, în condiţiile în care prin activitatea desfăşurată nu a creat o tulburare însemnată a mersului instituţiei.

Prin decizia penală nr. 135/A din 22 decembrie 2011, Curtea de Apel Braşov a adms apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatului Ş.C., a desfiinţat hotărârea atacată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul pentru infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 264 alin (1) C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă a stabilit pe baza materialului probator o stare de fapt corectă.

S-a reţinut că, în noaptea de 03/04 aprilie 2009, echipa mixtă formată din poliţiştii Ş.D. şi A.M. şi jandarmii D.A. şi N.M. au depistat în trafic autoturismul marca V., cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de D.V.T., ocazie cu care inculpatul nu a verificat dacă au expirat numerele.

În aceeaşi noapte, a fost depistat şi autoturismul marca M. condus de I.E.A., inculpatul Ş.D. lăsându-l să plece deşi nu a verificat actele autovehiculului, ulterior o altă echipă constatând că fusese furat.

S-a constatat că în mod corect a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de favorizare a infractorului întrucât nu există situaţia premisă în condiţiile în care această faptă penală trebuie să fie precedată de comiterea altei infracţiuni de către persoana care urmează să fie favorizată, nefiind suficientă o asemenea infracţiune, fără să existe şi un infractor.

În speţă, s-a reţinut că, în condiţiile în care faţă de D.V.T. nu au fost efectuate acte de cercetare prealabilă, omisiunea inculpatului de a verifica dacă a expirat numărul de înmatriculare provizoriu al autoturismul marca V. nu constituie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de favorizare a infractorului, cu atât mai mult cu cât între declaraţiile martorilor A.M., D.A., N.M. şi D.V.T. există contradicţii.

Pe de o parte, susţinerile inculpatului confirmate de martorul A.M. şi numitul D.V.T., potrivit cărora şoferului nu i s-a permis să se deplaseze la domiciliu după acte, întrucât conducerea acestuia la secţia de poliţie a fost cauzată tocmai de acest aspect în vedere efectuării de verificări, iar pe de altă parte declaraţiile martorilor D.A. şi N.M.V., care au precizat că oprirea autovehiculului s-a făcut pentru a se verifica dacă au expirat numerele provizorii de înmatriculare.

S-a mai stabilit că deşi inculpatul a omis să verifice situaţia autoturismului condus de D.V.T., din materialul probator nu a rezultă că a acţionat cu intenţie, iar activitatea sa nu a produs o tulburare însemnată bunului mers al poliţiei aşa cum în mod greşit a reţinut prima instanţă cu consecinţa schimbării eronate a încadrării juridice în infracţiunile de favorizare a infractorului şi abuz în serviciu.

Pe baza declaraţiilor contradictorii ale martorilor nu s-a putut stabili cu certitudine că inculpatul a cunoscut că dovada de circulaţie a autoturismului expirase şi, pe cale de consecinţă, nu există nicio dovadă că şi-a îndeplinit cu ştiinţă, în mod defectuos, îndatoririle de serviciu, precum şi că ar fi produs o tulburare însemnată bunului mers al instituţii de stat.

Ca atare, s-a apreciat că în mod just s-a respins cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. în infracţiunea prevăzută art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen., atât pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, dar şi pentru că prin activitatea desfăşurată de inculpat numitul D.V.T. nu a realizat un avantaj nepatrimonial, în condiţiile în care nici măcar nu s-a dovedit că acesta ar fi obţinut vreun folos de orice natură.

Referitor la primirea de către inculpatul Ş.D. a sumei de 50 RON, I.E.A., precum şi acceptarea promisiunii de a-i fi montată o centrală termică pentru a nu întocmi proces-verbal de constatare a infracţiunii comise de şofer s-a reţinut că materialul probator nu este în măsură să dovedească că inculpatul ar fi pretins bani sau alte foloase în scopul neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu, aşa cum corect a stabilit prima instanţă.

Împrejurarea că martori indirecţi N.M.F., I.M. şi F.C. au arătat în cursul urmăririi penale că au aflat de la martorul I.E.A. că i-a dat bani inculpatului Ş.D. şi i-a promis că-i instalează o centrală termică pentru a nu-i verifica autoturismului, nu susţine acuzaţia de luare de mită.

În plus, în singura declaraţie dată de I.E.A. în cursul procesului penal, respectiv în faţa organelor de urmărire penală, acesta nu a arătat că inculpatul i-a pretins bani sau alte foloase, ci doar că l-a întrebat dacă are bani asupra sa, moment în care i-a înmânat portofelul în care erau 1.000 RON, fără să observe dacă i-a luat ceva din interior, constatând doar la poliţie că îi lipseau 50 RON.

În acest context, s-a apreciat că se impune achitarea inculpatului pentru luare de mită în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a considerat că schimbarea de încadrare juridică dată prin rechizitoriu faptelor reţinute în sarcina inculpatului a fost greşită, în condiţiile în care apoi l-a achitat pentru noua infracţiune.

Într-adevăr, activitatea inculpatului desfăşurată faţă de I.E.A. nu se circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., întrucât nu există situaţia premisă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, în condiţiile în care şoferul depistat săvârşise o faptă penală la momentul verificării sale de către inculpat, care însă nu se cunoştea acest fapt motiv pentru care prin abandonarea verificărilor iniţiate nu i-a acordat ajutor pentru îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale.

Chiar dacă în cursul aceleiaşi nopţi I.E.A. a fost dus la secţia de poliţie de alt echipaj pentru comiterea sustragerea autoturismului marca M., s-a constatat că faţă de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, împrejurare nu are relevanţă asupra atitudinii psihice a inculpatului din momentul efectuării controlului asupra conducătorului auto.

Deşi inculpatul a lăsat persoana care se afla în autoturism cu I.E.A. să plece fără a o legitima din probele administrate a rezultat că inculpatul Ş.D. nu a acţionat cu intenţie şi că astfel a produs o tulburare însemnată bunului mers al Poliţiei Române.

Instanţa de prim control judiciar a constatat inculpatul nu avea motiv să suspecteze că s-a comis vreo infracţiune, în condiţiile în care i-a permis persoanei să plece pentru a aduce actele maşinii care se aflau la proprietar, care se deplasase în imediata apropiere pentru a cumpăra benzină, iar întreruperea verificărilor şi abandonarea lui I.E.A. s-a datorat deplasării la o altă intervenţie.

Acţionând în acest mod, inculpatul nu a produs o tulburare însemnată bunului mers al Poliţiei Române, cu atât mai mult cu cât I.E.A. a fost adus la secţie de un alt echipaj, iar în final nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de furt.

Nu s-a dovedit nici că inculpatul ar fi obţinut vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial motiv pentru care instanţa de fond a constatat corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, aşa cum a solicitat Parchetul.

Pentru aceste considerente s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită şi favorizarea infractorului reţinute prin rechizitoriu, dar nici cele reţinute de prima instanţă, împrejurări ce făcut să nu mai fie verificate celelalte critici dezvoltate în motivele de apel de către Parchet.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul Ş.D.

Parchetul, invocând cazurile de casare prevăzute de pct. 14, 17 şi 172 C. proc. pen., a criticat hotărârea pronunţată în apel sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită în condiţiile în care din ansamblul probelor administrate rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că este vinovat de comiterea acestei infracţiuni, relevante fiind declaraţiile martorilor N.M.F., I.M., F.C., N.M.V. şi I.E.A. De asemenea, s-a mai susţinut că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, existând situaţia premisă cerută de textul încriminator, lipsa oricărui proces-verbal care să constate infracţiunea comisă de D.V.T. cu consecinţa cercetării penale, fiindu-i imputabilă chiar inculpatului care nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

În subsidiar, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul dispus de instanţa de fond şi condamnarea inculpatului pentru câte două infracţiuni de abuz în serviciu (inclusiv cu reţinerea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru fapte de la pct. 1 din rechizitoriu) şi de favorizare a infractorului, cu consecinţa condamnării pentru flecare infracţiune şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei rezultante.

Inculpatul Ş.D. a criticat decizia dată de instanţa de prim control judiciar ca fiind nelegală în condiţiile în care a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, deşi a fost achitat în apel pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de inculpare.

La termenul din 21 iunie 2012, inculpatul a declarat în faţa Înaltei Curţi că îşi retrage calea de atac exercitată.

Faţă de dispoziţiile art. 3854alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen. potrivit cărora retragerea trebuie să se facă personal de parte, Înalta Curte va lua act de manifestarea de voinţă exprimată în acest sens de către inculpatul Ş.D.

Având în vedere hotărârea de achitare integrală a inculpatului pronunţată în apel, Înalta Curte constată că nu poate examina cauza din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. invocat de Parchet, întrucât acest motiv, respectiv greşita individualizare a pedepselor, este incompatibil cu soluţia de achitare.

În raport de criticile privind greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea de luate de mită, Înalta Curte apreciază că acestea se încadrează în cazul de casare prevăzut la pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen., în condiţiile în care Parchetul susţine că în cauză sunt suficiente probe care dovedesc vinovăţia acestuia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 172şi 17 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 3859pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.

Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speţă, Parchetul, în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris şi în şedinţă publică, nu a fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţa de prim control judiciar, fiind neîntemeiate susţinerile procurorului că inculpatul Ş.D. a primit de la I.E.A. suma de 50 RON, pretinzând, totodată, de la acesta montarea unei central termice, în schimb promiţându-i că nu va fi tras la răspundere penală.

Instanţa de prim control judiciar, conformându-se dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen., a descris în expunerea hotărârii împrejurările de fapt şi au făcut o analiză a probelor care au servit ca temei pentru achitarea inculpatului Ş.D. sub aspectul infracţiunii de luare de mită, fără a denatura şi ignora conţinutul declaraţiilor martorilor N.M.F., I.M., F.C. şi I.E.A. şi ale inculpatului.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de Curtea de Apel Braşov, rezultă, fără echivoc faptul că inculpatul Ş.D. i-a permis martorului I.E.A. să plece fără să-i verifice actele maşinii şi carnetul de conducere, motiv pentru care în lipsa oricăror probe care să facă dovada primirii sumei de 50 RON şi a pretinderii unui folos material injust (montarea unei centrale termice) în schimbul îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu, nu poate fi calificată ca modalităţi materiale de realizare a infracţiunii de luare de mită.

Simplele afirmaţii ale martorului I.E.A., care avea interes fiind cercetat pentru infracţiunea de furt calificat, necoroborate cu niciun alt mijloc de probă, în condiţiile în care inculpatul a negat în mod constant comiterea infracţiunii, iar martorii N.M.F., I.M. şi F.C. au aflat versiunea lui I.E.A. direct de la acesta, în mod just au fost apreciate de către instanţa inferioară că nu sunt suficiente pentru a conduce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului Ş.D. sub aspectul infracţiunii de luare de mită.

În realitate, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia Parchetului ar putea demonstra că activitatea desfăşurată de inculpatul Ş.D. cu privire la martorul I.E.A. se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Hotărârile sunt supuse casării în condiţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. dacă s-a fiacut o greşită aplicare a legii.

În speţă, instanţele inferioare în mod corect l-au achitat pe inculpatul Ş.D. constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, întrucât lipseşte situaţia premisă cerută de lege, în condiţiile în care infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. are caracter subsecvent, neputând exista de sine stătător fără o infracţiune anterior comisă de către persoana favorizată.

Or, la momentul depistării martorului D.V.T. la volanul autoturismului marca V., acesta nu era implicat într-o activitate judiciară în calitate de autor, complice sau instigator la comiterea unei infracţiunii, motiv pentru care acţiunile inculpatului Ş.D. nu pot fi calificate ca acte de favorizare în sensul stopării sau împiedicării cercetării penale.

De altfel, conduita inculpatului nu a fost rezultatul unui acţiuni intenţionate, întrucât acesta nu a cunoscut că autoturismul avea expirate plăcuţele provizorii de înmatriculare, aşa cum rezultă din propriile-i declaraţii susţinute de cele ale colegului său, martorul A.M., potrivit căruia persoana depistată în trafic nu le-a comunicat că are numerele expirate, dar şi cele ale martorului D.V.T. care a fost condus la secţia de poliţie pentru a-i fi verificate datele de identitate şi cele privind maşina proprietate personală, întrucât nu avea niciun document asupra sa.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că prin hotărârile atacate nu s-a făcut o greşită aplicare a legii, în circumstanţele date soluţia de achitare a inculpatului pentru infracţiunea de favorizare a numitului D.V.T. fiind legală.

Criticile Parchetului privind încadrarea juridică dată faptelor inculpatului prin rechizitoriu şi confirmată în apel de instanţa de prim control judiciar nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., care vizează doar chestiuni de drept nu şi punerea în discuţie a situaţiei de fapt.

Or, Parchetul prin motivele de recurs dezvoltate în scris contestă chiar împrejurările de fapt rezultate din probele la care a făcut referire, în principal, şi care în opinia sa ar fundamenta condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită, întrucât fac dovada primirii sumei de 50 RON şi a pretinderii de foloase necuvenite de la martorul I.E.A.

În acest context, Înalta Curte constată că nu pot fi invocate în subsidiar critici de nelegalitate dacă vizează în realitate împrejurări de fapt care au servit ca argument în susţinerea motivelor principale de recurs, prin care se tindea la condamnarea pentru o altă infracţiune, respectiv pentru cea de luare de mită, decât cea în care se urmăreşte să se schimbe încadrarea juridică.

Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 172 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte va respinge, în temeiul art. 3859pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, iar în baza art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. va lua act de retragerea recursului de către inculpatul Ş.D.

Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 135/A din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Ia act de declaraţia inculpatului Ş.D. că îşi retrage recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 iulie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2345/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...  ICCJ. Decizia nr. 2474/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2419/2012. Penal