ICCJ. Decizia nr. 2345/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2345/2012
Dosar nr. 5406/2/2011
Şedinţa publică din 02 iulie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 489 din 29 noiembrie 2011, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 489 din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) în referire la art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul I.A. cu domiciliul în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.
În temeiul art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 alin. (1) lit. c) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I în referire la art. 80 alin. (2) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, în formă continuată.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat, cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) şi (2) C. pen. şi executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.
În temeiul art. 863 alin. (1) lit. a) - d) şi alin. (2) C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi;
- să anunţe, în prealabil, aceluiaşi serviciu de probaţiune, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, schimbarea locului de muncă;
- să comunice, aceluiaşi serviciu de probaţiune, informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) şi (2) C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, începând cu data de 13 iunie 2009 şi până la data de 15 octombrie 2009.
În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 1.450 lei, din care suma de 700 lei, pusă la dispoziţie de către D.N.A., a fost recuperată şi restituită acestei instituţii.
În temeiul art. 163 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită prin Ordonanţa nr. 90/P/2009 din data de 25 iunie 2009 (filele 214-215, d.u.p.) asupra diferenţei de 750 lei, indisponibilizată la C.E.C. Bank, conform recipisei şi chitanţei, ambele din data de 25 iunie 2009 (ilele 218-219, d.u.p.), în vederea confiscării sumei respective, pusă la dispoziţie de către D.N.A. şi restituirii sale către această instituţie.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus desfiinţarea, în întregime, a înscrisurilor falsificate, respectiv procesele verbale, ambele din data de 12 iunie 2009 (filele 275 şi 284, d.u.p.).
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate cu privire la infracţiunea pentru care s-a dispus achitarea inculpatului au rămas în sarcina statului.
Pentru a pleiunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că inculpatul I.A., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzut de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin Rechizitoriul din data de 03 iulie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.J., S.V.A. şi B.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, pentru lipsa intenţiei şi incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 255 alin. (3) C. pen. (denunţarea faptei), neînceperea urmăririi penale faţă de I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (în legătură cu anularea unor dovezi, contra unor sume de bani), pentru inexistenţa faptei, disjungerea şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, în vederea efectuării de cercetări faţă de T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 C. pen. şi disjungerea cauzei faţă de I.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (fapta denunţată de E.M.), în vederea continuării cercetărilor.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că la data de 12 iunie 2009, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul Poliţiei Rutiere, cu gradul profesional de comisar, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi a primit, de la investigatorul sub acoperire A.J., suma de 300 lei, a pretins, de la investigatorul sub acoperire S.V.A., suma de 1.000 lei, primind iniţial de la acesta suma de 400 lei şi impunându-i remiterea diferenţei de 600 lei, fapt care s-a întâmplat în cursul aceleiaşi zile, când a fost prins în flagrant şi, de asemenea, a pretins şi a primit, de la investigatorul sub acoperire B.S., suma de 150 lei, în toate cazurile pentru a nu aplica celor trei investigatori sub acoperire sancţiunile contravenţionale impuse de abaterile de la regulile circulaţiei pe drumurile publice, constatate a fi fost săvârşite de către aceştia.
La data de 12 iunie 2009, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a întocmit procesele verbale pe numele investigatorului sub acoperire A.J. şi pe numele investigatorului sub acoperire B.S., în cuprinsul cărora a atestat, în mod necorespunzător adevărului, faptul că ar fi constatat comiterea de către aceştia a contravenţiei de a nu fi purtat centura de siguranţă, când, în realitate, contravenţia constatată a constat, în ambele cazuri, în depăşirea vitezei legale, această faptă fiind săvârşită în scopul obţinerii sumelor de bani anterior menţionate, cu titlu de mită.
În noaptea de 04/05 aprilie 2009, constatând, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, săvârşirea unei infracţiuni de furt de către T.M., nu a procedat la întocmirea unei sesizări din oficiu şi la luarea măsurilor legale corespunzătoare, în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia, ajutându-l astfel să scape de rigorile legii.
În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost reţinut la data de 13 iunie 2009, iar apoi arestat preventiv, începând cu data de 14 iunie 2009. După trimiterea în judecată, inculpatul a fost pus în libertate, la data de 15 octombrie 2009, prin revocarea măsurii arestării preventive, dispusă prin Decizia nr. 3289, pronunţată la aceeaşi dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 8051/1/2009.
Prin sentinţa penală nr. 372/ F din data de 16 decembrie 2009, pleiunţată în Dosarul nr. 6166/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, sesizată cu judecarea pe fond a cauzei, a hotărât în temeiul art. 334 C. proc. pen., admiţând cererea Parchetului în acest sens, schimbarea încadrării juridice, cu privire la prima faptă reţinută în sarcina inculpatului, din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele astfel stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea acesteia.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (1) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei, începând cu data de 13 iunie 2009 şi până la data de 15 octombrie 2009.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită de Parchet prin ordonanţa din data de 25 iunie 2009 şi a dispus restituirea către D.N.A. a sumei de 750 lei, consemnată la C.E.C. Bank, conform recipisei din aceeaşi dată.
În temeiul art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea celor două procese verbale de contravenţie, întocmite în fals.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. (la data de 18 decembrie 2009) şi inculpatul I.A. (la aceeaşi dată).
Parchetul a invocat greşita individualizare a pedepselor aplicate prin sentinţa primei instanţe, solicitând majorarea acestora, iar inculpatul a criticat schimbarea încadrării juridice, pe motiv că fapta de luare de mită nu a fost săvârşită în legătură cu atribuţiile de control menţionate în fişa postului şi a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., cu privire la infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) din C. pen., pe motivul neîntrunirii elementelor constitutive, sub aspectul laturii subiective şi, referitor la celelalte două infracţiuni,reducerea pedepselor,prin acordarea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, conform art. 861 C. pen.
Prin Decizia nr. 2133 din data de 31 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6166/2/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis ambele recursuri cu care a fost astfel sesizată, a casat sentinţa penală atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinând actele procedurale îndeplinite până la termenul din data de 30 septembrie 2009, inclusiv.
Înalta Curte a reţinut incidenţa, în speţă, a cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., constatând lipsa cercetării judecătoreşti la judecata în primă instanţă.
În consecinţă, a dispus ca, în rejudecarea cauzei, instanţa să efectueze cercetarea judecătorească, cu respectarea dispoziţiilor art. 322-332 C. proc. pen., prin administrarea nemijlocită, în condiţiile art. 287 şi urm. din acelaşi cod, a probelor strânse în faza de urmărire penală şi, în realizarea rolului activ, a oricăror alte probe care pot servi la stabilirea adevărului şi să verifice apărările inculpatului, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 10 iunie 2011.
Conformându-se deciziei instanţei de recurs, potrivit art. 38518 alin. (1) C. proc. pen., atât în privinţa dispozitivului, cât şi a considerentelor acesteia, Curtea a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti, prin ascultarea nemijlocită, în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, la termenul din data de 03 octombrie 2011, a inculpatului I.A. (declaraţie consemnată la filele 15-17, dosar fond), la termenul din data de 25 octombrie 2011, a martorilor D.F., I.C.D., T.M. şi T.L. (declaraţii consemnate la filele 32-35, dosar fond) şi, la termenul din data de 15 noiembrie 2011, a martorilor J.O.C., L.A.V. şi M.M.C. (declaraţii consemnate la filele 48-50, dosar fond).
De asemenea, în exercitarea rolului activ, Curtea a solicitat informaţii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa, cu privire la rezultatul cercetărilor întreprinse în legătură cu fapta de furt pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei, în vederea efectuării de cercetări faţă de presupusul autor al acelei fapte, înaintându-se astfel la dosar copie de pe Ordonanţa nr. 1819/P/2009 din data de 25 octombrie 2010 a parchetului respectiv (ataşată la filele 23-24, dosar fond), prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) C. pen. şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative în cuantum de 500 LEI şi neînceperea urmăririi penale faţă de P.M.M., sub aspectul complicităţii la săvârşirea infracţiunii anterior menţionate (pe motiv că acesta nu a participat la comiterea faptei) şi respectiv faţă de C.E. şi T.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. (pe motiv că cel dintâi s-a aflat în eroare de fapt, iar cel de-al doilea beneficiază de cauza de impunitate reglementată de art. 264 alin. (3) C. pen.).
La cererea inculpatului, încuviinţată de Curte, a fost administrată proba cu înscrisuri, în circumstanţiere, fiind depuse la dosar, în copie, acte medicale, de stare civilă şi de încasare a pensiei (ataşate la filele 36-40, dosar fond).
Curtea nu a apreciat necesară pentru judecarea cauzei ascultarea investigatorilor sub acoperire (care au dat declaraţii în faza de urmărire penală) şi audierea/vizionarea înregistrărilor audio-video (transcrise în procesele verbale ataşate la dosar), în condiţiile în care inculpatul, fiind întrebat în mod explicit, a declarat că a luat cunoştinţă de aceste mijloace de probă şi nu le contestă, întrucât ele reflectă, în mod real, faptele petrecute. în plus, conform declaraţiei sale, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual în legătură directă cu aceasta, ambele în formă continuată, cu privire la care au fost administrate, în faza de urmărire penală, mijloacele de probă anterior menţionate, astfel că readministrarea lor în cursul judecăţii nu a fost apreciată de Curte nici utilă pentru justa soluţionare a cauzei.
Analizând întregul probatoriu al cauzei, prin raportare şi la poziţia procesuală adoptată de inculpat, Curtea reţine următoarea situaţie de fapt:
I. La data de 12 iunie 2009, în jurul orei 1600, inculpatul, comisar în cadrul I.P.J. Călăraşi, Serviciul Poliţiei Rutiere, având, printre atribuţiile de serviciu, conform fişei postului (filele 185-190, d.u.p.), pe aceea de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, aflându-se de serviciu pe D.N.4, la aproximativ 2 kilometri de intrarea în municipiul Olteniţa, l-a oprit în trafic pe investigatorul sub acoperire A.J. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condiţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000), comunicându-i că a depăşit limita maximă de viteză pe tronsonul de drum respectiv (30 km/h), cu 87 km/h, motiv care impunea sancţionarea lui contravenţională, cu amendă şi suspendarea permisului de conducere. în aceleaşi împrejurări, pe fondul rugăminţilor participantului la trafic de a nu i se suspenda permisul de conducere, inculpatul s-a angajat într-o discuţie cu acesta, dându-i de înţeles că trebuie recompensat material pentru a nu proceda astfel şi, contrar celor afirmate anterior, a completat şi semnat procesul verbal (fila 275, d.u.p.), în care a consemnat săvârşirea de către persoana respectivă a unei contravenţii mult mai uşoare decât cea în mod real constatată, sancţionată numai cu amendă, constând în faptul de a nu fi purtat centura de siguranţă, iar investigatorul sub acoperire i-a înmânat suma de 300 lei, pe care a pus-o în locul indicat de inculpat, respectiv într-o agendă.
La aceeaşi dată, în jurul orei 1630, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiei de serviciu anterior menţionate, l-a oprit, în acelaşi loc, pe investigatorul sub acoperire S.V.A. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condiţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000), comunicându-i şi acestuia că a depăşit limita maximă de viteză pe tleisonul de drum respectiv, circulând cu 135 km/h, motiv pentru care se impunea sancţionarea lui contravenţională, prin aplicarea unei amenzi în cuantum maxim de 2.000 lei şi reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării acestuia pe o perioadă de 90 de zile. în aceleaşi împrejurări, pentru a-l determina pe participantul la trafic să-l recompenseze material, în schimbul renunţării la aplicarea sancţiunilor contravenţionale pe care i le-a adus la cunoştinţă, inculpatul s-a prefăcut iniţial a completa un proces verbal, acţiune pe care a abandonat-o însă în momentul când acesta s-a arătat dispus să-i înmâneze toţi banii pe care îi avea asupra sa, respectiv 400 lei, pe care, la indicaţia inculpatului, i-a aşezat între scaunele din faţă ale autoturismului cu însemnele poliţiei. Inculpatul s-a arătat nemulţumit de cuantumul, apreciat prea mic, al sumei astfel remise, dându-i de înţeles participantului la trafic că, pentru a nu-l sancţiona contravenţional, pe baza datelor de identitate pe care deja şi le notase, acesta trebuia să revină în cursul aceleiaşi zile, în cel mai scurt timp, pentru a-i înmâna, drept recompensă materială pentru atitudinea lui „binevoitoare", diferenţa până la o sumă reprezentând jumătate din cuantumul maxim al amenzii contravenţionale aplicabile, respectiv încă 600 lei.
La aceeaşi dată, în jurul orei 1825, inculpatul, aflat în exercitarea aceleiaşi atribuţii de serviciu, l-a oprit în trafic şi pe investigatorul sub acoperire B.S. (a cărui folosire a fost autorizată în prealabil de către procuror, în condiţiile art. 261 din Legea nr. 78/2000), comunicându-i că a depăşit cu 50 km/h limita maximă de viteză pe tleisonul de drum respectiv şi că, pentru această faptă, se impunea sancţionarea sa contravenţională, cu amendă, puncte de penalizare şi reţinerea permisului de conducere, în vederea suspendării. în aceleaşi împrejurări, pe fondul rugăminţilor participantului la trafic de a nu fi astfel sancţionat, inculpatul i-a dat de înţeles că, pentru a renunţa la aplicarea sancţiunilor contravenţionale comunicate, trebuie recompensat material, astfel că investigatorul sub acoperire i-a înmânat suma de 150 lei, iar inculpatul, contrar celor afirmate anterior, a completat şi semnat procesul verbal, (fila 284, d.u.p.), în care a consemnat săvârşirea de către acesta a unei contravenţii mult mai uşoare decât cea în mod real constatată, constând în faptul de a nu fi purtat centura de siguranţă.
La aceeaşi dată, în jurul orei 2100, cel de-al doilea investigator sub acoperire, S.V.A., a revenit la locul unde inculpatul îşi exercita atribuţiile de serviciu, pentru a-i remite, conform celor convenite anterior, diferenţa de 600 lei, sumă pe care a înmânat-o acestuia.
Sesizând că este urmărit, inculpatul a părăsit în grabă locul respectiv, la volanul autoturismului cu însemnele poliţiei, îndreptându-se spre locuinţa sa din municipiul Olteniţa, unde a încercat să ascundă suma de bani primită drept mită. Cu ocazia percheziţiei domiciliare autorizate de judecător, care a fost efectuată la acel moment, într-o ladă cu tărâţe din magazia aferentă locuinţei inculpatului, au fost identificate 12 bancnote de câte 50 lei, anume marcate anterior în vederea realizării flagrantului, iar, asupra inculpatului, alte 2 bancnote de câte 50 lei, dintre cele marcate în prealabil în acelaşi scop, în total suma de 700 lei, pusă la dispoziţie de către D.N.A., care a fost astfel recuperată şi restituită instituţiei respective.
Situaţia de fapt anterior menţionată rezultă din declaraţiile celor trei investigatori sub acoperire şi procesele verbale întocmite de aceştia (filele 277-283, 286-292 şi 293-301, d.u.p.), pe care inculpatul, astfel cum s-a evidenţiat anterior, nu le-a contestat, din procesele verbale de transcriere a conţinutului dialogurilor ambientale (filele 110-117, 118-125 şi 126-132, d.u.p.), pe care inculpatul, de asemenea, nu le-a contestat, din planşele fotografice în care sunt surprinse principalele momente ale întâlnirilor dintre acesta şi investigatorii sub acoperire (filele 151-158, 159-170 şi 171-181, d.u.p.), din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante şi de efectuare a unor percheziţii (filele 6-11, d.u.p.), pe care atât martorii asistenţi, cât şi inculpatul l-au semnat fără obiecţiuni, din planşa fotografică în care sunt surprinse aspectele faptice consemnate în acel proces verbal (filele 133-150, d.u.p.), precum şi din declaraţiile inculpatului însuşi (filele 13 şi 264-266, d.u.p., fila 50, dosar fond şi filele 15-17, dosar fond), care a recunoscut, în mod constant, faptele de luare de mită, în varianta primirii de sume de bani (în total 1.450 lei), în scopul de a nu-şi îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a nu le aplica investigatorilor sub acoperire sancţiunile legale impuse de contravenţia săvârşită de fiecare dintre ei, precum şi faptele de întocmire, în fals, a două procese verbale, în care a consemnat, în mod necorespunzător realităţii, comiterea de către aceştia a unei alte contravenţii, mai puţin sever sancţionată, pentru a putea obţine astfel sumele de bani anterior menţionate. Referitor la susţinerea inculpatului că el nu ar fi şi pretins acele sume de bani, Curtea a constatat, pe baza probatoriului anterior evidenţiat, că, deşi nu a existat într-adevăr o acţiune de pretindere explicită, aceasta s-a realizat în mod implicit, întregul comportament al inculpatului, similar în toate cele trei cazuri şi cursul discuţiilor, de aceeaşi natură, angajate de acesta cu investigatorii sub acoperire nelăsând vreo urmă de îndoială asupra faptului că intenţia sa a fost, încă de la oprirea lor în trafic, aceea de a-i determina să-i remită sume de bani, pentru a nu-i sancţiona în mod corespunzător contravenţiei săvârşite. în plus, chiar acceptând susţinerea inculpatului, în pofida probatoriului care o contrazice, Curtea a constatat că aceasta nu este de natură a-l exonera de răspunderea penală, întrucât infracţiunea de luare de mită se poate săvârşi, sub aspectul elementului material al laturii ei obiective, în oricare dintre variantele alternative prevăzute în textul incriminator, iar inculpatul însuşi a recunoscut, în permanenţă, comiterea faptelor într-una dintre acele variante (primirea de sume de bani).
II. În noaptea de 04/05 aprilie 2009, inculpatul a fost implicat, alături de alţi colegi, într-o acţiune poliţienească organizată pe raza judeţului Călăraşi, ocazie cu care acesta a oprit în trafic autoturismul condus de T.M., în care se afla o cantitate de gresie, asupra căreia a planat suspiciunea că provine dintr-o faptă de furt, în condiţiile în care, la acel moment, persoana care o transporta nu a putut prezenta acte de provenienţă. Drept urmare, inculpatul l-a condus pe T.M. la sediul Poliţiei oraşului Budeşti, unde acesta a dat, în prezenţa sa, o declaraţie olografă (filele 87-88, d.u.p.), pe care inculpatul nu a înregistrat-o însă în evidenţele oficiale, fiind găsită, în original, în biroul său de la sediul Poliţiei municipiului Olteniţa, cu ocazia percheziţiei efectuate, pe baza autorizaţiei judecătorului, în acea locaţie, la data de 14 iunie 2009 (filele 83-85, d.u.p.). Cu aceeaşi ocazie, în biroul inculpatului, a fost găsit, împreună cu declaraţia olografă respectivă, şi un act care face referire la o tranzacţie cu gresie datând din 25 februarie 2009 (fila 89, d.u.p.), care nu poartă însă vreo semnătură sau ştampilă şi care, de asemenea, nu a fost înregistrat în evidenţele poliţiei, cu privire la acesta martorul T.M. afirmând în mod constant, în declaraţiile sale (filele 341-342, d.u.p. şi fila 34, dosar fond), că l-a înmânat inculpatului, a doua zi, când l-a întâlnit în oraş, fără a se întocmi însă un proces verbal de predare-primire, pentru a face dovada provenienţei bunurilor identificate în posesia sa cu prilejul acţiunii poliţieneşti anterior menţionate. Din adresa nr. 196310/19 octombrie 2009 a I.P.J. Călăraşi, Serviciul Resurse Umane (fila 67, dosar fond), rezultă că inculpatul s-a aflat în concediu de odihnă în perioada 21 aprilie - 11 mai 2009, astfel că, raportat la datele constatării faptei, remiterii actului pretins doveditor al provenienţei bunurilor şi descoperii înscrisurilor neînregistrate în biroul său, cu ocazia percheziţiei (04/05 aprilie 2009, 05 aprilie 2009 şi respectiv 14 iunie 2009), această împrejurare nu poate justifica, în mod credibil, omisiunea inculpatului de a înregistra, în evidenţele poliţiei, înscrisurile respective şi a efectua, în urma unei sesizări din oficiu, acte de cercetare penală cu privire la fapta lui T.M. Cercetările ulterioare au dovedit că gresia descoperită în posesia acestuia a fost sustrasă, pe timp de noapte şi prin efracţie, din incinta unui şantier de construcţii din Bucureşti, însă, faţă de autorul faptei, s-a dispus, prin Ordonanţa nr. 1819/P/2009 din data de 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea sancţiunii amenzii administrative în cuantum de 500 lei, apreciindu-se că fapta respectivă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Raportat la situaţia de fapt anterior menţionată, Curtea a constatat, în drept, că faptele inculpatului, descrise la pct. 1, datând din 12 iunie 2009, de a pretinde şi primi, prin acţiuni diferite, săvârşite însă în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale (astfel cum rezultă din modul similar de operare, pe parcursul a aproximativ 5 ore), de la cei trei investigatori sub acoperire, sumele de 300 lei, 1.000 lei şi respectiv 150 lei, în scopul de a nu-şi îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a nu le aplica acestora sancţiunile legale impuse de contravenţia comisă de fiecare dintre ei şi de a întocmi, în fals, prin acţiuni diferite, dar săvârşite în realizarea unei rezoluţii infracţionale unice (în considerarea aceluiaşi motiv anterior menţionat), procesele verbale, în care a consemnat, în mod necorespunzător realităţii, comiterea de către doi dintre investigatorii sub acoperire a unei alte contravenţii decât cea în mod real constatată, mai puţin sever sancţionată, pentru a putea obţine astfel, de la aceştia, sumele de bani anterior menţionate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită, în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi respectiv fals intelectual, în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, în formă continuată, prevăzut de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., săvârşite în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen., astfel că, în privinţa acestora, a pleiunţat condamnarea inculpatului.
Cu privire la prima infracţiune, Curtea a dispus, în prealabil, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul pus în discuţie, din oficiu, la termenul din data de 15 noiembrie 2011, prin reţinerea, în plus faţă de rechizitoriu, a incidenţei dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen. Sub acest aspect, Curtea menţionează că, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (invocat în încadrarea juridică a faptei şi prin actul de sesizare), fapta de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, conform legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen., privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control. Se observă de către Curtea de Apel că dispoziţiile legii speciale (incidente şi în cazul inculpatului, conform art. 1 alin. (1) lit. a) din legea respectivă) asimilează funcţionarului cu atribuţii de control, la care face referire art. 254 alin. (2) C. pen., persoana cu atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor. Totodată, din actele dosarului, rezultă că inculpatul este o persoană cu asemenea atribuţii, potrivit menţiunilor de la lit. d) a fişei postului {filele 185-190, d.u.p.), iar fapta de luare de mită a fost săvârşită de acesta chiar în exercitarea atribuţiei de constatare şi sancţionare a contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Referitor la fapta descrisă la pct. II, Curtea de Apel a constatat că aceasta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, sub aspectul laturii ei obiective, astfel că, în privinţa faptei respective, va pleiunţa o soluţie de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În acest sens, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit normei de incriminare, infracţiunea de favorizarea infractorului presupune, ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor, adică unei persoane care a săvârşit o infracţiune, în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii comise. Drept urmare, ajutorul dat unei persoane a cărei faptă nu constituie, conform legii, infracţiune, nu întruneşte condiţiile favorizării prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, pentru cele două infracţiuni cu privire la care a dispus condamnarea acestuia, conform celor anterior menţionate, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 3 la 15 ani, în cazul primei infracţiuni şi respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani, în cazul celei de-a doua infracţiuni), gradul mediu de pericol social al faptelor (evaluat prin prisma împrejurărilor concrete de săvârşire, a valorii modice a sumelor de bani primite drept mită, în total 1.450 lei şi a scopului pretinderii şi primirii acestora), existenţa a două cauze legale de agravare a răspunderii penale (concursul de infracţiuni şi forma continuată a fiecăreia dintre acestea), datele personale ale inculpatului (în vârstă de 54 de ani, lipsit de antecedente penale, provenind dintr-o familie organizată şi având probleme de sănătate, dovedite prin înscrisurile medicale prezentate) şi conduita procesuală a acestuia (caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracţiunile comise, dar şi prin prezentarea în faţa instanţei, la fiecare termen de judecată), căreia i-a acordat valoarea circumstanţei atenuante judiciare reglementate de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. Constatând însă existenţa, în concurs, a acestei circumstanţe cu cauzele de agravare a răspunderii penale anterior menţionate, Curtea a apreciat că nu se justifică coborârea pedepselor sub limitele speciale minime, conform art. 76 alin. (1) lit. c) şi respectiv lit. e) teza I C. pen., urmând ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2) C. pen., să stabilească, pentru cele două infracţiuni, pedepse chiar la nivelul acelor limite (3 ani închisoare şi respectiv 6 luni închisoare), care sunt considerate proporţionale cu gravitatea acelor infracţiuni şi juste în raport cu ansamblul împrejurărilor, reale şi personale, ale cauzei.
În cazul infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, Curtea a constatat că, potrivit textului legal incriminator şi dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi (3) C. pen., este obligatorie, în raport cu durata pedepsei principale, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, motiv pentru care, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii respective, precum şi împrejurarea săvârşirii ei în exercitarea unei funcţii publice, va interzice inculpatului, cu acest titlu, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
De asemenea, având în vedere aceleaşi împrejurări, Curtea a interzis inculpatului, în temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., cu titlu de pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., Curtea a contopit pedepsele astfel stabilite şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare, cu interzicerea, pe durata acesteia, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii aceloraşi drepturi, pe o perioadă de 2 ani.
Cu privire la pedeapsa rezultantă a închisorii, Curtea a constatat, raportat la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la vârsta inculpatului, la absenţa antecedentelor penale, la conduita procesuală sinceră şi cooperantă a acestuia, la faptul că prelungirea judecăţii, prin trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, nu a fost determinată de vreo culpă a inculpatului, la aspectul că acesta a fost arestat preventiv timp de peste 4 luni, ulterior punerii în libertate manifestând un comportament social ireproşabil, precum şi la împrejurarea că, în perioada de aproximativ 2 ani şi 6 luni care a trecut de la data faptelor, inculpatul a dat dovezi serioase de îndreptare, prezentându-se la fiecare chemare în faţa instanţelor pe rolul cărora s-a aflat cauza şi asumându-şi cu deplină responsabilitate consecinţele acţiunilor sale, că executarea efectivă a acesteia, în regim de detenţie, este excesivă, constituind o măsură represivă disproporţionată faţă de scopul (punitiv, dar şi educativ-preventiv) reglementat de art. 52 C. pen., astfel că, în temeiul art. 861 alin. (1) şi (2) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei respective, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) şi (2) C. pen. şi, drept urmare, executarea pedepsei complementare, pe o perioadă de 2 ani, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei, iar, potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata aceluiaşi termen de încercare.
Împotriva sentinţei penale nr. 489 din 29 noiembrie 2011, a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I Penală a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A.
În motivele de recurs, astfel cum au fost depuse în scris şi consemnate în practicaua prezentei decizii, se critică sentinţa pe considerentul greşitei achitări a inculpatului în ceea ce priveşte favorizarea infractorului şi în ceea ce priveşte cuantumul, respectiv modalitatea de executare a pedepsei apreciate ca netemeinice.
Analizând sentinţa penală nr. 489/ F din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, instanţa de recurs urmează să respingă calea de atac pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii defavorizare a infractorului
Conform art. 264 C. pen. favorizarea infractorului reprezintă ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
În acord cu instanţa de fond, instanţa de recurs apreciază că în cauză lipseşte situaţia premisă pentru fapta descrisă la pct. 2 din rechizitoriu, deoarece persoana favorizată a fost un contravenient şi nu un infractor.
Conform normei de incriminare, infracţiunea de favorizarea infractorului presupune, ca situaţie premisă o infracţiune comisă anterior, iar ca element material al laturii obiective, un ajutor dat unui infractor (o persoană care a săvârşit o infracţiune), în scopul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a-i asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii comise. în consecinţă, ajutorul dat unei persoane a cărei faptă nu constituie, conform legii, infracţiune, nu întruneşte condiţiile favorizării prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen.
În mod corect instanţa de fond a observat că, persoana (T.M.) pe care se susţine că a favorizat-o inculpatul, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, prin omisiunea sesizării din oficiu şi efectuării de acte de cercetare penală cu privire la fapta de furt săvârşită de aceasta, nu are calitatea de infractor, întrucât fapta respectivă nu constituie infracţiune, lipsindu-i una dintre trăsăturile esenţiale prevăzute de art. 17 alin. (1) C. pen., respectiv pericolul social, motiv pentru care, prin Ordonanţa nr. 1819/P/2009 din data de 25 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, s-a dispus o soluţie de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni administrative, astfel că fapta imputată inculpatului nu realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii analizate.
Instanţa de recurs constată şi că jurisprudenţa anterioară a statuat în acelaşi sens (Decizia nr. 2240 din data de 29 septembrie 1986, pronunţată de secţia penală, a fostului Tribunal Suprem, citată în Revista Română de Drept nr. 4/1987, pag. 77).
Jurisprudenţa citată în doctrină cu referire la existenţa unei infracţiuni de favorizare a infractorului chiar şi atunci când persoana favorizată este un contravenient face referire la o decizie din anul 1959, anterioară cu 10 ani intrării în vigoare a codului actual (anul 1969) când textul de lege avea o altă formulare ce permitea interpretarea respectivă.
În acelaşi sens, instanţa de recurs consideră că soluţia Curţii de Apel este susţinută de argumente de interpretare istorico-teleologică cu privire la modificările incriminării din Noul C. pen. De lege lata, norma de incriminare foloseşte, pentru a determina elementele constitutive ale infracţiunii în discuţie, termenul de infractor al cărui înţeles, deopotrivă semantic şi juridic, este acela de persoană care a săvârşit o infracţiune, în accepţiunea art. 17 alin. (1) C. pen., textul incriminator din noul C. pen. (art. 269 alin. (1) foloseşte, în acelaşi scop, termenul de făptuitor în înţelesul de persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, fiind astfel evidentă abordarea diferită a legiuitorului însuşi, în ceea ce priveşte condiţiile, actuale şi viitoare, de incriminare a faptei de favorizare.
În mod just Curtea de Apel şi-a fundamentat soluţia potrivit principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine lege), reglementat în art. 11 alin. (2) din Declaraţia universală a drepturilor omului, în art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, în art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi în art. 23 alin. (1)2 din Constituţia României şi în art. 2 C. pen. O faptă constituie infracţiune numai dacă legea o prevede în mod explicit, iar, pentru evitarea abuzului şi arbitrariului în aplicarea acelei legi, dar şi pentru asigurarea previzibilităţii acesteia, interpretarea sa trebuie să fie strictă, nefiind conformă cu principiul în discuţie extinderea, prin analogie, a normei de incriminare la fapte pe care legea nu le defineşte în mod expres ca infracţiuni. Legea penală nu poate fi aplicată în mod extensiv, prin analogie, în detrimentul acuzatului. Legea trebuie să definească în mod clar faptele ce constituie infracţiuni (Dragotoniu şi Militam Pidhorni c. România). Noţiunea de infractor, folosită în textul incriminator în vigoare, nu poate primi, printr-un asemenea procedeu, un alt înţeles decât cel menţionat anterior, susţinut în explicaţiile teoretice ale codului penal actual ce au însoţit intrarea în vigoare a legii, cum ar fi cel de persoană care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, chiar dacă aceasta nu constituie infracţiune.
În concluzie, instanţa de recurs constată, raportat la norma de incriminare în vigoare, că fapta de ajutor imputată inculpatului, nefiind săvârşită faţă de un infractor, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. (1) C. pen., astfel încât soluţia Curţii de Apel este întemeiată.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, parchetul a invocat greşita individualizare solicitând majorarea acestora şi executarea în regim de detenţie.
Instanţa de recurs apreciază şi acest motiv de casare ca nefondat în raport de motivarea instanţei de fond.
La individualizarea pedepselor au fost avut în vedere limitele speciale de pedeapsă (închisoare de la 3 la 15 ani, în cazul primei infracţiuni şi respectiv închisoare de la 6 luni la 5 ani, în cazul celei de-a doua infracţiuni). De asemenea instanţa a evaluat gradul de pericol social al faptelor prin prisma împrejurărilor concrete de săvârşire, a valorii modice a sumelor de bani primite drept mită, în total 1.450 lei şi a scopului pretinderii şi primirii acestora. A fost avută în vedere existenţa celor două cauze legale de agravare a răspunderii penale: concursul de infracţiuni şi forma continuată a fiecăreia dintre acestea. Instanţa şi-a motivat hotărârea şi pe datele personale ale inculpatului, în vârstă de 54 de ani, lipsit de antecedente penale, având anterior comiterii faptei un loc de muncă, provenind dintr-o familie organizată şi având probleme de sănătate, dovedite prin înscrisurile medicale prezentate. Nu poate fi ignorată conduita procesuală caracterizată prin sinceritate, în raport cu infracţiunile comise, dar şi prin prezentarea în faţa instanţei, la fiecare termen de judecată. Curtea a apreciat în mod just că nu se justifică coborârea pedepselor sub limitele speciale minime
În ceea ce priveşte modalitatea de executare Curtea de Apel a luat în considerare faptul că prelungirea judecăţii, prin trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, nu a fost determinată de vreo culpă a inculpatului, aspectul că acesta a fost arestat preventiv timp de peste 4 luni, ulterior punerii în libertate manifestând un comportament social ireproşabil, precum şi la împrejurarea că, în perioada de aproximativ 2 ani şi 6 luni care a trecut de la data faptelor, inculpatul a dat dovezi serioase de îndreptare, prezentându-se la fiecare chemare în faţa instanţelor pe rolul cărora s-a aflat cauza şi asumându-şi cu deplină responsabilitate consecinţele acţiunilor sale.
În raport de considerentele anterioare, instanţa de recurs apreciază că a fost motivată în mod riguros şi aleasă în mod just modalitatea de executare, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.
Văzând şi art. 192 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 489/ F din 29 noiembrie 2011a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat I.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pleiunţată, în şedinţă publică, azi 02 iulie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2306/2012. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2419/2012. Penal → |
|---|
