ICCJ. Decizia nr. 2509/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 2509/2012
Dosar nr. 5815/2/2012
Şedinţa publică din 3 august 2012
Asupra recursului de faţă:
Prin Încheierea din 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5815/2/2012 (2415/2012), în temeiul art. 1608a C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.N., arestat în baza MAP emis la data de 10 iulie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
La data de 19 iulie 2012, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 5815/2/2012, s-a înregistrat cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.N., faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală, în Dosarul nr. 54/P/2012.
În motivarea cererii, petentul a invocat, în esenţă, circumstanţele personale de individualizare, favorabile, precum şi motive familiale, arătând că cercetarea sa poate fi efectuată şi prin liberarea provizorie, măsură alternativă pentru care îndeplineşte condiţiile legale.
Examinând cererea formulată, Curtea a constatat următoarele:
Din actele dosarului rezultă că inculpatul B.N. a fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10 iulie 2012 şi până la 7 august 2012 inclusiv, reţinându-se că inculpatul a sprijinit activitatea infracţională constituită şi coordonată de numiţii N.R., G.G., J.A.F., C.D. şi M.O.I., iniţiatoare a unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a importante cantităţi de motorină, comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare, prin intermediul unor societăţi comerciale tip fantomă, controlate prin persoane interpuse, totul cu asigurarea unui palier de protecţie reprezentat de foşti factori decizionali de vârf din cadrul A.N.A.F. B.N. acţiona sub coordonarea directă a numiţilor G.G. (fiind şi finul acestuia) şi C.D., realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile, ce asigura aparenţa de legalitate a operaţiunilor evazioniste din cauză. Totodată, inculpatul B.N. era implicat şi în schimburi valutare în folosul grupării infracţionale din speţă. În acelaşi timp, B.N. a achiziţionat constant terminale telefonice mobile şi cartele telefonice utilizate de grupare la realizarea unor discuţii în condiţii ridicate de conspirativitate, fapte ce întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă prev. şi ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Temeiul de drept avut în vedere a fost cel prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la prezervarea ordinii publice prin reprimarea infracţiunilor grave.
Prin prisma existenţei datelor şi a indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a comis infracţiunile pentru care este cercetat, instanţa a apreciat că cererea acestuia este neîntemeiată.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost dezvoltate patru motive acceptabile de a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca inculpatul să nu se prezinte la proces, probabilitatea ca, în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiuni, ori să tulbure ordinea publică (cauzele SBC c. Regatului Unit - 19 iunie 2001, Smirnova c. Rusiei 25 iulie 2003, Stogmuler c. Austriei -10 noiembrie 1969, Wemhoff c. Germaniei - 27 iunie 1968, Metznetter c. Austriei -10 noiembrie 1969 şi Lettelier c. Franţei - 26 iunie 1991).
Raportat la aceste criterii, având în vedere pericolul social al faptelor presupus comise de inculpat, impactul negativ produs asupra ordinii sociale, Curtea a apreciat că, în acest moment procesual şi în pofida împrejurării că, formal, cererea inculpatului îndeplineşte condiţiile legale, se impune cercetarea sa în continuare, în detenţie preventivă.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură limitativă de drepturi care reprezintă, în esenţă, o constrângere a libertăţii mai puţin gravă decât arestarea preventivă, instituită pentru a se asigura buna administrare a justiţiei, precum şi pentru a împiedica comiterea de fapte periculoase.
La fel ca şi măsura privativă de libertate instituită prin art. 136 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., presupune existenţa temeiurilor de fapt şi de drept care o justifică, iar scopul vizat de această măsură extremă poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar.
De aici rezultă că aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează liberarea provizorie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave, luându-se în considerare încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va mai săvârşi şi alte infracţiuni, îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun şi că nu va exista riscul de fugă, de natură să împiedice desfăşurarea urmăririi penale, fază importantă care presupune strângerea tuturor probelor necesare în vederea aflării adevărului.
Aşa cum s-a arătat, cercetările sunt încă în cursul urmăririi penale, care este una laborioasă prin numărul persoanelor implicate în presupusa activitate infracţională, cât şi prin modalitatea de operare utilizată, astfel că, în aprecierea Curţii, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este oportună la acest moment procesual, în condiţiile în care perioada de 29 de zile pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive nu a expirat, iar această măsură, validată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului inculpatului, a fost luată şi în considerarea caracterului necesar al acesteia, pentru realizarea bunei desfăşurări a urmăririi penale şi a presupus, totodată, şi aprecierea asupra proporţionalităţii măsurii restrictive de libertate, prin conformare la art. 136 alin. (1) şi (8) C. proc. pen.
Pentru buna desfăşurare a procesului penal, Curtea apreciază că se impune privarea de libertate a inculpatului şi că eliberarea sa - chiar subordonată unor garanţii ori obligaţii - în acest moment poate fi de natură să provoace o tulburare a ordinii publice, susţinere care este în acord şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european, aşa cum rezultă şi prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei din 13 decembrie 2005 şi Georgieva împotriva Bulgariei din 3 iulie 2008.
Drept pentru care, Curtea a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.N. arestat în baza MAP emis la data de 10 iulie 2012 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Împotriva încheierii primei instanţe, inculpatul B.N. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru considerentele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, încheierea atacată fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul inculpatului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesual şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă date concrete pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
În aprecierea temeiniciei cererii, Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, presupus comise de inculpatul B.N. (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, valorile sociale lezate şi urmările săvârşirii faptelor), cât şi la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În acest sens, Înalta Curte reţine că inculpatul este acuzat că a acţionat sub coordonarea directă a numiţilor G.G. (fiind şi finul acestuia) şi C.D., realizând legătura cu palierul de furnizare a documentelor contabile, ce asigura aparenţa de legalitate a operaţiunilor evazioniste ale grupului infracţional, care au cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 16 milioane de euro. Totodată, s-a reţinut că era implicat în schimburi valutare în folosul grupării infracţionale şi asigura conspirativitatea acţiunilor acesteia, prin achiziţionarea de terminale telefonice mobile şi cartele telefonice utilizate de grupare la realizarea unor discuţii.
În ce priveşte datele sale personale, se constată, într-adevăr, că inculpatul - care îşi întreţine familia, are părinţii bolnavi - beneficiază de circumstanţe favorabile, însă acestea nu pot fi valorificate în mod singular.
Examinarea gradului de pericol social al faptei şi a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârşit faptele pentru care este cercetat, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual.
Activitatea inculpatului B.N. a constat în sprijinirea grupului infracţional organizat şi complicitatea la evaziunea fiscală, infracţiuni de o deosebită gravitate, care rezultă din modul concret de comitere, prin conceperea unui plan amplu de evaziune, prin împărţirea în unităţi ce acţionau în judeţe diferite şi asigurarea unui mecanism în care fiecare inculpat avea un rol distinct. În sarcina inculpatului s-a reţinut şi efectuarea de demersuri pentru asigurarea conspirativităţii acţiunilor mecanismului evazionist, ceea ce relevă o periculozitate infracţională a acestuia.
Raportat la toate aceste date, Înalta Curte apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu este oportună la acest moment procesual.
Curtea mai reţine că liberarea provizorie sub control judiciar nu se justifică în funcţie de necesitatea asigurării bunei desfăşurări a urmăririi penale, atâta timp cât faţă de inculpatul B.N. s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru fapte de o mare gravitate, de crimă organizată şi complicitate la evaziune fiscală, în cadrul unei cauze complexe, raportat la numărul mare de inculpaţi, membri ai grupului infracţional şi prejudiciul foarte mare reţinut în actul de inculpare, aspecte în raport de care trebuie înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Încheierii din 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5815/2/2012 (2415/2012), cu obligarea acestuia la plata sumei de 100 RON, cu cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva Încheierii din 20 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 5815/2/2012 (2415/2012).
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 03 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2880/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
