ICCJ. Decizia nr. 23/2013. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 23/2013
Dosar nr. 1560/54/2012
Şedinţa publică din 7 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de B.I. împotriva Deciziei penale nr. 83 din 15 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. 1676/54/2011.
A fost obligat conte statorul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 83 din 15 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 1676/54/2011, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de B.I. (domiciliat în comuna Săuleşti, sat Săuleşti, judeţ Gorj) împotriva rezoluţiei nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova din 25 iulie 2011, dată în Dosarul cu nr. l 107/II/2/2010, privind pe intimatul D.G. (executor judecătoresc, domiciliat în Târgu Cărbuneşti, judeţ Gorj), petiţionarul fiind obligat la plata sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut în acest sens că prin rezoluţia nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc D.G., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz a reţinut că la data de 27 aprilie 2011, B.I., din comuna Săuleşti, judeţ Gorj, a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc D.G., solicitând tragerea acestuia la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, susţinând, în esenţă, că acesta refuză să-şi îndeplinească sarcinile ce-i revin, întrucât din luna ianuarie 2011 - când a formulat o cerere de executare - şi până la data de 01 iunie 2011, nu a finalizat executarea; de asemenea, a mai arătat că executorul judecătoresc nu depune diligentele necesare şi, o dată, chiar l-a găsit sub influenţa băuturilor alcoolice, iar altă dată l-a amânat pentru a doua zi, însă ulterior nu i-a mai răspuns la telefon; a precizat, în final, că doreşte ca executorul judecătoresc să fie cumva obligat să execute titlul executoriu, pentru a-şi putea obţine astfel bunul care i se cuvine.
Din verificările efectuate a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 8058 din 30 noiembrie 2010, Judecătoria Târgu Jiu a admis cererea reclamantului B.I. formulată împotriva pârâtului B.V. şi a obligat pârâtul să-i restituie reclamantului (petent în cauza de faţă) autoturismul marca D.T., potrivit contractului de comodat din 13 noiembrie 2007, cu 50 lei penalităţi de întârziere/zi, până la predarea efectivă a bunului.
Prin aceeaşi hotărâre, pârâtul B.V. a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 208,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a mai reţinut că la data de 25 ianuarie 2011, creditorul B.I. a formulat cerere de executare silită la executorul judecătoresc D.G., formându-se Dosarul de executare nr. 4/E/2011 şi, după ce la data de 17 februarie 2011, s-a obţinut de la Judecătoria Târgu Jiu încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă mai sus menţionată, D.G. a întocmit somaţii către debitor, la data de 04 martie 2011.
Prin adresa din 18 martie 2011, B.E.J. D.G. a solicitat sprijinul organelor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Băleşti, pentru a fi însoţit la domiciliul debitorului B.V., iar la data de 25 martie 2011, executorul judecătoresc, însoţit de organele de poliţie şi de creditorul B.I., s-au deplasat la domiciliul debitorului, însă nu au găsit autoturismul ce făcea obiectul executării silite, ocazie cu care s-a întocmit un proces-verbal prin care s-a dispus de către executor sechestrarea definitivă a autoturismului în discuţie de la orice persoană şi oriunde s-ar afla, întrucât proprietarul acestuia este creditorul B.I.
Prin adresa din 05 aprilie 2011, B.E.J. D.G., constatând că debitorul refuză să-şi îndeplinească obligaţiile de predare a autoturismului, a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliţie Gorj, în sensul de a reţine bunul de la orice persoană care îl posedă, solicitând predarea acestuia către executorul judecătoresc, în vederea restituirii către creditor.
Prin adresa din 20 aprilie 2011, Inspectoratul de Poliţie Gorj a comunicat faptul că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza municipiului Târgu Jiu.
La data de 29 aprilie 2011, în Dosarul de executare nr. 4/E/2011, executorul judecătoresc a dispus înfiinţarea popririi în mâinile terţului poprit T.P.H.B. asupra contului debitorului B.V., pentru acoperirea sumei totale de 47.474,2 lei.
Astfel, procurorul de caz, în urma aspectelor sesizate de petiţionar, a constatat că fapta de abuz în serviciu reclamată în sarcina executorului judecătoresc D.G. nu există, actele premergătoare efectuate nedemonstrând că ar exista date sau indicii care să conducă la concluzia că executorul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu cu ocazia efectuării activităţilor de executare silită a titlului executoriu la cererea creditorului B.I.
De asemenea, s-a apreciat că nu a rezultat un refuz al executorului judecătoresc de a pune în executare hotărârea judecătorească prezentată de creditor, finalizarea executării silite nedatorându-se relei credinţe a executorului judecătoresc, ci unei situaţii obiective.
De asemenea, s-a constatat că, în cauză, nu este realizată nici situaţia premisă la care se face referire în dispoziţiile art. 1-5, privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamată de petiţionar în plângere.
Împotriva acestei soluţii de neîncepere a urmăririi penale a formulat plângere petiţionarul, procurorul ierarhic superior, prin rezoluţia din 25 iulie 2011, dată în Dosarul cu nr. 1107/II/2/2010, dispunând în baza art. 275 - 278 C. proc. pen., respingerea plângerii, ca neîntemeiată, sens în care a constatat, în esenţă, că examinarea actelor de executare silită efectuate în Dosarul execuţional nr. 4/E/2011 nu a demonstrat că ar fi existat un refuz nejustificat al executorului judecătoresc D.G. de a finaliza executarea cerută cu insistenţă de creditor, ci o situaţie obiectivă, determinată de negăsirea autoturismului ce făcea obiectul executării. De altfel, în ipoteza refuzului nejustificat manifestat de executor, de a efectua acte de executare, s-a menţionat că se putea solicita de către creditor, la instanţa competentă, obligarea executorului la a efectua actele necesare executării şi, oricum, până în prezent, reaua-credinţă a celui din urmă nu a fost probată.
Petiţionarul B.I. a formulat plângere la instanţă, conform prevederilor art. 2781 C. proc. pen., în motivarea plângerii susţinând, în esenţă, că soluţia de netrimitere în judecată a intimatului executor judecătoresc este neîntemeiată, deoarece acesta nu a realizat executarea silită corespunzător hotărârii judecătoreşti, ci a obţinut numai executarea în tranşe a creanţei, prin poprire, asupra veniturilor debitorului, modalitate de executare care îl nemulţumeşte pe petiţionar.
Curtea de apel, deliberând asupra plângerii formulate de petiţionar, a reţinut că acesta, în calitate de creditor, conform sentinţei civile nr. 8058 din 30 noiembrie 2010 a Judecătoriei Târgu Jiu, a solicitat executarea silită a acestui titlu, în sensul predării de către debitorul B.V. a autoturismului D.T., sub sancţiunea penalităţilor pe zi de întârziere. Cererea de executare silită a fost înregistrată la Biroul intimatului D.G., în calitate de executor judecătoresc, sub nr. 4/E/2011, obţinându-se încheiere de încuviinţare a executării silite la data de 17 februarie 2011. S-a reţinut că intimatul a îndeplinit ulterior acte procedurale conform statutului funcţiei publice îndeplinite, respectiv: somarea debitorului la data de 04 martie 2011; deplasare la domiciliul debitorului la data de 18 martie 2011, când s-a solicitat sprijinul organelor de poliţie (Post de Poliţie Băleşti); instituirea sechestrului asupra autoturismului în litigiu prin procesul verbal de 25 martie 2011; solicitarea adresată Inspectoratului de Poliţie Gorj în vederea indisponibilizării bunului, în mâinile oricui s-ar afla (conform adresei din 05 aprilie 2011), reţinând în raport de datele comunicate de poliţie că autoturismul respectiv nu a fost identificat în trafic pe raza mun. Tg. Jiu; înfiinţarea popririi asupra veniturilor obţinute de debitor până la concurenţa sumei de 47.474,2 lei, la data de 29 aprilie 2011 (filele 32 - 44, dosar urmărire penală).
În aceste condiţii, s-a constatat că, în cauză, criticile formulate de petiţionar nu puteau fi apreciate ca fondate, cât timp executorul judecătoresc a îndeplinit actele procedurale pe care le putea dispune conform atribuţiilor funcţiei, la intervale de 10 de zile, în prezent petiţionarul realizând asigurarea silită a creanţei prin instituirea popririi asupra veniturilor realizate de debitor.
Totodată, s-a constatat că exercitarea dreptului de a formula contestaţie la executare de către debitor nu poate fi împiedicată de către executorul judecătoresc, acesta fiind ţinut să realizeze executarea silită asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului la data când s-a încuviinţat executarea, neputând fi angajată răspunderea sa penală ori civilă pentru actele îndeplinite de debitor până la această dată.
Faţă de aceste împrejurări, s-a constatat că procurorul a adoptat o soluţie legală şi temeinică, constatând că nu sunt indicii privind existenţa sub aspect material a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, în consecinţă, reţinând că sunt incidente prevederile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care impuneau soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
În consecinţă, plângerea formulată de petiţionar a fost apreciată ca neîntemeiată şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie în anulare petiţionarul B.I., reiterând practic motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluţiei nr. 413/P/2011 din 27 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, examinată de instanţă cu ocazia soluţionării acesteia, aşa cum rezultă din considerentele sentinţei penale nr. 83 din 15 martie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 1676/54/2011.
S-a reţinut de către instanţă că petiţionarul susţine că nu s-a putut prezenta la soluţionarea plângerii formulată împotriva rezoluţiei nr. 413/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru că era imobilizat la pat ca urmare a unei pareze şi, în consecinţă, nu era transportabil.
Contestaţia în anulare a fost apreciată ca fiind inadmisibilă.
Din preambulul sentinţei penale nr. 83 din 15 martie 2012, instanţa a reţinut că petiţionarul a fost prezent la dezbateri, susţinând motivele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de altfel, în considerentele contestaţiei în anulare, petiţionarul invocând dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
S-a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, aceasta fiind admisibilă în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
În cauză, s-a constatat că situaţia invocată de contestator nu se confirmă, nefîind îndeplinite dispoziţiile art. 386 pct. a C. proc. pen., iar în ansamblu, acesta invocă aceleaşi critici cu privire la rezoluţia nr. 413/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel că s-a dispus respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă.
Împotriva sentinţei penale nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori a declarat recurs contestatorul B.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 7 ianuarie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de contestator împotriva sentinţei penale anterior menţionate.
Concluziile reprezentantului M.P. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, contestatorul a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, hotărâre care, însă, este definitivă.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatorul B.I.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul conte stator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 202 din 3 septembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2256/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2509/2012. Penal → |
|---|
