ICCJ. Decizia nr. 2563/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2563/2012
Dosar nr. 2932/2/2012/a6
Şedinţa publică din 16 august 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1451 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe toată durata judecării prezentei cauze. În baza art. 1451 C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (11) şi (12) C. proc. pen., a impus inculpaţilor M.A. şi M.A.A. ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţele de judecată, la toate termenele ce vor fi acordate, atât cu ocazia soluţionării fondului cât şi în căile de atac, precum şi ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv poliţia de domiciliu, ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de coinculpaţii şi martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În temeiul art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (22) C. proc. pen., a atras atenţia inculpaţilor M.A. şi M.A.A. că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.
A dispus punerea în libertate a inculpaţilor M.A. şi M.A.A., dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
A respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A.A.
A respins, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpaţii M.A. şi M.A.A.
A reţinut instanţa că la acest moment, în ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 143 C. proc. pen. rap. la art. 681 C. proc. pen., se constată că există probe directe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Instanţa a apreciat însă că, în acest moment procesual, în privinţa inculpaţilor M.A. şi M.A.A. rămâne îndeplinită doar condiţia prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitoare la împrejurarea că aceştia au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În raport de prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., conform cărora alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face ţinându-se seama de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura, dar şi de scopul măsurilor preventive, menţionat în prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, nu se poate reţine în continuare că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
A constatat că au fost audiaţi, în faţa instanţei, în condiţii de contradictorialitate, inculpaţii şi cea mai mare parte a martorilor propuşi prin rechizitoriu, respectiv cei ale căror declaraţii au o deosebită importanţă, inclusiv martorul denunţător şi nu mai poate fi invocat riscul influenţării procesului de către inculpaţii arestaţi în cauză.
A mai reţinut că se poate vorbi aşadar, din acest moment, despre pierderea caracterului rezonabil al arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.A., aflaţi în stare de arest din data de 22 decembrie 2011, durată care trebuie apreciată în concret, în funcţie de circumstanţele specifice ale cauzei (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului McKay c. Regatului Unit), trecerea acestei perioade de timp putând duce la concluzia minimizării riscului pentru tulburarea ordinii publice, pe care l-ar prezenta punerea acestora în libertate.
Raportându-se la aceste principii constant afirmate în jurisprudenţa instanţei europene, instanţa a apreciat că, în intervalul de timp de 8 luni, de la data arestării preventive a inculpaţilor, rezonanţa negativă a faptelor în rândul publicului s-a diminuat, iar lăsarea lor în libertate nu ar mai genera o stare de nesiguranţă suficient de însemnată pentru a justifica pertinent menţinerea stării de arest preventiv.
A apreciat că desfăşurarea procesului penal, împrejurarea că a fost audiată, în cauză, marea majoritate a persoanelor, circumstanţele personale ale fiecărui inculpat, faptul că ceilalţi inculpaţi din cauză sunt liberi şi acest lucru, aparent, nu a influenţat desfăşurarea procesului, sunt elemente care au determinat instanţa să constate că nu mai există, în acest moment, un risc în buna desfăşurare a procesului penal, cu referire la caracterul necesar al oricărei măsuri preventive arătat de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., acestea fiind elemente importante în aprecierea schimbării temeiurilor care au determinat arestarea iniţială. A mai constatat că nu sunt lipsite de relevanţă situaţia familială a fiecăruia dintre inculpaţii M.A. şi M.A.A., care au familii organizate, domiciliu stabil, inculpatul M.A. are un copil minor în întreţinere, vârsta inculpatului M.A.A. (de 63 de ani), lipsa antecedentelor penale ale acestora, educaţia şi buna reputaţie, aspecte care sunt de natură a circumstanţia pericolul pe care l-ar prezenta punerea în libertate a acestora.
Astfel, a constatat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, deci inclusiv cu ocazia verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, potrivit art. 3002 C. proc. pen. şi a dispus în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 1451 C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.A. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, pe toată durata judecării prezentei cauze, considerând că, prin impunerea obligaţiilor specifice şi a obligaţiei de a nu se apropia de ceilalţi inculpaţi şi martori din dosar şi de a nu comunica cu aceştia direct sau indirect va fi înlăturată posibilitatea inculpaţilor de a-şi coordona apărările ori de a influenţa martorii.
Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. şi a solicitat, în esenţă, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi menţinerea măsurii arestării preventive, arătând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, nici nu s-au schimbat şi totodată că la acest moment procesual pericolul concret este actual şi nu s-a diminuat.
Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A., este întemeiat pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Rechizitoriul nr. 77/P/2011, din data de 13 februarie 2012, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie s-a reţinut că, în calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F. (din care a primit până în prezent 50.000 euro), în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi de a dispune întocmirea unui plan parcelar (de către Comisia Locală de Fond Funciar), în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului (23 de loturi, în suprafaţă totală de 23,8 ha) şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), ce constituie infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a reţinut în sarcina sa că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile (terenuri) cesionarului (S.O.), contract întocmit şi autentificat la data de 28 iulie 2011 (fără vinovăţie, de notarul public M.V.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de luare de mită; fapte acestuia constituie infracţiunea de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată), prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Totodată, prin încheierea acestui contract de cesiune (din 28 iulie 2011), s-au transferat bunurile menţionate (2 terenuri) din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inc. S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora, faptă ce constituie instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În sarcina inculpatului M.A.A. s-a reţinut că acesta a pretins, direct şi indirect (prin intermediul inc. S.I.), suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt (alipite), precum şi asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; fapta constituie infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În plus, l-a determinat pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat la data de 6 iulie 2011 (fără vinovăţie de notarul public P.R.A.), prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi, totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri (a sumelor de bani pretinse cu titlul de mită); acestea constituie infracţiunile de fals intelectual, în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. şi ped. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi, respectiv, instigare la infracţiunea de spălare a banilor, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000.
De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii M.A. şi M.A.A., împreună cu inculpaţii R.G., S.O. şi S.I. au acţionat, unindu-şi eforturile, pentru întocmirea planului parcelar, avizarea acestuia şi emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului P.F., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător, ce constituie infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (de corupţie), prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au fost relevate de următoarele probe: procesele-verbale de transcriere a comunicaţiilor interceptate, înscrisuri - antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro şi actul de revocare, contract de cesiune, autentificat cu nr. x/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale, declaraţiile coinculpaţilor S.I., L. şi V., date în faţa instanţei de judecată, declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N. şi G.E., date în faţa instanţei de judecată.
Înalta Curte constată că încheierea atacată este netemeinică, criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A dovedindu-se a fi întemeiate.
Art. 23 din Constituţie garantează libertatea individuală şi siguranţa persoanei.
Din dispoziţiile art. 23 din Constituţie rezultă interesul evident pe care l-a manifestat constituantul în legătură cu reglementarea clară şi precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituţie, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumţia de nevinovăţie este unul dintre principiile constituţionale. Prin urmare, art. 23 din Constituţie conferă arestării preventive o configuraţie juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operaţiunilor fireşti, judiciare. Constituţia reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei şi permite justiţiei să se deruleze.
Conform dreptului intern, respectiv dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., "în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b", iar potrivit art. 160b C. proc. pen., "(l) În cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
(2) Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
(3) Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
(4) Încheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile art. 160a alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător."
Pe de altă parte, conform art. 139 alin. (1) C. proc. pen., "Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsuri."
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţii M.A. şi M.A.A. în conformitate cu dispoziţiile legale mai sus evocate, prima instanţă, în mod netemeinic, a apreciat că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la art. 143 C. proc. pen., s-au modificat, astfel că a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor M.A. şi M.A.A., se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive a inculpatului.
Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.
Astfel, din analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi în faţa instanţei de judecată până în prezent, respectiv din procesele-verbale de transcriere a comunicaţiilor interceptate, înscrisuri - antecontracte de vânzare-cumpărare, plan parcelar, contract de împrumut pentru suma de 2.500.000 euro şi actul de revocare, contract de cesiune autentificat cu nr. x/2011, documente emise de O.C.P.I. Ilfov, declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N., G.E., P.R.A., M.V., M.F., H.L.T., T.P., M.F.L., din timpul urmăririi penale, declaraţiile coinculpaţilor S.I., L. şi V., date în faţa instanţei de judecată, declaraţiile martorilor P.F., S.C., F.V.M., D.N., D.M., V.G., B.M., G.R.N. şi G.E., date în faţa instanţei de judecată, rezultă că inculpatul M.A. a pretins suma de 500.000 euro denunţătorului P.F., din care a primit până în prezent 50.000 euro, în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi de a dispune întocmirea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului; că l-a determinat pe finul său, inculpatul S.O., să încheie un contract de cesiune fictiv, la notariat, cu denunţătorul P.F., prin care denunţătorul să îi cedeze drepturile asupra a două imobile cesionarului S.O., contract întocmit şi autentificat sub nr. x la data de 28 iulie 2011, iar prin încheierea acestui contract de cesiune s-au transferat bunurile menţionate, respectiv două terenuri din patrimoniul denunţătorului în patrimoniul inculpatului S.O., ascunzându-se astfel originea ilicită a acestora. De asemenea, inculpatul M.A.A. a pretins suma de 1.100.000 euro denunţătorului P.F., lăsând să se creadă că are influenţă asupra primarului M.A. pentru a-l determina să întocmească un plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului şi amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum şi asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare Ilfov - G.R.N., pentru a-l determina să avizeze planul parcelar şi să emită cu rapiditate documentele cadastrale pentru terenurile în cauză; că l-a determinat pe inculpatul S.I. să întocmească la notariat un contract de împrumut fictiv cu denunţătorul P.F., din care să rezulte că S.I. l-a împrumutat pe denunţător cu suma pretinsă drept mită, iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunţătorului, contract de împrumut întocmit şi autentificat sub nr. y la data de 6 iulie 2011, prin care s-au atestat astfel împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece, în realitate, acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi a ascunde săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, şi, totodată, de a ascunde originea ilicită a acestor bunuri. Inculpaţii M.A. şi M.A.A., împreună cu inculpaţii R.G., S.O. şi S.I. au acţionat, pentru întocmirea planului parcelar, avizarea acestuia şi emiterea documentelor cadastrale în vederea intabulării terenurilor denunţătorului P.F., în scopul de a obţine sume mari de bani cu titlu de mită de la denunţător.
În cauză există, aşadar, motive plauzibile de a bănui că inculpaţii au săvârşit faptele ce li se reţin în sarcină.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cumulativă a celor două cerinţe prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor ce sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată, aşa cum în mod corect a constatat şi Curtea de Apel Bucureşti.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret la care se referă acelaşi art. 148 lit. f) C. proc. pen. este pericolul particularizat în cauză, în raport de contextul şi împrejurările în care s-au comis infracţiunile, natura acestora şi calitatea în care inculpaţii l-au săvârşit.
Prin noţiunea de probă, la care face referire art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi cod.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracto, ci in concreto, ţinând seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din această perspectivă, se recunoaşte de instanţa de contencios european că, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului la săvârşirea unor infracţiuni, acestea pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin pentru un anumit timp. În circumstanţe excepţionale, această împrejurare poate fi avută în vedere din punctul de vedere al Convenţiei, cu condiţia ca şi dreptul intern să accepte noţiunea de tulburare a ordinii publice. Însă, aceste elemente de fapt trebuie să se bazeze pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea deţinutului ar tulbura ordinea publică, care nu mai este legitimă dacă societatea nu este în continuare ameninţată efectiv, detenţia neputând fi menţinută în anticiparea unei pedepse privative de libertate (Cauza Letellier vs. Franţa din 1991 şi Tomasi vs. Franţa din 27 august 1992).
Or, în raport de probatoriul administrat până în acest moment procesual, inculpaţii sunt acuzaţi de săvârşirea unor fapte de o gravitate deosebită, fiind vorba despre infracţiuni de corupţie - luare de mită, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni - M.A. şi trafic de influenţă, fals intelectual în forma participaţiei improprii, instigare la infracţiunea de spălare a banilor şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni - M.A.A.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere a faptelor - perioada de timp în care se reţine că şi-ar fi desfăşurat activitatea, amploarea operaţiunilor privind faptele de corupţie exercitate de inculpaţi, numărul mare de persoane implicate, calitatea persoanelor implicate şi calitatea inculpaţilor, fapt care sporeşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor; modalitatea de comitere şi amploarea pe care au luat-o astfel de operaţiuni, existând o percepţie la nivelul opiniei publice în sensul că ar crea în rândul colectivităţii un sentiment de insecuritate, de pericol şi de nesiguranţă specific pericolului pentru ordinea publică şi nu în ultimul rând, circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv calitatea acestora. Proporţionalitatea măsurii se raportează la gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, relevată de sumele mari de bani şi calitatea persoanelor.
În plus, dat fiind faptul că inculpaţii sunt bănuiţi de săvârşirea infracţiunilor, motivarea existenţei pericolului pentru ordinea publică prin punerea lor în libertate în contextul infracţiunilor de corupţie, lăsarea în libertate a inculpaţilor care săvârşesc astfel de fapte prezintă pericol public concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, iar pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpaţi şi menţinută timp de aproximativ 8 luni, apoi, în contextul diminuării în timp a pericolului concret pentru ordinea publică, a fost individualizată sub forma înlocuirii acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, însă prin prisma dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., această măsură nu asigură scopul măsurii preventive.
Astfel, în ceea ce priveşte termenul de 8 luni de la momentul arestării, având în vedere complexitatea cauzei şi natura infracţiunilor săvârşite, Înalta Curte apreciază că termenul rezonabil în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu a fost depăşit şi se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, având în vedere faptul că ar exista un risc real dacă inculpaţii ar fi puşi în libertate având în vedere complexitatea cauzei.
La stabilirea pericolului social al faptelor săvârşite de inculpaţii M.A.A. şi M.A., se ţine seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol, activitatea infracţională în care au fost implicaţi inculpaţii, constatându-se că durata măsurii arestării preventive, respectiv de la data de 22 decembrie 2011 până în prezent, nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Încheierii din data de 8 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe inculpaţii M.A.A. şi M.A.
Va casa, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând, va menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor M.A.A. şi M.A.
În baza art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor-inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva Încheierii din data de 8 august 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2932/2/2012, privind pe inculpaţii M.A.A. şi M.A.
Casează, în parte, încheierea atacată şi, rejudecând:
Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor M.A.A. şi M.A.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor-inculpaţi până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 25 RON, pentru fiecare, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 august 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2569/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
