ICCJ. Decizia nr. 2574/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2574/2012
Dosar nr. 4578/116/2011
Şedinţa publică din 22 august 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 57 din 29 martie 2012, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a respins cererea formulată de inculpatul R.G. privind schimbarea încadrării juridice a faptei din omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., iar, în baza art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus condamnarea acestuia la 20 de ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, b), d) şi e) C. pen., făcând aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d) şi e) C. pen.
Totodată, instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenţia acestuia, de la 27 iulie 2011 la zi.
S-a luat act că partea vătămată C.P. şi Spitalul Orăşenesc Lehliu-Gară nu s-au constituit părţi civile în cauză şi s-a dispus obligarea inculpatului la 2.985,83 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti plus dobânzile aferente calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii până la data plăţii efective a sumei, precum şi la plata unei prestaţii periodice lunare începând cu data de 20 iulie 2011 şi până la majorat în favoarea copiilor minori E.F.M., V.N.I. -câte 80 RON lunar - şi V.F. - 60 RON lunar.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că, în noaptea de 16/17 iulie 2011, în timp ce părţile se aflau în locuinţa comună din satul F., com. I., jud. Călăraşi, pe fondul stării avansate de ebrietate, inculpatul R.G. a agresat-o pe concubina sa, C.N., gravidă în 34 de săptămâni, exercitând asupra acesteia acte de violenţă repetate şi de mare intensitate, producându-i leziuni traumatice grave, care au condus la moartea fătului intrauterin şi la decesul victimei la data de 20 iulie 2012.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, prima instanţă a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor E.F.M., B.M. şi B.F., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică efectuată, Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti, din care rezultă că moartea numitei C.N. a fost violentă, datând din 20 iulie 2011, şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, consecinţa unui politraumatism soldat cu multiple echimoze şi hematoame în părţile moi, traumatism abdominal cu ruptură de ficat cu hematom subcapsular consecutiv, traumatism de mezenter, traumatism uterin cu ruptură uterină survenită la o gravidă cu sarcină în evoluţie de 34 săptămâni urmată de moartea fătului intrauterin, naştere intempestivă şi hemoragie externă gravidantă consecutivă, leziunile traumatice care au condus la deces putând fi produse prin lovire repetată cu corp dur, între respectivele leziuni traumatice şi deces existând o legătură de cauzalitate directă necondiţionată, în condiţiile în care tratamentul medico-chirurgical instituit a fost adecvat şi corect aplicat, precum şi declaraţiile date de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti, în cuprinsul cărora a recunoscut comiterea faptelor, precizând, însă, că nu a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, ci doar de a-i aplica o corecţie.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav în cea de lovituri cauzatoare de moarte, instanţa a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, de multitudinea loviturilor aplicate victimei şi rezultatul produs, de faptul că inculpatul ştia că victima este însărcinată şi că starea de gravidie îi crea o anumită fragilitate la orice traumă şi violenţă, sarcina fiind avansată, şi că în circa două săptămâni aceasta urma să nască.
Referitor la regretul manifestat de inculpat, starea de căinţă a acestuia şi gesturile sale ulterioare, concretizate în susţinerea cheltuielilor de spitalizare a victimei, prima instanţă a apreciat că acestea nu sunt de natură să atragă aplicarea art. 74, 76 C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate, judecătorul a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., ţinând seama atât de circumstanţele reale în care s-a comis fapta, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul R.G. invocând, în esenţă, greşita respingere de către instanţa de fond a cererii sale de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., precum şi greşita individualizare a pedepsei aplicate, considerată prea aspră în raport cu circumstanţele sale personale şi împrejurările comiterii faptei.
Prin Decizia penală nr. 148/A din 23 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G., a dedus prevenţia acestuia de la 27 iulie 2011 la zi, a menţinut starea sa de arest preventiv şi l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, pe baza coroborării materialului probator administrat în cauză, iar faptei comise de inculpat i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare în infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.
S-a arătat de către instanţa de apel că, sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea victimei C.N., şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere intensitatea loviturilor şi leziunile suferite de victimă, astfel încât s-a apreciat că, în mod justificat, tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Totodată, s-a apreciat că instanţa fondului a făcut o corectă individualizare a pedepsei, constatând întemeiat că fapta prezintă un pericol social concret deosebit de ridicat, raportat la împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă, care reliefează o periculozitate sporită a inculpatului. Faţă de toate aceste aspecte, a concluzionat că nu se impune reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate acestuia.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul R.G., reiterând întocmai criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., recurentul a criticat hotărârile pronunţate de instanţele inferioare sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptei, solicitând schimbarea acesteia din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., în cea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., susţinând că nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima.
Au fost, de asemenea, reiterate, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., şi criticile referitoare la greşita individualizare judiciară a pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., având în vedere conduita anterioară exemplară a inculpatului, precum şi comportamentul manifestat ulterior comiterii infracţiunii, acesta acordând ajutor victimei, anunţând serviciul de ambulanţă, suportând cheltuielile de spitalizare şi adoptând o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul R.G. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Referitor la critica formulată de recurentul-inculpat cu privire la greşita calificare juridică dată de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ceea ce priveşte rezultatul letal, în sensul că autorul, deşi a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. La stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, precum şi atitudinea agresorului după comiterea faptei.
Raportat la aceste elemente şi la situaţia de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului R.G. de a aplica victimei C.N., concubina sa, gravidă în 34 de săptămâni, pe fondul consumului de alcool, a geloziei şi a existenţei unei discuţii în contradictoriu cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate deosebită în zone vitale ale corpului, cu pumnii, picioarele şi cu o curea, acţiune urmată de trântirea victimei la pământ şi izbirea cu capul de pereţi şi obiectele de mobilier, iar, ulterior, de deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. e) C. pen., şi nu pe cele ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acţionând cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiunii sale, şi a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.
Contestând existenţa laturii subiective a infracţiunii de omor, recurentul a invocat atitudinea sa faţă de victimă ulterior comiterii agresiunii, susţinând că, după ce a conştientizat consecinţele faptei sale, a alertat vecinii şi a apelat serviciul de ambulanţă, gest la care nu ar fi recurs dacă ar fi avut intenţia de a-şi ucide concubina.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că, imediat după comiterea faptei, deşi victima se afla într-o stare foarte gravă, sângerând abundent şi prezentând multiple echimoze şi dureri puternice, inculpatul nu a luat nicio măsură pentru a-i salva viaţa, abia după aproximativ patru ore de la agresiune acesta apelând la vecini şi la martorele B.M. şi B.F., cărora le-a relatat cele întâmplate, recunoscându-şi fapta, şi le-a cerut să cheme ambulanţa pentru a-i acorda victimei primul ajutor.
Totodată, relevantă în aprecierea intenţiei de a ucide este împrejurarea că inculpatul a acţionat cu o deosebită bestialitate, aşa cum rezultă şi din depoziţia martorei oculare E.F.M., aplicând victimei, deşi ştia că aceasta este însărcinată în 34 de săptămâni, lovituri puternice cu picioarele în zona abdomenului, cu o curea şi cu pumnii în cap, trântind-o la pământ şi lovind-o de pereţi şi de mobilier, producându-i un traumatism abdominal soldat cu ruptură de ficat, un traumatism de mezenter şi un traumatism uterin urmat de moartea fătului intrauterin, naştere intempestivă şi hemoragie externă, leziuni grave care au condus, în final, la moartea victimei, între acestea şi deces existând o legătură de cauzalitate directă necondiţionată, în condiţiile în care tratamentul medico-chirurgical instituit a fost adecvat şi corect aplicat (Raportul medico-legal de necropsie din 25 octombrie 2011 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" Bucureşti).
Ca urmare, în condiţiile în care ştia că victima este gravidă într-o lună avansată, putând oricând să nască, nu se poate reţine că inculpatul, prin aplicarea unor lovituri de o asemenea gravitate, în zone vitale ale corpului, inclusiv cu picioarele în burtă şi trântirea ei de pământ şi de diverse obiecte de mobilier, urmată de lăsarea acesteia în locuinţă aproximativ patru ore fără a solicita sprijinul cadrelor medicale pentru a-i acorda ajutor de specialitate, nu a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiunii sale, acceptând producerea lui, chiar dacă nu l-a urmărit.
Pe de altă parte, împrejurarea că victima a decedat după trei zile de la data săvârşirii agresiunii nu este de natură să conducă la încadrarea faptei comise de inculpat în dispoziţiile art. 183 C. pen., atâta timp cât moartea s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic consecutiv politraumatismelor produse de inculpat, iar acesta a prevăzut rezultatul letal al acţiunilor sale, a cărui realizare a acceptat-o.
Având în vedere toate aceste elemente probatorii la care s-a făcut anterior trimitere, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, consideră că inculpatul R.G. a acţionat, în plan subiectiv, cu intenţia indirectă de a ucide victima, motiv pentru care, constatând că atât tribunalul, cât şi curtea de apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comise de acesta, apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
2. Sub aspectul proporţionalizării pedepsei cu închisoarea aplicate recurentului R.G., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancţiune penală judicios individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv-educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat recurentului, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunii, prin care nu a fost curmată doar viaţa victimei, ci şi cea a fătului, gravitatea deosebită a faptei săvârşite, precum şi modalitatea în care a acţionat inculpatul, dând dovadă de o bestialitate extremă şi aplicând victimei, concubina sa, gravidă în 34 de săptămâni, multiple lovituri de o intensitate ridicată, cu pumnii, picioarele şi cu o curea în zone vitale ale corpului, trântind-o la pământ şi izbind-o de diverse obiecte de mobilier, cauzându-i, astfel, leziuni grave, care au condus la moartea intrauterină a fătului şi, în final, la decesul victimei, urmare a şocului traumatic şi hemoragic consecutiv politraumatismelor produse prin acţiunea agresivă a acestuia.
De asemenea, în mod corect a fost valorificată în procesul de cuantificare a sancţiunii penale aplicate inculpatului atitudinea manifestată de acesta ulterior comiterii faptei, când, deşi victima se afla într-o stare deosebit de gravă, sângerând abundent şi prezentând multiple echimoze şi dureri puternice, a lăsat-o în locuinţă circa patru ore fără a apela imediat serviciul de ambulanţă, împrejurare care, coroborată cu aspectele anterior menţionate, relevă o periculozitate sporită a recurentului şi reclamă aplicarea unui tratament penal corespunzător.
Cu privire la aspectele invocate în favoarea sa de către recurent, respectiv conduita anterioară bună, comportamentul sincer în faţa organelor judiciare şi disponibilitatea de a plăti cheltuielile de spitalizare, Înalta Curte apreciază că, deşi reale, acestea nu sunt suficiente, faţă de gravitatea deosebită a infracţiunii comise şi urmările ei, să reducă în aşa măsură periculozitatea socială a inculpatului încât să impună reţinerea de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei aplicate, sancţiunea penală stabilită de tribunal şi confirmată de instanţa de prim control judiciar fiind singura aptă să asigure reeducarea lui şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca urmare, se constată că, în mod justificat, nu au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare conform art. 74 C. pen. şi că, în speţă, s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce prevenţia inculpatului de la 27 iulie 2011 la zi şi, având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G. împotriva Deciziei penale nr. 148/A din 23 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 iulie 2011 la 22 august 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 august 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 2631/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3631/2012. Penal → |
|---|
