ICCJ. Decizia nr. 2635/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2635/2012
Dosar nr. 5626/1/2012
Şedinţa publică din 3 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 august 2012, pronunţată în Dosarul nr. 11660/118/2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii B.T.F. şi B.V., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a acestora.
Au fost respinse, ca nefondate, cererile inculpaţilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
Împotriva încheierii au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii B.T.F. şi B.V., solicitând lăsarea lor în stare de libertate, sens în care au motivat că se impune revocarea măsurii arestării preventive.
Recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din verificarea lucrărilor cauzei se reţine că prin sentinţa penală nr. 1 din 04 ianuarie 2012, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a condamnat pe inculpatul B.T.F. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen. şi pe B.V. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. a) şi i) C. pen.
Totodată, se reţine că inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 22 iulie 2010, în cursul urmăririi penale, instanţa constatând că temeiurile legale ale măsurii îndeplineau cerinţele art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
La acest moment procesual, în dosar sunt indicii rezonabile de a se crede că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu au încetat, iar pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani închisoare; din datele cauzei rezultă presupunerea rezonabilă că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar avea un impact negativ asupra opiniei publice faţă de gravitatea infracţiunii şi modul în care aceasta a fost săvârşită.
În ce priveşte durata arestării preventive, avându-se în vedere că dosarul se află în faza apelului, nu s-a depăşit termenul rezonabil, iar inculpaţii B.T.F. şi B.V. au fost condamnaţi chiar nedefinitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 8 ani şi respectiv 4 ani închisoare.
Ca atare, subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, intervenind şi condamnarea inculpaţilor, nu se impune revocarea măsurii arestării lor preventive, încheierea recurată fiind legală şi temeinică.
Pentru motivele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi vor fi respinse ca nefondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, inculpaţii-recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.T.F. şi B.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 august 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale, cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 11660/118/2010.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2622/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2641/2012. Penal → |
---|