ICCJ. Decizia nr. 2641/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2641/2012

Dosar nr. 7320/30/2011

Şedinţa publică din 4 septembrie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73 din 27 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7320/30/2011, în baza art. 334 C. pen., a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din rechizitoriu din art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1), lit. d) C. pen., art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), b), c) C. pen., art. 319 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., art. 319 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M.B. şi din art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1), lit. d) C. pen., art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), b), c) C. pen., art. 319 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., art. 319 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.D.G.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.B. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu;

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la viol;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 16 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie;

În baza art. 319 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 16 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare, în regim de deţinere, prev. de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen., rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 192 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.D.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu;

În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor deosebit de grav;

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la tâlhărie;

În baza art. 319 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 15 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare, în regim de deţinere, prev. de art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (2) C. pen. rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., i-au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată acestora perioada reţinerii şi arestul preventiv din data de 05 mai 2011, la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 346 C. proc. pen., s-a constatat că părţile vătămate G.S. şi B.G.M. nu au formulat pretenţii civile în cauză.

În baza art. 169 rap. la art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea după soluţionarea definitivă a cauzei către inculpatul R.D.G. a unei cizme de cauciuc de culoare neagră, precum şi orice alte bunuri aparţinând inculpatului, ridicate de la acesta şi neconfiscate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 169 rap. la art. 109 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus restituirea după soluţionarea definitivă a cauzei către părţile vătămate a următoarelor bunuri: cuţit cu plăsele din lemn fixate prin nituire având lama de metal dispuse ascendent de la plăsele până spre vârf; ciorap din lână de culoare crem-maro descoperit pe masa din cameră pe suprafaţa căruia se observă mai multe fire de păr; o perinuţă cu imprimeuri florale violet albastru şi verde cu dimensiunea de 36/30 cm pe suprafaţa căreia se observă urme materie de culoare brun-roşcată descoperite pe pardoseala dintre servantă şi patul victimei; colet ce conţine obiecte de îmbrăcăminte aparţinând victimei G.A., anexă la raportul de expertiză genetică nr. 439968; geacă de culoare albastru închis descoperită pe victimă - colet nr. 1; trei înscrisuri format A4 în folie de plastic transparentă care prezintă urme materie de culoare brun-roşcată, descoperite pe banca din dreptul patului victimei; un fragment decupat din cuvertura patului situat în partea dreaptă a camerei care prezintă urme materie de culoare brun-roşcată; un fragment decupat din linoleumul de lângă patul victimei care prezintă un fragment de urme de încălţăminte creat prin stratificare cu materie de culoare brun-roşcată

colet plic nr. 13; o bluză de corp de culoare albă cu mai multe pete de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge, ridicate de la victimă la morgă -proba nr. 2; un cuţit cu mâner din lemn (lungime totală de 31 cm , lungime lamă 17 cm), descoperit pe pardoseală lângă soba de încălzire -colet plic nr. 18; un cuţit cu mâner metalic(lungime totală de 26 cm, lungimea lamei 14 cm) descoperit pe poliţa situată sub masa din cameră; o perinuţă de culoare roşie cu dimensiuni de 39/25 cm pe suprafaţa căreia se observă urme formă cu aspect de încălţăminte şi urme materie de culoare brun-roşcată descoperite pe pardoseala dintre servantă şi patul victimei; un pulover de culoare maro ridicat de pe cadavrul victimei la morgă ce conţine pete de culoare brun-roşcat cu aspect de sânge; tampoane tip exudat faringian, precum şi orice alte bunuri aparţinând acestora, ridicate de la G.A. şi neconfiscate prin prezenta hotărâre.

Pentru dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe Tribunalul Timiş nr. 1072/P/2010 din data de 21 octombrie 2011 înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 24 octombrie 2011, sub număr unic de dosar 7320/30/2011, au fost trimişi în judecată inculpaţii M.B. şi R.D.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu, viol, omor deosebit de grav, tentativă de tâlhărie şi profanare de cadavre, fapte prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), b), c) C. pen., art. 319 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, potrivit rechizitoriului s-a reţinut că în noaptea de 09/10 decembrie 2010, după ora 03.00, inculpaţii M.B. şi R.D.G. au pătruns prin escaladare, în scop de jaf, în domiciliul părţii vătămate G.A., au lovit-o pe aceasta, imobilizând-o, au violat-o, inculpatul M.B. a înjunghiat-o cu un cuţit, iar după deces au mutilat corpul victimei şi au săvârşit acte sexuale asupra ei.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv: proces-verbal de sesizare din oficiu al organelor de urmărire penală, proces-verbal de cercetare la faţa locului (cu planşe foto), copia certificatului medical constatator al decesului victimei G.A., copia buletinului de identitate a victimei, avizul Comisiei de Avizare şi Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Timişoara privind raportul medico-legal de necropsie al victimei G.A., raportul medico-legal de necropsie al victimei G.A., buletinul histopatologic, buletinul de analiză (grupa sanguină a victimei), buletinul de analiză (lame secreţie vaginală), buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie privind victima, din 16 decembrie 2010, declaraţii martori şi parte vătămată, raport de constatare tehnico-ştiinţifică al I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică din 28 august 2011 cu anexe, fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor, proces-verbal de identificare a inculpatului M.B., proces-verbal de depistare a inculpaţilor, declaraţiile inculpaţilor, procese-verbale de conducere la faţa locului şi reconstituire pentru fiecare inculpat, planşe foto, proces-verbal de căutare a obiectelor de îmbrăcăminte aruncate de inculpatul R.D.G. în canalul colector din faţa casei sale din 06 mai 2011, adresa I.G.P.R. - Institutul de Criminalistică din 27 mai 2011 privitor la inculpatul M.B., declaraţia părţii vătămate G.S. de constituire de parte civilă, proces-verbal încheiat în 31 mai 2011 cu ocazia găsirii cuţitului prezumat ca fiind folosit de inculpaţi la faptă (căutată după indicaţiile de la reconstituire ale lui M.B.) cu planşe foto, declaraţia părţii civile G.S. cu ocazia recunoaşterii cuţitului R.D.G., ridicată după indicaţiile sale de la reconstituire) cu planşe foto, raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică privind pe M.B., raportul de primă expertiză medico-legală psihiatrică privind pe R.D.G., raportul I.G.P.R. din 26 septembrie 2011 (cu anexe), procesul-verbal de preluare a corpurilor delicte, procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală către inculpaţi, referatele de evaluare întocmite pe seama inculpaţilor, precum şi orice alte înscrisuri, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 09 decembrie 2010, în jurul orei 18.00, inculpaţii M.B. şi R.D.G. s-au întâlnit la magazinul lui M.I. din Stanciova de unde au cumpărat bere, astfel că, după ce au ajuns acasă la R.D.G., cei doi au consumat bere şi ţuică până în jurul orei 03.00. Atunci, lui R.D.G. i-a venit ideea să meargă împreună la victimă, să o jefuiască şi să facă sex cu aceasta. Cei doi s-au deplasat la domiciliul victimei G.A., de 74 de ani, şi au sărit gardul de cărămidă în curtea acesteia. M.B. a bătut la uşa holului de pătrundere în imobilul din stânga curte. Bătrâna a deschis uşa şi atunci R.D.G. a lovit-o cu pumnul în faţă. Cum victima şi-a pierdut cunoştinţa, R.D.G. a tras-o în camera din stânga şi a pus-o pe patul din stânga, a dezbrăcat-o şi a început să întreţină cu ea relaţii sexuale. M.B. a căutat prin cameră bani, dar nu a găsit nimic. Victima şi-a revenit apoi şi a început să ţipe. R.D.G. i-a pus mâna la gură, continuând să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Cum victima a dat semne că i-ar recunoaştere pe cei doi - le-a spus pe nume, rugându-i să o lase în pace - M.B. a luat un cuţit de bucătărie de pe masa de sub geam şi, pe când victima era imobilizată de greutatea lui R.D.G., i-a tăiat acesteia gâtul. Apoi M.B. i-a mai aplicat o tăietură victimei peste torace, după care R.D.G. a luat şi el cuţitul, tăind victima pe partea superioară a corpului. După ce a aplicat loviturile cu cuţitul, inculpatul M.B. a întreţinut şi el relaţii sexuale cu victima, după care, negăsind bani în casă, cei doi inculpaţi nu au luat niciun bun şi au plecat, în aceeaşi modalitate în care au venit, fiecare la casa lui. În drum spre casă, în jurul orei 05-06.00, inculpatul M.B. a aruncat cuţitul cu care a tăiat victima, în grădina de vis-a-vis de biserică, iar acasă s-a dezbrăcat de hainele pline de sânge şi le-a dat foc, acestea arzând în totalitate, iar cizmele le-a spălat de sângele care era pe ele. R.D.G. şi-a aruncat hainele şi cizmele în canalul colector din apropierea casei.

Faţă de acuzaţiile aduse, inculpaţii au avut o poziţie oscilantă, la depistarea lor negând săvârşirea faptelor, pe care le-au recunoscut în faţa procurorului, pentru ca apoi, în faţa instanţei din nou să nege orice implicare infracţională.

Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul M.B. a arătat că el îl cunoaşte pe R.D.G. bine, au crescut împreună. În data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 18.00, inculpatul M.B. a început să bea cu R.D.G. acasă la cel din urmă, până în noaptea de 09/10 decembrie 2010, ora 03.00. Cei doi au băut ţuică. Atunci, M.B. a susţinut că R.D.G. a avut ideea să meargă împreună la victimă să o jefuiască. Cei doi s-au deplasat la domiciliul victimei G.A. şi au sărit gardul în curtea acesteia. Acolo M.B. a arătat că a bătut la uşa holului, victima a deschis uşa şi atunci R.D.G. a lovit-o cu pumnul în faţă. Cum victima şi-a pierdut cunoştinţa, R.D.G. a tras-o în camera din stânga şi a pus-o pe patul din stânga, dezbrăcând-o de fuste şi începând să întreţină cu ea relaţii sexuale. M.B. a căutat prin cameră bani, dar nu a găsit. Victima şi-a revenit apoi şi a început să ţipe. R.D.G. i-a pus mâna la gură, continuând să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Cum victima a dat semne că i-ar recunoaştere pe cei doi (le-a spus pe nume, rugându-i să o lase în pace), M.B. a luat un cuţit de bucătărie de pe masa de sub geam şi i-a tăiat acesteia gâtul, profitând de faptul că are cunoştinţe de mânuire a cuţitului de la tăiat miei. Apoi M.B. a arătat că i-a mai aplicat o tăietură victimei peste torace, după care R.D.G. a luat şi el cuţitul, tăind victima înspre torace. Inculpatul M.B. a arătat că nu ştie de celelalte leziuni din zona pubiană ale victimei cine le-a produs. Tot M.B. a mai arătat că nu-şi mai aduce aminte dacă a întreţinut şi el, după moarte, relaţii sexuale cu victima, întrucât era beat, însă e posibil să se fi masturbat lângă patul victimei. A mai precizat că a aruncat cuţitul, cu care a tăiat victima, în grădina de vis-a-vis de biserică, iar când a ajuns acasă, având hainele pline de sânge, le-a ars.

La rândul său, inculpatul R.D.G., finul bătrânei G.A., a susţinut în faţa procurorului că M.B. a lovit-o pe victimă la pătrunderea în locuinţă, dar şi el a lovit-o. Apoi a arătat că el a cărat-o pe victimă în cameră şi a început să întreţină relaţii sexuale cu ea. La un moment dat, după ce aceasta şi-a revenit, inculpatul M.B. a luat un cuţit de pe masa din cameră şi a tăiat gâtul victimei, iar apoi a tăiat-o pe partea superioară a corpului. Inculpatul R.D.G. a arătat că a cerut şi el cuţitul şi a tăiat victima pe partea superioară a corpului, considerând că victima este moartă. Inculpatul a mai relatat că după ce a tăiat-o la gât, M.B. a întreţinut şi el relaţii sexuale cu cadavrul bătrânei decedate. Nu şi-a explicat gestul său şi a arătat că după această faptă amândoi inculpaţii au părăsit locul faptei, neluând nimic din casă. A mai arătat că nu a mai discutat cu M.B. despre ce s-a întâmplat, nici atunci imediat, nici mai târziu.

Aceste declaraţii ale inculpaţilor se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului din care rezultă că victima G.A. a fost găsită într-una din camerele folosite în mod curent de aceasta, pe un pat rupt, în poziţia culcat pe spate, complet dezbrăcată de la brâu în jos, cu partea superioară a cadavrului (cap şi torace) acoperită cu o geacă din material sintetic de culoare albastru închis. Nu au fost urme de forţare la nicio uşă, însă în hol şi în cameră (care prezenta o dezordine pronunţată), pe diverse obiecte s-au depistat pete de sânge.

Tot astfel este descrisă G.A. de martorii care au depistat-o în data de 11 decembrie 2010: R.I., R.M. şi R.M.A., rudele victimei, au constatat că victima a fost omorâtă, că hainele ei au fost aruncate pe jos şi că în interiorul camerei era dezordine.

Nepoata bătrânei ucise, G.S., a arătat că în dimineaţa zilei de 11 decembrie 2010 a primit un telefon de la o rudă din sat, R.I., care i-a relatat că bunica sa a murit. În urma acestui apel, a venit împreună cu concubinul ei, martorul M.F. de la Timişoara, unde locuia, la Stanciova, unde a constatat decesul bunicii sale. Partea vătămată a mai adăugat că bunica ei se gospodărea singură de când i-a murit fiul, din august 2010, iar ea, împreună cu sora ei, B.G.M., o vizitau săptămânal, de obicei sâmbăta. Această nepoată nu a remarcat ca victima să aibă duşmani sau probleme cu vecinii de vreun fel, nici bunica ei nu i-a relatat aşa ceva, însă i s-a plâns că inculpatul R.G.D. şi cu fratele mai mic al acestuia se purtau urât, înjurând-o, ameninţând-o şi speriind-o purtând cagule sau ciorapi pe cap. Despre cei doi inculpaţi a auzit că se purtau urât şi cu alţi consăteni.

Acest ultim aspect este confirmat şi de numitul M.I., proprietarul magazinului alimentar din sat care, deşi nu a fost audiat în faţa instanţei, a relatat consilierului de probaţiune că inculpaţii M.B. şi R.G.D. fac parte din acelaşi grup de prieteni şi obişnuiau să consume împreună băuturi alcoolice, în diverse locaţii, deveneau violenţi şi obraznici mai ales cu persoanele în vârstă din sat, care, de teamă, nu au depus reclamaţii la organele de poliţie. Martorul şi-a amintit că în seara dinaintea crimei, inculpatul M.B. a cumpărat de la magazinul său bere, mărturisindu-i că o va consuma cu inculpatul R.D.G.

Declaraţiile de recunoaştere a săvârşirii faptelor de către inculpaţi se coroborează şi cu planşele foto şi procesul-verbal de reconstituire, unde s-a consemnat cum inculpaţii au arătat exact locul pe unde au intrat în curte, apoi în casă şi în camera unde a fost găsită victima, precum şi modul de operare. Martorii asistenţi, Z.A. şi B.M.A., dar şi partea vătămată G.S., au participat la reconstituire, au fost audiaţi amănunţit şi au confirmat că cele relatate de cei doi inculpaţi au fost consemnate în audierea lor.

Având în vedere declaraţiile inculpatului R.D.G. privind faptul că după comiterea violului şi omorului asupra victimei G.A., acesta a aruncat hainele ce le purtase, în canalul colector din faţa locuinţei sale, inclusiv cizmele ce le avusese în picioare, s-au efectuat cercetări după audierea inculpatului la locul indicat de acesta, unde a fost găsită o cizmă de cauciuc de culoare neagră.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 10 iunie 2011 al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Timiş reiese că urmele găsite la faţa locului, pe linoleumul de pe podea şi pe o suprafaţă de pânză de culoare roşie au fost create de o cizmă cu aceleaşi caracteristici (piciorul stâng pe linoleum şi piciorul drept pe pânză).

După indicaţiile date de inculpatul M.B. cu ocazia reconstituirii, s-a căutat în grădina unde afirmă că ar fi aruncat cuţitul folosit. În sol, puţin acoperit cu pământ, s-a găsit un cuţit de bucătărie cu mânerul de lemn şi lama de cca. 30 cm. Partea vătămată G.S., nepoata victimei, care o vizita pe aceasta în mod regulat, a arătat că bunica sa avea un asemenea cuţit în gospodărie, recunoscându-l clar. Potrivit buletinului de analiză emis de către I.M.L. Timişoara, pe unele obiecte ridicate de la faţa locului s-a decelat sânge uman grupa 0, ca şi cel al victimei.

Sub aspectul profilului genetic, prin comparaţie cu probe biologice de referinţă recoltate de la 5 suspecţi cu istoric infracţional din zonă: R.P., H.D.V., R.D.G., M.B. şi M.I., din analiza unei fuste din material textil de culoare albă - descoperită pe pardoseala camerei unde se afla victima între servantă şi patul victimei, conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului, s-a decelat un fir de păr (bulb şi teacă epitelială), constatându-se prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 28 aprilie 2011 al I.G.P.R. că, dintr-o mulţime de 182.815.356 de indivizi neînrudiţi genetic, inculpatul M.B. este unic. Prin raportul de expertiză din 26 septembrie 2011 nu s-a ajuns la aceeaşi concluzie cu privire la inculpatul R.D.G., ceea ce nu-l exclude pe acesta de la faţa locului, faţă de probele care-l încriminează, inclusiv declaraţia sa de recunoaştere.

În ceea ce priveşte leziunile suferite de victimă, conjugate cu acţiunile inculpaţilor, la prima examinare, aceasta prezenta: plagă tăiată, cu margini regulate, latero-cervical dreapta, de aproximativ 10 cm lungime; 2 plăgi tăiate cu margini regulate, regiunea frontală medio-lateral stânga; fractură liniară, frontal dreapta, cu margini regulate, aproximativ 1 cm lungime; plagă cu margini regulate, delabrantă, ce se întinde de la nivelul hipocondrului drept şi regiunii epigastrice; din plagă, vertical se intersectează o altă plagă de la nivelul buzei superioare a plăgii anterioare; fosă iliacă stângă şi regiunea hipogastrică, plagă aproximativ orizontală prin care se eviscerează anse intestinale; plagă de aproximativ 5 cm lungime în regiunea pubiană.

Ulterior, în raportul medical de necropsie din 13 decembrie 2010 al I.M.L. Timişoara s-a concluzionat că moartea numitei G.A. poate data din 10 decembrie 2010 şi a fost de natură violentă; ea s-a datorat hemoragiei externe şi interne prin plagă înjunghiată cervicală cu secţionarea de arteră carotidă comună şi vena jugulară cu insuficienţă cardiocirculatorie şi insuficienţă respiratorie prin secţionarea traheei în cadrul unui politraumatism soldat cu traumatism craniocerebral cu discretă hemoragie leptomeningee, fracturi maxilare orbitale şi piramidei nazale; plăgile descrise cu ocazia autopsiei s-au produs prin lovire directă cu corp înţepător-tăietor (inclusiv fractura lineară frontală); fracturile maxilare, orbitale şi de piramidă nazală s-au produs prin lovire directă cu corpuri dure; leziunile prezente la nivelul toracelui şi abdomenului (plăgi cu intersectarea organelor abdominale) respectiv fracturile sterno-costale, având în vedere caracterul discret al focarelor hemoragice sau absenţa acestora, s-au produs în agonie sau postmortem.

În faţa instanţei de judecată, inculpatul M.B. a afirmat că nu a săvârşit el faptele de care este acuzat şi că este nevinovat. În data de 09 decembrie 2010 a fost la muncă, s-a întâlnit în sat cu inculpatul şi prietenul său R.D.G., pe care doar l-a salutat, după care şi-a continuat singur drumul către casa unde locuia, împreună cu sora lui, D.I. şi cumnatul său, R.M. Seara s-a culcat, iar a doua zi dimineaţa, când s-a trezit, a plecat la lucru. Nici în seara respectivă şi nici a doua zi nu a fost acasă la R.D.G. Deşi obişnuia să mai consume băuturi alcoolice, acest lucru nu s-a întâmplat în acea perioadă. Pentru recunoaşterea faptelor inculpatul a relatat că a fost bătut în acest sens de către poliţişti, dar nu a depus plângere penală împotriva lor. Inculpatul a mai afirmat că nu a fost niciodată acasă la bătrâna decedată, dar nu a avut o nicio explicaţie pentru firul de păr ce-i aparţine şi care a fost găsit pe una din fustele victimei.

În sprijinul acestei din urmă poziţii a inculpatului a depus sora acestuia, D.I. care a arătat că fratele său locuieşte la ea de la vârsta de 17 ani. Deşi nu-şi aduce aminte când a avut loc crima, martora a afirmat că în seara şi noaptea când a fost ucisă consăteana sa, inculpatul M.B. nu a plecat de-acasă, nu s-a întâlnit cu inculpatul R.D.G. şi nu a consumat băuturi alcoolice. În dimineaţa zilei după săvârşirea crimei, fratele său a plecat împreună cu concubinul ei în pădure după lemne. Martora a mai relatat că în timpul unei vizite la penitenciar, inculpatul R.D.G. i s-a confesat că a fost foarte tare bătut de poliţişti şi că, de frică, a mărturisit săvârşirea faptelor. Ulterior, martora a revenit şi a arătat că cele arătate la începutul declaraţiei se pot referi şi la o altă zi din decembrie, când fratele său a făcut acelaşi lucru.

Tot astfel, martorul R.M., concubinul martorei D.I., a relatat că în ziua ce a precedat crima asupra lui G.A. a fost plecat cu inculpatul la stână şi au ajuns împreună acasă în jurul orei 22.00. Nu cunoaşte dacă M.B. a mai plecat de-acasă în seara respectivă, întrucât dormea, însă a doua zi dimineaţa, în jurul orei 09.30, a plecat cu acesta în pădure. Despre crimă nu a discutat cu inculpatul. Martorul a mai afirmat că cei doi inculpaţi se cunoşteau şi se întâlneau la un suc sau la fotbal.

Inculpatul R.D.G. s-a declarat nevinovat în faţa instanţei de judecată. Cu inculpatul M.B. este o simplă cunoştinţă şi nu s-a întâlnit cu el în preziua crimei, când a revenit acasă în jurul orei 18-19.00 de la lucru, pe care-l presta la un băiat din sat, M.N. şi nu a mai plecat de acasă până a doua zi, la ora 08.00 dimineaţa. Acasă la victima G.A., naşa sa, a fost doar când trăia fiul acesteia pentru nişte reparaţii la casă, în vara anului 2010, iar de atunci nu a mai vizitat-o. Recunoaşterea faptelor se datorează bătăilor şi ameninţărilor poliţiştilor, pentru care nu a depus plângere şi nici nu a relatat de spre aceste fapte procurorului sau judecătorului atunci când a fost audiat cu ocazia arestării. Inculpatul R.D.G. a menţionat că a fost obligat să pună amprenta de la deget în loc să semneze cu numele său, pe care ştia să-l scrie, deşi nu are nicio clasă.

Această declaraţie a inculpatului este susţinută de tatăl său, martorul R.B. care a afirmat că nu reţine data când s-a produs decesul naşei sale, G.A., dar într-o zi de vineri din luna decembrie 2010 a ajuns acasă de la serviciu în jurul orei 18.00, şi-a schimbat hainele şi a plecat la o petrecere după cca. o oră, revenind acasă în jurul orei 23-24.00. Atunci, fiica sa s-a trezit şi i-a confirmat că inculpatul R.D.G. dormea cu ceilalţi fraţi. Nu cunoaşte dacă fiul său a plecat sau nu în noaptea respectivă de acasă şi nu a constatat sub lumina brichetei, întrucât nu era curent în sat, sticle şi pahare, că s-ar fi băut în casă. Despre inculpatul M.B., martorul a relatat că nu e prietenul fiului său şi a venit o singură dată la ei acasă neinvitat şi beat fiind, de ziua fiicei sale, în luna noiembrie 2010. Martorul a mai adăugat că naşa sa, G.A. nu i s-a plâns vreodată de comportamentul urât al fiului său faţă de ea şi nici sătenii nu i-au făcut vreo reclamaţie în acest sens.

Cu privire la această din urmă poziţie a inculpatului R.D.G. sau în circumstanţiere au fost audiaţi martorii C.A.P., M.I., B.D., H.D., B.S., J.R. şi P.R., care locuind la Stanciova, îi cunoşteau pe ambii inculpaţi ca fiind persoane liniştite, despre care nu au auzit că ar fi făcut probleme în sat şi cu care au lucrat sau au discutat înainte sau după nefericitul eveniment, fără să constate ceva ciudat în atitudinea sau comportamentul inculpaţilor, unii dintre ei fiind surprinşi când aceştia au fost arestaţi pentru cercetări.

Prima instanţă a înlăturat depoziţiile de negare a săvârşirii faptelor ale ambilor inculpaţi, precum şi ale martorilor D.I. şi R.B., care au încercat să întărească alibiul inculpaţilor (precum că în noaptea crimei, aceştia se aflau fiecare la casele lor, pe care nu le-au părăsit până a doua zi dimineaţa, când au reluat munca), în aprecierea faptului că au fost date pro causa, în virtutea relaţiilor de rudenie cu inculpaţii, sunt subiective, nu exprimă realitatea şi vin în contradicţie cu celelalte probe din dosar, deja analizate anterior.

Martorii R.B., R.M., C.A.P., M.I., B.D., H.D., B.S., J.R. şi P.R. nu au putut preciza ce au făcut inculpaţii în noaptea de 09 din 10 decembrie 2010, pe parcursul a mai multor ore, membrii familiilor acestora dormind, iar ceilalţi consăteni neavând niciun fel de tangenţă cu inculpaţii în acest interval de timp, 18.00-06.00, cât cei doi inculpaţi au fost împreună.

Faptul că persoanele cu care au discutat inculpaţii după crimă nu au constat nimic dubios în atitudinea lor, trădează tocmai starea de indiferenţă a inculpaţilor care au săvârşit faptele sub influenţa alcoolului şi care, după ce au revenit din această stare, şi-au reluat traiul de zi cu zi ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat, până în momentul în care organele de anchetă au descoperit o legătură între decesul victimei şi inculpatul M.B., care a devenit preocupat faţă de primirea rezultatelor ADN, găsite la locul faptei, în sensul că întreba permanent lumea din sat despre apariţia lor.

Susţinerile inculpaţilor că au fost bătuţi de poliţişti şi ameninţaţi cu pistolul la cap pentru a recunoaşte implicarea lor infracţională sunt neverosimile, atâta timp cât ei nu au depus plângeri împotriva organelor de anchetă, nu s-au plâns în legătură cu acest aspect nici în faţa procurorului şi nici în faţa judecătorului, ci doar în faţa instanţei de judecată. Martorii asistenţi şi partea vătămată au învederat că declaraţiile şi reconstituirea s-au făcut de bună-voie de către inculpaţi, fără a constata exercitarea vreunei presiuni sau a urmelor de violenţă asupra inculpaţilor. Mai mult, instanţa de fond constată că declaraţiile lor de recunoaştere descriu în detaliu fiecare pas făcut şi concordă între ele în cea mai mare parte, iar indicarea exactă a locului unde au fost abandonate şi găsite, ulterior, la reconstituire, arma crimei, obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, nu putea fi făcută decât de autorii faptelor, inculpaţii din prezenta cauză.

Lipsa semnăturii cu pixul pe declaraţiile inculpatului R.D.G., invocată în apărare, nu reprezintă un motiv de înlăturare a declaraţiilor de recunoaştere ale inculpatului, atâta timp cât inculpatul a afirmat că nu ştie să scrie şi să citească, ci doar să semneze, iar prin amprentarea declaraţiilor, acesta şi-a însuşit în acest mod, valabil, de altfel, conţinutul acestora.

Faţă de toate cele expuse mai sus, prima instanţă a conchis că, inculpaţii R.D.G. şi M.B. au pătruns la data de 09/10 decembrie 2010, prin efracţie în scop de jaf şi sex în locuinţa numitei G.A., au lovit-o (R.D.G.) şi au imobilizat-o, violând-o, iar apoi inculpatul M.B. a agresat victima cu un cuţit găsit în domiciliul acesteia, tăindu-i gâtul în timp ce aceasta era ţinută de R.D.G. După săvârşirea acestor fapte, ambii inculpaţi au mutilat victima decedată cu cuţitul şi au întreţinut relaţii sexuale cu aceasta (M.B.), profanându-i cadavrul.

În acest sens, prima instanţă a reţinut următoarea încadrare juridică, diferită în parte de cea din rechizitoriu, prin aplicarea art. 334 C. proc. pen., astfel: art. 192 alin. (2) C. pen., violarea de domiciliu fiind săvârşită de două persoane împreună, în timpul nopţii; art. 197 alin. (1) şi 2 lit. a) C. pen. pentru inculpatul R.D.G. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 197 alin. (1) şi (2) lit. a) C. pen. pentru inculpatul M.B., fapta de viol fiind săvârşită de două persoane împreună, R.D.G. în calitate de autor, iar M.B. în calitate de complice moral; actele de viol săvârşite asupra cadavrului victimei de către inculpatul M.B. au fost avute în vedere la reţinerea în sarcina acestuia a infracţiunii de profanare de cadavre [faţă de art. 197 alin. (1) C. pen. din rechizitoriu reţinută faţă de ambii inculpaţi]; art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru inculpatul M.B. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru inculpatul R.D.G., omorul deosebit de grav fiind săvârşit pentru a ascunde săvârşirea unei tâlhării rămase în faza de tentativă, inculpatul M.B. negăsind bani în locuinţa victimei, faptă săvârşită de către M.B. în calitate de autor, el fiind cel care a tăiat gâtul victimei, aceasta fiind cauza decesului, iar prezenţa lui R.D.G. la faţa locului îl califică complice moral la această faptă; tăierea ulterioară a corpului victimei de către R.D.G. s-a produs post-mortem, iar aceste acte vor fi calificate ca şi profanare de cadavre [faţă de art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. din rechizitoriu reţinută faţă de ambii inculpaţi]; art. 20 C. pen., rap. la art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), b) C. pen., tentativa de tâlhărie fiind săvârşită de ambii inculpaţi în timpul nopţii, în locuinţa victimei, fără ca ei să aibă asupra lor o armă; în momentul în care a luat M.B. cuţitul de pe masa victimei, fapta se consumase, M.B. care căutase printre lucrurile bătrânei fără să găsească ceva s-a orientat către victimă cu cuţitul în momentul în care ea i-a recunoscut şi le-a zis pe nume, tăindu-i jugulara, iar apoi profanându-i cadavrul, deci cuţitul nu a fost luat în scop de tâlhărie, ci în scop de a ucide victima pentru a ascunde tentativa de tâlhărie şi violul; art. 319 C. pen., ambii inculpaţi secţionând trunchiul victimei după ce aceasta a decedat prin tăierea gâtului, inculpatul M.B. întreţinând şi relaţii sexuale cu cadavrul victimei.

La stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, prima instanţă a ţinut seama şi de împrejurarea că între activităţile desfăşurate de aceştia şi leziunile cauzate victimei există un raport de cauzalitate, fiind evident că, fără acţiunile lor, leziunile consemnate în raportul de autopsie nu s-ar fi produs.

În ceea ce priveşte latura subiectivă, prima instanţă a apreciat că inculpaţii au săvârşit faptele cu intenţie directă, respectiv au prevăzut rezultatul faptelor sale, pe care l-au şi urmărit.

Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin schimbarea încadrării juridice, iar la individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate s-a ţinut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaţilor - starea fizică, dezvoltarea intelectuală şi morală, comportarea lor, condiţiile în care au crescut şi trăit, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Faptele săvârşite de inculpaţi prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, prin actele lor, numiţii M.B. şi R.D.G. aducând o atingere gravă relaţiilor sociale referitoare la ocrotirea dreptului oricărei persoane la inviolabilitatea domiciliului, la libertatea sexuală, la viaţă şi la bunurile acesteia, precum şi la convieţuirea socială.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, în vârstă de 20 de ani la data săvârşiri faptelor, necăsătoriţi, fără copii, zilieri, prima instanţă a constatat că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind la prima lor abatere. Pe de altă parte, prima instanţă a reţinut că inculpaţii au manifestat un comportament oscilant în cursul procesului, iar raportat la faptele comise, deşi au tulburări de personalitate de tip antisocial, ambii au avut discernământ păstrat, astfel cum reiese din rapoartele de expertiză medico-legale psihiatrice întocmite de I.M.L. Timişoara.

Referatele de evaluare întocmite pe seama inculpaţilor de către S.P.T.T. au concluzionat în sensul existenţei perspectivelor de reintegrare în societate, în condiţiile schimbării anturajului, a implicării în muncă, a sprijinului familial şi a celui de natură psihologică.

Luând în considerare şi dispoziţiile art. 52 C. pen., privind scopul pedepsei, prima instanţă a aplicat inculpaţilor pedepsele menţionate în dispozitivul prezentei sentinţei penale, pedepse care vor fi executare în regim de detenţie.

Cu privire la latura civilă a procesului penal, în baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen., prima instanţă a constatat că părţile vătămate G.S. şi B.G.M. (în calitate de nepoate de fiu predecedat al lui G.A., astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moştenitor depus la dosarul instanţei) nu au formulat pretenţii civile în cauză.

Împotriva sentinţei penale nr. 73/PI din 27 februarie 2012 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpaţii R.D.G. şi M.B.

În motivarea apelului declarat de procuror se solicită admiterea acestuia, apreciind că hotărârea este nelegală întrucât instanţa nu s-a conformat prevederilor art. 4 lit. b), art. 5 alin. (5) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, având în vedere că inculpaţii au săvârşit infracţiuni din categoria celor pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei, se arată că în mod greşit s-a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comisă de inculpatul M.B. din infracţiunea de viol în cea de complicitate la această infracţiune, iar pentru inculpatul R.D.G. din infracţiunea de omor deosebit de grav în cea de complicitate, din probatoriul administrat rezultând că aceştia se fac vinovaţi de comiterea faptelor reţinute în actul de inculpare. De asemenea, nelegală este şi schimbarea de încadrare juridică faţă de ambii inculpaţi, în ce priveşte infracţiunea de tentativă la tâlhărie.

În motivele de apel, inculpatul R.D.G. a solicitat ca, în urma admiterii apelului, să reformeze hotărârea atacată şi sa dispună achitarea sa în temeiul art. 11 alin. (1) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. A apreciat că soluţia de condamnare la pedeapsa de 16 ani închisoare este netemeinică şi nelegală, fiind in gravă contradicţie cu concluziile probatoriului administrat. În primul rând, în mod nelegal, instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia cu încălcarea princiupiului nemijlocirii, luând în considerare susţinerile numitului M.I., proprietarul magazinului alimentar din sat, care, arată prima instanţă că „deşi nu a fost audiat în faţa instanţei de judecată” îi cunoaşte drept violenţi, prieteni şi consumatori de alcool pe cei doi inculpaţi. Prin luarea în considerare a unei astfel de depoziţii luate „pe stradă”, inculpatul apreciază că i s-a încălcat grav dreptul la apărare, fiind lipsit de posibilitatea de a asculta depoziţia numitului M.I. în cadrul procesului penal, în şedinţa publică, în faţa instanţei, şi de a-i adresa întrebări vis a vis de cele susţinute de către acesta. O altă depoziţie desprinsă din contextul probatoriu, şi necoroborată cu celelelalte probe administrate în cauza, în opinia apărării, este depoziţia numitei G.S., nepoata decedatei, persoana care a încercat să creeze inculpatului o imagine deformată în societate, afirmând lucruri mincinoase, iar afirmaţiile acesteia nu numai că nu se coroborează cu nicio altă depoziţie dată în cauză, ci sunt contrazise de toţi ceilalţi martori audiaţi în cauză. Pe de altă parte, prima instanţă, relativ la concluziile expertizei ADN, care a ieşit pozitivă în cazul coinculpatului M.B. şi negativa in privinţa inculpatului R.D.G. a înţeles să înlăture utilitatea şi concluziile acestei probe, poate singura probă directă şi în măsură să ducă la aflarea adevărului în cauză. În ceea ce priveşte depoziţia inculpatului R.D.G. s-a arătat faptul că aceasta a fost dată iniţial la urmărirea penală, în care a arătat că în acea dată se afla la domiciliul său şi nu s-a întâlnit cu inculpatul M.B., cu care de altfel nici nu era prieten. Doar ulterior, după ameninţări şi violenţe manifestate de către poliţişti, inculpatul a fost obligat să dea declaraţie de recunoaştere. În ceea ce priveşte expertizarea cizmei, concluziile acestei probe au arătat că cizma pe care inculpatul ar fi indicat-o este doar de acelaşi model cu urmele lăsate în casa victimei şi nu că este identică cu cizma ce a şi provocat urmele. Consideră că nici această probă nu poate susţine hotărârea de condamnare, fiind clar lipsită de concludenţă, dat fiind faptul că astfel de cizme sunt produse în mii de exemplare, iar pentru a se reţine ca fiind utilă şi concludentă în cauză este cert că se impunea ca această probă să identifice o identitate între urmele găsite în casa victimei şi talpa cizmei expertizate, ceea ce nu s-a concluzionat. S-a mai criticat faptul că instanţa de fond a analizat eronat şi superficial depoziţiile martorilor audiaţi în cauza, martori despre care s-a reţinut că toţi au fost audiaţi în circumstanţierea inculpatului R.D.G., deşi martorii R.M., Z.A., C.A.P. şi M.I. sunt martorii din rechizitoriu. Atât aceştia patru, cât şi martorii B.D., B.S., H.D., J.R. şi P.R. au arătat clar că inculpatul este un om liniştit şi că nu a creat probleme în sat, că nu consumă alcool şi că intre el şi coiculpatul M.B. este o simplă relaţie de consăteni şi nu una de strânsă prietenie.

Instanţa de apel a reţinut că apel a declarat şi inculpatul M.B., care la termenul de judecată din 07 iunie 2012, arată că îşi retrage calea de atac declarată în cauză, declaraţia sa fiind consemnată în scris şi ataşată în filă separată la dosar, astfel că instanţa va lua act de retragerea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr. 73/PI din 27 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş. Din aceste motive, instanţa de prim control judiciar nu a mai analizat vinovăţia inculpatului M.B. în ceea ce priveşte infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, urmând a fi analizată participaţia sa la comiterea faptei doar odată cu analizarea încadrării juridice dată faptelor în actul de acuzare şi schimbată de către instanţa de fond.

Prin decizia penală nr. 113 A din 07 iunie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus următoarele:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.D.G., împotriva sentinţei penale nr. 73 din 27 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 7320/30/2011.

În temeiul art. 369 C. proc. pen., a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul M.B., împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva aceleiaşi hotărâri şi, în consecinţă, a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 73 din 27 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Timiş şi, rejudecănd, în temeiul art. 4, art. 5 alin. (5) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, la rămânerea definitivă a hotărârii.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii penale atacate.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

În temeiul art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor durata arestului preventiv de la data de 27 februarie 2012 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat fiecare inculpat la plata a câte 400 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel, în rest, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cauză şi din care rezultă că în seara de 09 decembrie 2012, inculpaţii M.B. şi R.D.G. au consumat băuturi alcoolice la magazinul martorului M.I. din com. Stanciova, după care au continuat să consume alcool la domiciliul inculpatului R.D.G. până noaptea. Inculpatul R.D.G. a propus să meargă la domiciliul victimei G.A., în vârstă de 74 ani, pentru a o deposeda de bunuri şi a întreţine relaţii sexuale, sens în care cei doi au sărit gardul de cărămidă al imobilului şi au bătut la uşa de pătrundere în imobil. Victima le-a permis accesul înăuntru, inculpatul R.D.G. a lovit-o cu pumnul în faţă, iar după ce aceasta şi-a pierdut cunoştinţa, a pus-o pe pat, a dezbrăcat-o şi a întreţinut relaţii sexuale cu ea. Inculpatul M.B. în acest interval de timp căuta lucruri de valoare prin casă şi în momentul în care victima şi-a revenit, inculpatul R.D.G. i-a pus mâna pe gură continuând să întreţină relaţii sexuale cu ea. Întrucât victima le-a pronunţat numele celor doi inculpaţi, inculpatul M.B. s-a deplasat în bucătărie a luat un cuţit şi profitând de faptul că inculpatul R.D.G. se afla peste victimă, i-a tăiat gâtul numitei G.A., după care a mai aplicat o tăietură peste torace. Ulterior, şi inculpatul R.D.G. a luat cuţitul şi a tăiat-o pe victimă pe partea superioară a corpului, după care inculpatul M.B. a întreţinut şi el relaţii sexuale cu victima.

Cu ocazia audierii de către instanţa de fond, inculpatul M.B. nu a recunoscut săvârşirea faptei, arătând că în seara respectivă se afla la locuinţa surorii sale, la care a rămas peste noapte, negând şi că în acea zi ar fi fost la barul martorului M.I. din Stanciova şi a consumat băuturi alcoolice. Inculpatul mai arată că declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a fost dată sub presiunea exercitată de către organele de poliţie, neexplicându-şi cum de s-a găsit un fir de păr de al său pe fusta victimei.

Inculpatul R.D.G., nu recunoaşte comiterea faptei, arătând că victima este naşa lui şi că nu s-a întâlnit cu ea în acea seară, după cum nu s-a întâlnit nici cu inculpatul M.B. Inculpatul mai arată că s-a întors de la serviciu la ora 18.00 şi nu a mai plecat de la locuinţă, iar declaraţia de recunoaştere din cursul urmăririi penale a avut la bază constrângerea exercitată de către organele de poliţie.

Instanţa de apel a apreciat că declaraţiile inculpaţilor prin care aceştia neagă comiterea faptei nu sunt sincere. Mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând deosebire în ceea ce priveşte forţa lor probantă în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătoreşti. Neexistând temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanţa poate să considere atunci când declaraţiile acestora sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligaţia de a le înlătura motivat pe celelalte. într-o asemenea situaţie, instanţa va reţine că sunt expresia adevărului acele declaraţii care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Astfel, instanţa de apel apreciază că vinovăţia inculpaţilor rezultă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. Astfel, după ce iniţial inculpatul M.B. neagă comiterea faptei, arătând că nu a fost în locuinţa victimei la data de 10 decembrie 2010 şi a stat doar la sora sa; la data de 05 mai 2011, în prezenţa martorului asistent, inculpatul M.B. arată că în data de 09 decembrie 2010, ora 18.00, a consumat băuturi alcoolice împreună cu inculpatul R.D.G. după care au luat hotărârea de a merge la victimă pentru a-i lua bani, sărind gardul imobilului acesteia şi bătând la uşă. Inculpatul mai arată că după ce li s-a deschis uşa, inculpatul R.D.G. a lovit-o cu pumnul în faţă, victima căzând la podea, după care inculpatul R.D.G. a transportat-o în cameră, a pus-o pe pat, a dezbrăcat-o şi a întreţinut relaţii sexuale normale cu aceasta. După ce victima şi-a revenit din starea de inconştienţă, a început să ţipe, astfel că inculpatul R.D.G. i-a pus mâna pe gură pentru a o împiedica să strige după ajutor, iar el căuta bani prin casă. Inculpatul M.B. mai arată că, fiind recunoscuţi de către victimă, care i-a strigat pe nume, s-a dus la bucătărie de unde a luat un cuţit cu care i-a tăiat gâtul victimei până ce a ajuns la os. Inculpatul arată că victima s-a zbătut până când i-a tăiat venele şi arterele care duc la cap, având experienţă în acest sens, întrucât taie miei şi oi în mod frecvent, iar în momentul în care aceasta nu se mai mişca, a tăiat-o transversal pe burtă. Inculpatul M.B. mai arată că inculpatul R.D.G. i-a cerut cuţitul şi a tăiat-o şi acesta de trei ori pe burtă, fără a putea preciza dacă a întreţinut sau nu relaţii sexuale cu victima, datorită stării de ebrietate, ştiind doar că a ejaculat pe podea în cameră. Inculpatul M.B. arată, în continuarea declaraţiei, că vis-a-vis de biserică a aruncat cuţitul, iar hainele, fiind pline de sânge, le-a dat foc. Instanţa de apel a apreciat că această declaraţie semnată de către inculpat, şi dată imediat după descoperirea autorului faptei, corespunde adevărului, neexistând niciun motiv care să permită concluzia că declaraţia a fost dată la presiunea organelor de poliţie împotriva cărora inculpatul M.B. nu a formulat plângere penală. Aceiaşi poziţie procesuală a avut inculpatul M.B. şi cu ocazia audierii de către procuror, declaraţie dată în prezenţa apărătorului, care a semnat alături de inculpat declaraţia.

Inculpatul R.D.G., audiat de către procuror în prezenţa apărătorului, recunoaşte modalitatea de comitere a faptei descrisă de către inculpatul M.B. arătând că a lovit-o pe victimă, a întreţinut cu ea relaţii sexuale la fel ca şi inculpatul M.B., arătând că acesta din urmă a luat un cuţit de bucătărie şi a tăiat gâtul victimei, cerându-i la rândul său cuţitul şi tăind-o pe victimă în zona abdomenului. Inculpatul R.D.G. arată că nu au luat nimic din casă şi că nu au mai întreţinut relaţii sexuale cu victima după ce i-au tăiat gâtul, declaraţia fiind consemnată. În completarea declaraţiei luată inculpatului R.D.G. la data de 11 mai 2011, acesta arată că a tăiat-o pe victimă la solicitarea inculpatului M.B. şi că, după ce i-au tăiat gâtul acesteia, au întreţinut relaţii sexuale ambii inculpaţi cu decedata, regretând comiterea faptei. Cu ocazia reconstituirii efectuate în prezenţa martorilor B.M.A., Z.A., inculpaţii au relatat aceeaşi stare de fapt cu cea prezentată mai sus. Probele mai sus analizate se coroborează şi cu constatarea biocriminalistică consemnată, respectiv fustă din material textil de culoare albă descoperită pe pardoseala camerei unde se afla victima, între servantă şi patul victimei, de pe care s-a decelat un fir de păr, bul şi teacă epitelială, constatându-se prin metode specifice şi calcule biostatistice că, dintr-o mulţime de 182.815.356 de indivizi neînrudiţi genetic, inculpatul M.B. este unic, participând la suprimarea vieţii victimei G.A. De asemenea, nu este de neglijat faptul că indicaţiile oferite de inculpatul M.B. cu privire la locul în care a fost aruncat cuţitul folosit la suprimarea vieţii victimei G.A., au condus la depistarea acestuia, fiind vorba de un cuţit de bucătărie cu mâner de lemn şi lama de 30 cm, pe care nepoata victimei - G.S. - l-a recunoscut. Chiar dacă raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu l-a indicat pe inculpatul R.D.G. drept autor la faptei din lipsa materialului sanguin colectat, nu s-a putut identifica în mod complet participarea tuturor la comiterea faptei, dar faţă de probele anterior analizate instanţa de apel apreciază că în mod categoric contribuţia sa a fost cea menţionată. Deşi inculpaţii, schimbându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale prin care au recunoscut comiterea faptei descriind în mod amănunţit modalitatea de comitere a activităţii infracţionale, au arătat că în seara dinaintea săvârşirii faptei nu au fost la barul din loc. Stanciova, martorul M.I., audiat de către instanţa de apel, confirmă că cei doi au fost în seara de 09 decembrie 2010 la magazinul alimentar pe care îl deţine, cumpărând o bere. Martorul mai arată că în seara respectivă iluminatul electric era întrerupt în sat, apostrofându-i pe inculpaţi că au venit tocmai în acel moment să achiziţioneze băuturi alcoolice.

Apărarea inculpatului R.D.G. în sensul că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată nu poate fi primită, raportat la probele analizate anterior, iar împrejurarea că martorii R.M. şi R.I. au făcut referiri pozitive în ceea ce priveşte persoana lui arătând că ajuta victima la treburile gospodăriei, că nu s-a purtat urât cu ea şi că era cunoscut ca fiind un om liniştit în sat, nu duc la înlăturarea răspunderii penale a acestuia. Având în vedere că victima era naşa sa de botez, era normal ca inculpatul R.D.G. să nutrească sentimente de afecţiune faţă de defunctă şi să o ajute la treburile gospodăreşti, dată fiind vârsta avansată a victimei şi împrejurarea că rudele sale nu se aflau în aceeaşi localitate, fiind cu atât mai puţin explicabil gestul său de a se alătura activităţii ilicite a inculpatului M.B. În ceea ce priveşte expertizarea cizmei instanţa de apel apreciază că cizma indicată de către inculpat se reţine că ar fi de acelaşi model cu urmele lăsate în casa victimei, fără a se stabili că este identică cu cizma ce a provocat urmele. Inculpatul arată că această probă este lipsită de concludentă câtă vreme cizma a fost produsă într-o multitudine de exemplare şi pentru a fi un indiciu de vinovăţie era necesar a se stabili o identitate între urmele găsite în casa victimei şi talpa cizmei expertizate ceea ce nu s-a concluzionat. Instanţa de apel apreciază că lipsa acestei identităţi reclamate de inculpatul R.D.G. nu duce la înlăturarea vinovăţiei acestuia, câtă vreme inculpaţii au fost depistaţi de către organele de urmărire penală la un interval relativ mare de la data comiterii faptei, iar obiectele de vestimentaţie pe care aceştia le-au purtat la data săvârşirii infracţiunii nu au fost găsite în materialitatea lor, fiind indicate de către inculpaţi, care, pentru a nu fi descoperiţi şi traşi la răspundere penală, ar fi putut prezenta alte obiecte de vestimentaţie despre care să afirme că ar fi fost purtate în seara crimei. Lipsite de suport probator sunt şi depoziţiile martorilor R.B. şi D.I., care au făcut referiri la prezenţa inculpaţilor la locuinţele lor în seara crimei şi care au fost combătute chiar de atitudinile inculpaţilor de recunoaştere a comiterii faptelor, martorii fiind persoane apropiate inculpaţilor şi care în încercarea de a conduce organele de urmărire penală pe o pistă falsă au făcut referiri la prezenţa inculpaţilor la locuinţa lor, respectiv a surorii.

Instanţa de apel a apreciat că în mod corect s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul M.B. din infracţiunea de viol în cea de complicitate la viol, iar pentru inculpatul R.D.G. din omor deosebit de grav în cea de complicitate la omor deosebit de grav, dispunându-se în mod corect schimbarea încadrării juridice pentru ambii inculpaţi din infracţiunea de tentativă de tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) C. pen. şi alin. (2¹) lit. a), b), c) C. pen., în infracţiunea de tentativă la tâlhărie prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., prin înlăturarea lit. b) din conţinutul alin. (2¹) C. pen.

Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, iar potrivit art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), complicele este persoana care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, fiind, de asemenea, complice persoana care comite înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. Din interpretarea faptelor aşa cum s-au petrecut în succesiunea lor, a rezultat în mod clar că inculpatul R.D.G. a fost cel care, după ce a lovit victima cu un pumn în faţă, după ce aceasta le-a permis accesul în casă, a târat-o în cameră, a aşezat-o pe pat şi a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale, astfel că activitatea lui îmbracă forma autoratului. În ce îl priveşte pe inculpatul M.B. aşa cum a rezultat din depoziţiile acestora, în timp ce inculpatul R.D.G. întreţinea raporturi sexuale cu victima aflată în stare de inconştienţă, el căuta bani şi lucruri de valoare prin casă, activitatea sa fiind circumscrisă noţiunii de complice, fiind vorba despre o complicitate morală, întrucât deşi inculpatul M.B. nu a avut o contribuţie materială în timpul săvârşirii infracţiunii de către inculpatul R.D.G., i-a creat acestuia o stare psihică favorabilă comiterii infracţiunii de viol, dându-i curaj pentru punerea în aplicare a hotărârii infracţionale luate, reprezentând o încurajare a autorului direct a infracţiunii. Cu privire la întreţinerea relaţiilor sexuale de către inculpatul M.B. cu victima G.A. aşa cum a arătat şi acesta în declaraţiile date, actul sexual a fost comis după suprimarea vieţii victimei, respectiv după tăierea gâtului acesteia şi exercitarea agresiunilor prin tăierea abdomenului de către inculpatul R.D.G., intrând în componenţa laturii obiective a infracţiunii de profanare de cadavre.

În mod corect s-a reţinut gradul de participare a inculpaţilor şi forma de participaţie şi în ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav, în sensul reţinerii art. 174 alin. (1), 176 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru inculpatul M.B. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 174 alin. (1), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. pentru inculpatul R.D.G., omorul deosebit de grav fiind comis pentru a ascunde săvârşirea unei tâlhării rămase în faza de tentativă, în condiţiile în care inculpatul M.B. nu a găsit bani în locuinţa victimei sau alte lucruri de valoare care să poată fi însuşite.

Inculpatul M.B. este cel care a găsit cuţitul de bucătărie cu care a tăiat gâtul victimei, potrivit propriilor sale declaraţii, până la os, ca şi arterele ce duc la cap, cunoscând modalitatea în care trebuire să opereze întrucât tăiase anterior în mod constant miei şi oi şi avea astfel experienţă. Participaţia inculpatului R.D.G. sub forma complicităţii s-a realizat cu intenţie indirectă întrucât în acest caz complicitatea există nu doar atunci când rezultatul acţiunii autorului este prevăzut ca fiind cert, ci şi atunci când acesta este prevăzut ca fiind eventual, nefiind necesar pentru existenţa complicităţii ca cel care ajută sau înlesneşte comiterea faptei să dorească să coopereze la săvârşirea acesteia, fiind suficient să accepte că prin activitatea sa contribuite la comiterea infracţiunii. Prezenţa inculpatului R.D.G. alături de inculpatul M.B. la derularea activităţii infracţionale îndreptăţeşte instanţa de apel să împărtăşească opinia potrivit căreia, activitatea sa se circumscrie complicităţii la comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav, iar actele ulterioare ale acestuia de a lua cuţitul de la inculpatul M.B. şi de a produce o tăiere a corpului victimei au fost comise după ce victima decedase, urmând a fi calificată ca şi profanare de cadavre. Instanţa de fond a procedat corect şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată infracţiunii de tâlhărie în condiţiile în care inculpaţii nu au venit în locuinţa victimei având asupra lor vreo armă, cuţitul fiind găsit pe masa locuinţei, fiind de altfel recunoscut de către nepoata victimei - G.S. - ca aparţinând acesteia. Din probele administrate cu referire expresă Ia depoziţiile inculpaţilor, reiese în mod evident că hotărârea de a suprima viaţa victimei prin tăierea gâtului a fost luată după ce victima i-a recunoscut pe cei doi inculpaţi care intraseră în locuinţă şi după ce inculpatul R.D.G. întreţinuse raporturi sexuale cu aceasta, astfel încât nu se poate reţine că folosirea cuţitului a fost determinată de intenţia inculpaţilor de a o deposeda pe victimă prin violenţă de banii şi obiectele de valoare pe care aceasta le deţinea. Inculpaţii au luat hotărârea de suprima viaţa victimei în momentul în care au fost deconspiraţi şi au realizat că aceasta îi cunoaşte, activitatea ilicită de tăiere a gâtului victimei nefiind în legătură de cauzalitate cu intenţia inculpaţilor de a se împoseda cu bunurile victimei, ci în scopul de a o ucide pentru a ascunde săvârşirea infracţiunii de tâlhărie rămasă în faza tentativei.

Susţinerile acuzării în sensul că ar trebui reţinută infracţiunea de omor deosebit de grav în sarcina ambilor inculpaţi nu poate fi reţinută câtă vreme inculpatul R.D.G. a declarat în mod expres că inculpatul M.B. i-a tăiat gâtul victimei fapt ce a provocat decesul acesteia, după care el a secţionat corpul victimei dându-şi seama că aceasta decedase, prin urmare, în acel moment inculpatul R.D.G. ştia că victima a decedat, a avut reprezentarea cauzei ce a provocat moartea fără nicio legătură cu raportul medico-legal de necropsie întocmit ulterior şi care a confirmat drept cauză a morţii tăierea gâtului victimei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Transpunând aceste reguli la speţa de faţă, instanţa de apel a apreciat că pedeapsa aplicată de instanţa de fond pentru fiecare inculpat este corect individualizată raportat la probele administrate şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, pedepse care sunt în măsură să asigure reeducarea inculpaţilor şi prevenirea comiterii de către aceştia a unei noi fapte antisociale.

Pentru aceste motive, instanţa de apel a apreciat neîntemeiat cel de-al doilea motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în ceea ce priveşte corecta încadrare juridică a faptelor comise de inculpaţi, ca şi apelul declarat de inculpatul R.D.G.

În ceea ce priveşte primul motiv al apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă nu s-a conformat prevederilor art. 4 lit. b), art. 5 alin. (5) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare care obliga instanţa ca prin hotărârea de condamnare să dispună şi cu privire la prelevarea de la inculpaţii M.B. şi R.D.G. de probe biologice, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, având în vedere că aceştia au săvârşit infracţiuni care fac parte din categoria celor pentru care pot fi prelevate probe biologice, în vedere introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, astfel cum sunt prevăzute în anexa legii mai sus menţionate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpaţii M.B. şi R.D.G. au declarat prezentele recursuri, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.

Recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate pentru următoarele motive:

1. Asupra recursului declarat de inculpatul M.B.:

Conform actelor şi lucrărilor dosarului, inclusiv din declaraţia semnată de către acesta, în şedinţă publică şi în prezenţa avocatului, inculpatul M.B. a înţeles să îşi retragă apelul. De altfel, în faţa instanţei de prim control judiciar acelaşi inculpat şi-a exercitat „dreptul de tăcere”.

În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar a luat act de manifestarea de voinţă a inculpatului M.B. (retragerea apelului), sentinţa - cu privire la acesta - rămânând definitivă cu referire la existenţa faptelor şi a vinovăţiei sale, a încadrării juridice, precum şi cu privire la pedeapsă.

Or, faţă de retragerea apelului, instanţa de prim control judiciar nu mai avea dreptul legal de a examina criticile acestui inculpat cu privire la sentinţa instanţei de fond (nu mai putea examina motivele sale de apel).

De asemenea, urmare a rămânerii definitive a deciziei instanţei de prim control judiciar cu referire la existenţa faptelor şi a vinovăţiei sale, a încadrării juridice, precum şi cu privire la pedeapsă, prin retragerea apelului de către inculpat, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹ alin. (4) C. proc. pen. Înalta Curte nu mai poate examina temeinicia motivelor de recurs ale acestuia, singura critică putând viza numai dispoziţia deciziei instanţei de apel de aplicare a Legii nr. 76/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispoziţie pe care însă nu a înţeles să o critice iar instanţa de recurs, examinând cauza din oficiu, nu a constatat aspecte de nelegalitate.

În sfârşit, având în vedere că actele procedurale referitoare la comunicarea dispozitivului deciziei nu relevă, dincolo de orice dubiu, împrejurarea de fapt pusă în discuţie de reprezentantul Ministerului Public (data comunicării, data semnării de luare la cunoştinţă şi data declarării căii de atac), Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul M.B.

2. Asupra recursului declarat de inculpatul R.D.G.:

Afirmarea de către inculpat a lipsei unei instrucţii şcolare - care să permită întocmirea unor declaraţii olografe şi, respectiv aplicarea unei semnături elaborate pe declaraţiile dactilografiate ori scrise de organele judiciare - nu poate fi de natură să împiedice aflarea adevărului prin administrarea probei constând în ascultarea acuzatului în procesul penal, evident în condiţiile în care acesta consimte să fie ascultat (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.). În cursul urmăririi penale, ascultarea inculpatului s-a făcut în condiţii de natură să evite consemnarea altor afirmaţii decât cele efectiv făcute de el (ascultarea în prezenţa unui martor-asistent ori în prezenţa unui avocat).

Evident că în lipsa unei instrucţii şcolare care să-i permită inculpatului R.D.G. să scrie personal unele declaraţii, cele afirmate au fost consemnate de către organul judiciar (poliţist sau procuror), în prezenţa, după caz, a unui martor-asistent ori a unui avocat. Nici semnarea declaraţiilor prin aplicarea amprentei degetului, iar nu prin aplicarea unei semnături (chiar mai puţin elaborată) nu este, în aceste condiţii, de natură să atragă excluderea mijlocului de probă; dimpotrivă, prin aplicarea amprentei degetului se confirmă identitatea persoanei care a relatat şi a confirmat conţinutul declaraţiei respective. Actele dosarului de urmărire penală nu infirmă, în mod rezonabil, împrejurarea că, înainte de semnarea declaraţiilor (în modul arătat), conţinutul acestora nu ar fi fost citit inculpatului.

În sfârşit, în una din declaraţiile date în faţa procurorului, în prezenţa avocaţilor, inculpatul a menţionat expres „nici procurorul şi nici judecătorul nu m-au forţat şi nu mi-au sugerat să declar altceva decât adevărul” (inculpatul referindu-se la declaraţia dată în faţa procurorului şi la declaraţia dată în faţa judecătorului cu ocazia examinării propunerii de arestare preventivă).

În declaraţia dată de inculpat în faţa judecătorului, în prezenţa avocatului, cu ocazia examinării propunerii de arestare preventivă se consemnează „Menţin declaraţia dată în faţa procurorului. Recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina mea prin ordonanţa procurorului. În noaptea respectivă, am mers impreuna cu M.B. la locuinţa numitei G.A., pentru a fura bani de la aceasta. Când ne-a deschis uşa, M.B. a lovit-o, aceasta devenind inconştientă. Atunci, eu am dus-o pe pat şi am întreţinut relaţii sexuale normale cu aceasta. La un moment dat, G.A. şi-a revenit din starea de inconştienţă şi a inceput să ţipe. Atunci, M.B. a luat un cuţit şi i-a tăiat gâtul. Apoi, am tăiat-o şi eu cu cuţitul la burtă. Şi M.B. a întreţinut relaţii sexuale cu victima, după ce i-a tăiat gâtul. Arăt că victima decedase la acel moment. Apoi, am plecat acasă. Am avut ceva sânge pe hainele purtate în seara respectivă şi am aruncat aceste haine”. Cu aceeaşi ocazie, coinculpatul M.B., în prezenţa avocatului, a relatat următoarele aspecte care au fost consemnate în declaraţia sa: „Menţin declaraţia dată în faţa procurorului. Recunosc faptele reţinute în sarcina mea. În noaptea respectivă am mers, împreună cu R.D.G., la domiciliul numitei G.A., pentru a fura bani. Amândoi eram beţi. Am sărit gardul, iar apoi am bătut la uşă. G.A. ne-a deschis uşa şi atunci R.D.G. a lovit-o cu pumnul în zona feţei, iar femeia a căzut la pământ, leşinând. R.D.G. a dus-o în braţe până la pat şi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta. În acest timp, eu căutam prin locuinţă după bani. Femeia şi-a revenit şi a început să strige după ajutor. Totodată, ne-a recunoscut, zicându-ne pe nume. R.D.G. i-a pus mâna la gura, iar eu am luat un cuţit şi i-am tăiat gâtul. Precizez ca eu am mai tăiat animale, astfel că ştiu cum se face acest lucru şi am urmărit ca şi la această femeie să-i tai arterele şi venele, ca să moară. După ce am văzut că femeia a decedat, am tăiat-o şi pe abdomen, iar apoi i-am dat şi lui R.D.G. cuţitul şi a tăiat-o şi el, tot pe abdomen. Nu mai ţin minte dacă am întreţinut şi eu relaţii sexuale cu bătrâna. Apoi, am plecat la domiciliu. În aceeaşi noapte, mi-am ars hainele pe care le purtam, deoarece aveam sânge pe ele”.

Neîntemeiată este şi critica inculpatului referitoare la greşita sa condamnare, ca urmare a unei erori grave de fapt (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.).

Art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Prin „eroare de fapt” se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. în ce priveşte cerinţa ca eroarea de fapt să fie „gravă” trebuie înţeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului. „Eroarea gravă” trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Nici avocatul inculpatului, şi nici el însuşi, nu au arătat în ce constă „eroarea gravă de fapt” şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi confirmată de instanţa de apel. Motivarea apărării - în sensul că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate, că în opinia lor nu sunt suficiente probe în acuzare (inclusiv referirea la ADN), că inculpatul a revenit asupra declaraţiilor de recunoaştere a faptelor date în cursul urmării penale - nu este, prin ea însăşi, suficientă şi de natură să justifice incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat temeinic situaţia de fapt reţinută şi vinovăţia inculpatului prin coroborarea probelor administrate în cursul procesului penal, inclusiv aspectul referitor la revenirea nejustificată a acestuia asupra declaraţiilor de recunoaştere a faptelor; de asemenea, ambele instanţe au examinat şi au înlăturat motivat - în raport cu probatoriul administrat - apărările inculpatului.

Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie”, nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia [art. 66 alin. (1) C. proc. pen.], revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia [art. 4, art. 62 şi art. 65 alin. (1) C. proc. pen.]. Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie. În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie”, este un drept şi o obligaţie procesuală care nu se rezumă la negarea vinovăţiei, la negarea conţinutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie a acuzatului este răsturnată, aceasta având caracter relativ, iar nu absolut.

Revenirea asupra declaraţiilor de recunoaştere a faptelor (declaraţii date în cursul urmării penale, în prezenţa avocatului, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa judecătorului cu ocazia examinării propunerii de arestare preventive) trebuie motivată rezonabil de către inculpat, de o manieră care să justifice temeinicia cererii de înlăturare din ansamblul probator al cauzei a acestor probe; or, chiar inculpatul a menţionat, expres „nici procurorul şi nici judecătorul nu m-au forţat şi nu mi-au sugerat să declar altceva decât adevărul” (inculpatul referindu-se la declaraţia dată în faţa procurorului şi la declaraţia dată în faţa judecătorului cu ocazia examinării propunerii de arestare preventivă).

În situaţia neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului, pe de altă parte, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte însuşindu-şi integral argumentele de natură probatorie expuse în cele două hotărâri judecătoreşti atacate cu privire la vinovăţia inculpatului R.D.G., apreciind că nu se impune reluarea acestora, mai ales în condiţiile în care, în recurs, nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situaţia de fapt, şi nici expuse alte apărări decât cele susţinute în etapele anterioare ale procesului penal.

În final, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată şi critica inculpatului referitoare la individualizarea pedepsei (caz de casare invocat - art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care prevede criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama: de dispoziţiile părţii generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârşite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, egală cu minimul special al textului încriminator prevăzut de lege pentru cea mai gravă dintre infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, prin efectul art. 34 C. pen. referitor la concursul de infracţiuni.

În raport cu criteriile legale de individualizare judiciară a pedepsei, inclusiv cu dispoziţiile art. 34 C. pen., cererea inculpatului pentru reducerea pedepsei şi înlăturarea sporului de pedeapsă, nu este întemeiată, gravitatea concretă deosebit de mare a faptelor, precum şi datele sale personale, la care au făcut referire ambele instanţe, nejustificând convingerea că scopul pedepsei aplicate, scop prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.B. şi R.D.G. împotriva deciziei penale nr. 113/A din 07 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 mai 2011 la 04 septembrie 2012, pentru ambii inculpaţi.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2635/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2647/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2635/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2647/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs