ICCJ. Decizia nr. 2622/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2622/2012
Dosar nr. 5580/1/2012
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 23 august 2012 pronunţată în Dosarul nr. 4401/110/2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-inculpat G.C.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
S-a constatat că în cauză sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.
Privitor la existenţa în continuare a cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., Curtea a constatat:
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, detenţia este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate „in concreto” pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei care prin Recomandarea nr. R (80) 11 care la pct. 3 prevede că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucţionare a cursului justiţiei, ori acela ca acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Pct. 4 al Recomandării specifică în plus că, dacă existenţa niciunuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că există dovezi privind existenţa cazului comiterii unei infracţiuni grave apreciate, atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, ca fiind justificativ pentru luare măsurii arestului preventiv.
Astfel, pentru prezervarea ordinii publice, Curtea a admis că prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp (cauza Letellier contra Franţei). Un asemenea element nu a putut fi apreciat ca pertinent şi suficient, decât dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică.
Aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, măsura arestării preventive este o măsură excepţională, astfel că luarea, ca şi menţinerea ei, trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea persoanei respective ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în speţă, existenţa pericolului public rezultă din însuşi pericolul social al infracţiunii pentru care este cercetat inculpatul, avându-se în vedere reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca fiind autori. Prin urmare la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere şi date privitoare la faptă, date care în speţă, sunt de natură a crea un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează îndeajuns împotriva infracţionalităţii, în lipsa luării măsurii arestării preventive.
Infracţiunea de trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, şi chiar a sănătăţii acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, cu impact social deosebit, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional, şi ar crea făptuitorului impresia că pot persista în sfidarea legii.
Pe de altă parte, aprecierea pericolului public se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz pentru a se stabili în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului).
Prin urmare, instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte, şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni foarte grave, pe de altă parte, dedus din modul de săvârşire al faptelor, cu privire la care există indicii temeinice.
Aplicând criterii impuse de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la cauza ce formează obiectul prezentului dosar, Curtea reţine că menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în desfăşurarea procesului penal şi interesele inculpatului impun privarea în continuare de libertate a acestuia.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor: ameninţările şi chiar coerciţiunile fizice la care era supusă victima de către inculpat, în cazul în care se opunea exploatării sexuale, faptul că faţă de victima minoră acesta profita tocmai de imaturitatea sa, perioada îndelungată în care s-au comis faptele dovedesc o periculozitate sporită a inculpatului, Curtea apreciază ca fiind real şi efectiv pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, lăsarea în stare de libertate.
Aplicând aceste principii la speţa de faţă, Curtea a considerat că arestarea preventivă inculpatului G.C. a fost pe deplin justificată din perspectiva exigenţelor art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
S-a mai reţinut că deşi inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi nu are antecedente penale, acest fapt nu a constituit o garanţie în sine a lipsei de pericol social concret, dimpotrivă existenţa stării de pericol a fost demonstrată de condiţiile concrete în care s-au comis aceasta, modul de operare şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea infracţiunii, consecinţele produse, precum şi rezonanţa socială pe care o au astfel de fapte în conştiinţa cetăţenilor, a rezultat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordinea publică, existând.
Prin prisma acestor împrejurări, Curtea a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate în acest moment procesual nu a fost oportună tulburând grav liniştea publică, rezonanţa faptelor neestompându-se şi aducând atingere bunei desfăşurări a procesului penal.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.C.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte a reţinut că prin sentinţa penală nr. 95/D din 03 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 4401/110/2011, s-a dispus:
În baza art. 13 alin. (1), (2) raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 13 şi art. 75 lit. c) C. pen. condamnarea inculpatului G.C., aflat în Penitenciarul Bacău, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane (fapta din luna iunie 2009, victima minoră P.M.P.).
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe timp de 3 ani.
S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, de la data de 10 iunie 2011, la zi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău nr. 219D/P din 01 septembrie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului major G.C., aflat în Penitenciarul Bacău, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în aceea că în luna iunie 2009, prin promisiuni mincinoase de căsătorie şi de obţinere a unui loc de muncă în Italia ca menajeră sau bonă, a convins-o pe minora parte vătămată P.M.P. să părăsească ţara împreună cu el, transportând-o în Italia şi ulterior în Marea Britanie, unde i-a asigurat cazarea şi a obligat-o prin constrângere fizică şi psihică să practice prostituţia în folosul său, până la sfârşitul lunii august 2009, când aceasta a reuşit să fugă, sesizând autorităţile britanice. La exploatarea sexuală a victimei minore, inculpatul G.C. a fost ajutat de inculpata minoră B.I.S., care îi aducea clienţii, o supraveghea în activitatea de practicare a prostituţiei, încasa banii, pe care îi dădea lui G.C.
Din întregul probator administrat în cauză, a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În dimineaţa zilei de 03 august 2009, poliţia engleză a fost chemată în centrul oraşului Cannock, Staffordshire din Marea Britanie după ce a fost semnalată prezenţa unei femei de origine română, desculţă, care nu vorbea limba engleză. Un echipaj al poliţiei din Staffordshire s-a deplasat la faţa locului, constatând că tânăra româncă avea 16 ani, se numea P.M.P., născută la 17 iunie 1993. Din declaraţia acesteia rezultă că a sosit în Marea Britanie cu 2 săptămâni în urmă, venind din România, prin Italia. A declarat că a fost obligată să lucreze ca prostituată în Italia şi în Wolverhampton şi că a fost bătută de bărbatul cu care călătorise, pe care-l ştia sub numele de L. Acest bărbat îi lua banii pe care îi câştiga ca prostituată. A locuit cu L., cu o altă fată de 17 ani, pe care o ştia ca fiind I., care era căsătorită cu L., şi cu o femeie mai în vârstă, pe care o chema E.
Victima P.M.P. a fost examinată medical. Avea urme de arsuri de ţigară pe piept, vânătăi pe corp, coaste rupte şi o infecţie severă cu transmitere sexuală. S-a constatat că sus-numita era însărcinată în 2 luni.
Autorităţile judiciare din Marea Britanie (Poliţia din West Midlands – Echipa pentru Investigarea Cazurilor de Exploatare a Copiilor) a declanşat o anchetă.
Pe durata anchetei, victima a fost plasată în grija serviciilor sociale din Staffordshire. Cât timp s-a aflat acolo a întrerupt sarcina.
Poliţia engleză a constatat că victima era extrem de vulnerabilă, existând ameninţări atât la adresa ei, cât şi a familiei sale. Poliţiştii englezi au fost îngrijoraţi de siguranţa victimei, astfel că au luat măsuri ca aceasta să se afle în siguranţă şi după ce se va întoarce în România.
A fost demarată procedura judiciară şi pe teritoriul României, ulterior sesizării primite din partea autorităţilor judiciare din Marea Britanie.
Astfel, la data de 02 decembrie 2009, lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea de către G.C. a infracţiunii de trafic de minori, fiind astfel înregistrat Dosarul nr. 219D/P/2009 la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.
La data de 08 martie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău a solicitat, prin comisie rogatorie internaţională, comunicarea tuturor documentelor întocmite în cadrul anchetei desfăşurate de poliţia din West Midlands.
Dosarul întocmit de autorităţile engleze a fost transmis la D.I.I.C.O.T. Bacău, materialul probator fiind atât în limba engleză, cât şi tradus în limba română. În dosar se află şi fotografiile judiciare ale victimei.
Dosarul primit din Anglia a fost conexat la dosarul deschis de autorităţile judiciare române nr. 219D/P/2009, constatându-se că victima P.M.P., născută la 17 iunie 1993, provine dintr-o familie modestă, destrămată, cu un nivel de pregătire redus, absolvind doar 3 clase, aspect confirmat şi de adeverinţa eliberată de Şcoala cu clasele I-VIII Vultureni, judeţul Bacău. Întrucât a dorit să-şi câştige singură existenţa, a fost interesată de găsirea unui loc de muncă. În luna iunie 2009, prin intermediul martorei D.D.M. l-a cunoscut pe inculpatul G.C., zis L., care i-a spus că ar putea să o ajute să se angajeze în Italia, ca bonă sau menajeră, oferindu-se chiar să o împrumute cu bani, până la primul salariu. Inculpatul i-a prezentat-o pe B.I.S., spunându-i că este verişoara lui, convenind să plece toţi 3 în Italia.
Întrucât a fost minoră şi nu a avut procură din partea reprezentanţilor legali pentru a putea trece frontiera de stat a României, inculpatul a mituit vameşii.
La ieşirea din ţară, inculpatul i-a luat victimei telefonul mobil, punându-i la dispoziţie un alt telefon în care au fost înregistrate doar numerele inculpaţilor.
În Italia, victima a fost cazată în localitatea Piacenza, unde inculpaţii aveau deja închiriată o locuinţă.
După câteva zile, inculpatul i-a spus victimei că nu a reuşit să-şi găsească o slujbă de menajeră sau de bonă, aşa cum i-a promis şi că va trebui să practice prostituţia în folosul lui. Întrucât a refuzat, partea vătămată a fost bătută şi ameninţată de inculpat, fiind astfel constrânsă să practice prostituţia.
Inculpata minoră B.I.S. (născută la 29 august 1991), a practicat prostituţia de bună voie şi a supravegheat-o pe partea vătămată, aducându-i clienţi, negociind tarifele cu aceştia şi încasând contravaloarea prestaţiilor sexuale. La sfârşitul fiecărei zile, inculpata minoră B.I.S. îi preda inculpatului G.C. sumele de bani rezultaţi din practicarea prostituţiei de către partea vătămată, cât şi o parte din încasările realizate de ea din activităţi de aceeaşi natură.
Partea vătămată P.M.P. a declarat că personal nu a primit niciun ban, fiindu-i asigurate de către inculpaţi hrana şi celelalte bunuri de consum strict necesare.
După 2 luni, în care a fost constrânsă să practice prostituţia în Italia, cei doi inculpaţi s-au hotărât să se deplaseze în Marea Britanie, în acelaşi scop, unde o cunoştea pe B.I.
Inculpaţii au exploatat-o sexual pe partea vătămată P.M.P. şi în Anglia, timp în care inculpata B.I.S. a practicat prostituţia de bună voie.
Parte vătămată P.M.P. a declarat în faţa autorităţilor judiciare engleze că în perioada în care a stat în Marea Britanie a avut 30-40 de clienţi şi a fost plătită cu sume cuprinse între 20 şi 30 de lire sterline de către aceştia. După câteva zile, victima a reuşit să scape de sub supravegherea inculpaţilor, cerând ajutor primului poliţist întâlnit pe stradă.
Victima a fost audiată de către autorităţile engleze în prezenţa unui interpret de limba română. Declaraţiile părţii vătămate faţă de cei doi medici - englezi (doctor G. şi K.T.H.) - cu privire la loviturile care i s-au aplicat s-au coroborat cu leziunile constatate de către aceştia.
Partea vătămată nu a putut indica autorităţilor engleze, numele bărbatului care a exploatat-o, spunând că îl cunoaşte doar după porecla de L.
Inculpata B.I.S. a refuzat să dea declaraţie în faţa autorităţilor engleze şi să indice numele inculpatului.
Inculpatul G.C. a fost identificat de autorităţile judiciare engleze cu ajutorul unor fotografii descărcate din telefonul mobil al inculpatei B.I.S., cât şi în baza unor planşe foto întocmite după înregistrările efectuate de camere de supraveghere din aeroportul Birmigham, care au surprins intrarea în Marea Britanie prin acel punct de frontieră a celor trei: victima P.M.P., inculpatul G.C. şi inculpata B.I.S.
Aceasta din urmă a fost arestată preventiv în Anglia în intervalul 10 august 2009-05 ianuarie 2010, pentru că a refuzat să dea declaraţii în cauză, fiind suspectată că va obstrucţiona în făptuirea justiţiei.
La cerere, partea vătămată P.M.P. a fost repatriată în România, locuind la început într-un cămin de copii al Asociaţiei G.T. din Timişoara, la cererea autorităţilor engleze pentru a o feri de răzbunarea inculpatului G.C., cunoscut fiind ca o persoană violentă.
Din acest cămin, partea vătămată a plecat, revenind în judeţul Bacău la mama sa, de unde a plecat la muncă în străinătate.
Pentru că nu i s-a putut afla adresa, nu a fost identificată pentru audieri.
S-a dovedit fără putinţă de tăgadă că în desfăşurarea activităţilor de exploatare sexuală a victimei minore, inculpatul G.C. a fost ajutat de minora B.I.S., concubina sa, care practica şi ea prostituţia. Aceasta având cunoştinţă de intervenţia concubinului său de a exploata victima a contribuit la crearea condiţiilor necesare traficării părţii vătămate, prin menţinerea în eroare a acesteia, pe durata transportului cu privire la scopul deplasării în Italia. A facilitat activitatea de exploatare prin exercitarea controlului asupra părţii vătămate, având un rol determinant în obţinerea folosului ilicit de pe urma practicării prostituţiei de către aceasta.
Inculpata B.I.S. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G.C., în 2008, în comuna Secuieni, judeţul Bacău, devenind prieteni. În luna noiembrie 2008, inculpatul i-a propus să plece împreună în Italia şi să lucreze ca îngrijitoare la o bătrână. A părăsit ţara fără ştirea părinţilor, inculpatul mituind vameşii pentru a o scoate din ţară, în condiţii în care era minoră şi nu avea o procură specială din partea părinţilor. Începând din luna ianuarie 2009, la propunerea inculpatului, B.I.S. a început să practice prostituţia pentru a procura mijloace materiale necesare construirii unui viitor comun. A încercat să renunţe, însă a continuat să se prostitueze la insistenţa inculpatului, care era agresiv. În luna iunie 2009, cei doi au revenit în România, inculpatul G.C. având interesul de a-şi schimba actele de identitate. Cu acel prilej, inculpatul i-a spus că intenţionează să mai găsească o fată, care să practice prostituţia în Italia.
În acest scop a fost recrutată partea vătămată minora P.M.P., prin vicleşug, convingând-o să plece cu el în Italia, cu promisiuni de căsătorie şi că îi va găsi un loc de muncă onorabil, ca menajeră ori bonă.
Inculpata B.I.S., deşi avea cunoştinţă de intenţiile reale ale inculpatului G.C., nu a avertizat-o pe partea vătămată, nici când s-au întâlnit pe raza judeţului Bacău şi nici în timpul călătoriei până în Italia.
Inculpata B.I.S. a confirmat că toţi 3 s-au instalat în localitatea Piacenza şi că doar după câteva zile, inculpatul G.C. i-a pus în vedere victimei minore că trebuie să practice prostituţia, constrângând-o în acest sens, prin violenţă fizică şi psihică. Inculpata a declarat că a învăţat-o pe minora parte vătămată P.M.P. cum să procedeze ca prostituată, la început fiind amândouă supravegheate de G.C.
B.I.S. negocia şi cu clienţii victimei minore, încasând şi banii obţinuţi în urma serviciilor sexuale prestate de către aceasta din urmă.
S-au deplasat şi în localitatea Rimini din Italia, însă neavând prea mulţi clienţi cei doi inculpaţi s-au hotărât să plece în Marea Britanie unde inculpatul o cunoştea pe B.I., care cunoştea limba engleză.
În Anglia, inculpata minoră şi victima minoră s-au prostituat până în momentul când aceasta din urmă a reuşit să scape, solicitând ajutorul unui poliţist întâlnit pe stradă.
Fiind contactată telefonic de către minora parte vătămată, inculpata B.I.S. s-a prezentat la sediul unităţii de poliţie, însoţită de către B.I. pe post de translator, în timp ce inculpatul G.C. a aşteptat afară.
Comportarea inculpatei B.I.S. în faţa autorităţilor engleze a atras arestarea sa preventivă.
Fiind transferată în România şi audiată de către autorităţile româneşti, inculpata B.I.S. a susţinut o altă ipoteză, neştiind că autorităţile engleze au predat dosarul la D.I.I.C.O.T. Bacău, din dorinţa de a-l scăpa de răspundere pe G.C.
Procedându-se la interceptarea autorizată a convorbirilor telefonice s-a constatat că inculpata a luat legătura cu inculpatul G.C., care era preocupat să o găsească pe victima P.M.P. în vederea realizării unei înţelegeri frauduloase cu aceasta.
Până la urmă a fost identificat inculpatul G.C. care a fost arestat preventiv.
Arestarea acestuia a fost apoi prelungită şi menţinută în condiţiile legii.
S-a dovedit cu prisosinţă că inculpatul a încercat să racoleze şi alte tinere.
Astfel, martora D.D.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul G.C., pe care l-a recunoscut din planşa foto, precizând că P.M.P. l-a însoţit pe inculpat în străinătate, întrucât i-a promis că o va lua de soţie.
Telefonic, inculpatul G.C. a încercat să o convingă pe A.A. căreia i-a promis un loc de muncă într-un restaurant din Irlanda. Inculpatul s-a oferit să o ajute cu 300-400 euro înainte de plecare pentru a-şi putea lăsa copilul în grija cuiva, însă nu a fost crezut, sus-numita având bănuiala că inculpatul vrea să o ducă în străinătate pentru a practica prostituţia.
A fost identificată şi minora C.M.M., care provenea dintr-o familie care se confruntă cu dificultăţi materiale, fiind dată în plasament. Din declaraţia acesteia rezultă că inculpatul i-a propus să plece cu el în Irlanda, spunându-i că o va ajuta să câştige bani acolo, însă martora nu a acceptat propunerea.
Martorele l-au recunoscut pe inculpat după planşele foto, recunoscându-l şi în instanţă, la proces.
S-a dovedit fără putinţă de tăgadă că inculpatul era preocupat să identifice şi să racoleze femei foarte tinere, vulnerabile, aflate în dificultate economică şi socială, pentru a le transporta în străinătate, unde ar fi urmat să le oblige să se prostitueze în folosul său.
La data de 24 martie 2010, inculpata B.I.S. a dat naştere unui copil, care în certificatul de naştere are tatăl natural.
În timpul procesului inculpatul G.C., divorţat, s-a căsătorit cu inculpata B.I.S.
Cât timp au stat în Anglia, G.C. a locuit în aceeaşi cameră cu inculpata B.I.S., concubina sa. Camera fusese subînchiriată de la B.I., dansatoare într-un club de noapte.
Victima minoră a locuit în aceeaşi cameră cu B.I. Aceasta din urmă şi-a dat seama că fetele s-au prostituat şi că G.C. a cules foloasele de pe urma lor, întrucât a găsit în casă un număr mare de prezervative. Inculpatul G.C. i-a cerut să nu se amestece în treburile sale. Martora B.I. a fost de faţă când inculpatul G.C. a agresat-o pe minora parte vătămată P.M.P.
Martora B.I. i-a aşteptat pe cei trei la aeroport la rugămintea unui prieten.
Pentru că autorităţile engleze au avut o suspiciune în ceea ce o priveşte, au arestat-o odată cu inculpata B.I.S., fără a fi expulzată.
În cursul urmăririi penale, inculpatul G.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere, apoi s-a declarat nevinovat, având un comportament necorespunzător, oscilant, motiv pentru care a fost supus la detectorul de minciuni. Din cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat, la întrebările critice relevante ale cauzei au fost evidenţiate modificări ale stresului emoţional, semnificativ indiciilor comportamentului simulat.
În instanţă a cerut să fie judecat după procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., însă comportamentul oscilant al ambilor inculpaţi, au obligat instanţa să procedeze la judecata cauzei după procedura obişnuită.
În cursul judecăţii s-a întocmit referatul de evaluare psihosocială al inculpatei minore.
Aceasta deşi a încercat să fugă din ţară, instanţa nu i-a înlocuit măsura restrictivă de libertate cu măsura arestării preventive, având în vedere că are un copil mic, care nu are tată care să poată avea grijă de el.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a rezultat în primul rând din cuprinsul dosarului primit de la autorităţile engleze, care a cuprins printre altele raportul către Procurorul Coroanei, rezumatul cazului, informaţii referitoare la caz, declaraţiile medicilor englezi, declaraţiile poliţiştilor, declaraţiile părţii vătămate, recunoaşterea de pe planşa foto a inculpatului de către partea vătămată, probele administrate de către autorităţile româneşti, procesele-verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice legal interceptate, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor.
În drept, inculpatul major G.C. a fost autor al infracţiunii de trafic de minori, iar inculpata minoră, complice la aceeaşi infracţiune.
Inculpatul G.C. a comis fapta împreună cu un inculpat minor, astfel că s-a reţinut în sarcina sa circumstanţe agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.
Vinovăţia celor doi inculpaţi a fost pe deplin dovedită.
Chiar dacă a fost târziu, instanţa a apreciat totuşi că până la urmă inculpatul G.C. a recunoscut comiterea faptei.
Inculpata minoră, care între timp a devenit majoră, a fost la început victimă, fiind aservită intereselor inculpatului major, căsătoria s-a realizat pentru a nu-i susţine vinovăţia.
În final, instanţa a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea ambilor inculpaţi.
Vinovăţia fiind dovedită s-a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cu închisoarea.
Chiar dacă inculpatul major nu a fost cunoscut cu antecedente penale, suspendarea executării nu a fost cu putinţă, lipsa antecedentelor penale fiind luată în considerare la reţinerea circumstanţei atenuante.
Este suficient doar atât, fără efecte în ceea ce priveşte modalitatea de executare.
Din pedepsele ce au fost aplicate au fost scăzute perioadele executate prin arest preventiv în Anglia, în cazul inculpatei şi în ţară, în cazul inculpatului major.
Acesta din urmă, urmând a executa pedeapsa în mod efectiv, s-a dispus menţinerea prevenţiei.
Pe lângă pedepsele principale, inculpaţilor le-au fost aplicate pedepsele complementare şi accesorii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi procurorul, fiind stabilit termen la data de 25 septembrie 2012.
În conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit acestor texte de lege instanţele, au obligaţia de a verifica dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor şi dacă nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a acestora.
Procedând la verificarea legalităţii măsurii arestării preventive se constată că în mod corect Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a apreciat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului G.C. reţinând, în esenţă, că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prev. de art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143 C. proc. pen., se constată că la dosar există probe temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta prevăzută de legea penală, ce constituie obiect al cercetării.
Şi condiţiile cumulative prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sunt întrunite cumulativ în cauză, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiţii se are în vedere, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă şi reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni şi posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca fiind autori.
Infracţiunea de trafic de minori aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de lega penală, respectiv demnitatea persoanei şi chiar a sănătăţii acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate cu impact social deosebit, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate ar echivala cu încurajarea tacită a sa şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii.
Raportat la modalitatea de comitere a faptelor: ameninţările şi coerciţiunile fizice la care era supusă victima de către inculpat, în cazul în care se opunea exploatării sexuale, faptul că faţă de victima minoră acesta profita tocmai de imaturitatea sa, perioada îndelungată în care s-au comis faptele dovedesc o periculozitate sporită a inculpatului.
Existenţa stării de pericol rezultă din condiţiile concrete în care fapta a fost comisă, modul de operare şi mijloacele folosite, natura şi gravitatea infracţiunii, consecinţele produse, precum şi rezonanţa socială pe care o au astfel de fapte în conştiinţa cetăţenilor.
Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfăşurare a procesului penal, menţinerea stării de arest fiind justificată prin prisma art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de considerentele arătate, apreciind că soluţia de menţinere a arestării preventive dispusă faţă de inculpat pronunţată de Curtea de Apel Bacău este legală şi temeinică, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva încheierii din 23 august 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, pronunţată în Dosarul nr. 4401/110/2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2618/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 2635/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
