ICCJ. Decizia nr. 2649/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2649 /20 13
Dosar nr. 6590/121/2012
Şedinţa publică din 9 septembrie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 76/CC din 23 noiembrie 2012, Tribunalul Galaţi, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnaţii C.I.C. şi P.F., îndreptată împotriva sentinţei penale nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 2487/121/2007, ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare revizuent la plata către stat a sumei de câte 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a reţinut, printre altele, că la data de 14 august 2012, pe rolul instanţei a fost înregistrat, referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, privitor la cererile de revizuire formulate de condamnaţii C.I.C. şi P.F. faţă de sentinţa penală nr. 264 din 11 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Galaţi.
Parchetul a solicitat instanţei respingerea cererii de revizuire, pe care a apreciat-o ca fiind inadmisibilă.
Din referatul întocmit în cauză, a rezultat că revizuenţii au solicitat revizuirea sentinţei nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galaţi, motivat de faptul că a intervenit o împrejurare nouă, necunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei, respectiv declaraţia dată de coinculpatul M.D. în Dosarul nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007, acesta declarând în faţa instanţei de apel că el a lovit-o pe victimă cu o bâtă de baseball şi că, după ce victima a căzut la pământ, nu a mai lovit-o niciun inculpat. S-a susţinut că, această declaraţie, dacă ar fi fost cunoscută de instanţa de fond, ar fi dus la pronunţarea altei soluţii.
Parchetul a apreciat că declaraţia inculpatului M.D. - care a fost judecat într-un dosar separat întrucât era arestat în altă cauză şi se tergiversa judecarea cauzei -, a fost făcută pro causa, cu scopul de a înlătura coparticiparea celorlalţi inculpaţi şi, prin urmare, pentru a înlătura şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. De altfel, a mai arătat Parchetul că inculpatul a revenit asupra declaraţiei sale şi, în faţa instanţei de recurs, a recunoscut săvârşirea infracţiunii aşa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu şi a solicitat judecarea sa în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, revizuenţii au depus un memoriu, în care au precizat detaliat motivele de fapt care stau la baza formulării cererii de revizuire.
În esenţă, aceştia au arătat că instanţa de fond nu a cunoscut declaraţia dată de inculpatul M.D. în Dosarul nr. 3852/121/2009, dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007, declaraţie care a dus la reducerea pedepsei aplicate de instanţa de recurs.
Instanţa a dispus, din oficiu, ataşarea dosarului cauzei, respectiv Dosarul nr. 2487/121/2007. De asemenea, s-a ataşat şi Dosarul nr. 3852/121/2009 privind pe inculpatul M.D., dosar disjuns din Dosarul 2487/121/2007.
Din verificările efectuate în cauză, a rezultat că, prin sentinţa penală nr. 212 din 02 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3852/121/2009, s-a reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca şi cea din sentinţa penală nr. 264 din 11 mai 2009, fiind reţinută şi vinovăţia coinculpatului M.D., acesta participând împreună cu ceilalţi inculpaţi la săvârşirea faptei. A fost avut în vedere că acest inculpat, în faţa instanţei de recurs - deşi iniţial a avut o atitudine nesinceră -, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, aşa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu şi a solicitat judecarea sa în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărire penală. În aceste împrejurări, declaraţia pe care inculpatul a dat-o în faţa instanţei de apel şi din care rezulta o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în actul de sesizare a instanţei, a fost schimbată de însuşi inculpatul M.D. În faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a declarat că recunoaşte fapta aşa cum a fost aceasta descrisă în actul de sesizare şi că nu solicită administrarea altor probe. În această nouă situaţie, a fost apreciat ca fiind evident că motivul invocat de revizuenţi nu mai subzistă, reţinându-se că, în măsura în care s-ar fi reţinut că doar inculpatul M.D. ar fi săvârşit infracţiunea şi că ceilalţi coinculpaţi nu au participat în nici un fel la săvârşirea acesteia, ar fi subzistat motivul invocat de revizuenţi, însă, având în vedere că inculpatul M.D., în final, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, aşa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu, cererea revizuenţilor a fost apreciată ca fiind nefondată.
Totodată, s-a reţinut că, în ceea ce priveşte cazul de la art. 394 lit. a) C. proc. pen., acesta constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, or, în cauza de faţă, declaraţia coinculpatului M.D., dată de acesta în faţa instanţei de apel, a fost retrasă şi schimbată în faţa instanţei de recurs, astfel că împrejurarea nouă invocată de revizuenţi nu mai există.
Împotriva sentinţei penale menţionate au declarat apel condamnaţii C.I.C. şi P.F.
În motivele de apel, condamnaţii au susţinut, printre altele, că în motivarea cererii de revizuire au invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar în sprijinul acestui temei au arătat că atât în cursul urmăririi penale, cât şi in faţa instanţei, au avut o atitudine sinceră, dar raportat la declaraţiile celorlalţi coinculpaţi, s-a reţinut că au avut o atitudine nesinceră. S-a mai arătat că, după disjungerea dosarului şi audierea inculpatului cheie, M.D., reiese că el este vinovat de agresiunea fizică a părţii vătămate ce s-a concretizat în infracţiunea de tentativă la omor.
Prin decizia penală nr. 80/A din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de condamnaţii C.I.C. şi P.F., împotriva sentinţei penale nr. 76 CC din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 6590/121/2012.
În baza art. 192 alin. (2), 4 C. proc. pen., au fost obligaţi fiecare dintre condamnaţi să plătească către stat câte o sumă de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
S-a dispus ca onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de 150 RON, să fie virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (avocat D.M.).
Instanţa de apel a constatat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 264 din 11 mai 2009 a Tribunalului Galaţi formulată de condamnaţii C.I.C. şi P.F., care au invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., arătând în fapt că declaraţia coinculpatului M.D., dată într-un dosar disjuns, ar avea efecte juridice în ceea ce priveşte răspunderea lor penală pentru faptele pentru care au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 264/2009 a Tribunalului Galaţi.
Astfel, s-a reţinut că nu este incident cazul de revizuire menţionat anterior întrucât respectiva declaraţie nu se încadrează în categoria faptelor sau împrejurărilor ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
A fost avut în vedere că textul legal se referă la acele elemente de fapt certe care, în măsura în care ar fi cunoscute de instanţă, ar fi de natură să conducă la o altă situaţie de fapt şi de drept, exoneratoare de răspundere sau care să diminueze în mod semnificativ respectiva răspundere.
S-a reţinut că vinovăţia condamnaţilor C.I.C. şi P.F. în cauza în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 264/2009 a Tribunalului Galaţi a fost stabilită pe baza unui ansamblu probator, iar declaraţiile lui M.D. date în calitate de inculpat în Dosarul nr. 3852/121/2009 al Tribunalului Galaţi, în apel şi în recurs, nu sunt de natură să infirme respectivul material probator, acesta fiind interesat în principal de situaţia sa juridică, în recurs prevalându-se de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, tot în sprijinul celor menţionate anterior, au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., conform cărora declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, au declarat recurs revizuenţii C.I.C. şi P.F., solicitând, prin intermediul apărătorilor desemnaţi din oficiu, admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire, criticile fiind circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorii recurenţilor revizuenţi şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Prealabil, Înalta Curte reţine, în raport de data pronunţării hotărârii din apel, respectiv 12 martie 2013 şi de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, că în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., acesta nu mai poate fi luat în discuţie de către instanţă din oficiu, nici atunci când hotărârile pronunţate sunt în defavoarea inculpatului.
În acest sens, Înalta Curte constată că numai recurentul revizuent P.F. a depus la dosar motive scrise de recurs cu 5 zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum statuează dispoziţiile art. 38510 C. proc. pen., criticile formulate, deşi nu au fost circumscrise vreunui caz de casare, putând fi apreciate ca făcând referire la o greşită aplicare a legii, conform art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., aspect confirmat şi prin concluziile formulate oral în faţa instanţei de către apărătorul acestui recurent revizuent.
În ceea ce priveşte criticile dezvoltate oral de către recurentul revizuent C.I.C., prin apărător, chiar dacă acestea nu au fost invocate în scris, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte constată că sunt comune cu cele ale recurentului revizuent P.F., astfel că urmează a fi analizate prin prisma cazului de casare anterior menţionat.
Examinând în acest context recursurile declarate în cauză, respectiv actele şi lucrările din dosar, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În prezenta cauză, pe calea revizuirii, condamnaţii au invocat dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, făcând referire la declaraţia coinculpatului M.D., dată în faţa instanţei de apel, care însă a fost schimbată în faţa instanţei de recurs, când acesta a recunoscut săvârşirea infracţiunii, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu şi a solicitat judecarea sa în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
Verificând cererea de revizuire, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au apreciat că motivele invocate de revizuenţi nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei şi care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Din analiza textului legal menţionat rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanţei în această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar putea continua probaţiunea.
Dimpotrivă, în calea extraordinară de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie şi nu mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenţei unei fapte probatorii cunoscută de instanţă la momentul judecăţii.
Revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive este posibilă în anumite cazuri, expres şi limitativ prevăzute de lege, în speţă, condamnaţii invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care se referă la existenţa unor împrejurări noi, necunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.
În prezenta cauză, se constată că recurenţii revizuenţi au urmărit, de fapt, să obţină o reducere a pedepselor, pe care le-au apreciat ca fiind prea aspre în raport de pedeapsa ce i-a fost aplicată coinculpatului M.D., făcând referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanţelor, aceştia făcând confuzie între faptele probatorii - care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza acestui temei - şi mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.
Astfel, în mod corect a fost respinsă cererea de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme revizuenţii nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţe la momentul judecării cauzei, în mod just apreciindu-se că ar fi subzistat motivul invocat de revizuenţi doar în situaţia în care s-ar fi reţinut că numai inculpatul M.D. ar fi săvârşit infracţiunea şi că ceilalţi coinculpaţi nu au participat în nici un fel la săvârşirea acesteia, însă inculpatul M.D., în final, în faţa instanţei de recurs, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, aşa cum a fost aceasta descrisă în rechizitoriu.
Rezultă, aşadar, că susţinerile recurenţilor revizuenţi nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică şi legală.
În lumina acestor consideraţii, având în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuenţii C.I.C. şi P.F. împotriva deciziei penale nr. SO/A din 12 martie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii revizuenţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2647/2012. Penal. Neîndeplinirea... | ICCJ. Decizia nr. 2652/2012. Penal → |
|---|
