ICCJ. Decizia nr. 2686/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2686/2012

Dosar nr. 2458/2/2011

Şedinţa publică din 6 septembrie 2012

Asupra recursului penal de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 517/F din 9 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata T.I.I. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen., pe timp de 3 ani.

În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpata T.I.I. a executat 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

S-a aplicat art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus radierea înmatriculării următoarelor societăţi comerciale: - SC P.P. SRL - SC C.P. SRL - SC Z.A. SRL - SC T.P. SRL - SC T.P.A. SRL - SC S.P. SRL - SC C.A. SRL.

S-a menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, luată prin încheierea din 22 martie 2011.

A fost obligată inculpata la 100.000 euro la cursul de schimb de la data plăţii către partea civilă C.I.C., A.D.F., H.V.A., B.B.G. şi H.C.P., câte 20.000 euro la acelaşi curs de schimb, către fiecare parte civilă, conform solicitărilor acestora.

A fost obligată inculpata la 3.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin rechizitoriul din data de 11 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost trimis în judecată inculpata T.I.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe baza probelor administrate la urmărirea penală, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Părţile vătămate A.D.F., C.I.C., H.V.A., B.B. şi H.P. au declarat că au încheiat cu inculpata contracte de asistenţă juridică cu privire la şapte imobile din centrul istoric. Pentru fiecare imobil inculpata a pretins câte 15.000 de euro. Pentru două imobile ce s-au aflat în stare de degradare accentuată, inculpata a precizat că le acordă reducere la avansul plătit, astfel că pentru fiecare din acestea s-au plătit 12.500 de euro. S-au achitat de către părţile vătămate inculpatei câte 15.000 de euro pentru cinci imobile şi câte 12.500 de euro pentru două imobile degradate, totalul fiind de 100.000 de euro. În concret au fost încheiate cinci contracte de asistenţă juridică, două din aceste contracte vizând câte două imobile alăturate.

Părţile vătămate au precizat că inculpata a afirmat cu insistenţă că imobilele sunt în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, că aceasta a dorit să scape de ele pentru că nu mai are fonduri să le întreţină şi că s-a dorit închirierea şi înstrăinarea lor rapidă. Un rol esenţial în plata de către părţile vătămate a banilor către inculpată au avut afirmaţiile acesteia că imobilele sunt în întregime în proprietatea P.M.B., că aceasta a dorit să le înstrăineze pentru că nu mai are fonduri să le întreţină, dat fiind şi criza economică şi că s-a dorit închirierea şi vânzarea lor urgentă. În convingerea părţilor vătămate, un rol decisiv l-a avut şi primirea de la inculpată de planuri şi schiţe şi explicaţii concrete pe fiecare imobil în parte. Parte din planuri şi schiţe au fost înmânate părţilor vătămate de tatăl lui A.D. care le-a primit, anterior încheierii contractelor de asistenţă, de la martorul B.A. ce le primise de la inculpată. Părţile vătămate au discutat amănunţit cu inculpata cu privire la procedura de închiriere şi ulterior de cumpărare a imobilelor. Inculpata a câştigat încrederea părţilor vătămate şi prin faptul că după fiecare plată efectuată, le înmâna fotocopie de pe bilet la ordin ca garanţie a restituirii integrale a banilor în cazul în care nu aveau succes demersurile de închiriere a imobilelor.

Plăţile au fost efectuate conform contractelor, fie la B.C., fie prin transfer bancar, fie prin înmânare directă inculpatei. Ultima plată s-a realizat la biroul din H.V. al inculpatei. Au mai arătat că, aproape la toate întâlnirile, inclusiv la ultima plată efectuată în camera de la hotel, inculpata avea alături de ea un tânăr (acest tânăr a fost identificat ca fiind martorul B.M.), pe care l-a prezentat ca fiind asistentul ei.

În cursul primelor întâlniri, inculpata le-a precizat părţilor vătămate că primăria închiriază imobile doar la persoane juridice, motiv pentru care l-a prezentat pe B.M., asistentul ei, care a îndeplinit formalităţile de înfiinţare şi înregistrare ale celor şapte societăţi comerciale. Au mai precizat că inculpata s-a oferit să stabilească sediile societăţilor la sediul biroului ei de avocatură din Bucureşti.

Din declaraţiile părţilor vătămate a mai rezultat că între plăţile efectuate, dar sigur anterior ultimei plăţi, au primit un mănunchi de chei de la inculpată, la ea la biroul din hotel. S-au deplasat în centrul istoric şi au reuşit să descuie imobilul din str. F., care era liber, fost centru de reparaţii televizoare. A reuşit să intre într-unul din spaţiile pe care vroiau să le închirieze, părţile vătămate au crezut că afacerea este corectă şi că inculpata nu i-a indus în eroare. La restituirea cheilor, conform indicaţiilor date de inculpată într-o discuţie telefonică, H.V. s-a întâlnit cu cineva care a coborât dintr-un autoturism inscripţionat Primăria Mun. Bucureşti şi i le-a restituit.

Au mai relatat că în toată perioada de timp cât inculpata a realizat faţă de ei acte de inducere în eroare, aceasta le-a tot spus că trebuie să se grăbească să dea banii, întrucât informaţiile cu privire la disponibilitatea primăriei de a închiria şi vinde imobilele vor deveni în curând publice şi vor afla mai multe persoane interesate de asemenea afaceri finalizate cu achiziţionarea de imobile din centrul istoric, la preţuri avantajoase. Inculpata a mai afirmat părţilor vătămate, tot în ansamblul mijloacelor de inducere în eroare, că în trecut a mai intermediat cu succes astfel de contracte de închiriere imobile aflate în proprietatea primăriei, însă în prima declaraţie dată în cauză aceasta a precizat că nu a reuşit vreodată să faciliteze vreun astfel de contract cu primăria.

Din răspunsuri primite de la autorităţi a rezultat că, atât la data faptei cât şi în prezent, Primăria Mun. Bucureşti nu a avut dreptul la închirierea imobilelor din Bucureşti, str. S.; str. L.; str. C.; str. S.; str. F. A mai rezultat că primăria nu a avut în proprietate aceste imobile, nu a deţinut chei ale lor şi că relativ la ele s-au formulat cereri de mai multe persoane, inclusiv de cele şapte societăţi comerciale înfiinţate pentru părţile vătămate din cauză. În aceste cereri redactate şi trimise de inculpată, Primăriei Mun. Bucureşti i s-a adus la cunoştinţă "intenţia de achiziţionare a imobilelor în vederea exploatării ca spaţii comerciale".

Inculpata a încheiat cu părţile vătămate (fotocopiate de pe contractierul cabinetului de avocatură al inculpatei, depuse de părţile vătămate): contractul de asistenţă juridică din 23 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. C., în care s-a menţionat onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 8 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. S., cu onorariu de 30.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 8 iunie 2010, privind consultanţă imobil din str. L., pentru onorariu de 25.000 de euro; contractul de asistenţă juridică din 28 mai 2010, privind consultanţă imobilele din str. F. în care s-a menţionat 15.000 de euro avans din onorariu şi contractul de asistenţă juridică din 17 mai 2010, în care s-a arătat că obiectul contractului s-a menţionat în anexe şi onorariu de 60.000 de euro.

În anexele la aceste contracte (ataşate de părţile vătămate; ridicate la percheziţia domiciliară) au fost menţionate obligaţiile inculpatei: redactarea cererii către PMB în vederea încheierii unor contracte de închiriere; înregistrarea cererii; asistenţa la operaţiunile de măsurători şi evaluări spaţiu în vederea închirierii şi asistenţă la încheierea contractului de închiriere, precum şi sumele primite în concret pentru fiecare imobil (12.500 euro pentru imobilul din str. L.; 30.000 de euro pentru imobilele situate în str. S.; 15.000 de euro pentru imobilul din str. S.; 27.500 euro pentru imobilele din str. F.). Pentru imobilul din str. C. inculpata a primit 15.000 de euro, însă nu s-au obţinut anexe la contractul cu privire la acesta spaţiu comercial.

Inculpata şi părţile vătămate au declarat că, după fiecare plată de bani, aceasta a completat bilete la ordin, emitent fiind Cabinetul Individual de Avocatură T.I.I. (fotocopii ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare), în care a menţionat exact suma primită în acea zi. În biletul la ordin din data de 19 mai 2010 s-a menţionat suma de 10.000 de euro; în biletul la ordin din 19 mai 2010 s-a menţionat 10.000 lei; în biletul la ordin s-a menţionat suma de 74.000 de lei; în biletul la ordin din 28 mai 2010, nesemnat de emitent, s-a menţionat suma de 60.300 lei; în biletul la ordin din 7 iunie 2010 s-a menţionat suma de 20.995 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 s-a menţionat suma de 2.500 euro; în biletul la ordin din 23 iunie 2010 s-a menţionat suma de 52.750 lei şi în biletul la ordin din 7 iunie 2010 s-a menţionat suma de 80.162 lei. Doar din analiza acestor bilete la ordin s-a putut stabili, dat fiind şi declaraţiile concordante în acest sens ale părţilor din dosar, data primirii de bani de către inculpată şi sumele remise în concret, respectiv 33.495 euro şi 272.212 lei. Banii primiţi în lei, la un curs de circa 4,2 lei pentru 1 euro, aproximativ existent în acea perioadă, a echivalat cu suma aproximativă de 64.000 de euro care adunată cu suma efectiv primită în euro de către inculpată, s-a tins spre suma totală de 100.000 de euro. Fără a se impune prea multe discuţii şi speculări pe tema cursului valutar, s-a dovedit că inculpata a primit de la părţile vătămate 33.495 euro şi 272.212 lei.

Emiterea acestor bilete la ordin de către inculpată, dincolo de faptul că nu au putut fi valorificate nefiind vreun accept al băncii şi nici disponibil în conturi, s-a integrat în ansamblul mijloacelor frauduloase de inducere în eroare folosite de T.I.I. în vederea obţinerii de foloase materiale pentru sine.

Martorul B.A.A. a declarat că în biroul din H.V. din Bucureşti al inculpatei, aceasta i-a arătat schiţe cu privire la imobile din centrul istoric al capitalei şi l-a întrebat dacă ştie persoane dispuse să le închirieze. Martorul a precizat că inculpata i-a spus că aceste imobile sunt în proprietatea Primăriei Mun. Bucureşti şi că primăria vrea să le închirieze şi ulterior să le înstrăineze, întrucât întreţinerea lor era foarte costisitoare. B.A.A. a relatat că a primit de la inculpată 5 - 6 schiţe pentru imobile din centrul istoric pentru a le arăta persoanelor interesate de închirierea lor. La circa o lună de zile (în ce priveşte momentul primirii schiţelor, martorul a menţionat intervalul mai - iunie 2010, neputând preciza data exactă) martorul le-a înmânat lui A.N., amic despre care a ştiut că are un fiu interesat de afaceri în Bucureşti. A mai arătat că a dat martorului A.N. numărul de telefon al inculpatei pentru a discuta în concret cu privire la imobilele din centrul istoric şi la circa o lună - o lună şi jumătate de la predarea de către el a schiţelor remise de inculpată, a primit de la aceasta un plic ce conţinea bilete la ordin. Martorul a declarat că ulterior A.N. l-a contactat telefonic şi i-a spus că fiul său şi prietenii lui au fost înşelaţi de inculpată şi i-a cerut plicul cu bilete la ordin, pe care i le-a înmânat.

Martorul B.M. a declarat că la sfârşitul lunii mai 2010, la solicitarea inculpatei, s-a dus la biroul acesteia din H.V. din Bucureşti, pentru a primi acte necesare înfiinţării unor societăţi comerciale. În birou au mai fost doi tineri pe care ulterior i-a cunoscut ca fiind A.D. şi H.V. despre care inculpata a afirmat că împreună cu alţi prieteni vor să se procedeze la înfiinţarea unor societăţi comerciale pentru închiriere spaţii din centrul istoric. Martorul a arătat că a fost de faţă, percepând direct cum inculpata a afirmat că a obţinut exclusivitate din partea Primăriei Mun. Bucureşti pentru închirierea de imobile din centrul istoric. A mai arătat că a auzit cum inculpata a afirmat părţilor vătămate, în mod repetat, la două întâlniri la care a asistat în camera de hotel (la prima inculpata a discutat cu A.D. şi H.V. iar la a doua cu B.B. şi C.C.) că imobilele din centrul istoric pentru care s-a discutat cu schiţele pe masă, sunt în proprietatea Primăriei Mun. Bucureşti. Martorul a precizat că nu a înţeles pe ce bază inculpata a afirmat că are exclusivitate de la primărie pentru închirierea imobilelor. Din declaraţiile acestui martor au mai reieşit date cu privire la înfiinţarea unor societăţi comerciale pe numele părţilor vătămate, cu sediul la adresa Cabinetului de Avocatură T.I.I., că a auzit cum inculpata le-a spus părţilor vătămate că le va da chei pentru vizionarea în interior a spaţiilor vizate de ei şi că a asistat la a doua întâlnire la care a fost prezent, la primirea de către aceasta a unei sume mare de bani, în lei.

B.M. a mai relatat că în perioada iulie - august 2010 a fost contactat de A.D. care i-a spus că el şi prietenii săi au fost înşelaţi de inculpată şi i-a cerut să discute cu aceasta să le restituie banii integral. Martorul a arătat că a încercat să o contacteze telefonic pe inculpată însă aceasta nu a răspuns, dar a fost apelat de ea ulterior, aceasta solicitându-i să retransmită un mesaj e-mail către A.D.. Martorul a precizat că i-a spus inculpatei că părţile vătămate vor să le fie restituiţi banii dar aceasta i-a răspuns să nu se amestece că nu a fost problema lui şi că de fapt a rezolvat neînţelegerile cu ei. A mai arătat aspecte cu privire la altă solicitare a inculpatei de a primi un e-mail de la o adresă necunoscută şi de a-l retransmite la adresa ei de e-mail. La această corespondenţă a fost ataşat un contract de cesiune cu privire la imobilul din str. C. (tot din centrul istoric al capitalei) şi schiţe ale imobilului. Ca notă aparte ce nu a putut justifica decât mijloc pentru alte viitoare induceri în eroare prefigurate de inculpată, acest contract a avut şters prin fotocopiere cu acoperire parte din înscris, câmpul unde s-a menţionat beneficiarul cesiunii de imobil.

Pentru convingerea lui B.M. că a restituit banii părţilor vătămate, la data de 16 august 2010, inculpata a expediat acestuia un mesaj e-mail în care a precizat sume de bani ce a pretins că i-a returnat. Aceste menţiuni făcute de inculpată în acest mesaj au fost contrazise chiar de ea, din declaraţiile date în cauză, reieşind lipsa oricărei restituiri de bani către părţile vătămate. Mai mult, inculpata s-a obligat să plătească în viitor banii primiţi de la părţile vătămate. Acest mesaj e-mail a atestat doar stilul de inducere în eroare folosit de inculpată atât în actele de executare infracţională specifică înşelăciunii, cât şi pentru convingerea altora cu privire la buna sa credinţă şi corectitudinea demersurilor sale.

Martorul A.N., tatăl părţii vătămate A.D., a declarat că dl. B.A., vechi amic, l-a informat că are posibilitatea să faciliteze închirierea de către fiul său a unui spaţiu comercial din centrul istoric al Bucureştiului. A primit de la martorul B.A. 5 - 6 schiţe pentru spaţii comerciale din centrul istoric şi le-a înmânat fiului său. Martorul a arătat că fiul s-a arătat interesat de ofertă şi de la B.A. au aflat că în concret a trebuit să discute cu inculpata. Aceştia au stabilit o întâlnire la biroul din H.V. al inculpatei la care au participat el, fiul său şi un prieten al acestuia pe care-l ştie cu apelativul de D. (această poreclă este atribuită părţii vătămate B.B.). A.N. a declarat că a auzit la această primă întâlnire cum inculpata a afirmat că în schimbul unui contract de asistenţă juridică poate să intermedieze încheierea contractului de închiriere a unui spaţiu din centrul istoric, la preţul standard practicat de Primăria mun. Bucureşti şi că în contract va fi o clauză de preemţiune pentru cumpărarea imobilului. Martorul a arătat că inculpata a afirmat că imobilele, pentru care discutau cu schiţele pe masă, au fost în proprietatea Primăriei mun. Bucureşti şi că au fost închiriate urgent şi vândute, întrucât primăria nu a avut fonduri să le reabiliteze. A mai relatat aspecte cu privire la recuperarea de către el a biletelor la ordin de la martorul B.A. şi imposibilitatea de valorificare a lor, întrucât nu au fost avalizate de bancă.

Din aceste declaraţii arătate mai sus a reieşit că inculpata a deţinut schiţe ale imobilului anterior încheierii contractelor de asistenţă juridică şi primirii banilor de către ea şi le-a pus la dispoziţia părţilor vătămate fie direct, fie indirect prin intermediul martorilor B.A. şi A.N.. A mai reieşit că aceasta a afirmat în mod repetat că imobilele sunt în proprietatea Primăriei mun. Bucureşti care a vrut să scape de ele pentru că nu are bani să le întreţină, că a obţinut exclusivitate din partea primăriei şi că, la scurt timp după închiriere, spaţiile comerciale vor fi vândute chiriaşilor. Au mai reieşit afirmaţii ale inculpatei cu privire la preţuri standard atribuite de primărie acestor imobile, în vederea închirierii şi achiziţionării.

Inculpata a declarat că, în baza contractelor de asistenţă juridică încheiate cu părţile vătămate din cauză, a avut obligaţia de a face verificări cu privire la proprietatea şi folosinţa imobilelor, de a stabili cine este proprietarul şi dacă imobilele fac obiectul unor litigii de orice natură. De asemenea a arătat că, în cadrul obligaţiilor asumate în contractele de asistenţă juridică, a obţinut, ulterior încheierii acestora, schiţele pentru imobilele vizate de părţile vătămate şi că banii i-a primit cu titlu de depozit, aceştia aflându-se în conturile cabinetului de avocatură. Inculpata a precizat că la momentul discuţiilor cu părţile vătămate din dosar nu ştia cine este proprietarul imobilelor şi că ea urma să afle aceste aspecte. Cu privire la banii primiţi de la părţile vătămate, a recunoscut încasarea sumei de 90.000 de euro şi a precizat că de fiecare dată când a primit bani a emis bilet la ordin în care s-a menţionat exact suma primită. În a doua declaraţie dată în cauză a arătat că de fapt banii i-a mutat din conturile în care fuseseră primiţi în alte conturi ale ei de la unităţi bancare din Bucureşti, bani ce sunt şi în prezent în conturi şi că a primit cheile cu care părţile vătămate au reuşit să descuie un imobil, de la administratorul societăţii comerciale ce folosea acel spaţiu în acea perioadă.

Atât în perioada mai - iulie 2010, cât şi în prezent, spaţiul din Bucureşti, pe care părţile vătămate l-au vizionat în interior, a fost şi este închiriat de SC R.P. Martorul U.C., administratorul acestei societăţi comerciale, a declarat că administrează acest spaţiu în baza contractului de închiriere din 9 noiembrie 2002 încheiat cu Primăria Mun. Bucureşti. I s-au prezentat fotografii cu inculpata şi a precizat că nu a cunoscut-o. Totodată, a infirmat că i-ar fi înmânat vreodată inculpatei chei pentru vreunul din spaţiile închiriate de SC R.P. A mai arătat că în perioada mai - iunie 2010, la spaţiul din strada F. au avut loc lucrări de igienizare, timp în care cheia s-a aflat la salariatul Ş.C. A menţionat că toate cheile de la spaţiile închiriate de societate stau în păstrarea secretariatului şi pot fi folosite doar cu aprobarea sa.

Martorul Ş.C., de circa 20 de ani angajat al SC R.P., a declarat că în perioada efectuării lucrărilor de igienizare la spaţiul din Bucureşti, dimineaţa primea de la secretariat cheia pentru acest spaţiu şi la sfârşitul zilei de lucru încuia personal imobilul şi restituia cheia la sediul SC R.P., din str. J.E. A precizat că din momentul primirii cheii, aceasta s-a aflat la el până la restituirea la secretariat, stând cu lucrătorii ce efectuau igienizarea până la finalul zilei de muncă, când încuia spaţiul. Martorul a declarat că nu a dat cheia vreunei persoane străine de societate şi că nu o cunoaşte pe inculpată nici după nume şi nici după fotografiile ce i-au fost arătate.

A fost audiată şi D.M., secretara SC R.P. care în concret a deţinut cheia imobilului din str. F. în perioada mai - iulie 2010. Martora a declarat că a înmânat cheia de la spaţiul din str. F., doar la angajaţi ai societăţii conform aprobărilor date de U.C. A precizat că nu a cunoscut-o pe inculpată şi că nu a înmânat chei acesteia sau vreunei alte persoane străine de societatea la care lucrează.

Prin declaraţiile date, martorii U.C., S.C., D.M. au exclus versiunea inculpatei că a primit cheia de la imobilul din str. F. de la administrator al societăţii. În fapt, aceasta a predat părţilor vătămate un mănunchi de chei, spaţiul comercial nu era folosit în acea perioadă şi uşa de acces are sistemul de închidere foarte vechi. Părţile vătămate au încercat toate cheile din mănunchi la uşă şi au reuşit să descuie, probabil vechimea şi uzura sistemului de închidere, permiţând declanşarea mecanismului cu una din chei care nu au provenit în mod obligatoriu de la angajaţi ai societăţii ce avea imobilul în administrare.

Şi cu privire la elemente esenţiale la inducerile în eroare, afirmaţiile inculpatei nu s-au coroborat cu probele de la dosar în sensul că în realitate aceasta a afirmat că imobilele sunt în proprietatea Primăriei mun. Bucureşti şi a deţinut schiţele anterior încheierii contractelor de asistenţă juridică, planuri pe care le-a folosit la convingerea părţilor vătămate în vederea plăţii de bani către ea. Faptul că inculpata a afirmat în mod repetat, la inducerile în eroare realizate, că imobilele sunt în proprietatea Primăriei mun. Bucureşti, în condiţiile în care nu a ştiut cine sunt proprietarii spaţiilor, a atestat intenţia de prezentare de date nereale părţilor vătămate la încheierea contractelor de asistenţă juridică. Lipsa de sinceritate a inculpatei cu privire la aspectele importante avute în vedere de părţile vătămate la încheierea contractelor de asistenţă juridică, inclusiv cu privire la destinaţia banilor, a demonstrat că aceasta a fost de rea credinţă la momentul comiterii infracţiunii de înşelăciune.

Din declaraţiile părţilor vătămate, precum şi ale martorilor B.A., A.N. şi B.M. a reieşit că inculpata a pus la dispoziţia părţilor vătămate schiţele imobilelor anterior încheierii contractelor de asistenţă juridică.

Actele primite de la unităţile bancare la care inculpata a avut conturi au dovedit că aceasta a folosit banii la scurt timp de la intrarea lor în cont, în prezent toate conturile ei fiind fără disponibil ori închise. Din actele primite de la B.C. - Agenţia G. a rezultat că la data de 19 mai 2010 inculpata a primit de la A.D. suma de 42.000 lei. În aceeaşi zi, prin ordin de plată inculpata a achitat datorii către hotelul unde avea biroul de avocatură (750 lei) şi către un hotel din staţiunea Sinaia (5.592 lei), precum şi către V. (778 lei), în total 7.120 lei. A mai rezultat că a făcut un transfer bancar în contul numitei S.C., cu titlu de promisiune vânzare-cumpărare imobil, pentru suma de 8.300 lei. Tot din actele primite de la această agenţie bancară a rezultat că la data de 19 mai 2010 inculpata a ridicat 26.200 lei şi a încasat la aceeaşi dată suma de 42.000 lei de la partea vătămată C.I. A mai reieşit că la data de 20 mai 2010, inculpata a ridicat suma de 8.000 lei din acest cont. La data de 25 mai 2010, din acelaşi cont inculpata a scos suma de 4.000 lei, în ziua următoare suma de 15.400 lei, iar la data de 26 mai 2010 a ridicat suma de 3.500 lei. La data de 27 mai 2010 inculpata a ridicat sumele de 1.487 lei şi 7.700 lei. La data de 28 mai 2010 inculpata a achitat prin ordin de plată către O.C. suma de 12.634 lei şi a mai ridicat 20.000 de lei, moment în care în cont mai rămăseseră 639 lei din suma de 84.000 lei primită de la părţile vătămate A.D. şi C.I. Din simpla expunere a rulajului cu privire la primele două încasări de bani de către inculpată a rezultat că aceasta a cheltuit peste 99,3% din ei în interes personal, în perioada imediat următoare, fiind exclusă vreo depozitare sau vreun transfer în alt cont al ei aşa cum a declarat în cauză.

Tot la data de 28 mai 2010, în contul inculpatei de la B.C. - Agenţia G. au intrat 30.000 de lei de la partea vătămată C.I. Imediat inculpata a scos 10.000 de lei din cont. La data de 9 iunie 2010 inculpata a depus în cont suma de 4.650 lei zi, o sumă asemănătoare achitând-o în aceeaşi zi H.V. unde a avut biroul de avocatură (din acte primite de la această unitate hotelieră reiese că are denumirea SC T.T.H. SA).

Numai din studierea acestor date s-a evidenţiat că inculpata a folosit banii primiţi de la părţile vătămate în interes personal şi imediat intrării lor în cont, date ce nu au corespuns afirmaţiilor făcute de ea că banii i-a încasat cu intenţia de a-i restitui dacă nu s-a reuşit închirierea imobilelor din centrul istoric. Folosinţa rapidă a banilor de către inculpată a contribuit la dovada relei credinţe a acesteia la momentul încheierii contractelor de asistenţă juridică cu părţile vătămate şi probează că inducerea în eroare, prin folosire de mijloace frauduloase, s-a comis în scopul obţinerii pentru sine de avantaje patrimoniale. Inculpata a achitat datorii ce le avea faţă de unităţi hoteliere sau de turism, precum şi pentru plata furnizorului de telefonie mobilă.

Pe baza datelor ce au reieşit din folosirea banilor, a fost identificată şi audiată martora S.C.S. Aceasta a declarat că a primit mesaje de la inculpată pe terminalul ei mobil, aceasta solicitând insistent să-i găsească client pentru contract de consultanţă în vederea obţinerii unor spaţii din centrul istoric al Bucureştiului, pentru 70.000 de euro. Martora a mai declarat că inculpata i-a cerut să cumpere un imobil pe numele ei (al martorei), primind suma de 10.000 de euro ca parte din banii necesari (primirea acestei sume prin transfer bancar reiese din actele înaintate de B.R. unde are cont martora, precum şi din acte de la B.C. unde au intrat banii în conturile inculpatei). Martora a precizat că i s-a părut suspectă solicitarea inculpatei şi nu a achiziţionat vreun imobil. S.C.S. a mai declarat că din cei 10.000 de euro primiţi de la inculpată 8.000 de euro îi erau datoraţi de aceasta în baza unui împrumut anterior.

Din actele dosarului a mai reieşit că inculpata a plătit în perioada 27 iulie 2010 - 16 septembrie 2010 (la scurt timp după consumarea infracţiunii de înşelăciune) suma de 37.740 lei pentru cazare şi servicii conexe la H.E. din staţiunea Eforie Nord. Actele primite de la unităţi bancare nu au dovedit ca inculpata să fi avut în conturi disponibil ce excede banilor primiţi de la persoane vătămate, concluzia fiind că aceste servicii pe litoral, T.I.I. le-a plătit din bani rezultaţi din înşelăciunea comisă. La percheziţia domiciliară efectuată în cauză s-a ridicat contractierul inculpatei. Din studiul acestuia a rezultat că inculpata nu a primit bani de la alte persoane după momentul consumării înşelăciunii din dosar, fapt ce a contribuit la aprecierea că serviciile pe litoral au fost plătite cu bani obţinuţi de la părţile vătămate.

Ca notă aparte ce a confirmat afirmaţiile martorei S.C.S. că inculpata i-a solicitat să-i găsească client pentru contract de consultanţă în vederea obţinerii unor spaţii din centrul istoric al Bucureştiului, pentru 70.000 de euro, şi care a relevat un mod de operare preconizat pentru induceri în eroare cu mai mari şanse de realizare, la percheziţia domiciliară au fost ridicate atât contractul de cesiune descris mai sus, la care s-a şters câmpul în care s-a menţionat beneficiarul cât şi un contract de închiriere pentru spaţii cu alte destinaţii decât aceea de locuinţe, purtător de amprentă a Primăriei Mun. Bucureşti, Direcţia de Achiziţii Concesionări şi Contracte, format 8 file, o încheiere de autentificare şi plan de situaţii pentru imobilul din str. I.C. Acest contract a avut şters prin fotocopiere cu acoperire parte din înscris, câmpul unde s-a menţionat societatea comercială din Bucureşti care a încheiat contractul de închiriere cu Municipiul Bucureşti. Aceste două contracte (contractul de cesiune şi contractul de închiriere) ce au avut şterse câmpurile cu datele societăţilor comerciale, fiind posibilă realizarea de menţiuni cu datele oricărei alte societăţi comerciale din Bucureşti, ce au fost ridicate la percheziţia domiciliară, contribuie indirect la dovada relei credinţe a inculpatei în demersurile cu privire la imobile din centrul istoric al capitalei şi la preconizarea de către aceasta a altor fapte de înşelăciune.

Nu s-au găsit argumente plauzibile pentru o folosire legală a acestor acte, iar afirmaţiile inculpatei că le-a avut ca modele de contracte, nu au putut fi considerate ca apărări temeinice. Ca modele în întocmirea de contracte au putut fi avute în vedere acte ce au toate menţiunile originale, fără ştersături de câmpuri cu datele uneia din părţile contractante. La momentul găsirii unor astfel de înscrisuri cu albirea rubricilor uneia din părţile contractante, s-au justificat suspiciuni cu privire la o activitate infracţională.

Mai mult, de la domiciliul inculpatei s-au ridicat schiţe cu privire la imobil din jud. Constanţa şi imobile din centrul istoric al capitalei. În realitate astfel de schiţe au făcut parte din mijloacele inculpatei de inducere în eroare pentru convingerea victimelor că, în mod cert, a intermediat închirierea şi dobândirea de imobile.

Inculpata a declarat că cele cinci contracte de asistenţă juridică încheiate cu părţile vătămate au fost în curs de derulare, că acestea nu i-au solicitat expres restituirea banilor şi nu a primit vreo notificare scrisă. Părţile vătămate au precizat că au încercat în mod repetat şi fără succes contactarea inculpatei, aspect ce reiese şi din declaraţia martorului B.M. Totodată, din actele dosarului a reieşit că părţile vătămate au trimis notificări inculpatei prin care au cerut restituirea banilor.

Pe baza datelor din contracţierul ridicat de la inculpată, a fost identificat D.C.. Cu ocazia audierii acesta a formulat plângere împotriva inculpatei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. D.C. a precizat că în timp ce s-a aflat în sediul Primăriei Mun. Bucureşti solicitând informaţii pentru închirierea de spaţii comerciale, a fost acostat de T.I.I. care s-a oferit să-l ajute să închirieze imobil din centrul istoric al capitalei. A relatat că în luna aprilie 2010 a discutat cu inculpata în biroul acesteia din H.V. din Bucureşti, a încheiat contract de asistenţă juridică şi a plătit ca avans suma de 20.000 de lei. După patru zile de la această primă plată s-a întâlnit cu T.I.I. pe str. L. şi s-au deplasat până în faţa L.G.C. T.I.I. i-a arătat clădirea din exterior şi i-a spus că poate să închirieze imobilul în întregime. La scurt timp s-a întâlnit cu inculpata la biroul ei unde aceasta i-a prezentat planuri ale mai multor spaţii din centrul istoric al Bucureştiului. Persoana vătămată a ales spaţiul de pe str. L. şi conform înţelegerii anterioare a virat suma de 308.250 lei în contul inculpatei de la B.C.. D.C. a precizat că alături de schiţele pentru imobilul vizat, inculpata i-a arătat un contract de închiriere ce a avut aplicată ştampila Primăriei mun. Bucureşti şi semnătura primarului general, cu toate rubricile completate. T.I.I. i-a spus persoanei vătămate D.C. că în favoarea lui se va încheia un contract similar cu Primăria mun. Bucureşti pentru închirierea imobilului din centrul istoric. D.C. a mai declarat că, după plata de bani, a primit bilet la ordin completat de T.I.I. prin care aceasta garanta restituirea banilor dacă nu s-a perfectat închirierea.

Un astfel de contract a fost ridicat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în cauză, numai că acesta, ca notă distinctă de contractul ce a fost arătat lui D.C., au avut şterse câmpurile ce aveau datele societăţii comerciale. S-a relevat un mod de operare asemănător celui folosit faţă de părţile vătămate din dosar, fiind diferite aspectele cu privire la folosirea contractului ce are aplicată ştampilă a primăriei şi racolarea din sediul acestei autorităţi.

Cu privire la această inducere în eroare comisă de T.I.I. faţă de D.C. s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în alt dosar.

Probele administrate au mai relevat că la iniţiativa inculpatei T.I.I. au fost înfiinţate, în intervalul mai-iulie 2010, de către părţile vătămate următoarele societăţi comerciale: SC P.P. SRL; SC C.P. SRL; SC Z.A. SRL; SC T.P. SRL; SC T.P.A. SRL; SC S.P. SRL şi SC C.A. SRL.

Aceste şapte societăţi comerciale, tot la iniţiativa inculpatei, au fost înregistrate cu sediile sociale în Bucureşti. În fapt, T.I.I. nu a avut drept de folosinţă sau de proprietate asupra acestui imobil, fiind evacuată în anul 2008 şi, fără să deţină prerogative care să-i permită la consimţirea stabilirii acestor sedii ale celor şapte societăţi comerciale, a determinat la declararea de date nereale la înregistrarea lor.

Din adresa din 31 ianuarie 2011 a Direcţiei Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, a reieşit că la adresa din Bucureşti, str. O. din data de 15 mai 2008, figurează impus numitul P.C., aspect ce a confirmat că, fără a avea vreun drept asupra acestui imobil, T.I.I. a instigat, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la declararea de sedii nereale pentru cele şapte societăţi comerciale arătate mai sus, fiind realizate elementele participaţiei improprii, prev. de art. 31 alin. (2) din C. pen. la infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului, comisă în formă continuată, prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

În extrasul de carte funciară al imobilului din Bucureşti, str. O., comunicat de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-a menţionat că această locuinţă a fost atribuită, prin hotărâre judecătorească, numitei S.L.R., înscrierea făcându-se la data de 1 aprilie 2008. În urma decesului acestei persoane, imobilul a fost transmis prin moştenire către S.C.W., la data de 18 aprilie 2008. Numitul P.C. a figurat în prezent ca proprietar al imobilului în urma cumpărării de la S.C.W., la data de 15 mai 2008. Aceste date au atestat că, în perioada mai - iulie 2010, inculpata nu a avut dreptul la consimţirea sediilor pentru cele şapte societăţi comerciale.

La percheziţia domiciliară efectuată în cauză de la locuinţa folosită de inculpată au mai fost ridicate fotocopii acte de identitate ale unor terţe persoane, solicitări din partea unor persoane fizice sau juridice de restituire a banilor plătiţi pentru intermedierea de către avocat T.I.I. a închirierii şi/sau achiziţionării de imobile din zona centrului vechi al capitalei.

S-a mai ridicat un raport de activitate întocmit olograf de inculpată cu privire la obligaţii contractuale executate faţă de părţi vătămate din dosar (încheiere contract de asistenţă juridică, etapizare proiect, emitere bilet la ordin, redactare cerere către PMB, vizionare spaţiu, predat schiţe cadastrale şi model contract de închiriere, demersuri pentru înfiinţare societăţi comerciale, analiză stadiu proiect şi stabilire etape ulterioare). Unele din aceste obligaţii îndeplinite sau pretins realizate de inculpată au fost ridicole (analiză stadiu proiect şi stabilire etape ulterioare, vizionare spaţiu, încheiere contract de asistenţă juridică care de fapt nu este obligaţie izvorâtă din contract ce poate fi consemnată în raport de activitate, ci însuşi actul juridic ce a dat naştere la drepturi şi obligaţii contractuale), altele au confirmat manopere dolosive folosite (emitere bilet la ordin, predare schiţe şi model contract), iar altele au atestat comiterea infracţiunii prev. de art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, privind registrul comerţului.

Situaţia de fapt reţinută mai sus s-a bazat pe probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv: declaraţii părţi vătămate, procese-verbale de identificare de persoane şi planşe foto, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, declaraţii martori, dovadă primire extras mesaje e-mail de la martorul B.M., acte primite de la SC R.P. şi privind cele 7 societăţi comerciale înfiinţate, convenţie de colaborare între SC T.T.H. SRL şi inculpată, răspunsuri de la Primăria Municipiului Bucureşti cu privire la imobilele, adresa direcţiei de Impozite şi Taxe a Sectorului 3 Bucureşti, privind imobilul din str. O., adrese care atestă că inculpata nu deţine bunuri mobile sau imobile, declaraţii inculpata, adresa privind situaţia juridică a imobilelor, proces-verbal de efectuare percheziţie informatică şi de analiză a documentelor ridicate, fotocopii contracţier Cabinet Individual de Avocatură T.I.I., adrese către unităţi bancare şi răspunsuri primite, adresă către Baroul Bucureşti şi răspuns primit, fotocopii contracte de asistenţă juridică şi bilete la ordin emise de inculpat, proces-verbal de verificare în baza de date a societăţilor comerciale înfiinţate pentru părţile vătămate.

La primul termen de judecată, s-a verificat regularitatea actului de sesizare şi a fost luată, faţă de inculpată, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi Municipiul Bucureşti măsură ce a fost luată la urmărirea penală, începând cu data de 22 ianuarie 2011.

De asemenea, au fost audiate părţile vătămate, care s-au constituit părţi civile cu suma de 20.000 euro fiecare, precizând că, în urma înţelegerii au convenit să împartă suma de 100.000 euro în 5 părţi egale pe care a solicitat-o.

A mai fost audiată inculpata, martorii B.A.A., A.N., S.C. şi B.M. şi s-au depus înscrisuri la dosar.

În declaraţia sa, inculpata a precizat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nu a corespuns în totalitate realităţii, arătând că nu au existat elemente de inducere în eroare a părţilor vătămate.

S-a considerat că, prin contractele de asistenţă juridică încheiate cu părţile vătămate, şi-a asumat obligaţii de diligenţă şi nu de rezultat, îndeplinindu-şi aceste obligaţii, acordând asistenţă juridică şi ţinând legătura permanent cu părţile vătămate.

Inculpata a şi precizat obligaţiile îndeplinite, adică depunerea cererilor şi aflarea situaţiei juridice a imobilelor, precum şi înfiinţarea de societăţi comerciale.

A mai precizat că suma de 100.000 euro a fost depusă de părţile vătămate cu titlu de garanţie, urmând să se transforme în onorariu avocat la finalizarea fiecărui contract.

Detaliile despre situaţia juridică a imobilelor au fost obţinute de inculpată după încheierea contractelor de asistenţă juridică, la câte o săptămână sau două după acestea.

Oricum, inculpata a precizat, că după câte o lună a prezentat părţilor vătămate situaţia exactă a fiecărui imobil, acesta fiind cea reală, obţinută de la primărie.

A mai afirmat că, în conformitate cu aceste informaţii, a considerat că imobilele nu erau scoase din circuitul civil şi, deci, pot fi închiriate.

Cu privire la sumele încasate, inculpatul a precizat că acestea au reprezentat garanţii pentru încasarea onorariului, onorariu pe care nu l-a încasat nici până în prezent. Tot în legătură cu suma de bani, inculpatul a declarat că le-a comunicat părţilor vătămate că aceste sume nu au reprezentat onorariu, ci doar garanţia încasării acestuia, motiv pentru care a emis şi biletele la ordin.

Pe parcursul judecăţii, inculpata a solicitat mai multe termene pentru a achita părţilor vătămate sumele solicitate, fapt ce nu s-a realizat, deşi instanţa a manifestat înţelegere, fiind unul dintre scopurile procesului penal, respectiv repararea pagubei.

Inculpata a arătat că restituirea sumei reprezintă o înţelegere iniţială, deci la încheierea contractelor de asistenţă juridică, înţelegere care nu s-a regăsit în anexele la contracte.

Cu privire la poziţia procesuală a inculpatei, din declaraţiile acesteia s-a desprins concluzia că se consideră nereale numai acţiunile de inducere în eroare şi nu actele încheiate, care s-au aflat la dosar, dând doar o altă interpretare acţiunilor sale.

În aceste condiţii, instanţa a constatat că, în ceea ce priveşte încheierea contractelor şi a anexelor acestora, încasarea sumelor de bani şi retragerea acestora din cont, înfiinţarea societăţilor comerciale şi scopul înfiinţării, întâlnirile cu părţile vătămate şi martorii, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost corectă, urmând ca instanţa să analizeze elementele de inducere în eroare a părţilor vătămate, pe care inculpata le-a contestat, în sensul că au fost greşit interpretate de către parchet.

Astfel, conform declaraţiilor martorilor B.A.A. şi A.N. debutul activităţii inculpatei s-a realizat prin aceea că l-a rugat pe primul să-i găsească clienţi pentru încheierea şi ulterior cumpărarea unor imobile aparţinând Primăriei Municipiului Bucureşti, ceea ce a infirmat declaraţia inculpatei că părţile vătămate au căutat-o. Martorul a dat numărul de telefon martorului A.N., care a contactat-o astfel pe inculpată. Pentru a crea o aparenţă de seriozitate, inculpata a înmânat martorului şi schiţele unor imobile, arătând că acestea sunt libere şi pot fi închiriate.

Reţinând aceste aspecte, s-a mai infirmat şi faptul că inculpata a declarat că nu a cunoscut situaţia juridică a imobilelor, prin aceea că le-a comunicat părţilor vătămate, prin intermediul martorului, că imobilele aparţin primăriei, care a intenţionat să le închirieze şi, ulterior să le vândă, fiind prea costisitoare întreţinerea lor.

După ce părţile vătămate şi-au manifestat dorinţa de a închiria şi ulterior cumpăra imobilele, inculpata a fost cea care a stabilit condiţiile în care acestea se pot realiza: încheierea rapidă (în 72 de ore) a contractelor de asistenţă juridică şi, mai ales, efectuarea unor plăţi, aşa cum sunt arătate în fiecare contract, iar pentru menţinerea în eroare, le-a precizat părţilor că acestea au reprezentat doar garanţii pentru plata onorariului, emiţând bilete la ordin.

Prezentând schiţele imobilelor şi comunicând părţilor vătămate situaţia juridică a acestora, inculpata a realizat inducerea în eroare, determinând pe acestea să încheie contracte de asistenţă juridică, situaţie fără de care aceştia nu le-ar fi încheiat.

Pe lângă înmânarea schiţelor imobilelor şi emiterea biletelor la ordin cu menţiunea că va restitui suma de bani în cazul nerealizării obiectului contractului, inculpata, în condiţiile reţinute în actul de inculpare, a înmânat părţilor vătămate, prin intermediar, cheile de la unul dintre imobile, sesizând suspiciunea acestora cu privire la situaţia imobilelor.

Tot în scopul menţinerii în eroare, cu prilejul executării contractelor de asistenţă juridică, inculpata, tot într-o situaţie de maximă suspiciune a părţilor vătămate, a solicitat acestora să înfiinţeze societăţi comerciale, în numele cărora să se realizeze închirierea imobilelor, deşi ştia de la bun început că acest lucru este imposibil de realizat.

În legătură cu apărarea inculpatei, că toate contractele de asistenţă juridică au fost de diligenţă, pe care a manifestat-o permanent, ţinând legătura cu părţile vătămate, s-a constatat că, aşa cum părţile s-au înţeles, plata onorariului, garantată prin depunerea sumelor de bani, trebuia făcută numai dacă obiectul contractului, respectiv închirierea imobilului, se realiza, în caz contrar, suma de bani ar fi trebuit restituită.

În concluzie, onorariul s-a încasat după realizarea rezultatului, ceea ce a infirmat apărarea inculpatei.

Încasarea garanţiei egală cu onorariul, a reprezentat un alt element de inducere în eroare, timpul scurt de la depunere, până la încasare (în aceeaşi zi), fiind relevant în acest sens şi arătând intenţia inculpatei în legătură cu aceste sume de bani.

Concluzionând, s-a reţinut, din toate probele administrate, mai puţin declaraţiile inculpatei că după ce a reuşit inducerea în eroare a părţilor vătămate prin prezentarea situaţiei că imobilele aparţin Primăriei Municipiului Bucureşti şi pot fi închiriate, inculpata a întreprins alte acţiuni de menţinere în această eroare a părţilor vătămate, acţiuni care au fost comise ori de câte ori părţile vătămate manifestau suspiciuni.

Chiar şi pe parcursul judecăţii, inculpata a solicitat mai multe termene pentru a achita sumele de bani, fiind însă evident că acest lucru nu s-a realizat, având în vedere motivaţiile puerile arătate la fiecare termen, în sensul că părţile vătămate au fost în culpă pentru nerestituirea banilor.

Astfel, instanţa a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., comisă prin mai multe acte infracţionale, în baza aceleiaşi rezoluţii, cu prilejul încheierii şi executării contractelor de asistenţă juridică, suma de 100.000 euro determinând încadrarea la alin. (5) al art. 215 C. pen.

Printre mijloacele frauduloase folosite de inculpată la săvârşirea faptei s-a înscris şi determinarea şi înlesnirea la săvârşirea fără vinovăţie de către părţile vătămate de declaraţii inexacte cu privire la înmatricularea în registrul comerţului a unor societăţi comerciale, comisă prin mai multe acte materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii şi care a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute la art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea 26/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În legătură cu această faptă, s-a menţionat că toate cele 7 societăţi comerciale au fost înregistrate cu sediile sociale în Bucureşti, str. O. unde inculpata nu a mai avut drept de folosinţă fiind evacuată în anul 2008.

Pentru fiecare dintre aceste fapte, s-a aplicat o pedeapsă corespunzătoare dispoziţiilor art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă stabilite de lege, modul de săvârşire, condiţiile concrete, urmarea produsă, precum şi datele personale ale inculpatei.

În legătură cu acest ultim aspect, instanţa a considerat că buna conduită anterioară faptelor, a constituit circumstanţa atenuantă prev. la art. 74 lit. a) C. pen., reţinerea acestei atenuante contribuind şi la aplicarea unor pedepse mai apropiate de realizarea scopului prev. la art. 52 C. pen., considerând că, în cazul inculpatei, timpul de reeducare a fost mai scurt, având în vedere că pregătirea sa profesională a creat această posibilitate.

Faptele fiind comise în concurs real, inculpata a executat pedeapsa cea mai grea, în regim de detenţie, având în vedere numărul mare de acte infracţionale, persistenţa în comiterea acestora şi atitudinea de nerecunoaştere.

A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., deoarece inculpata a comis faptele în executarea profesiei de avocat.

Conform art. 48 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, a dispus radierea înmatriculării celor 7 societăţi comerciale.

A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi municipiul Bucureşti, luată prin încheierea din 22 martie 2011.

Pe latură civilă, având în vedere şi acordul inculpatei, a dispus obligarea sa la 100.000 euro către părţile civile, câte 20.000 euro la cursul de la data plăţii, către fiecare parte.

A obligat pe inculpată la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpata T.I.I., criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât nu au fost audiate părţile vătămate.

Înalta Curte, analizând sentinţa penală prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform disp. art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:

Inculpata T.I.I. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatei, cercetarea judecătorească constând în audierea părţilor civile B.B.G., H.V.A., H.C.P., A.D.F., C.I.C., a martorilor B.A.A. şi A.N. şi a inculpatei T.I.I..

Conform art. 3, 4 şi 287 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal, instanţele de judecată sunt obligate să manifeste rol activ prin administrarea tuturor probelor utile şi concludente, care să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.

Situaţia de fapt reţinută într-o cauză trebuie să fie rezultatul unei cercetări judecătoreşti complete.

Când instanţa pronunţă o condamnare ca urmare a unor declaraţii sumare şi incomplete, nu se poate considera că s-a înfăptuit o activitate de judecată, cu respectarea principiilor şi normelor legale aplicabile, prin care să se fi rezolvat fondul cauzei.

Soluţia pronunţată în aceste condiţii nu este consecinţa unei activităţi efective de judecată, ci o apreciere incompletă a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi echivalează cu o nerezolvare a fondului cauzei.

Or, hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze pe fapte veridice, bine dovedite, care să nu dea naştere niciunei îndoieli.

În cauză, deşi inculpata este trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, instanţa nu a manifestat rol activ pentru a determina dacă activitatea acesteia se circumscrie unei induceri în eroare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Părţile civile nu au dat declaraţii decât cu privire la faptul că solicită 20.000 de euro arătând că au ajuns la această sumă prin împărţirea sumei de 100.000 euro (prejudiciul creat) în 5 părţi egale (pentru că atâtea părţi civile sunt în cauză).

Instanţa nu a putut constata nemijlocit, în urma cercetării judecătoreşti că inculpata a indus în eroare pe cele cinci părţi civile, întrucât nu le-a audiat pe acestea cu privire la latura penală a cauzei.

Cum instanţa nu se putea baza în stabilirea laturii obiective a infracţiunii doar pe probele administrate în faza de urmărire penală şi cum intenţia de a induce în eroare (latura subiectivă) a fost negată de inculpată, prin declaraţia dată în faţa instanţei, nu se poate vorbi de o soluţionare a fondului cauzei.

Mai mult în cadrul cercetării judecătoreşti, inculpata a solicitat audierea părţilor civile şi pe latura penală a cauzei, concluziile procurorului au fost în acelaşi sens şi cu toate acestea instanţa a considerat că nu este necesară reaudierea părţilor civile.

Constatând că în cauză a fost încălcat principiul aflării adevărului, reglementat în art. 3, 4 şi art. 287 C. proc. pen., precum şi principiul nemijlocirii administrării probelor prev. de art. 289 C. proc. pen.

Înalta Curte va admite recursul formulat de inculpată, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata T.I.I. împotriva Sentinţei penale nr. 517/F din 9 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2611/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea...		ICCJ. Decizia nr. 2651/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2651/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 2757/2012. Penal